„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Ne iubim și azi, chiar dacă…

de

Ne-am căsătorit într-o zi de 6 martie și, pentru că nu ne-am descurcat altfel cu pregătirile, am cumpărat multe cutii de praline Heidi și câteva sticle de șampanie, ca să ne servim prietenii la Starea Civilă. Iza era într-un coșuleț de pânză și a dormit cu sforăituri mici, grațioase, pe toată durata ceremoniei- nici n-a durat prea mult, oricum. Iar la sfârșit, am trezit-o noi doar cât să facem o poză, apoi am îndesat-o la loc în culcușul ei magic, șoptindu-i la ureche că mama și tata se vor iubi la fel de mult, chiar dacă s-au căsătorit.

Atunci ne-am promis unul altuia că n-o să ne lăsăm iubirea să se risipească sub povara cutumelor. Că o să încălcăm toate regulile prin care ea trebuie să facă asta și el asta, iar amândoi, fiindcă de-acum au în sertar certificatul roz al familiei enervant de tradiționale și așa se cade, vor face asta…

Are Elton John un cântec splendid, pe care l-a cântat cu marele, adoratul Luciano Pavarotti: Live like horses: Someday we’ll live like horses, free rein from you old iron fences. Vivrem comme cavalli, liberi dai recinti di ferro… Așa ne-am promis și noi să trăim. Ca îndrăgostiții, nu ca soții. Ca armăsarii liberi, nu ca aceia înhămați la carul căsniciei. Ca amanții, nu ca oamenii plictisiți de-atâta mariaj. Ca oamenii recunoscători pentru marea lor dragoste, întâlnită târziu și păstrată cu grijă. Pentru că dragostea e un miracol, iar puterea ei de-a rezista, încă și încă o zi, până la eternitate, cea mai frumoasă surpriză de fiecare zi.

Anul acesta, Paul mi-a oferit mărțișorul nu pe 1 Martie, ci de Dragobete, în ziua când ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Anul trecut, eu i-am organizat petrecerea pentru ziua lui cu o săptămână înainte de aniversare, ca să fie chiar o surpriză. Iar pentru sărbătorile de început de primăvară de anul acesta, eu i-am propus o cină romantică la restaurant, iar el a zis Da, apoi m-a așteptat în fața librăriei în care intrasem să cumpăr câteva daruri pentru prietenele dragi cu două cutii de praline Heidi, ca să ne amintim de ziua dulce din primăvara de acum opt ani. Și apoi m-a invitat la o plimbare de seară prin oraș, în care să mă fotografieze în drum către casă.

Cum a fost drumul spre acasă? Plin de lumină, de zâmbete, de joacă, de pași de dans desenați în zăpadă. Cum a fost cina romantică? Acasă la noi, printre lumânări parfumate aprinse cu mâinile noastre, degustând din pralinele făcute cu ingrediente alese, pe măsura unei înghițituri și a unui sărut. Cu gusturi de crème brûlée, de stracciatella, de tiramisu, de espresso, din cutia Signature Desserts, sau cu straturi de savoare dezvelite pe rând, într-un amestec de dor și cireșe, de iubire și fistic, de alune și dorință, ca în cutia Signature Fruits & Nuts. Și, da, cu câte un căpșor de copil ivit din când în când printre noi, ca să ne întrebe când venim să citim povestea de seară și ca să fure câte-o mușcătură nu doar din pralină, ci, de fapt, din cea mai de preț moștenire pe care am decis să le-o lăsăm: încrederea că iubirea există, că viața e plină de miracole, că putem să facem o dragoste mare dintr-un șir de mici surprize, din bucurii ascunse în cutii de ciocolată și îmbrățișări, din amintiri dulci păstrate pe peliculă, din seri de început de martie care presimt primăvara cu toate dorurile ei dulci, irezistibile.

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Tu, Alice, esti un raspuns la dorinta mea dintotdeauna:Sa fie toti oamenii fericiti si iubiti!

    mona 7 martie 2018 12:05 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title