Am auzit de multe ori discuţia asta între femei. Oricât de emancipate am fi, toate ne-am gândit, măcar o dată în viaţă, cum ar fi dacă am întâlni un bărbat despre care nu s-ar povesti… Cineva care să ne ia toate grijile față de ziua de mâine…
„Dacă aş avea un amant bogat” este o propoziţie care admite o mie de alăturări în frază. „L-aş face să se însoare cu mine”. „L-aş convinge să facă testament pe numele meu”. „L-aş pune să îmi cumpere cele mai frumoase haine”. „L-aş păcăli să îmi facă toate poftele”. „L-aş iubi ca o nebună”. „I-aş face un copil”. „L-aş ruga să îmi cumpere o maşină decapotabilă”. „Aş călători cu el în toată lumea”. „L-aş ţine ascuns, să nu râdă lumea de mine”. „L-aş tapa de bani fără jenă”.
Eu am spus mereu, râzând, că, dacă aş avea un amant bogat, l-aş pune să mă ţină în facultate, încă o dată. M-aş face din nou, iar și iar, studentă la zi, aş învăţa cot la cot cu tineri care, cu puţină strădanie, mi-ar fi putut fi copii, oferind-mi astfel şansa nepreţuită, ireală, a întoarcerii la prospeţimea şi la emoţia unei vârste în care lumile se deschideau în faţa mea odată cu copertele cărţilor.
Dar eu nu am un amant bogat, nu voi avea niciodată şi nu am vrut niciodată să am. Duc o viaţă simplă, banală în toate obligațiile și minunățiile ei. Și mă lupt nebuneşte să păstrez dragostea, credinţa, familia noastră, aşa cum am reuşit să o construiesc. Cu greu. Cu sacrificii. Cu lacrimi. Cu iubire. Iar dacă va fi să am şansa vreodată, prin cine ştie ce miracol, să primesc din nou dreptul de a învăţa stând în băncile școlilor, sunt sigură că prima lecţie de care mi-aş aminti ar fi aceea legată de refuzul compromisurilor.
„Dacă aş avea un amant bogat” poate continua şi cu „ar însemna că îl iubesc din tot sufletul şi m-aş mărita cu el”. Dar nu neapărat. Întrebarea e mai mult o glumă, desigur. Pentru cine vrea să o ia ca pe o glumă. Pentru restul lumii, e o întrebare serioasă.
