fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Îmbrățișările mele

de

Nu îmi place să mă ating de oameni străini și evit să merg în locuri aglomerate. Îmi amintesc perfect că, de câte ori am văzut plaje pline, aquaparcuri sau terme înțesate de oameni cam goi, am avut senzația că acolo e iadul și m-am dat 300 de pași înapoi. În schimb, atunci când cineva îmi e drag, îmi prelungesc iubirea, prietenia, admirația, cu îmbrățișări și atingeri, fără să mi se pară nimic exagerat în gesturile mele.

Sunt pupăcioasă cu cei iubiți, îmi albesc copiii de săruturi, – doar când îmi dau ei voie, desigur, deși, ca să fiu sinceră, uneori le mai aplic și câte o ventuză așa, din zbor… -, cu Paul mă sărut de o mie de ori pe zi, iar cu Simona mă țineam tot timpul de mână și ne îmbrățișam mereu, cu multă, multă iubire și emoție.

Sărut firesc mâinile sau obrajii celor pe care îi admir – fără ceremonii, pur și simplu, așa, de drag -, îmi așez capul pe umărul lor, iar de multe ori am așteptat cu nerăbdare întâlnirea cu oameni pe care i-am cunoscut mai întâi în cuvânt sau în gând, ca să-i pot îmbrățișa.

Care dintre înlănțuirile mele imortalizate în imaginile de mai jos vă amintește de îmbrățișările voastre cele mai dragi?

P.S. Am găsit și două poezii splendide care să se potrivească imaginilor și amintirilor cu îmbrățișări.

Cea dintâi este celebra Îmbrățișarea a lui Nichita Stănescu:

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor indiferenţi şi goi
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei în trecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Cea de-a doua este o bijuterie marca Viorel Ilișoi, pe care am găsit-o pe site-ul lui, www.viorelilisoi.ro, pe care vi-l recomand cu toată dragostea și admirația.

Viorel Ilișoi – Clepsidră

Cum s-au dus, cum s-au dus anii…
Ca apa au trecut printre noi
și ne-au ros ca pe pietre,
aproape nimic n-a mai rămas
din trupurile noastre superbe.
Poate dacă te țineam strâns în brațe,
nu mai treceau.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Toate imaginile sunt absolut superbe!
    Stii,Alice ca si mie mi-ai atins mainile,si pe mine m-ai imbratisat intr-un decembrie de neuitat!
    Cat esti de frumoasa…..

    Irina 31 iulie 2017 15:36 Răspunde
    • Irina, imi amintesc foarte bine, cum as putea sa uit? Si probabil ca sunt si pozele noastre asezate pe undeva, intr-un album-marturie. Si te cred ca sunt frumoasa, in asemenea poze, in care sunt fericita, iubesc, sunt iubita, cred ca sunt si frumoasa.
      Ne vom mai imbratisa, nu-i asa?

      Alice Năstase Buciuta 1 august 2017 2:13 Răspunde
  • Imbratisaza cu privirea toti oamenii, dar cu bratele si sufletul pe cei dragi tie !

    mona 2 august 2017 13:45 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title