„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

La strânsul bradului cu reflecții despre Centenar

de

Abia azi, când toată lumea s-a întors la serviciu, realizez, parcă, mai bine ca niciodată, că am intrat într-un an nou. Tot astăzi am decis să strângem bradul și să mulțumim, încă o dată, pentru ce am primit și pentru tot ce am trăit în anul dinainte. A fost un an considerat foarte special în țara noastră, dar eu recunosc că nu prea am serbat Centenarul și nici nu am o viziune prea clară dacă s-a-ncheiat sau continuă până la noi dispoziții. În anul care tocmai s-a încheiat, de 1 Decembrie, zi națională pe care altădată am serbat-o cu mai mult fast, nu m-am regăsit deloc în mesajele care mi-au invadat inboxul, în care mi se spunea, „La mulți ani, româncuțo!” sau, așa, la grămadă, „Hai să trăim, românași!”. (Mie-mi plac mult diminutivele, dar numai dacă sunt folosite în contextul potrivit. Atunci când sunt aplicate unor concepte destinate măreției și musai demnității, nu-mi mai plac. Nu zic nici „iubirică”, nici „țărișoară”, iar „Românica”, slavă Domnului, n-am zis niciodată, așa că nici „româncuță” nu mă simt. Cu riscul de-a părea cam ciudată, mărturisesc că, adesea, mă simt pământeană și atât, mai ales că am aflat că pe alte planete locuitorii nu se împart în venusieni de sud sau marțieni de nord, ci sunt, pur și simplu, cetățeni ai planetei lor. Dar aceasta e o altă discuție, de purtat în alt centenar.)

.

Totuși, de sărbătorile acestea, într-un gest de solidaritate cu compatrioții mei, am decis să cumpăr cadouri made in România și să fac, în felul acesta, o reverență către cei care împart cu mine aceleași neliniști, aceleași obstacole, aceleași întrebări legate de apartenența lor la o bucată de lume, mai mică sau mai mare. Am ales pentru Paul vinurile fine, rare, prețioase, din colecția Minima Moralia de la Domeniul Coroanei Segarcea, a căror savoare face parte din toate amintirile mele și al căror nume mă face să fiu mândră că sunt româncă: Onoare, Recunoștință, Speranță, Respect, Dăruire, Sinceritate. Câteva cărți ale unor autoare românce extrem de talentate, al căror nume îmi doresc să rămână în istoria literaturii române, Sidonia Drăgușanu, „Jurnalul Aurorei Serafim”, Petronela Rotar, „Privind înăuntru”, Manu Pencea, „Frumoșii anonimi”, pe care mi le-am rezervat pentru citit, recitit și răscitit. Și câteva cadouri minunate pe care le-am luat de la noul magazin Gerovital deschis în mall-ul aflat cel mai aproape de casa mea, Sun Plaza, magazin care s-a deschis tot cu o prezentare de modă românească, semnată de creatoarea Eli Lăslean, care mi-e foarte dragă de câteva decenii, pentru strădania, zbaterea și reușitele ei românești, așa cum foarte dragi îmi sunt atâtea lucruri de aici… Iubesc brandul Gerovital, al cărui renume vine de departe, din copilăria mea, cu o aură de mândrie fermecată, asociată cu numele marii românce Ana Aslan. Iubesc produsele lor create în România cu simț de răspundere, cu iubire și, în cazul cremelor și loțiunilor de care am eu tot mai multă nevoie, cu o concentrație generoasă de acid hialuronic. Așa că am avut eu grijă ca Moșul Centenarului să aducă sub bradul pe care îl strâng astăzi cu nostalgie, și niște Gerovital Men pentru băieții mei, un kit de tratament cosmetic Stop Acnee Gerovital, pentru adolescenta casei, și câteva creme bune, antirid, pentru obrazul meu pe care-l doresc fin și neted pe mai departe, indiferent sub soarele cărei țări se va lumina în zâmbete ale unei iubiri pe care o adăpostesc în suflet cu bucurie cât pentru întreg continentul sau chiar pentru întreg pământul.

Și dacă tot strângem brazii și ne adunăm (la serviciu, desigur) să povestim ce am făcut de Crăciun și de Revelion, vă întreb ce cadouri românești ați primit sau ați dăruit de sărbătorile anului centenar? Sau, dacă nu ați primit, ce v-ați fi dorit?

 

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Sincer, nu cred ca m-am gandit neaparat la centenar cand am facut cadouri de Craciunul ce l-am petrecut deja in amintire. Dar tocmai cadouri de fabricatie romaneasca 100% au fost. Ceramica de Marginea – renumita localitate celebra prin arta mesterilor sai, anume ceramica neagra, pictata sau doar gravata. Carti scrise de autori romani ce nu mai au nevoie de confirmare pentru ca demult au facut-o deja sau doar acum indraznesc sa invinga nemurirea prin ceea ce au scris. Ornamente de sticla pentru pomul impodobit, care sa bucure pe cei carora le-am daruit, ornamente executate de alti mesteri sticlari talentati. Ia noastra romaneasca si-a gasit destinatara perfecta si iubita careia i-am daruit-o cu emotie sincera in speranta ca va fi la fel de incantata de ea, asa cum am fost eu cand al vazut-o, undeva in nordul Bucovinei, realizata cu mare maestrie de o femeie a acelor locuri, mestera negresit de asemenea podoabe romanesti, atat de unice. Ar mai fi de adaugat celelalte maruntisuri care, insa, bucura la o adica si tin de cald in sezonul acesta friguros, lucruri facute tot in tara noastra la fabrici de prestigiu, tot mai putine, din pacate.
    Ce am primit romanesc? Iubirea familiei mele, imbratisarea prietenei mele iubite care, desi casatorita peste granita, se intoarce acasa din motive profesionale, dar si pentru ca aici i-au ramas parintii si prietenii cei mai buni.

    Luminita 14 ianuarie 2019 4:34 PM Răspunde
    • Luminita, parca e bucuria si mai mare cand poti, din darul tau, sa faci darul aprecierii pentru cineva care e langa tine si imparte aceleasi greutati sau frumuseti cu tine, in tara ta. Eu asa m-am gandit. Dar nu stiu daca a folosit la ceva. Copiii mei aproape ca nici nu inteleg conceptul asta „local”, ei se simt si se poarta ca cetateni ai lumii tot timpul, vorbesc toate limbile straine si privesc pe fereastra computerului catre toata planeta ca si cum ar fi planeta lor, toata… Nici nu stiu daca nu e si asta o forma de nostalgie venita odata cu varsta și daca n-ar trebui sa devenim si noi tinere si universale 🙂

      Alice Năstase Buciuta 16 ianuarie 2019 12:24 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title