De ce a fost atât de frumos la UNTOLD

Cei care n-au ajuns la Cluj între 4 și 7 august au privit pozele și filmulețele celor aflați între scene, ritmuri și senzații și fie s-au bucurat pentru cei care au reușit să ajungă în Cluj, orașul devenit capitală a muzicii lumii pentru câteva zile, fie, după obiceiul specific românesc, au cârcotit serios întrebându-se ce mai e și cu fița asta și de ce, până la urmă, participanții la UNTOLD nu mai strâmbă din nas la neajunsurile organizării de spectacole așa cum o fac, întotdeauna, la showurile din București.

Eu, care am fost la Cluj în ciuda tuturor obstacolelor care s-au așezat, firesc, în calea unei asemenea smulgeri din ritmul obișnuit al unei dudui mature, cu mulți copii și joburi duium, am câteva argumente imbatabile pentru care merită să mergi la UNTOLD, oricât de departe de casă ți s-ar părea Dealul Feleacului.

În primul rând, la UNTOLD organizarea este aproape impecabilă, făcută cu bun simț, cu seriozitate, cu bani mulți, cu bunăvoință și, culmea, chiar simți asta, cu iubire. Nimeni nu te repede, nimeni nu te înghiontește, nimeni nu te privește chiondorâș, iar dacă, uneori, se mai fac cozi și la UNTOLD, parcă mai contează și lângă cine stai la coadă și care e atmosfera așteptării. Eu am stat la coadă și când am fost la festivalul Womad, în Anglia, chiar și în față la Radio City Hall, la New York,  am așteptat mai bine de-o jumătate de oră să intru pentru meet-and-greet cu Peter Gabriel, dar, sincer, chiar contează alături de cine aștepți și, până la urmă, ce ai de așteptat!

În al doilea rând, atmosfera e cu adevărat incredibilă. Oamenii sunt veniți să se bucure, sunt frumos îmbrăcați, miros bine și sunt zâmbitori, iar de îndată ce treci de porțile de intrare te simți ca într-o altă lume, în care, în sfârșit, ai dreptul să te bucuri, să fii liber, să dansezi, să bei o bere Ursus sau o Coca-Cola light și să asculți muzică excepțională, pe care fie ai așteptat-o și ai căutat-o, fie, pur și simplu, o descoperi acolo, într-un line-up de artiști aleși pe sprânceana unui zeu al muzicii zâmbitor și binevoitor. Pe drum trec îngeri, iar din cer coboară spirale parfumate, la lăsarea înserării se aprind lampioane cu nuanțe tandre, iar tinerii sunt atât de frumoși, încât nu poți decât să te simți reîntors la inocența anilor când aveai întreaga viață așternută înaintea ta.

La standul HTC Vive, am descoperit fascinația întâlnirii cu realitatea virtuală și am călătorit prin adâncuri de mare plină de pești și comori scufundate, dar și pe vârfuri semețe de Everest, de pe care am coborât amețită de splendoarea pământului și de măreția tehnicii de azi. Și, cu siguranță, mai erau multe de făcut, de testat, de descoperit, de încercat, de ascultat…

Și pentru cei care se plâng că festivalul oferă doar muzică electronică și ritmuri de club, declarându-se ieșiți din targetul său, am mai multe destăinuiri prețioase: DJ-ii care vin la UNTOLD n-au ajuns degeaba cei mai mari din lume, iar „cluburile” enorme de sub cerul plin de stele diferă mult, mult de cele îmbâcsite pe care le știm noi la București. Când lângă tine sunt alte zeci de mii de oameni, inimile își potrivesc ritmul într-un fenomen uimitor, care naște în tine revelații despre dragoste, despre libertate, despre putere, despre bucurie… Dar lucrul cel mai important este că la UNTOLD este muzică pentru toată lumea, etno-pop, hip-hop, alternativ, rock, pop, house, pe scenele festivalului derulându-se artiști valoroși, niciodată kitsch, ai tuturor domeniilor muzicale.

Eu păstrez pentru totdeauna în mine strălucirea unor lacrimi de emoție care mi-au alunecat pe obraz fie, de exemplu, la sfârșitul showului grandios susținut, cu un an în urmă, de David Guetta, fie la răsăritul soarelui care a venit să înnobileze aplauzele celor care l-au însoțit pe Armin van Buuren până la capătul unei călătorii magice. Dar și ascultând piese splendide, tulburătoare, ale unor mari artiști pe care nu-mi fusese dat să-i întâlnesc până atunci, dar pe care i-am auzit cântând live la UNTOLD și n-am să-i mai uit niciodată.

Tom Odell, vinovat al primei mele lacrimi de la UNTOLD 2015.

Kadebostany, revelația unei întâlniri prețioase la UNTOLD 2016.

Kwabs, un artist unic, superb, de neuitat. Pentru totdeauna.

Așa că sper să nu vi se pară exagerat când am să spun că azi, în prima zi de după UNTOLD 2016, mi-e deja dor de Cluj, de revelațiile mele, de tărâmul în care m-am bucurat de atâtea miracole.

Mai e mult până la UNTOLD 2017?

P.S. Am văzut și eu filmulețul cu tinerii care nu știau pe cine au venit să asculte și care, întrebați dacă le-au plăcut trupele Margaret Thatcher, Dwight Eisenhower sau David Cameron spuneau că da, le-au plăcut… Celor care s-au bucurat să-și consolideze astfel opinia că publicul UNTOLD e format din tâmpiți le spun că se înșală amarnic. Cei intervievați erau doar niște copii care s-au pierdut cu totul în fața camerei de filmat – și eu mă pierd adesea în fața aparatelor de înregistrare când sunt luată pe nepregătite, deși am aproape douăzeci de ani de presă în care am vorbit de sute și sute de ori în fața camerelor! – niște tineri care nici n-au înțeles bine ce sunt întrebați, dar, trăind într-o cultură în care e la mare preț rușinarea și disprețul, s-au grăbit, cu naivitate, să dea un răspuns ambiguu care să-i ferească de ipostaza în care ar fi putut recunoaște cinstit că nu au priceput întrebarea și că, oricum, nu au curajul să spună „Nu știu”, „Nu înțeleg”, fiindcă nu i-a învățat nimeni în școală că au dreptul să facă asta.

P.P.S. Fotografiile sunt făcute de Paul Buciuta, aniversatul – fără petrecere de aniversare – al zilei de azi, 8 august 2016.