fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

O dorință

de

N-am suflat astăzi în lumânarea de pe tort, dar sunt sigură că dorinţa mea recitată în gând se va împlini, cu miezul ei de iubire cu tot. Nu-mi mai doresc de mult daruri materiale, chiar dacă ştiu că fericirea şi tihna mea de azi s-ar ciobi puțin dacă n-aş mai avea ceea ce am adunat după o viaţă de muncă. Şi totuşi…

Voi ce dorinţă v-aţi pune, pentru voi, dacă aţi sufla odată cu mine? Astăzi e ziua mea, şi eu mă desfăt, înainte de toate, cu urările pline de lumină ale celor din jur, chiar dacă mi le trimit de la distanță… Sunt un Rac autentic, drept care umblu prin lume cu un nod de lacrimi în gât, cu un zâmbet tulburat în inimă. Sunt un Rac veritabil, drept care tânjesc să fiu, deopotrivă, în centrul atenţiei, dar şi ascunsă în conul de întuneric al singurătăţii mele care mă înnobilează. Mă bucur de sărbătoarea de azi, recunoscătoare că îmi sunt alături cei mai iubiți dintre pământeni și, lângă umăr, ascunși în raza de soare, cei mai iubiți dintre, de-acum, nepământeni. Și mă înalț de emoţia întâlnirii cu atâtea suflete de oameni buni, care îmi trimit cuvinte de drag, şi mai aşez în inima încă o certitudine, încă o petală de linişte: din când în când, avem dreptul să fim cu adevărat fericiţi. Chiar dacă uneori ni se pare că lumea se prăbuşeşte, va veni, din nou, o zi în care vom întinde aripile pentru zbor.

Vă mulţumesc pentru fiecare întâlnire, pentru fiecare gând, pentru fiecare cuvânt. Faceţi parte din toate sărbătorile mele, aşa cum faceţi parte din fiecare zi, mai bună sau mai rea, a vieţii mele de om între oameni. Între oameni buni, ca voi. Mulţumesc!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • La multi ani,blanzi si frumosi,la fel ca sufletul tau!
    Cu consideratie si nemarginita iubire,te imbratisez!

    Irina 14 iulie 2017 8:47 Răspunde
    • Scumpa mea Irina, multumesc! Te imbratisez cu mare dragoste, la randu-mi, si sper sa ne revedem candva.

      Alice Năstase Buciuta 14 iulie 2017 18:26 Răspunde
  • Sa-ti fie inima plina de bucurie in fiecare moment al zilei, sa te ingrijesti de cei dragi, care sunt familia ta, prin recunostiinta pentru ceea ce ai, material si spiritual, iar pentru noi, cei ce te pretuim nespus, un gand bun este de ajuns.LA MULTI ANI, stimata DOAMNA !!!

    mona 14 iulie 2017 9:29 Răspunde
  • Alice, sa iti pastrezi aceasta stare de bine si sa o regasesti la fiecare aniversare! La multi ani!

    Luminita 14 iulie 2017 10:10 Răspunde
  • Cu o zi intarziere, va spun din suflet: La multi ani! Sa aveti o viata linistita, alaturi de persoanele dragi!

    Diana S 14 iulie 2017 10:50 Răspunde
  • La mulţi ani, scumpă si iubită, Alice! Primeşte şi de la mine (cu o mica intarziere -iarta-ma!) toate gândurile bune, sa fii fericită mereu si sa ai parte de tot ce e mai bun şi mai frumos pe lumea asta, pentru ca meriţi!
    Iar eu, de as sufla cu tine o data, mi-as dori sănătate pentru toţi ai mei, să-i am în preajmă muuulţi ani de acum inainte. Doar asta contează.
    Te pup si te imbratisez. Te gândesc mereu. Sa fii bine!!!

    Lorelei Eg 14 iulie 2017 12:41 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Diana S Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title