Fiii lui Jules Verne

Între expresia „pe vremea mea”, atât de bine înstăpânită în vocabularul părinților, și îndrăznelile copiilor noștri, stă un întreg univers de curaj, de imaginație, de voință și credință.

În mine a rămas o veșnică mirare, care mă ține, adesea, în loc, făcându-mă să ezit înainte de-a cere mai mult de la viață… De exemplu, când citesc ce s-a scris în alt colț de lume, folosindu-mă de un program miraculos de traducere sau când reuşesc să fac câte-un transfer bancar alambicat, folosind o bucată de plastic pe care sunt ştanţate câteva cifre, îmi spun că, dacă mi-ar fi vorbit cineva, în copilărie, despre asemenea minuni, aş fi crezut că a citit prea multe cărţi de Jules Verne.

În schimb, copiii noștri par să fie cu toții fiii lui Jules Verne. Ei știu să descopere lumea îmblânzind toate mijloacele tehnicii, se aruncă în apele adânci ale monitoarelor știind sigur că nu se vor rătăci navigând și convinși că lumea întreagă poate fi descoperită și îmblânzită cu puterea minții și a tehnologiei zilelor noastre: computerele, internetul, tabletele…

Cum scriam pe vremuri cărți, stivuind în dosare de carton manuscrise corectate cu pixul? Nu mai știu. Cum mă instruiam, mergând în biblioteci și coborând de pe rafturi cărți prăfuite în care informația se oprise acum 10 sau 100 de ani? Nu mai știu. Cum aflam ce s-a scris, ce s-a spus, ce s-a întâmplat dincolo de cutia mea poștală în care poposea câte un ziar local? Nu mai știu, iar copiii mei vor afla, poate, aceste răspunsuri, ca pe niște anecdote, venite din vremea dinozaurilor și a lui Moise…

Astăzi, lumea e nu la picioarele, ci la mâinile copiilor noștri. Așa că investiția pe care o fac în tableta sau în computerul lor o consider nu o cheltuială, ci șansa lor la educație modernă, la toată înțelepciunea adunată de pământeni în bibliotecile lumii, la frumusețea pământului, la călătoria în orice colț de univers.

Datorită celor mai folositoare „jucării” ale vremurilor noastre, copiii mei vorbesc engleză la perfecție, chiar dacă uneori asta înseamnă că mai încurcă termenii din română cu cei din limba computerelor, dornici să ajungă mai repede la cine știe ce „levăl” de joc sau cunoaștere, știu să citească hărți interactive și să mă ajute să mă descurc pe orice drum, deschizând gps-ul pe tabletă și fiindu-mi copiloți de nădejde, când se plictisesc, joacă șah pe tabletă sau exersează gamele la pian. Și ori de câte ori au vreo nedumerire, caută în bibliotecile virtuale ale lumii, scotocind după citate, imagini, dovezi, mărturii, poezii…

Iar celor care se împotrivesc vremurilor și refuză să cumpere computere copiilor lor plângându-se că i-ar putea acapara cu totul, le reamintesc că în asta stă misiunea noastră de părinți. Să le dăm șansa de a primi ce le trebuie, în doza în care le trebuie. E doar o comoditate să le refuzi calea către resursele nelimitate ale cunoașterii, către joc, către bucurie, către viitor, doar pentru că nu știi tu să gestionezi programul copilului tău. În spiritul unei asemenea logici, ar trebui să nu le dăm niciodată copiilor nici ciocolată, nici cărți, nici voie să iasă pe stradă la joacă, nici dreptul de a sări la trambulină – cu pretextul că… dacă vor vrea prea mult?

Între alegerile cele mai înțelepte ale prezentului nostru intră și aceea de a le da șansa copiilor să aibă un computer. Nu-i putem învăța să zboare, deși ne-am dori, dar, cumpărându-le un computer, putem să le dăm șansa de a privi lumea și din înaltul cerului, cunoscând-o de la un capăt la celălalt, în toată splendida ei nemărginire.

P.S. Am căutat pentru mine și am găsit, bucuroasă, o ofertă de laptopuri și sisteme 2 în 1 cu Intel Inside aici… Sunt sigură că vă va fi de folos!