Aș fi plâns și dacă n-ar fi dat în piață cu gaze lacrimogene și nu m-aș fi trezit dintr-o dată sufocată și de fumurile toxice, și de indignarea întrebării De ce?! Aș fi plâns și dacă nu mi s-ar fi făcut frică pentru mine și pentru fetița mea, adolescentă, care-mi era alături, și dacă n-ar fi trebuit să fugim împreună, umilite, ca și cum am fi făcut ceva rău, din calea unei pedepse primite absolut pe nedrept. Aș fi plâns, probabil, nu în piață, ci acasă, doar văzând la televizor absurdul și durerea celor care se încăpățânează atât de frumos să nu renunțe la țara lor, aș fi plâns văzând televiziunile corupte și murdare, vândute până-n măduva tuturor titlurilor și a invitaților lor, aș fi plâns de ciudă că nu sunt eu ministrul de interne ca să dispun, atât de simplu, arestarea grupurilor de agitatori infiltrați și să permit continuarea pașnică a unui protest legitim, aș fi plâns de mila jandarmilor folosiți pentru interesele penalilor care le dau ordine și-i preschimbă în călăi. Dar eu am plâns chiar acolo, în piață, unde lacrimile mele nu făceau notă discordantă cu lacrimile celorlalți, pentru că toți aveam ochii arși și încercam să ne acoperim gurile și nasul ca să nu mai inhalăm atâta gaz și atâta disperare.
.
Mulți oameni simpli îmi spun că nu le pasă de ce se întâmplă afară. Că e prea târziu pentru ei ca să schimbe ceva, că-și primesc liniștiți leafa sau pensia și că nici măcar nu ies la vot, fiindcă s-au săturat să aleagă dintre două rele pe acela mai mic.
Mulți oameni complecși îmi spun că le pasă în primul rând de ceea ce se întâmplă cu ei, că lucrează cu interiorul lor și încearcă să se vindece, să evolueze, să mediteze ca să-și aline durerile și, izolându-se cât mai mult, să-și găsească propriile rosturi și echilibrul lăuntric. Și că tot ceea ce e în afara lor și a razei iubirii lor nu mai contează, atâta timp cât trăiesc în lumina divină.
Dar eu cred că, într-o țară ca a noastră, cu o karmă plină de umilințe, de răni și de minciuni, țara celor care plăteau tribut turcilor probabil doar din curtoazie, fiindcă, paradoxal, îi snopeau pe turci în toate bătăliile consemnate în manualele de istorie, e nevoie să trudim de două ori mai mult la vindecare, oblojindu-ne și pe dinăuntru, și pe dinafară. Stând în genunchi în fața icoanei sau în poziția lotus cu mantra în gând – totuna!- , dar și ieșind la vot, ieșind în piață, luând atitudine civică atunci când este nevoie.
Am simțit nevoia să intervin zilele trecute când am asistat la o discuție pe tema #metoo, în care pledoaria era pentru echilibrul firesc între masculin și feminin, ca soluție a vindecării și premisă a evoluției. Bineînțeles că, la nivel spiritual, echilibrul și iertarea sunt calea cea mai sigură spre pace și alinare, dar, la nivel social, #metoo cere legi, cere sancțiuni, cere schimbarea unui cadru legislativ și a unor mentalități care permit abuzul de putere al celor aflați în poziții decizionale! #metoo înseamnă și eu am fost abuzat/ă, violat/ă, hărțuit/ă și nimeni nu a fost pedepsit pentru asta, și acesta e un lucru care nu poate continua! Sigur că trebuie să ne vindecăm rănile la nivel personal, dar, la nivelul societății, nu ar fi mai simplu, mai eficient, mai corect, ca legile să nu mai îngăduie abuzurile și să le așeze sub semnul unor sancțiuni exemplare?!
Eu cred că e la fel și cu protestele din piață. Parcă nu mi se pare de ajuns să evoluăm la nivel spiritual, pe cont propriu, dacă ne recuzăm din rolul de apărători ai drepturilor noastre civile și politice, chiar dacă știm că fiii și fiicele noastre vor avea de trăit mai departe într-o țară condusă de oameni imorali, o țară cu legi și norme strâmbe și lesne de încălcat, pe care, atât cât putem, ar trebui să ne străduim să le schimbăm o dată și o dată. Îi iert pe cei penali, știu că toți greșim, dar vreau să nu mai fie admiși în funcții publice sau să fie dați jos din cele în care s-au cățărat deja și, pentru asta, simt că merită să ies în stradă. Mă rog, meditez și mă vindec pe mine de mine, dar ridic steagul atunci când e nevoie, străduindu-mă ca și vocea mea să se facă auzită alături de celelalte voci ale pieței, ca să vindec țara asta de ei, cei care ne-au confiscat-o. Și aprind lanterna telefonului meu la oră fixă, când se cântă imnul, ca o lumină a ultimei speranțe. Apoi ajung acasă, cu fața brăzdată de lacrimi și umilită de rușinea de-a fi fugit speriată de bastoanele jandarmilor, meditez și mă rog. Și a doua zi o iau de la capăt cu vindecarea. Pe mine de mine. Țara asta de ei.
Medităm sau protestăm? Eu cred că, atâta timp cât putem face asta, și una, și alta.
P.S. Am strigat și eu aseară, pentru prima dată, sloganul acela atât de controversat. Ba chiar am înjurat și mai urât, am zis cuvinte pe care nu le mai rostisem niciodată. Pentru că eu și copilul meu ne sufocam de gaze lacrimogene după ce protestaserăm pașnic, printre oameni frumoși, curați, pașnici și ei. Am intrat în panică și n-am mai fost în stare să spun așa cum aș fi spus în mod obișnuit, „Doamnelor și domnilor, vă rog, fiți amabili și lăsați-ne în pace, e doar manipulare, nu interveniți în forță asupra protestatarilor pașnici, nu ne loviți, nu ne gazați, doar izolați agitatorii și totul va fi bine!”… De ură, de frică, de rușine pentru tot ceea ce ni se întâmpla, de neputință, am strigat și eu în piață sloganul ăla. Și nici măcar nu-mi pare rău.
Bravo pentru articol si mai ales participarea laprotest alaturi de copilul dumneavoastra, va felicit din toata inima si ramin optimista ca in lupta contra penalilor vor birui romanii care sint optimsti si consecventi. Coruptie exista in toata lumea. Partea cea mai importanta este sa ramii activ.Va multumesc ca ati scris despre proteste si despre ce s-a intimplat acolo.
Andreea, sunt convinsa ca exista coruptie in toata lumea, dar, in niciuna dintre tarile democratice, membre ale UE, nu exista la nivelul acesta. Exista in tarile subdezvoltate, in cele cu regim dictatorial, in contexte mai putin oficializate ca democratii… La noi durerea este cu atat mai mare cu cat am sperat ca am intrat pe un fagas bun, dar…
In primul rind, am uitat sa spun ca imi pare tare rau ca ati avut parte de atita suferinta in timpul protestului, si nu ma mir ca ati strigat lozinca populara improtriva PSD-ului. Dupa 2 ani de proteste facute cu finete si umor, s-a ajuns la un nivel la care lozinca antiPSD e total justificata. Aveti dreptate despre coruptiea din romania, dar voiam sa raspund la intrebarea din titlul articolului. Si voiam sa spun ca elitismul de care vorbiti ma frustreaza la maximum, si sint adepta actiunii: semnaturi, proteste, participare la vot, etc. Ca meditatia e minunata, nici nu intra in discutie, dar neimplicarea din motive ca „nu fac politica” e rusinoasa.Inca o data, va multumesc pentru articolul extraordinar, si felicitari pentru faptul ca sinteti activa social.
Andreea, eu nu condamn pe nimeni, pana la urma, fiecare se salveaza dupa propriile puteri, dupa calea pe care o poate alege el. Unii sunt mai slabi, altii mai puternici. Unii chiar nu pot face altceva decat sa se roage, altii au curajul sa se ridice din genunchi si sa iasa in strada. Suntem diferiti. Eu nu vreau sa ne condamnam unii pe altii, ci sa ne sustinem si sa ne mobilizam unii pe altii ca, impreuna, sa ajungem, cumva, la un rezultat. Eu sunt activa social pentru ca asta e viata mea, menirea mea, pozitia mea, sunt jurnalista, trebuie sa stiu tot, si sunt feminista, deci umanista, deci, atat cat pot eu, activista. Dar altii nu sunt. Sau nu, inca. Ii mai indemnam, ii mai ajutam, ii mai rugam, ii mai imbarbatam si, pana la urma, o scoatem noi la capat cumva, impreuna!
Alice,
Ceea ce se intampla acum este rezultatul anilor lungi de resemnare romaneasca. Nimeni nu stie a suporta raul fara aproape nici o impotrivire mai bine ca romanul invatat de mic cu greutatile, cu renuntarile, cu viata nedrept de urata. Dreptul de a protesta e ce ne-a mai ramas dupa ce ne-au spoliat timp de trei decenii clicile diversilor politruci transformati peste noapte in politicieni. Suntem o tara subdezvoltata, falimentara, in care se moare de foame si de boli, si nu mai avem mult pana la disolutie dupa modelul trist al moldovenilor de peste Prut ce si-au uitat pana si limba.
Traim urat si prost si, cel mai grav, ne pierdem demnitatea. Asta este motivul pentru care puterea nu se teme sa angajeze interlopi, agitatori, huligani, jandarmi si cine stie ce alte organe de represiune in viitorul apropiat: nu se tem de noi. Stiu ca suntem prea mici, prea slabi, prea lasi si – multi dintre noi – prea indoctrinati ca sa mai stim a respira singuri. Si atunci ne lovesc cu salbaticie, furandu-ne viitorul, tara, sperantele, drepturile noastre de fiinte umane libere.
Nu cred ca vom vedea la scena deschisa papusarii din spatele mitingului, asa cum nici rebeliunea pe care am trait-o dramatic nu a avut vreun vinovat. Plangeri penale sunt deja si vor fi si mai multe, dar impotriva unor oameni prea incompetenti pentru a fi macar luati in considerare ca factori decidenti. Sa fim seriosi, Carmen Dan este saraca cu duhul, dar suficient de loiala ca sa acopere adevaratii orchestratori. Scoala nu i-a placut, dar uite ca ii plac functiile politice. Or, astea cer sacrificii…
O alta plangere penala o vizeaza pe Speranta Cliseru, fosta amanta a lui Pandele in anii ‘90 pe vremea cand lucrau in Grecia.
Unde sa duca toate astea? In niste dosare din niste instante captive la randul lor, corupte multe dintre ele, dintr-o tara numita Romania. E tara aceea in care justitia se ocupa doar de dosare derizorii, cu condamnari derizorii pentru niste pricini la fel de derizorii. Va amintiti de Adrian Nastase cel condamnat pentru cateva chinezarii si un termopan? Ei bine, acum vorbeste, de la inaltimea pozitiei sale de dizident (ca sistemul i-a confiscat 3 lei din avere), de patriotism, de felul corect in care au actionat jandarmii si de lipsa de miza a mitingului, atat vreme cat strada nu reprezinta pe nimeni, iar partidele de dreapta nu au forta parlamentara.
Alice, mai stii ca scriam odata ca as vrea sa-l vad pe omul asta muncind? Dar nu formal, dand consultanta pe sute de mii de euro cum sa mai fie furata o banca sau o intreprindere de stat. Ci pe bune, asa cum facem noi toti, plebea. Cred ca asta-i doare cel mai tare pe nenorocitii astia de infractori: ca vrem sa-i vedem la munca dupa ce i-am vazut trei decenii lungi cat veacurile numai la furat. Nu amenintarile cu moartea ii sperie, ci amenintarile cu munca, statutul de contribuabil.
Asa ca hai sa-i trimitem la munca! Asa cum ne-au trimis ei la munca la dracu-n praznic, de nu mai stim ce e aia casa sau familie. Hai sa-i denuntam pentru adevaratele si nenumaratele marsavii in toate instantele posibile, unde infatuarile lor nu mai cantaresc asa mult. Hai sa strangem probe, dovezi, avocati, sa ducem dovezile infractiunilor lor in presa scrisa, in online, la televiziuni, sa expunem actele lor de furt din banul public. Expunerea mediatica le face rau, se tem de ea, o evita in toate chipurile posibile. Protestele creeaza solidaritate si responsabilitate civica, dar nu confisca averi si nici nu condamna infractori.
Asa ca ar fi bine sa realizam ca, daca vrem sa ne recastigam demnitatea, libertatile si drepturile, ar trebui sa facem lucruri concrete: sa-i taram in fata instantelor si DNA-ului, sa le expunem mediatic actele infractionale si de coruptie, sa mergem la vot, sa activam in ong-uri sau partide politice, si – mai ales – sa nu ne fie teama sa spunem ce gandim, sa luptam pentru ceea ce ni se cuvine.
Imi vine sa plang de ciuda ca toata stradania vietilor noastre, ambitiile noastre, visurile noastre, scoala, educatia, carierele, stradaniile, integritatea au devenit batjocura unei gasti de analfabeti pentru care singura lupta e cea dintre subiect si predicat. Cu toata sinceritatea spun ca nu am vazut in nici una din tarile prin care am peregrinat o clasa politica mai tampita ca cea de la Bucuresti. Au fugit de scoala si se vede, iar consecintele neghiobiei lor le platim noi si generatiile ce vor veni dupa noi.
Eu una vreau sa-i vad pe ei in alta parte, asa ca spun hotarat: „Fara borfasi in functii publice!” (caci inteleg ca termenul penal nu ar avea forma de substantiv).
Hai sa-i ajutam sa plece din functiile lor nu ca niste prosti (ca se irita), ci ca niste hoti.
Hai sa-i ajutam sa ajunga acolo unde merita sa stea!
Loredana Dima, hai sa facem toate astea, hai sa ne coordonam si reusim!
Ai atata dreptate!
„Nu amenintarile cu moartea ii sperie, ci amenintarile cu munca, statutul de contribuabil. Asa ca hai sa-i trimitem la munca! Asa cum ne-au trimis ei la munca la dracu-n praznic, de nu mai stim ce e aia casa sau familie. Hai sa-i denuntam pentru adevaratele si nenumaratele marsavii in toate instantele posibile, unde infatuarile lor nu mai cantaresc asa mult. Hai sa strangem probe, dovezi, avocati, sa ducem dovezile infractiunilor lor in presa scrisa, in online, la televiziuni, sa expunem actele lor de furt din banul public… Sa-i taram in fata instantelor si DNA-ului, sa le expunem mediatic actele infractionale si de coruptie, sa mergem la vot, sa activam in ong-uri sau partide politice, si – mai ales – sa nu ne fie teama sa spunem ce gandim, sa luptam pentru ceea ce ni se cuvine.”
Eu chiar ma tin de cuvant si ma implic in multe, si descopar atatia oameni absolut minunati care merg in aceeasi directie. Nu stiu daca vom reusi, dureaza de prea mult timp intunericul in care traim, suntem plini de frici si de resemnari paguboase.
Dar m-am saturat sa tot fim noi generatia de sacrificiu, asteptand caraghiosi un viitor mai bun care nu va veni niciodata. Am trecut cu greu de perioada ceausista, am invatat la lampa de ne-au iesit ochii, si ne-am bucurat ca prostii cand a cazut Ceausescu. Comunismul, mama lui de nenorocit, nu numai ca n-a cazut, dar s-a infiltrat ca un virus herpetic in multi dintre noi si ne locuieste si acum, mai rau ca inainte. Prin comunism inteleg spiritul ala de turma, frica de a nu gresi in fata autoritatii, tulburarea ca cineva s-ar putea ridica si ar striga „Destul!”.
Stam si ne uitam cum niste imbecili care n-au trecut prin scoala croseteaza legea pensiilor sau a salariilor, jucandu-se cu banii si cu soarta unei natiuni.
Justitia a fost modelata in niste comisii parlamentare de alti imbecili care nu numai ca nu au vreo cariera in drept sau studii de drept, dar n-au scoala DELOC! Niste paduchiosi agramati care nu suporta sa fie contrazisi si croiesc legea dupa cum li s-a scris dinainte pe foi.
Baronii din toate orasele Romaniei dau liber la constructii pe fiecare centimetru patrat disponibil, incasand comisioane in milioane euro. Nu le pasa de legi, de petitii, de proteste, totul se petrece fara urma de teama.
Si exemplele ar putea continua la nesfarsit, le stim atat de bine cu totii. Fiindca noi toti le suntem complici acestor lichele prin atitudinea noastra resemnat-mioritica.
Iar cei care incercam sa dam o sansa acestui pamant numai fiindca ne-am nascut aici, ca nu avem interesul de a ne trezi cu statui in piata publica dupa ce n-om mai fi, suntem criticati, ridicati in picioare si certati ca „destabilizam” si alte prostii din gama atat de bine cunoscuta de la Iliescu incoace.
Ii inteleg pe cei care nu pot pricepe fiindca sunt ignoranti, needucati, saraci si tinuti in bezna. Ei sunt masa cea mai usor de dus de nas si merita toata compasiunea noastra si ajutorul nostru.
Ii inteleg si pe cei pe care-i doare in pix fiindca au bani de se ingropa in ei si pot trai linistiti oriunde pe fata pamantului. Le e perfect egal daca tara asta mai exista peste zece ani sau nu.
Dar nu reusesc sa-i inteleg pe cei care se retrag intr-o bula de sticla asteptand sa le rezolve altii treburile, sa le apere altii drepturile „daca tot ies in piata”. Sau se bucura tamp la fiecare suta de lei data la pensie de care nu isi mai pot cumpara mare lucru, sau ciripesc neconvingator ca le-a dat guvernul cinci zile de vacanta, deci…
Amorteala asta ne tine captivi de decenii intregi. Priviti in jur, sunt popoare care se dezvolta, care cresc, care au drepturi. Daca noi nu ne respectam pe noi insine ca natiune nu ar trebui sa avem asteptari de la altii. Nu ar trebui sa alegem sa plecam din tara de lehamite si de sila.
Hai sa facem un „exercitiu de imagine”: sunteti acasa si intra peste voi un hot (putem sa-i dam si nume, sa zicem Tariceanu, sau Basescu, sau Valcov, dupa pofta fiecaruia). Ne luptam cu el sau il lasam sa ne goleasca locuinta?
Cam asa e si cu tara.
Avea dreptate cineva care scria atat de adevarat azi: „Avem o tara frumoasa, pacat ca nu ne bat mai des”.
Loredana Dima, am plans cand am citit ce ai scris. Esti toata numai suflet si energie, hai sa te urmam, hai sa te sustinem, hai sa neluam putere din cuvintele tale si sa facem ceva! Fiindcă, da, „Avem o tara frumoasa, pacat ca nu ne bat mai des”…
Mitingul nu a fost legal, nu a vrut nimeni să și-l asume… Alice, și tu ești cu stereotipii ( penali, lanterne…).Îmi pare rău, pe cine vrei să dai pe spate cu telefonul și scriitură ta….Ai dus și fata acolo, ați făcut poze, pentru ce??? Asta e întrebarea….
FULGULET, cum adica pentru ce?!!! Chiar nu se intelege, chiar nu am explicat indeajuns? Nu vreau sa dau pe nimeni pe spate, eu imi urmez drumul meu, imi cresc copiii cum pot eu mai bine, le arat ce inseamna curajul, ce inseamna sa lupti pentru tara ta si vreau sa o schimb inspre bine. Crezi ca fac asta ca sa impresionez pe cineva? Pe cine, Doamne, iarta-ma, as vrea sa impresionez? Pe mama, pe Iohannis, pe cine?! Nici macar n-am facut poze, am scotocit prin telefoane sa gasesc ceva si nici n-am o poza cu noi doua, am facut mai mult niste filmulete, de disperare, de uluire, ca sa am dovezi legate de ce a fost acolo, numai de poze nu ne-a ars… De ce vii aici cu rautati dintr-astea gratuite? Te simti mai bine cand arunci cu venin asa, aiurea? Te simti puternica? Trage aer in piept si gandeste-te mai bine si poate o sa vezi altfel lucrurile.
Alice, nu arunc cu venin, nu te-am jignit…Eu văd lucrurile diferit, aer în piept trag mereu, de ce ești agresivă cu cei care au alte păreri? Respectă-i pe toți. Faci poze cu telefonul ,postezi și spui că nu-i adevărat. Te-ai dus acolo cu Ilona pentru impresie artisticä, nu ai fost degeaba… În fine, m-ai uimit, în rest, îmi place cum scrii,, am apreciat prietenia cu Simona și nu fii supărată pe mine…Am apreciat multe articole pe care le-ai publicat. Iartă-mă dacă te-am supărat. Te pup și aștept sä scrii īn nota ta caracteristică, cu talent și multă sensibilitate…
FULGULET, asa e, ma bucur ca m-ai demascat: m-am dus acolo pentru impresie artistica, nu am fost degeaba.
Stiam ca ne vor alunga cu bastoanele, stiam ca va iesi un scandal international si mi-am zis „ia sa nu ratez ocazia asta, sa ma prefac ca imi pasa, ca sa fac impresie artistica cititorilor mei”. Dar uite ca unii si-au dat seama ca eu ghicesc viitorul si ca nu cred in ceea ce spun, am doar interese artistice. Si sunt si atat de fraiera ca nu mi-am facut, totusi, nicio poza cu fiica mea. Iti dai seama ce superimpresie as fi facut atunci?!
Si eu iti cer iertare daca te-am suparat si iti multumesc.
Lasă-i în pace cu protestele lor… Nu sunt de noi, ființe sensibile… Vorbești atât de frumos despre iubire…Tu, prin ceea ce scrii, poți să scoți la suprafață dragostea, acest sentiment minunat pe care ni l-a dat Dumnezeu tuturor, dar la unii rămâne în stare latentă. Mulți pupici!
Lasa-ne in pace cu timpeniile tale de om prost si egoist. Mi-e lehamite de tine si cei care spun’lasa-i in pace cu protestele lor”. Cit de dobitoc crezi ce e cineva sa nu vada ca mai intii dai cu barda si spui „ai fost acolo pentru impresie artistica”, si apoi sa amintesti de prietena interlocutorului cu toata nesimtirea, ca sa-i intrii in gratii. Articolul are un titlu, se pare ca tocmai ai dat si tu un raspuns nesimtit, sint imresionata ca doamna Alice ti-a raspuns atit de frumos. Cu sarcasm a raspuns, pe care cu mintea ta usoara de fulgulet poate nu l-ai inteles, dupa cum nu ai inteles ce au cautat omanenii la protest.
Andreea, nu te necaji si nu pune la suflet! Suntem fiecare pe drumul nostru si castiga cei care ne fac sa ne pierdem cumpatul. Sa protestam cu mintea linistita, sa luptam cu sufletul impacat – asta ar fi adevarata victorie! Iti multumesc ca ai vrut sa imi iei apararea, dar nu vreau sa te superi! <3
Andreea, cât de nefericită ești, sa ajungi așa vitriolată. ,,Fulguleț”, este de la suflet ușor, dar tu nu ai de unde să știi ce įnsemna asta…Este un blog de impresii și nu am de gând să intru în grațiile nimănui. Alice, nu credeam cä ești într-un tribunal ca să te apere cineva, de ce… În pare rău că dai drumul la comentării de joasă speță. E ultimul meu com. nu am ce căuta aici unde primești persoane toxice… Toate cele bune!