„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Zile otravite

de

Sunt unele zile in care totul te raneste, ca si cum ar fi fost programat fiecare minut pentru deznadejde. Sunt unele zile in care suferinta si orgoliul se transforma intr-un amalgam de lacrimi si de neputinta, care te sufoca pana aproape de moarte. Cum sa sterg ziua de azi din toate calendarele? Cum sa-mi scot din minte umilintele, si greselile, si asteptarile, si nemiloasele refuzuri pe care le-am primit pe nedrept- sau pe drept? Cum sa invat sa iert, intr-o relatie in care niciodata nu mi se acorda iertarea?

Eu cred ca iubirile sunt demne de noi sau nu, sunt bune pentru noi sau nu, in functie de felul in care ne fac sa simtim si sa fim. Exista iubiri care te inalta si te-nvelesc cu lumina. Iubirile acelea in care omul tau e mandru de tine si pretuieste fiecare clipa pe care i-o dai. Imi amintesc mereu de interviul cu Anda Pittis, in care Anda povestea cum barbatul ei ii spunea mereu „esti darul meu de la Dumnezeu”. Motu o arata lumii pe Anda- stiu, am vazut cu propriii-mi ochi- ca pe cea mai de pret minune intalnita vreodata. „Vino si tu, iubita mea”, o chema de fiecare data cand stia ca ar fi putut sa petreaca amandoi o clipa in plus, dintr-o viata atat de dureros de scurta. Si exista iubiri care te injosesc, facandu-te sa te simti murdar si nefolositor. Iubiri in care gesturile nebune, chemarile neprogramate- „as vrea sa te vad doar o clipa”, ii spui- declanseaza furtuni de umilinte, reprosuri, ocari.

Nu mai stiu cum sa merg mai departe. Nu mai stiu sa ma iert pentru naivitate, pentru deznadejde, pentru speranta, pentru rataciri, pentru iubiri. Nu mai stiu. Sunt a nimanui. Si eu ma dezic de mine insami, si nu ma mai vreau.

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Nu ar fi oare legitim sa ne punem si intrebarea „Cum vorbea si cum se purta Anda Pitis cu Florian pentru a fi cea mai de pret minune?”. Oare nu se aplica si aici, ca peste tot, principiul „ce semeni, asta culegi?”

    George 20 noiembrie 2008 0:33 Răspunde
  • Sunt sigura ca ai dreptate, George drag. Nu ma indoiesc ca eu sunt aceea care greseste. Imi recunosc vinile, dar asta nu foloseste la nimic. Tristetea mea e veritabila, intreaga. Ti-am spus deja, nici eu nu ma mai vreau, cum sa ma vrea altcineva? Ce seman aia culeg. Seman neincredere si in viata mea cresc livezi intregi ale suspiciunii. Seman tradare si beau otravile zilelor irosite. Seman nimicnicie si traiesc in deriva. Si in singuratate.
    Stiu, imi veti spune ca imi sunt alaturi copiii. Imi sunt. Ei sunt rostul meu si darul meu divin. Ilona doarme acum rasturnata pe locul lui Victor, baiatul meu e lipit de mine si fosneste, respirand, a dragoste. Iar daca ma simt singura, totusi, e pacatul meu si-s gata sa-l platesc in vecii. Ei sunt ai mei. Definitiv. Eu a cui sunt?

    Alice Nastase 20 noiembrie 2008 1:56 Răspunde
  • Draga mea,
    Am simtit si eu de o mie de ori pe lumea asta cum pamintul imi fuge de sub piciooare,
    cum nimic nu mai are sens.M-am rugat, am crezut ca voi primi ajutor.Si am primit
    Am gasit de fiecare data puterea de a merge mai departe.M-am repliat si mi -am adus
    aminte ca am pentru cine sa lupt.O minune cu doi ochi caprui in jurul careia se invirte existenta mea
    Sunt doua persoane in viata ta prntru care trebuie sa ramii puternica si in picioare
    Dumnezeu ti a dat doua minuni. Doua minuni blonde.Si te a harazit cu un penel minunat
    Trebuie doar Sa-l rogi sa ti arate calea. Trebuie doar sa ceri.
    Iti va trimite un inger.Te va ajuta sa mergi mai departe.
    Sunt milioane de femei care te iubesc.Si doi copii pentru care merita sa te lupti si cu muntii
    Esti o femeie puternica .Trebuie sa reusesti
    Dumezeu sa ne ajute pe toti!
    Te iubesc

    Dunnezeu sa ne ajute pe toti!

    nina dumitru 20 noiembrie 2008 1:57 Răspunde
  • Nina, si eu te iubesc, pentru cuvintele tale, pentru dragostea ta. Doamne, ajuta!

    Alice Nastase 20 noiembrie 2008 2:00 Răspunde
  • Draga Alice, tu esti in primul rand a ta. Tu trebuie sa te iubesti pe tine, sa fii multumita de tine. Si abia atunci, te vei vedea pe tine altfel, vei putea vedea lumea altfel. Si vei putea iubi, daruind iubirea. Nu iubi pentru a primi inapoi. Din pacate, legea asta ” ce semeni, asta culegi” lucreaza napraznic de eficient. In bine sau in rau. Dumnezeu sa va ocroteasca pe toti!

    George 20 noiembrie 2008 9:01 Răspunde
  • Nu vreau sa mai dau nimanui sfaturi ,nu am nici o cadere sa fac asta,nu mai vreau sa judec pe nimeni niciodata pentru ca orice judecata a altora loveste mai apoi in sufletul judecatorului cu viteza nebuna de bumerang…si totusi ceva ma indeamna sa nu trec peste randurile tale ,Alice,doar cu privirea.Poate pentru ca orice scrii tu se citeste cu sufletul si mai apoi cu mintea.Esti trista si imi pare tare rau…si iti scriu pentru ca poate pot sa-ti aduc prin asta o cat de mica mangaiere.E pacat ca nu poti sa te bucuri de viata ta asa cum e ea si…* stiu cum e*vorba unei reclame ,pentru ca tuturor ni se intampla asa cateodata…dar ce putem face asa e viata ,niciodata alba sau neagra,intotdeauna intre .Eu cred ca mergem intotdeauna mai departe ,trecem peste toate pentru ca niciodata nu ne putem pierde cu adevarat speranta.Fericirea e totusi in noi insine mai intai …si apoi cand in ochii celorlalti se reflecta asta ea se intoarce inapoi la noi insutita ,inmiita .

    Cora 20 noiembrie 2008 9:41 Răspunde
  • Alice, nu esti a nimanui. Esti in primul rand a Ilonei si a lui Victor. Esti si a noastra. Cuvintele tale ne ajuta sa trecem mai usor prin viata, ne inalta la cer, ne bucura. Cand tu esti fericita reusesti sa ne transmiti si noua fericirea ta, cand tu plangi de fericire sau de suparare plangem si noi alaturi de tine. Nu exista zile otravite, doar zile in care sufletul nostru plange putin mai mult. Dar suntem fericite si avem marea sansa ca dupa o zi grea sa avem alaturi de noi niste ingeri trimisi de Dumnezeu pe pamant care ne ajuta sa aruncam toata otrava din sufletul nostru. Nu-ti rade sufletul atunci cand seara o imbratisezi pe Ilona, cand iti spune ca te iubeste? Sunt zile in care Antonia imi spune ca vrea inapoi in burtica mea, vrea sa ma simta 24 ore din 24 lipita de ea. Nu sunt mai pretioase aceste vorbe, aceste dorinte, decat toate umilintele si durerile pe care le traim aproape zilnic in viata de zi cu zi? Eu zic ca da. Si merita sa fim fericite pentru ca suntem iubite neconditionat de niste ingerasi.

    Catalina si Antonia 20 noiembrie 2008 10:35 Răspunde
  • Alice, iti inteleg supararea.Stii, intr-o seara m-am intalnit cu femeia pe care o iubesc si, intrucat trebuia sa mai ajung intr-un alt loc, am stat impreuna extrem de putin..Dupa ce ne-am despartit, in drumul meu catre cealalta intalnire, am simtit un gol imens,am simtit ca nu imi va fi mintea decat la ea,ca nu ma voi putea concentra la problemele ramase nerezolvate de peste zi ,sufletul imi ramasese cu ea,cuibarit in lumea noastra.M-am oprit si am sunat-o, spunandu-i ca renunt la tot in seara aia, ca vreau sa ramanem amandoi,ca nimic nu conteaza pe lume decat noi si ce simtim unul pentru altul. Isi facuse deja un alt program, insa… Cu o jumatate de glas, a spus ca deja era intr-o alta locatie,luase decizia de a petrece seara intr-un alt mod.
    Stii, acum inteleg ca nu gresise cu nimic alegand o alta seara intr-o alta companie, insa,la acel moment, frustrarea a fost mai puternica decat ratiunea. Recunosc acum, nu aveam motive sa o suspicionez, sa ma simt tradat sau altcumva. Insa, atunci, m-am simtit singur, deznadajduit si pe locul secund in viata ei. Nu, nu aveam motive sa ma simt altfel; am inteles asta mai tarziu,cand mi-am linistit orgoliile si accesele de indignare nejustificate.
    Ti-am spus asta pentru ca sunt sigur ca, daca „refuzurile pe care le-ai primit pe nedrept- sau pe drept” isi au originea in chestiuni obiective sau in neintelegeri de comunicare,ele se vor explica la un moment dat. Si, dincolo de „furtuni de umilinte, reprosuri, ocari”, poate ca sta doar dorinta violenta pentru celalalt si o mare de afectiune, eronat gestionata si zagazuita.
    Asta doar daca iubirea la care faci referire nu „te injoseste, facandu-te sa te simti murdara si nefolositoare”….

    muritor 20 noiembrie 2008 11:40 Răspunde
  • Alice, asa e, esti si a noastra….stiu, nu e de ajuns, dar macar, simti? Simti gandurile si energia noastra? Ai o copila superba, pe Victor nu l-am vazut, dar sunt convinsa ca si el e un inger. Eu astept un ingeras in viata mea si de-abia astept sa ofer o dragoste imensa…bucura-te, simte, razi, plangi, dar lupta! Mergi inainte cu parul in vant, parfumul tau sigur va fermeca pe cineva…candva…daca nu s-a intamplat deja si tu nu stii!
    Suntem aici, te asteptam in fiecare zi…

    Madelaine 20 noiembrie 2008 11:58 Răspunde
  • Muritor,
    Eu cred ca femeia aceea nu te iubea daca, pentru simplul motiv ca-si facuse alt program, a refuzat sa te mai vada. Daca te-ar fi iubit ar fi spus fie „incerc sa contramandez”, fie „vino cu noi, chiar daca mi-am facut alt program sunt fericita sa-mi fii alaturi in tot ce fac, tu faci parte din viata mea, cu bune si cu rele”. Sau macar ti-ar fi spus sa vii si sa va vedeti o secunda, daca i-ar fi fost dor, daca ar fi tanjit si ea dupa tine… Dar, stii, uneori cuvintele ne-o iau inainte faptelor. Eu asa ti-as fi spus, eu asa i-am spus barbatului meu, de cate ori am trecut prin cate-o situatie ca asta. Nici macar nu-ti inteleg toleranta- cand omul pe care-l iubesti e rusinat de tine, stanjenit, nu stie cum sa se debaraseze mai repede de tine numai fiindca si-a facut alt program in care ii e jena sa te incadreze, eu cred ca ai dreptul, omenesc, sa te indoiesti de iubirea lui. Si stii de ce? Pentru ca trainicia sentimentelor noastre, profunzimea promisiunilor consta tocmai in comportamentul firesc, fara contorsionari. Da, mi-am facut alt program, dar tu faci parte din viata mea, tu esti cel mai insemnat om din viata mea, nu ma dezic de tine niciodata, fiecare secunda in care putem fi impreuna e o bucurie si un castig, nu o corvoada. Vrei sa vii cu mine – atunci cand deretic in curte, cand spal copiii, cand iau cina cu alti prieteni? Cu atat mai bine – eu voi fi de doua ori mai fericita facand ce am de facut si avandu-te pe tine, dragostea mea, langa mine. Dar atunci cand incep povestile de genul „nu pot vorbi cu tine de fata cu altii”, daca sunt la masa, in timpul liber, cu niste oameni pe care tu nu-i cunosti, mi-e rusine sa ma ridic si sa ies un minut sa te imbratisez pe tine, iubitule, fiindca asta m-ar face de ras in ochii celorlalti, lucrurile nu mai sunt firesti, si nici nu cred ca sunt asa cum ar trebui sa fie atunci cand cei doi se iubesc fara rezerve, fara ezitari si sunt cu adevarat unul al celuilalt. Nimanui nu-i place sa joace rolul amantului dosit in dulap.
    Dar, fireste, toti suntem subiectivi. Vorbim pe baza propriilor noastre experiente, judecam lumea prin lentila propriilor orgolii, traume, asteptari, care, uneori, sunt atat de dureroase, incat durerea ne intuneca mintile si nu mai putem vedea esenta. Fiecare poveste are intelesurile ei proprii, regulile ei proprii, mecanismele ei proprii, ciudate, incalcite, amare, dulci…

    Alice Nastase 20 noiembrie 2008 13:44 Răspunde
  • Madelaine, Cora, Catalina, Antonia, Nina, George, sunt a mea, a copiilor mei, si sunt si a voastra, cat timp o sa ma vreti. Va multumesc.

    Alice Nastase 20 noiembrie 2008 13:49 Răspunde
  • Alice, iti dau dreptate. Uite, fraza asta mi-a placut : „(..) judecam lumea prin lentila propriilor orgolii, traume, asteptari, care, uneori, sunt atat de dureroase, incat durerea ne intuneca mintile si nu mai putem vedea esenta.” Poate ca astea sunt, de fapt, erorile?

    muritor 20 noiembrie 2008 14:15 Răspunde
  • Draga prietena,sunt convinsa ca vei depasi si momentul acesta…Ai doi copii minunati,un talent care fascineaza….,stiu…nu-ti este suficient…pentru ca inainte de toate esti femeie…cu nevoi si simtiri…care realizeaza ca fiecare clipa este pretioasa…si este pacat s-o irosim cu tristeti si lacrimi…Stiu si sunt convinsa ca intr-o zi cand te vei astepta mai putin…vei gasi si tihna si dragostea aceea nemuritoare pe care o meriti!!!

    oana 21 noiembrie 2008 21:10 Răspunde
  • Alice, recunosc in tine femeia care iubeste altfel. Recunosc in tine femeia care iubeste total. Ma rog sa ne Dumnezeu la amandoua puterea de a nu mai cere sa fim iubite cum iubim noi, puterea de a accepta nu farame, nu umilinte, nu resturi, ci iubirea celui de langa noi asa cum o intelege el, nu dupa regulile noastre.
    Ma rog sa fim fericite. Mi-e dor sa fiu fericita.

    Dianet 21 noiembrie 2008 23:56 Răspunde
  • Alice, dragostea mea, iti scriu aici ca si cum ti-as vorbi in soapta, ca si cum ti-as scrie numai tie. Cu atit mai mult ma las fermecata de forta pe care o am acum, aceea de a-ti vorbi aici, de fata cu toti prietenii nostri de pe blog, semn ca nu avem atitea secrete cite as fi crezut.
    Noi, Alice, avem un dosar stufos intr-ale nefericirii. Ca o evidenta medicala, incarcata de analize in care medicii nu gasesc nimic suspect, desi noi agonizam si nu putem explica frumos ce ne doare. Privite din afara, suntem doua femei care probabil se cred nefericite in lipsa de alta justificare mai confortabila pentru greselile in care se afunda cu premeditare, insistent.
    Dar noi stim ca ne doare fiindca am avut nenorocul sa ne nastem cu terminatii nervoase sensibile. Si suntem imune la calmante.
    Alice, iarta-ma, am fost tacuta si nefericita, Iulian a avut un accident de masina, experienta a fost socanta, chiar daca in cele din urma n-a petrecut decit o noapte la Urgente si singurul tribut fizic a fost un stern fisurat (care inca doare rau), am plins si-am incercat sa inteleg de ce, de ce, de ce, de ce, de ce, laolalta cu el incerc sa pricep si sa decodific capcanele karmice.
    Si revin: sunt nefericita cronic – tu stii de ce – si de aceea recunosc, adulmec, absorb in cunostinta de cauza si nefericirea ta.
    Te iubesc si te implor sa cautam impreuna o izbavire, o idee, o dragoste. Te iubesc.

    Simona 22 noiembrie 2008 11:09 Răspunde
  • E trist sa subscriu si eu la tristetea ta! Asa cum simti, asa cum te rascoleste realitatea asa ma izbeste si pe mine! Asa e, sunt zile triste in lume, in noi, in inimile noastre! Si totusi ar trebui sa-ti zic o vorba buna, un gand pozitiv, ceva care sa te electrocuteze sa te faca mai optimista, sa-ti alunge ielele, sa mergi mai departe mai libera. Vorbe pe care nu sunt in stare sa ti le spun! Azi ma simt la capat de drum, un drum greu si anevoios, la care daca stau sa ma gandesc spre lasitatea mea sau prostia mea, il incununez cu regrete! N-as fi vrut sa se intample asa, as fi vrut alte date de intrare, as fi vrut altceva pentru mine! De ce oare doar eu simt ca merit mai mult? De ce vad si ce nu trebuie?De ce nu trec mai departe chiar daca ma doare!De ce nu uit?De ce eu am ochelarii astia si altii nu, ce de sunt atat de restrictivi?De ce sufar? De ce plang? De ce?
    Si dupa atatea de ce-uri un gol imens se asterne pentru ca trebuie sa o iau de la capat! sa constientizezi ca nu-i iubire si sa mergi mai departe pentru ca n-ai putere sa pleci, pentru ca esti lasa! sa te complaci situatiei! mai nou mi-ar trebui o masca pentru ca nu mai pot iesi cu acest chip cand sunt trista, se vede si mai rau fac! Imi profanez suferinta! Nu vreau ca ei sa vada, m-ar inunda cu intrebari dureroase iar rezultatul : ceva nu-i in regula cu ea, mi-ar zice toti!
    Catre toti suferinzii, catre toti cei care vad, aud, simt sa stiti ca sunt si eu alaturi de voi! Va inteleg pentru ca si eu sufar!
    Iar tie Alice iti doresc o carare cat mai lina, eu ti-o doresc chiar daca stiu ca e DOAR a TA!

    claudia 22 noiembrie 2008 21:51 Răspunde
  • Si eu va iubesc pe amindoua si va impartasesc trairile.
    Poate pt ca sunteti atit de speciale, nu umlati cu jumatati de masura
    Faceti cinste regnului din care facem parte intr-o lume unde misoginii au idei .
    Sunt doar ei.Si propria lor vanitate.
    Va iubesc si sper ca in curind sa aflu lucruri minunate despre voi .
    Va aveti una pe alta si asta face mai mult decit orice pe lume, o lume rea,
    care nu a reusit sa rupa totul care va uneste.Nici distanta, alt dusman al dragostei voastre.
    aveti in mine un fan inrait .Pe viata. Va ador

    nina dumitru 23 noiembrie 2008 0:20 Răspunde
  • Draga Alice, am mai postat niste commenturi pe care nu mi le-ai publicat, presimt ca aceeasi soarta o sa aiba si acesta pentru ca opinia mea nu se incadreaza in linia adulativa cu care esti obisnuita. Totusi, atata vreme cat si eu sunt o cititoare a revistei tale si-ti admir stilul si valoarea, cred ca am dreptul sa nu fiu de acord cu fondul unor problematici expuse atat de sensibil de tine.
    Muritorul a cedat prea repede, desi isi argumentase frumos opinia, furat probabil de forma desavarsita a raspunsului pe care i l-ai dat.
    Alice, tu esti femeie de afaceri. Ai revista ta, esti persoana publica, nu traiesti zilnic molfaind un covrig pe un pat de paie la marginea padurii si citind poezii de Nina Cassian. Ai intalniri de afaceri, interviuri cu personalitati, sedinte de redactie, angajati, intalniri cu avocati, contabili, etc. Si nu cred, oricat ai sustine tu contrariul, ca daca in timpul unei astfel de intalniri importante apare iubitul tau din senin si-ti cere sa parasesti intalnirea ca sa va giugiuliti un pic tu o faci, pentru ca altfel va crede ca nu-l iubesti. Cum ar fi ca in timpul unui interviu cu doamna Nina Cassian, in timp ce reportofonul iti e pornit si dialogul e in toi, tu sa-l intrerupi pt ca ai primit un sms de amor la care trebuie neapart sa raspunzi pt ca altfel sotul va crede ca nu simti nimic pentru el. E absurd, e infantil, e utopic sa credem ca asta e reteta unei relatii armonioase, sa te faci stapan pe viata si pe timpul celui pe care-l iubesti. Suna bine in teorie, insa in practica… Te cred pe cuvant ca ti-ai dori sa traiesti in asa o lume, insa sunt sigura ca nici tu nu reusesti. De aici toate frustrarile tale, de aici permanenta antiteza muritor-zeita, de aici nefericirea ta.

    papusa 23 noiembrie 2008 9:27 Răspunde
  • Mi-am propus sa postez cu masura pe blog,iata de ce am ales sa nu mai raspund o perioada. In plus,m-am gandit ca acest blog se doreste a fi mai mult decat o comunicare directa doar cu Alice sau Nouria sau Ionut sau Simona (pe care ii pretuiesc enorm si ii citesc cu nesatz),cat si o forma de a auzi si alte opinii ale cititorilor Tango (si nu numai). Din schimbul de impresii,de idei, din schimbul de intamplari („fictive” sau nu),putem invata sa mergem mai departe, fara patima,fara teama ca suntem neauziti sau singuri.
    Am spus asta cu trimitere evidenta la comentariul de mai sus al „papusei”. As mai adauga doar ca i-am raspuns lui Alice, dar raspunsul meu a fost si sub forma unei intrebari, adresate generic,ca o provocare la alte opinii. Este evident ca si Alice a interpretat astfel,de vreme ce a lasat subiectul deschis.
    Deci, „papusa”,multumindu-ti pentru aprecieri, te asigur ca nu „cedez” niciodata „prea repede” si ,da admit, ma las mereu „furat de forma desavarsita” a raspunsurilor de pe acest blog, fie ca ele sunt ale lui Alice, Madelaine, Ionut, Dianet, sau ale Nouriei, Corei, Ninei, George, etc etc.
    Legat de restul, o sa astept,ca toti ceilalti, raspunsul lui Alice. Indraznesc sa spun doar ca atunci cand doresti un semn, oricat de mic, de la omul pe care il iubesti, atunci cand dorul de el te sufoca,cand indoiala este vecina cu ratziunea (doar sunt simptomele iubirii reale, nu?), toate astea nu pot fi catalogate ” stapanire pe viata si pe timpul celui pe care-l iubesti”.
    Ma opresc aici. Deocamdata.

    muritor 23 noiembrie 2008 14:41 Răspunde
  • Am constatat ca in postarile multora, gen Sarba, Luca. T.o sau Papusa e prea mult venin. Cuvintele lor imi otravesc si mie inima, si-i amarasc pe oamenii care-mi scriu, fiinte care ma iubesc si carora eu le port enorma recunostinta. Am gresit lasandu-i sa vina aici, in casa mea, pe blogul meu gandit si construit de mine cu enorma truda si suflet intreg. Si-am hotarat, azi, in aceasta zi de gratie si dizgratie, ca n-am sa mai ingadui asemenea comentarii sa manjeasca locul in care-mi dau intalnire cu cei dragi. Am gresit. Sa ma iertati. Va promit ca n-am sa-i mai las sa ne jigneasca pe indivizii acestia care se pretind atat de grozavi, incat merita sa le spun adio.

    Alice Nastase 23 noiembrie 2008 20:59 Răspunde
  • Oh da.. cunosc acele zile cand totul se scufunda si doare, cand mi-e rusine ca ma simt atat de rau desi oameni minunati ma iubesc, cand tanjesc dupa cine nu ma vrea.. Inteleg paradoxul de a nu-ti fi de ajuns cei ce te iubesc si dorul dupa altii. E crud, dar e adevarat. Acele zile imi carbonizeaza sufletul si-mi trimit colesterolul la cote inalte. Incerc sa ma strecor in viata lumii mele careia nu-i mai apartin. Refuzurile lasa urme adanci si zau ca le-am auzit pe toate, cu detalii sau seci, cu adevar sau minciunele, cu mila sau bucurie. Planurile lor nu ma includ, cersesc atentie, timp, vorba, ma tarasc la picioarele prietenelor a caror jumatate nu mai sunt, la picioarele dragului care nu ma vrea, la picioarele colegilor care nu ma cunosc si sfarsesc prin a ma ascunde cu lacrimi cu tot in poala bunicii care nu mai e langa mine (rusine sa-mi fie pentru ca ea ma mangaie si asa de Acolo! ) Va cunosc secretul doamna si singurul lucru care ma ajuta pe mine e groaza ca trece aceasta zi si eu o las sa se otraveasca. De frica traiesc zambind si pretuind, de frica incerc sa traiesc cu singuratatea mea si s-o fac bine, de frica ma hranesc saptamani intregi dintr-o ora de viata.. si sunt fericita, n-as stii sa spun de ce dar sunt!
    Cu bine si cu drag,
    M

    Monica Radulescu 24 noiembrie 2008 17:37 Răspunde
  • Monica Radulescu, ai scris despre mine!!! Ma doare fiecare cuvant al tau si ma regasesc in toate umbrele umilintelor tale si in toate incercarile de-a fura o ora de noroc. Eu sunt tu.

    Alice Nastase 24 noiembrie 2008 21:20 Răspunde
  • In incercarea de a fi unici, ne regasim visele, sau poate ceea ce a mai ramas dintr-un zambet uitat demult. Ne nastem si murim, existam si totusi nu existam, suntem sau poate ca nu suntem. Devenirea noastra, arta de a uita totul in speranta unui nou inceput, senzatia ca numai acum, si numai pentru acum traim, face din noi masina care sufera de egoism, si careia cu greu ii putem spune OM. Dar visul acesta, pe care-l traim ca si cum ar fi ultimul si caruia ii spunem VIATA, pentru unii un cosmar iar pentru altii un paradis, nu se termina niciodata, deoarece niciodata nu a inceput. Suntem in deriva, asemenea unei ambarcatiuni fara comandant, la discretia valurilor vietii. In copilarie nu sti sa urasti, invatam sa iubim, sa fim buni, sa fim intelegatori. Jungla in care traim ne face egoisti, rai si daca ne pierdem uzul ratiunii in suflet se naste ura, invidia. Asta confirma parabola alungarii primilor oameni din Paradis. Este adevarat, atunci cand cunoasterea incepe sa apara si sa se manifeste, apare si ura. Ura este a mintii, iar iubirea a sufletului, fiindca vine de la Dumnezeu, si este singurul instrument pe care-l avem la dispozitie pentru a-L percepe pe EL. In iubire simtim divinul, fiindca iubirea este transcedentala, ea nu este nici numai a noastra, nici numai a divinului, ci ea salasluieste in tot ceea ce exista, ca si in ceea ce nu exista. Cunoasterea este a mintii, dar poate mintea sa spuna ce e iubirea? Nu pote si nu va putea vreodata, fiindca acolo unde apare iubirea, mintea este complet depasita de situatie. Mintea nu este insa dusmanul iubirii. Sunt doar elemente diferite, aflate la granita fiintei, care sub aspect existential mentin fiinta intr-o stare sau alta. Prin cunoastere suntem in contact cu lumea, iar prin iubire in contact cu Divinitatea. Sa fi iubita Alice!

    cristina bizu 27 noiembrie 2008 10:42 Răspunde
  • Citesc de multa vreme revista Tango..Mi se pare o minune pe care o astept in fiecare luna ca pe un cadou de mare pret al sufletului meu!!Alice (desi mi se pare foarte mult sa-ti spun pe nume) vreau doar sa-ti multumesc pentru tot ceea ce faci…impreuna cu echipa pe care o ai…sunteti niste oameni minunati…ma inclin in fata voastra…iar faptul ca pot descoperi ca in lumea asta exista multi oameni deosebiti care iti apreciaza talentul…care inteleg ce vrei sa transmiti dincolo de cuvintele ticluite cu atata maiestrie…este un lucru care ma ajuta sa-mi pastrez speranta! Am citit sute de cuvinte minunate!!Cred ca cei care scriu pe blogul tau sunt cuprinsi de magie! Mai vreau doar sa stii ca in fiecare rand pe care il scrii ma regasesc! Si ma ajuta sa ma simt OM!

    Roxana 30 decembrie 2008 23:58 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title