Doar mâncând. Doar iubind

Din realitatea nesuferită că sunt veşnic flămândă, încercând să duc la bun sfârşit cura mea de slăbire începută-n fiecare zi, din faptul că de ani şi ani de zile încerc să-mi ţin sub control dreptul de-a mânca orice vreau, oricând vreau, oropsită de o proastă gestionare a imaginii de sine şi chinuită de cele câteva kilograme în plus pe care le am veşnic faţă de propria-mi viziune asupra mea, am învăţat, totuşi, ceva important. Nu doar că viaţa e nedreaptă, şi unora le dă cu trudă ceea ce altora le pune, pleaşcă, pe tavă. Nu doar asta. Ci şi faptul că nu încep să te bântuie poftele decât atunci când eşti pe burta goală sau când ai fost nevoit să mănânci, de foame, ceva ce n-ai fi mâncat niciodată de bună voie.

Dacă tocmai te-ai ridicat de la masă, mulţumit de ceea ce ţi-ai oferit ca hrană, oricât de îmbietoare ar fi tăvile cu cozonaci, oricât de moţate şi de oacheşe ar fi îngheţatele de ciocolată, vei putea să te mulţumeşti cu un zâmbet şi cu un refuz politicos. Sigur, gândul firesc „cum ar fi dacă aş lua încă un dumicat, chiar dacă nu-mi trebuie?” s-ar putea să te pişte, aşa, o fracţiune de secundă. Însă dacă nu eşti bântuit nici de foame, nici de risipire, îl vei alunga fără efort.

Trec prin vieţile noastre, mai departe sau mai aproape de noi, tot felul de bărbaţi ispititori, tot felul de femei apetisante. Unii dintre ei nici măcar nu costă mare lucru. Sunt ca îngheţata cu căpşuni de la McDonald’s, la care eu, recunosc, mă uit lung mereu… Şi aşa cum sunt pline străzile şi clădirile de miresme îmbietoare, tot aşa, dăm pretutindeni de alţi şi alţi oameni, care ne fac să ne întrebăm „Cum ar fi dacă i-am iubi puţin şi pe ei?”… Însă întrebarea n-ar zăbovi în noi mai mult de o clipă, dacă inima ne-ar fi îndestulată cu dragoste. Nu ţi se face poftă de clătite sau de musaca, decât dacă eşti flămând, aşa cum nu ţi se face dor de o fostă sau de o nouă iubire decât dacă eşti singur sau nefericit. Un om sătul nu are pofte, tot la fel cum un om îndrăgostit uită ce e dorul de alţii. Doar cei chinuiţi de singurătate umblă prin lume adulmecând şansa de-a-şi găsi pereche. Iar cei care s-au ridicat de la masă nemulţumiţi sau scârbiţi, care au mâncat de prea multe ori aceeaşi mâncare care nu-i satură, le pică greu, e sleită şi rece sau a mai mâncat cineva din ea înainte, da, s-ar putea să înceapă să-şi dorească să guste şi altceva decât ce au primit acasă.

E adevărat, există şi oameni bolnavi de lăcomie, însă pe aceia cred că îi putem depista mai uşor, de la început, tocmai ca să stăm cât mai departe de ei… Dar ce facem cu noi şi cu tentaţiile noastre? Ce facem când celor de lângă noi li se face dor şi poftă de altceva?

Ca să-mi fie trecerea printre ispite mai uşoară, încerc să mănânc sănătos, să-mi trăiesc iubirea frumos… Pentru că am înţeles, în timp, că doar mâncând mă oblig să nu renunţ la dietă. Aşa cum ştiu că, doar iubind, îmi dau şansa să nu mă mai îndrăgostesc încă o dată. Niciodată.