Nu reușesc singură

Am o listă întreagă de lucruri pe care nu pot, nu vreau sau nu reușesc să le fac singură, deși sunt genul de persoană învățată să preia din mers toate problemele sau sarcinile altora și să le rezolv mai repede și mai bine decât ar face-o ei. Dar sunt câteva lucruri pe care nu obișnuiesc să le fac singură și nu cred că o să reușesc niciodată. Nu neapărat pentru că nu aș putea, ci pentru că îmi creează un disconfort atât de mare când îmi rămân doar mie, cu toată frumusețea sau cu tot greul lor, încât îmi stric tot echilibrul dacă încerc.

Nu-mi place să mă uit singură la filme, fiindcă ratez astfel cea mai valoroasă parte a deliciului de cinefil: aceea de a împărtăși impresii cu cineva drag. Nu-mi place să mănânc singură deserturi. O prăjitură bună, înghețată sau vreo felie de tort. Partea asta mi se pare că nu ține de nevoia de a te hrăni, ci de aceea de a te bucura și se pare că eu nu prea știu să mă bucur de una singură. Nu am mers niciodată singură la teatru, iar la operă, când am fost, mi-a lipsit tare cineva drag alături. Și nu-mi place să gătesc ceva ce mi-ar plăcea doar mine – mi se pare că mâncarea n-are gust dacă n-am gătit-o puțin și pentru altcineva. Iar când vine vorba despre curățenie, probabil că, până la urmă, aș putea s-o fac și singură în toată casa, însă, pur și simplu, simt că mă lasă nervii și, atunci ,am trecut obligația asta pe lista de datorii pe care să le împărțim cu toții. Fiindcă așa e cinstit, până la urmă.

Până spre finalul anului trecut, o dată pe săptămână sau măcar o dată la două săptămâni, venea la noi să ne ajute la curățenie o doamnă minunată, care face parte din istoria de dragoste a familiei mele de ani și ani de zile, de când copiii erau tare mici. De multe ori, copiii o ajutau și pe dumneaei, pe tanti Ana, cum îi spun de mici, ca s-o facă să termine mai repede curățenia și să-i rămână timp să le pregătească și niște gogoși sau clătite. Apoi, de când pandemia s-a tot înăsprit, n-a mai putut veni și a rămas să ne descurcăm singuri. O vreme, parcă s-a păstrat ce fusese făcut, curățat și dereticat odinioară și noi ne-am îmbătat de iluzia că se va păstra la infinit casa curată, doar cu o minimă îngrijire. Apoi, după ce am neglijat totul mai mult decât s-ar fi cuvenit, m-am dezmeticit dintr-o dată și am văzut că totul e atât de murdar, încât nici măcar nu mai pot privi fără să mi se facă rău. Și după ce am fost tentată să spun că eu renunț, asta e, vom trăi veșnic în mizerie și, încet-încet, vom învăța să conviețuim cu gândacii, șoarecii și moliile, am făcut un consiliu de familie și ne-am sfătuit între noi până când am găsit soluția să facem curățenie într-un soi de competiție amicală, iar cine-și curăță cel mai bine perimetru să fie recompensat cu suma pe care o primea odinioară doamna noastră cea harnică. Stimulentul a fost de folos și vă spun așa, ca un spoiler, că finalmente, eu am câștigat banii, mi i-am plătit singură și i-am folosit ca să comand niște pizza și să ne facem o seară veselă în familie. Vă mai spun și că, drept ajutor de mare valoare, ne-am comandat produse bune din gama Triumf, produse de compania Farmec pe care eu o cunosc, o iubesc și în ale cărei produse am încredere 100%, și, cu ajutorul lor, cu multă tenacitate și cu multe zâmbete am scos din nou casa la bună strălucire și la miros proaspăt.

Cel mai greu a fost în bucătărie unde aragazul, frigiderul, grătarul și cuptoarele erau, scuzați, atât de murdare, încât credeam că nu vor mai străluci în veci. Frecând la mizeria de pe aragaz mi-am amintit de bancul cu Bulă care, făcând baia anuală a strigat bucuros: „Mamă, mamă, am găsit maioul pe care îl pierdusem astă vară!”… Am găsit și eu pe aragaz ceva urme din fripturile de prin ianuarie, cred, dar cum le-am găsit, așa le-am și curățit…  Produsele Triumf au prețuri foarte bune, sunt excepționale și ne-au ușurat enorm munca, și chiar dacă eu am muncit mai mult, mult mai mult decât copiii, am terminat ziua de curățenie cu o seară de petrecere, fiindcă suntem în săptămâna VicFest, casa e toată ornată cu decorațiunile superbe, devenite deja tradiționale în familia noastră, create de talentata artistă Alexandra Nițu de la Botez Tematic, și sărbătorim, seară de seară, că suntem împreună, că suntem sănătoși, că Vic are, iată, 17 ani și, în lumea vrăjitorilor, cum știți din cărțile cu Harry Potter, e deja major – așa că pot să-l pun să mă ajute la treabă fără să am rețineri.

Oricum, n-aș fi reușit singură. Sau poate că aș fi reușit, dar n-ar fi fost atât de plăcut cum a fost dacă am făcut curățenie ajutată de copii, împreună cu care am râs, de multe ori, până la lacrimi…