„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Ce-am învățat eu de la Oreo

de

Oreo a fost mai întâi un pisic vagabond care își etala frumusețea la ușa de sticlă de la terasa noastră, iar noi îi dădeam, la schimb, de mâncare. Veneau și alte pisici, dar el a fost cel mai constant și mai insistent dintre toate și, peste vară, în zilele pe care le petreceam pe afară, s-a dovedit a fi și cel mai afectuos, căci ne-am trezit, pe rând, cu el mângâindu-se cu blănița de piciorul nostru, iar apoi sărindu-ne în poală, unde, dacă îl lăsam să se așeze, adormea mulțumit, torcându-ne tandru în brațe.

Desigur, nu avea nume, când a venit, dar dispunerea delicioasă și armonioasă a feliilor lui de alb și negru ne-a inspirat și asta ni l-a făcut încă și mai simpatic, fiindcă toți iubim biscuiții cu cremă.

Când s-a făcut frig afară, l-am găsit de câteva ori în fața ușii, așteptând să-l primesc înăuntru și chiar a mieunat într-un fel anume, cu un fel de scâncet demn și ușor întrebător. În orice caz, din sunetul lui am priceput lesne, fără să am nevoie să știu pisiceasca, ce voia. Nu se zgribulise, nici nu se ponosise, deși ploua afară și era noroi. Oreo tot curat și frumos era, în orice condiții meteo și culmea, asta m-a făcut și mai mult să vreau să-l primesc, deși, mai demult, aș fi crezut că cel mai vrednic de milă e și cel mai vrednic de ajutor. Din toamnă, deci, l-am poftit în casa noastră. Și aici a rămas.

La început ni s-a părut că doarme tot timpul și chiar ne întrebam dacă face și altceva în afară să stea tolănit pe covor și să sforăie încetișor. Apoi, pe măsură ce s-a adaptat la ritmul nostru de viață, a început să doarmă și el mai mult peste noapte și să fie treaz mai multe ore din zi, în care își găsește singur de joacă sau vine să interacționeze cu noi, frământă cu poftă câte-o pernă sau câte-o canapea sau aleargă să prindă mingiuța aruncată de copii, cere voie să iasă afară în curte unde stă o vreme, sare pe garduri și se urcă în pomi. Sau, în casă, doarme, din nou, în cele mai bune și mai confortabile locuri pe care le găsește. Inclusiv în brațe la mine, chiar și atunci când scriu, căci pare tare încântat de ritmul susținut al tastelor de la laptopul meu.

Sigur că e ceva de lucru în plus când ai o pisică în casă. Facem mai des curățenie, aspirăm și spălăm pe jos mai des fiindcă, atunci când revine din curte, Oreo nu se prea șterge pe lăbuțe, avem grijă să-i cumpărăm și să-i dăm de mâncare și să facem curat la litiera lui. Dar, pur și simplu, parcă am adus bucuria în casa noastră, ca s-o avem clipă de clipă sub ochi și să ne inspirăm de la ea! Fiindcă asta e absolut minunat și uluitor: Oreo nu doar pare, ci este tot timpul mulțumit! Prin felul în care se întinde leneș și se tolănește sau se cuibărește pe unde are chef, prin pofta cu care se joacă, prin duioșia cu care toarce, prin lenea pufoasă a mișcărilor lui, prin agilitatea zveltă cu care sare și prin inocența cu care se bucură la mâncare sau joacă e o dulce, mișcătoare, strălucitoare, blănoasă și vie imagine a fericirii.

Intrată, firesc și iremediabil, în tagma nobilă a iubitorilor de pisici, aproape că nici nu-mi mai amintesc cum am trăit, atâția ani, fără o felină prin casă. Dar îmi amintesc, văzându-l pe motanul până mai ieri vagabond, devenit azi rege al împărăției și al iubirii noastre, cât de ușor trecem pe lângă lucrurile care contează cu adevărat și pe lângă atâtea adevăruri la îndemână.

Când dai iubire, primești la schimb iubire.

Când ți-e somn, ce-ar fi să te culci?

Nu uita să te joci, nu-ți fie lene să sari.

Cere și ți se va da!

E nevoie de atât de puțin ca să fii fericit…

Unii citesc tomuri întregi de filosofie ca să priceapă asta. Eu n-am făcut decât să accept iubirea unui motan vagabond și să-i întorc, cu recunoștință, dragostea mea.

 

 

 

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Eu am 4.Mai hranesc 3 si mai mai ca le-as lua in casa.Lectii de la ele am primit multe.Un exemplu:cele trei de afara sunt surori una mai mare de vreo 9 luni si 2 mai mici.Cand mama lor a murit călcată de masina , cea mare a inceput sa aiba grija de cei mici.Blackie, motanul meu cel negru e umbra mea si ma asteaptă cuminte la geamul de la bucătărie cînd stie ca vin.A stat pe piciorul rupt,peste ghips si vine pe mine ori de care ori ma sui in pat.Nu fac multe lucruri acum, dar nu stiu cum ar fi viața fara prezența lor.

    gdiana 17 ianuarie 2019 2:19 PM Răspunde
    • Gdiana, sa stii ca si eu incep sa ma uit cu dor si cu pofta si catre alte pisicute… Chiar am primit oferta de a lua un motanel foarte dragut, pe langa Oreo, dar noroc ca m-am documentat inainte si am aflat ca doi motani s-ar certa si s-ar bate intruna in aceeasi casa, ca nu pot convietui bine decat daca sunt un motan si o pisica. Asa ca, deocamdata, il avem doare pe el, insa… Nu se stie. ( Asa au zis si seicii, intai si-au luat prima nevasta, apoi… :- ) )

      Alice Năstase Buciuta 17 ianuarie 2019 2:35 PM Răspunde
  • Nu e o regula. Eu am avut motanul si o pisica mai batrana si nu s-au inteles deeeloc. Depinde mai mult de temperamentul lor si cat de repede se poate stabili ierarhia. Un pui poate ar fi acceptat mai usor. In caz ca ju este castrat inca, sa stiti ca sterilizarea e cea mai buna solutie, indiferent daca e motan sau pisica. Motanii necastrati umbla prin vecini, se bat, sunt mult mai predispusi la pericole si boli.

    Elena 20 ianuarie 2019 9:37 AM Răspunde
    • Multumesc pentru sfaturi, Elena. Probabil ca o sa ma interesez si eu de procedura de sterilizare, desi, evident, ca o proaspata si neexperimentata stapana de pisici, am intai ganduri de respingere fata de procedura asta, desi inteleg ca ar fi spre binele animalutului… Iar daca e sa mai luam inca o pisica, sa fie pui. Multumesc!

      Alice Năstase Buciuta 20 ianuarie 2019 10:39 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title