„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Dumneavoastră, tu, matale

de

Trăim într-o lume în care nu mai e obligatoriu ca oamenii să-și spună „dumneavoastră” unul, altuia, pentru a-și arăta respectul. Suntem moderni, călătorim pretutindeni, vorbim limbi străine, iar deschiderea spre lume ne-a oferit posibilitatea să preluăm tot felul de obiceiuri lingvistice din alte părți ale planetei. Unele păguboase, cum e, de exemplu, traducerea lui „like” prin acel „gen”, care a îmbâcsit toate comunicările noastre – „Port, gen, niște blugi”. „Vino la 10, gen…” -, altele care ne-au făcut dialogurile mai sprintene și ne-au îngăduit să ne spunem, mai des, pe nume, și să fim, astfel, mai eficienți și, poate, mai apropiați.

Eu, unor oameni extrem de importanți ai lumii în care trăim le spun pe nume, pentru că m-au invitat să o fac și eu am acceptat invitația lor ca pe un dar. Îi tutuiesc cu iubire și cu admirație, fără ca asta să însemne că sunt, vreo secundă, nepoliticoasă. Și, bineînțeles, sunt și o grămadă de alți oameni cărora le spun „dumneavoastră”, fără ca asta să fie o dovadă că ei ar însemna mai mult pentru mine decât aceia cărora le spun „tu”. De fapt, știm cu toții că familiaritatea şi politeţea se îndulcesc sau se înăspresc în diverse nuanţe din felul în care aşezi cuvintele în frază, din felul în care aşezi privirea în întâlnire, din modul în care îţi aşezi mâinile pe masă. Poți să fii la per tu cu cineva fără pic de obrăznicie, sau poți spune „dumneavoastră” cu atitudinea celui învățat să se bată pe burtă cu cei de alături.

Dincolo de cum reglăm din bătăi de inimă și de gene atitudinea față de interlocutor, sunt, însă, circumstanțe când ar trebui să respectăm protocolul de adresare. În special când conversația noastră e oficială, publică, transmisă la radio sau la televizor…

N-am să uit niciodată cât de urât mi s-a părut faptul că, într-o confruntare electorală, luat de valul nervilor, Ion Iliescu s-a trezit zicându-i lui Emil Constantinescu „Așa crezi dumneata…”

La fel de nepotrivit mi s-a părut felul în care, săptămâna trecută, în miezul scandalului cu Mirel Palada care îl agresase fizic pe vicepreședintele Senatului, Mihai Goțiu, pe Televiziunea Națională, la emisiunea România 9,  Mircea Dinescu și Doru Bușcu, invitații moderatorului Ionuț Cristache, îl tutuiau fără jenă pe Goțiu, pe care, chiar dacă l-ar fi cunoscut din pruncie, tot ar fi trebuit, în mod formal, fiind o emisiune pe televiziunea națională, să-l trateze prin prisma funcției sale politice, extrem de importante.

„Tu decizi”- îi zicea Bușcu, condescendent, vicepreședintelui Senatului, după ce își împănase discursul cu glume care ar fi fost mai potrivite la o petrecere privată și nu la un talk-show politic pe televiziunea publică.

„S-a trecut o linie roșie”, a zis moderatorul. „Ba s-a trecut o linie vânătă sub ochiul lui Mihai Goțiu”, a făcut Doru Bușcu o glumă – care ar fi fost bună la o conversație privată, dar era proastă la televizor-, declarându-se foarte îndoit de oportunitatea rezolvării conflictului în justiție.

„Nu cred că rezolvi ceva dacă-i faci plângere penală! Să-i faci dosar penal pentru chestia asta?!… Nu zic să-i întorci și arcada cealaltă – (ha, ha, ha în studio)- dar ai face un gest mai frumos decât să-l trimiți la miliție”, a conchis Bușcu și tot lui i-a venit, mai târziu, ideea să-l întrebe pe Mihai Goțiu: „Dar dacă ar veni cu oferta următoare: În orice situație publică ne-am întâlni, ești liber să-mi tragi un pumn fără să reactionez!??”

Răspunsul serios dat de Goțiu a demonstrat că nicio clipă nu a acceptat nivelul discuțiilor: „Este evident că aș refuza. Chiar nu cred în această solutie a forței sau a pumnului contra pumn”…

Mircea Dinescu, însă, a dus dezbaterea și mai mult în derizoriu, continuând bășcălia și dialogul în care politicianul Mihai Goțiu i se adresa lui cu „dumneavoastră”, iar poetul nu doar că-l tutuia, dar își bătea joc de el: „Da’ să nu te mai duci la altă televiziune. Va suferi maică-ta să audă și la altă televiziune că ai fost bătut, devii o vedetă pe invers! Eu, iartă-mă, la început te-am confundat cu ăla cu sărățelele, dar de-acum voi ști, ești ăla bătutu’… O salut pe mama ta… Cred că ai mai fost bătut, mama ta s-a obișnuit, mai luai bătaie și la grădiniță, nu?… Da’ ești un tip solid, ce dracu’, trebuia să-l faci si tu, nu să stai ca prostu’, sac de box…”

Sunt dialoguri pe care nu știu să le comentez. Genul de conversații pe care am ajuns să le aud de prea multă vreme, la TVR și la toate celelalte televiziuni, dar evident că pretențiile și revoltele se îndreaptă mai întâi către televiziunea care cere – și primește –  bani de la buget ca să facă educație.

Și mă mai supără groaznic obrăznicia celor tineri care le vorbesc vârstnicilor cu familiarul și odiosul „mata”, sau le zic „mamaie”, „tataie”… M-am uitat zilele trecute la Visuri la cheie – mă uit mereu, e o emisiune tare, tare frumoasă, căreia n-am avut ce să-i reproșez până acum, mai ales că îmi îngăduie să plâng cu durerea și cu voluptatea pe care numai la Surprize, Surprize le mai așezam în lacrimi, odinioară. Dar de data asta efectiv m-a jignit felul în care Dragoș Bucur îi spunea bunicuței copiilor, îndoliatei măicuțe care-și pierduse doi fii și-și ascundea, acum, durerea, sub o basma de doliu:  „Ce zici, mamaie? Cum ți se pare? Mata ce părere ai?”.

De ce ajungem să vorbim astfel, trăgându-ne de șireturi, chiar cu cei care merită respectul nostru cel mai adânc? De ce nu le spunem, nu știu, cel mult copiilor „dumneata” (oricum, nu „mata”!), iar celor în vârstă, cu cât sunt mai albiți de ani și de lacrimi, să le vorbim mai frumos, mai atent, mai politicos? Doamnă, domnule, dumneavoastră…

M-am întrebat dacă tot „mata” îi spune Dragoș Bucur și lui Victor Rebengiuc, care e ceva mai în vârstă decât doamna îndoliată din Visuri la cheie. Iar lui Beligan îi spunea „tataie”?

Indiferent care ar fi răspunsul, tot nu e unul bun. Formulele de politețe ale limbii române îl înnobilează nu pe cel care le primește, cât mai ales pe acela care le rostește. Iar bădărăniile rămân, pe veci, ale celor care le-au rostit, nu ale celor care le-au auzit.

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Like + Like = Love the mirror picture!
    De acord cu tine si cu Laurence Sterne:”Respect for ourselves guides our morals, respect for others guides our manners”.
    De ce te uiti la astfel de emisiuni de circ politic?

    Daniela 22 septembrie 2017 5:50 PM Răspunde
    • Daniela, ma uit ca sa pot sa vad, sa comentez si sa indrept lumea cu observatiile mele. <3
      Minunat citatul tau! ”Respect for ourselves guides our morals, respect for others guides our manners”.

      Alice Năstase Buciuta 22 septembrie 2017 10:45 PM Răspunde
  • Subscriu Alice la ce ai spus! Din pacate modernismul si americanizarea plus emanciparea cred ca sunt factorii care determina oamenii in ziua de azi sa fie excesiv de familiari. Nu mi se pare corect, decat, cand se permite acest lucru. Tatal meu, sarmanu, in ultimele lui zile de viata, aflat la spital, era apelat, in mod obsesiv cu „tataie”. M-a revoltat maxim, dar ma stapaneam pentru ca asteptam sa fie tratat si vindecat. a fost, oarecum tratat, dar nu vindecat.L-au trimis acasa sa moara acolo.

    Luminita 22 septembrie 2017 10:56 PM Răspunde
    • Luminita, nu stiu daca americanizarea sau emanciparea fac pe cineva sa fie nepoliticos. Eu cred ca, daca cineva te invita sa ii spui pe nume, ii poti spune TU, in cel mai reverentios mod cu putinta… In rest, ai deschis un subiect atat de dureros… Pe tatal meu, pe care l-au tinut in spital si l-au umilit zicandu-i „tataie” toti nesimtitii, ca un om cu bun simt nu vorbeste asa cu un pacient, l-au omorat acolo. Tatal meu care a fost toata viata un domn…
      As da o lege care sa ii amendeze pe cei care vorbesc asa, adresarile de genul asta sa intre la jigniri si sa fie amendate.

      Alice Năstase Buciuta 23 septembrie 2017 4:39 PM Răspunde
      • Ce subiect sensibil,stimata doamna!
        Am povestit si eu saptamana aceasta,plina de revolta,dupa ce tinuta 6 ore si jumatate pe hol la Bagdasar Arseni cu o criza cumplita de lombosciatica,un nesimtit de chirurg,pe care am indraznit sa il intreb cat mai trebuie sa astept pana ce ma va consulta cineva,mi s-a adresat contextual „bre,matale stai cuminte ca te chemam noi.Eu sunt chirurg si nu vad d-astia ca matale,de la Urgenta!”
        Mi s-a parut atat de josnic felul in care suntem tratati,felul in care ni se adreseaza acesti zei de medici carora li se pare ca numai ei exista si sunt importanti iar restul suntem doar niste mici vietati ce ii deranjam prin simpla noastra prezenta.
        Trist,extrem de trist!

        Szqwer 24 septembrie 2017 12:02 AM
      • Intr-adevar, inadmisibil! Numai ca nu stim cum sa reactionam, sunt convinsa ca tot din politete si din delicatete nu le raspundem asa cum ar merita: „la ce sectie zici matale ca esti, bre?- hai sa-l chemam pe sefu’ matale sa vedem ce zice…”

        Alice Năstase Buciuta 26 septembrie 2017 10:36 PM
  • Sincer,mie nu mi se pare atat de odios acel ”mata”.M-am nascut si crescut la sat si pot spune ca apelativul mata/matale nu este folosit cu sens peiorativ ci pur si simplu acesta este cel mai comun si de bun simt mod de adresare,iar legat de aceasta situatie,chiar va pot povesti o intamplare reala.In urma cu cativa ani m-am intors in satul natal,dupa cativa ani petrecuti la oras, impreuna cu fiica mea de patru ani,iar in ziua in care a vazut prima data o vaca pe strada a exclamat:”uite mami ce vaca frumoasa are doamna !”,iar doamna,tanti Maria cu tot cu batul pe care il tinea in mana si cu care isi mana vacuta si-a pus mainile in cap la propriu si a zis”aoleu,numai doamna nu sunt eu maica!”

    Eu zic ca nu este o lipsa de politete sa te pliezi pe o anumita situatie si sa te adresezi conform mediului in care ”se desfasoara actiunea”.Astazi,la saisprezece ani ,copilul meu se adreseaza in continuare cu ”dumneavoastra” tuturor oamenilor din sat ,insa eu nascuta si crescuta acolo ma adresez cu dumneata,mata si matale fara sa se simta cineva jignit,iar tinerii din ziua de astazi,au adoptat deja apelativul ”tu”,care intr-adevar si mie mi se pare nepoliticos…

    Legat de acel ”mamaie si tataie” din spitale ,de acord,este umilitor indiferent de statutul pacientului,dar pana la urma si aici am o teorie conform careia in fata bolii si a mortii toti suntem egali.

    Rodica 23 septembrie 2017 8:52 PM Răspunde
  • Alice,ai mare dreptate,felicitari pentru atitudine ! Te rog sa continui cu astfel de observatii Ar fi minunat daca am putea vota directorul (presedinte sau ce o fi)TVR ,noi cei multi,platitorii de taxa TV,ca doar ii platim leafa .
    Da,ma deranjeaza limbajul vulgar la TVR,vreau invitati de la care sa invat ceva !Un pic de cenzura ,poate,ar mai pune stavila in fata marlaniilor din TVR . Nu vreau sa schimb canalul pe care il platesc,vreau sa fie schimbat omul nepotrivit care sta cocotat in varful TVR……………..ar trebui sa se rusineze stimabilul domn ministru al culturii cand citeste observatiile din articol!!!!
    Te iubesc Alice!

    Muza 23 septembrie 2017 11:25 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title