fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Atinge cu încredere. Atinge cu iubire…

de

Știu, totul s-a schimbat. Îmi amintesc de asta de fiecare dată când îmi privesc mâinile care au îmbătrânit într-un an cât în tot deceniul de mai înainte. La început de pandemie le-am ars cu clor, pentru că, o vreme, am crezut că nu există niciun alt remediu care să ne apere de boală. Apoi le-am frecat cu spirt de sute și sute de ori, după care n-a mai trecut zi în care să nu le înmoi în toate felurile de dezinfectante așezate la intrarea și ieșirea din magazine, clinici, biblioteci, trenuri, avioane – sau pe unde m-au mai purtat pașii în drumurile obligatorii pe care le-am făcut.

Și totuși, mâinile astea așa străbătute de riduri, le-aș ridica din nou pentru câte-o îmbrățișare. Pentru că și mie, așa cum cred că ne e nouă, tuturor, mi-e tare dor de căldură umană, de atingeri, de apropiere. De parcă mai aveam nevoie, încă o dată, să mă pună viața în situația în care să prețuiesc mai mult ce am avut abia după ce am pierdut…

Dacă odinioară mi se părea greu, uneori, să mă întâlnesc cu mulți oameni în evenimentele noastre și mă gândeam întotdeauna să-mi protejez energia de interacțiunile și atingerile cu cei pe care, totuși, îi convocam de drag, nu din dușmănie, astăzi aș da orice să avem iarăși reuniuni față în față cu prietenii noștri, să fiu mereu aproape de colegii din echipa revistei, să stau cu Dara și să scriem mult amândouă, să vorbim, să bem cafea și să ne mângâiem, uneori, pe obraz. Dar pentru că știu că, deocamdată, nu se poate să răsturnăm lumea înapoi și s-o facem să fie cum era odată, mi-am amintit că dacă nu ne putem atinge unii pe alții cum o făceam cândva, ar trebui să ne preschimbăm răgazul ăsta în timp bun pentru a ne atinge visurile.

Îmi place tare mult mesajul campaniei Farmec, lansate acum, la început de an proaspăt. „Atinge cu încredere tot ce ți-ai propus în 2021!” Din jocul de cuvinte al atingerii, mi-am regăsit și zâmbetul, și curajul, și dragostea pentru mâinile mele care au spălat mai mult ca niciodată tot ce putea fi spălat pe lume – inclusiv pliculețele de drojdie stivuite apoi în dulap – și care au scris mai curajos, mai mult, mai aproape de adevăr ca niciodată.

În plus, pentru cei care au descoperit crema regenerantă pentru mâini din gama Gerovital H3 Classic, nicio speranță a frumuseții nu e pierdută, căci pielea își va recăpăta suplețea, frumusețea, atingerea de mătase. Și ca să ducem și mai departe șirul veștilor bune, campania „Atinge cu încredere tot ce ți-ai propus în 2021” vine cu premii grozave, căci aceia care achiziționează minim un produs pentru îngrijirea mâinilor Farmec și înscriu bonul pe platforma www.premiicufarmec.ro pot câștiga unul dintre cele trei categorii de premii din cadrul campaniei: 20 de kit-uri pentru îngrijirea mâinilor, însemnând un set complet de produse pentru igiena și frumusețea pielii și a unghiilor; 21 de seturi de accesorii din piele naturală formate dintr-un portofel și o pereche de mănuși sau 3 vouchere pentru cumpărături în valoare de 2021 lei la magazinul românesc de mobilă Vivre.

Da, după așa 2020 uimitor – în sensul bun sau rău al cuvântului, nici nu mai contează – anul 2021 va fi negreșit un an curajos și frumos sau… nu va fi deloc. Și niciodată paradoxul zicalei ăsteia n-a sunat mai aproape de realitate. Un an în care mâinile noastre, așa cum s-au făcut ele din primăvara trecută până acum, înroșite de dezinfectanți, îmbătrânite de așteptare, vor avea curajul să-și revendice cremele bune și apoi, regenerate în frumusețe și speranțe, să se întindă către idealuri și să le atingă.

Anul 2021 va fi un an în care îmbrățișările și mângâierile vor fi cele mai de preț daruri, pe care le vom face doar celor mai apropiați și mai iubiți oameni de pe pământ. Și-n care vom învăța să ne iubim din nou și mâinile, mai mult ca niciodată, pentru că ele știu nu doar să curețe urmele pașilor, să șteargă pe furiș dârele lacrimilor, să alunge cu un gest grăbit temerile, ci și să deschidă porțile revelațiilor și ferestrele către miracol.

 

 

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Beauty Monday

Comentarii

  • Am multe creme pentru maini dar aceasta este de adevarat cea mai buna!

    miha s. 7 februarie 2021 14:02 Răspunde
  • M-am inscris la concurs, astept premiile. Si va multumesc anticipat 🙂

    Bogdana Dan 7 februarie 2021 17:09 Răspunde

Lasă un răspuns la miha s. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title