Cum să-ți lipești la loc sufletul rupt

Expresiile așezate în limbile lumii nu sunt numai alcătuiri măiestrite de vorbe. Sintagmele pe care învățăm mai ușor sau mai greu să le traducem în noime, înțelesuri și, câteodată, și în limbi străine, nu sunt doar fluturări mătăsoase de metaforă.

Cuvintele sunt, de fapt, lumi înrădăcinate adânc până în miezul realității noastre, așa cum noi înșine suntem cu mult mai mult decât alcătuiri îmbârligate de sânge, carne, oase și nervi, căci ne întindem, ca ființe înalte de lumină, din sâmburele de soare al pământului până-n miezul de strălucire, de credință, de dumnezeire, al întregului univers.

Am învățat – printre multe alte lucruri greu de condensat în câteva rânduri de blog și de confesiune publică – la cursul de Theta Healing pe care l-am făcut în weekendul trecut cu maestrul Dorin Roman– , cum să-mi reîntregesc sufletul rupt în bucăți. Am înțeles că ceea ce eu credeam că e doar o formă artistică de a așeza gândurile în cuvinte – spunând că mi-am lăsat în casa în care am crescut o bucată de inimă, că celui care a fost iubirea mea dintâi i-am dăruit o parte din tot ceea ce sunt, că în marile dureri pentru care am plâns și am suferit mi s-a rupt, pur și simplu, sufletul- , se întâmplă cu adevărat la trecerea noastră prin vieți și prin viață.

Credeam că e tot numai o iscusită formulă literară găsită de admirabila autoare a seriei Harry Potter, J.K. Rowling, pentru a-și încheia epopeea, aceea în care sufletul personajului negativ se împarte în mai multe locuri, adăpostindu-se pe bucăți în ceea ce cartea numește horcrux-uri…  (V-am mai scris, nu de mult, în Lucruri groaznice pe care le-am făcut, despre cât de fascinată sunt de seria Harry Potter văzută ca parabolă a lumii în care trăim, în care, vrăjitori sau încuiați, mergem pe calea spre evoluție spirituală prin propriile forțe, forme și formule care ne duc, pe toți, către adevărata noastră menire…) Dar este mai mult decât atât, cartea autoarei britanice reflectă, în dantelăria sa de aparentă ficțiune pentru copii și adolescenți, alcătuirea întregului nostru univers de creștere și înălțare spre revelație și credință, fiind cu totul altceva decât un simplu best-seller de librărie: e un dar, o posibilă cheie spre înțelesul autentic al vieții, oferită, în primul rând celor care pornesc în viață, dar și tuturor celor care au nevoie să audă, să vadă, să descopere, să înțeleagă.

Însă la cursul de Theta Healing pe care l-am urmat, un curs către care am fost atrasă magnetic și la care m-am înscris în noaptea dinaintea începerii sale, am învățat cum, prin metoda de vindecare uluitoare, atât de precisă și atât de uimitor confirmată de măsurătorile științifice, descoperită de Vianna Stibal în urmă cu aproximativ 20 de ani, poți să-ți chemi sufletul acasă și să ți-l reîntregești în iubirea aceea rotundă, necondiționată, de care ne e, tuturor, atât de dor.

Aș putea scrie tomuri întregi în care să descriu emoțiile pe care ți le dă un asemenea drum, dens și tulburător ca un film derulat invers, cu viteză sporită de sute de ori. Despre cum îți fulgeră prin inimă iubiri pe care le credeai consumate și le regăsești întinse prin univers și prin vieți trecute, doruri de care uitaseși și care se răstoarnă acum de la zbucium până la liniște, despre lacrimi pe care le-ai plâns în torente și care revin la izvor, ca să-ți curețe acum sufletul și să-i lipească la loc bucățile rătăcite vreme de un an, o viață sau o eternitate.

Am cerut Divinității să-mi arate calea binelui, a frumuseții, a prosperității, și lucrurile în viața mea s-au precipitat cu o putere care m-a zguduit din temelii. Mi-au ieșit în cale maeștrii de la care învăț și pe care îi privesc cu iubire curată, uimită, recunoscătoare, înaltă: Daniela Floroiu, Albert Ignatenko, Roxana Gabor Iliescu, Deva Dwaba, Georgiana Spătaru, Michelle Pacheco, Dorin Roman și cea către care mă îndrept, cu mare emoție și gratitudine, la workshopul de ascensionare, Ramona Popescu. Și știu că îmi sunt maeștri toți oamenii buni pe care îi întâlnesc, colegii mei din cursuri, prietenii mei…

Am scris, parcă acum o sută de ani, când tinerețea îmi îngăduia trufia și libertatea de-a mă crede viitoare poetă, câteva rânduri de care uitasem cu desăvârșire până zilele trecute când, în banca de cursantă, sub îndrumarea plină de lumină a maestrului Dorin Roman (căutați-l și învățați de la el!), mi-au revenit în gând, odată cu atâtea trăiri pierdute printre faldurile rătăcirilor mele:

Mi-am chemat sentimentele acasă, – iubirea de fiică, iubirea de frate… -,  și le-am poruncit înapoi să se țeasă, ca să te pot iubi pe Tine cu toate.

Da, e adevărat că ni se rupe sufletul de mai multe ori în viață. Când plecăm din locuri și iubiri, când pleacă de lângă noi oameni și visuri, când ne rătăcim de la drumul cel bun și de la speranță. Există, însă, pentru toți, căi de a-l reîntregi, fie că asta se întâmplă ca în filele magice ale călătoriei lui Harry Potter, fie prin metoda zborului către cel de-al șaptelea plan al existenței, unde plutim pe unde theta, fie prin câteva versuri așezate de-o adolescentă pe-o pagină albă, fie printr-o rugăciune și un îndemn la întoarcere în sine, fie printr-o întâlnire virtuală în lumea de 0 și de 1 în care plutim unii spre alții în fiecare zi. Important este să știm că se poate. Să vrem. Și să credem.