„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Curățenia sentimentelor de toamnă

de

Într-un episod din Seinfeld – izvor nesecat de învățături și de hohote de râs pentru noi toți-, personajele își evaluau sentimentele folosind scala curățeniei din propriul apartament. George și Jerry puneau gând de la gând și experiență de la experiență și conchideau că pentru o relație nou-nouță, în care inviți o prietenă pentru prima dată în casa ta, faci, de obicei, o curățenie superficială. Strângi hainele azvârlite pe scaune și le îndeși, buluc, în șifonier. Stivuiești în teanc revistele și cărțile aruncate pretutindeni. Ai grijă să dosești în mașina de spălat indispensabilii uitați prin baie. În schimb, într-o poveste în care nutrești speranțe solide, treci la șmotru mai serios. Dacă visezi s-o ademenești pe duduie în dormitor, schimbi cearșafurile și rânduiești pernele pe pat cât mai ademenitor. Dacă năzuiești s-o faci să rămână la tine toată săptămâna, lustruiești paharul din baie și-i arăți locul vacant de lângă periuța ta de dinți.

Cel mai greu lucru pentru burlacii din film era să stea aplecați și să lustruiască bine cada. Nici unul dintre ei nu pleca în căutarea smalțului fără de pată decât atunci când era sigur că inima lui tropăie deșănțat a dragoste. “Când venea X pe la tine, spălai cada sau nu?” se întrebau unul pe celălat și, în felul acesta categoriseau corect vechile relații. Femei pe care le iubiseră cu adevărat fuseseră așteptate cu vana lustruită. Cele care reprezentaseră doar o simplă atracție de moment nu benficiaseră decât de arhitectura pernelor pe pat…

De când am văzut episodul cu pricina, m-am învățat să măsor sentimentele partenerului meu pentru mine din felul în care mă aștepta acasă. Că a dat singur cu mopul sau că l-a ajutat vreo menajeră – ultima găselniță postrevoluționară a orașelor mari – e cert că acela care-și rânduiește cuibușorul înainte ca eu să sosesc e mai interesat de satisfacțiile mele decât cel care mă așteaptă într-o vraiște imperială. Am întâlnit și câteva cazuri în care bărbații-gazdă mă pofteau intenționat într-o căscioară jegoasă, dorind să-mi testeze abilitățile de gospodină. “Dacă ai locui cu mine, casa noastră împreună ar mai arăta așa?”, mă interogau ei cu glas zaharisit. De obicei nu catadicseam să le răspund, pentru că, limpede, aceștia îmi erau pe de-a-ntregul incompatibili. Și n-avea rost să-mi prăpădesc timpul cu ei.

Dincolo de hazul întâmplărilor, raționamentul se dovedește valabil pentru toți. Când iubim nebunește, lustruim, cu sau fără ajutor, toate drumurile alesului până la noi. Ne pavoazăm trupul, ne împodobim casele, ne umplem inima de artificii. Când se face murdar la noi în suflet, lăsăm și praful să se aștearnă pe masa căreia îi stăm plictisiți, de-o parte și de alta, noi, cei care ne-am iubit cândva fără pată.

Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title