Sunt mai multe lucruri care-mi amintesc de La răscruce de vânturi în fiecare zi, aici, în Anglia. Nu doar curenții de aer nebuni care mă ciufulesc oricât m-aș strădui să-mi aranjez părul, nu doar cerul pe care norii merg cu o viteză atât de amețitoare, încât nu-mi vine să cred că lucrurile acolo, deasupra noastră, pot să arate atât de diferit de la o parte a lumii la alta, nu doar gândul permanent că poate am ales greșit atunci când am spus Da unei plecări – așa cum și Catherine Earnshow a greșit spunând Da legăturii cu Edgar Linton, deși inima ei era dată lui Heathcliff.
Ne definesc iubirile din cărțile pe care le citim în anii adolescenței și tinereții și poate că din cauza lor ne îndrăgostim de cine nu trebuie sau, așa cum mi s-a întâmplat mie, plecăm în țări care nu ne aparțin, doar fiindcă vreo carte esențială a destinului nostru a descris depărtările acelea în cuvinte amețitor de frumoase, nebune de dor, mirosind a val de mare tristă, luminată de-un far îndepărtat. Și continuăm să vedem lumea prin vălul de frumusețe pe care l-au așezat alții peste depărtările noastre, fiindcă, până la urmă, despre asta e arta în care ne limpezim sufletele în fiecare zi.
Am luat cu mine doar câteva cărți de hârtie – câteva ale lui Yalom, una a lui Kazantzakis, La răscruce de vânturi a lui Emily Brontë și cărțile lui Kieran Larwood din care citesc, seară de seară, împreună cu Iza. Am luat, așa cum vă reamintesc mereu, și câteva produse Gerovital, pentru că mai ales de cele pentru îngrijirea părului sunt dependentă și nici nu știu ce m-aș face fără ele dacă aș înfrunta vânturile din toate răscrucile singurătății fără să fi folosit serurile bune cu keratină, fiolele de îngrijire din gama Gerovital Tratament Expert, șampoanele cu miros curat de plantă crescută din dragoste, pe care le promovez de câte ori am ocazia, cu credință și cu recunoștință. Și am luat doar câteva haine care nu sunt în stare să-mi țină de frig, de ploaie, de dor. Însă faptul că ochii celor pe care îi iubesc mă văd frumoasă și acum, așa, răscolită de îndoieli și bătută de vânturi, că Paul își găsește câte-un unghi bun din care să mă vadă și să mă fotografieze, deși port haine vechi, iar părul îmi stă mereu în dezordine, norocul că pot să ascult muzică bună și să am șansa să vorbesc despre muzică și frumusețe la radio – și să învăț, acum, într-o lume nouă, practic, o nouă meserie, căci radio jurnalism nu făcusem niciodată – îmi dă puterea să merg mai departe și să știu că nu ne despărțim, de fapt, niciodată, oriunde ne-am afla.
Suntem, de fapt, cu toții, una și aceeași ființă. Cum a spus Catherine în La răscruce de vânturi: „Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.”
