Când copiii îți iau locul

Ieri, de ziua onomastică a lui Paul – pe care, trebuie să recunoaștem, n-am serbat-o deloc în mod special, fiindcă  vacanța noastră în Bulgaria are, oricum, un aer sărbătoresc în fiecare zi – copiii ne-au făcut cadou, amândurora, o ședință foto. Ne-au spus (când eram deja la plajă, deci nu ne-am pregătit cu nimic special pentru asta) că, fiindcă tot nu avem niciodată imagini cu amândoi, ne pozează ei, ca să ne bucurăm de amintiri. Victor s-a preocupat să pună aparatul să ne facă singur o fotografie cu întreaga familie, în timp ce luam o gustare nu neapărat sănătoasă, dar delicioasă. Ilona ne-a propus câteva portrete și ne-a dat indicații de stare și de poziție. Iar Iza a dus conceptul ședinței foto și mai departe și ne-a arătat, cadru cu cadru, unde să stăm, cum să ne așezăm mâinile sau picioarele și cum să ne privim unul pe altul, în niște jocuri de rol pe care le-a gândit cu multă atenție, ca să exprime, cât mai bine, dinamica cuplului nostru.

*

Copiii noștri învață să facă tot ce știm noi să facem, dar duc totul la un alt nivel, și mai bun. Ilona cântă și scrie cum n-am făcut-o eu niciodată, Victor e tehnic, precis, responsabil, cu mult mai serios decât au reușit să fie vreodată bărbații din familia noastră, deși, cu toții, de generații, se străduiesc, iar Iza e artistă până-n vârful unghiilor și-și asumă condiția nobilă cu un firesc care îi potențează, și mai mult, harurile.

Predăm ștafeta și pentru lucrurile pe care vrem să le dăm mai departe, dar și pentru cele pe care am vrea să le păstrăm pentru noi. Le dăm copiilor noștri și harurile, și tristețile, și nesiguranțele, și virtuțile. Viața e o rostogolire a sufletelor noastre către mâine, din care ne tot străduim să ștergem ce-a fost rău, să adunăm ce-i bun și să ne facem, măcar din când în când, câte o bucurie. Sau câte-un moft – așa cum mă întreabă, uneori, Izuța: Mami, îmi faci și mie, te rog, vreo două mofturi?