fbpx
„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Duhul sfânt nu e în izolare și umblă liber, fără bilet de voie

de

Gândul nostru otrăvit de îngrijorare că nu vom putea lua lumină în noaptea de Înviere vine tot din senzația de separare în care ne-am învățat să trăim. Pe Dumnezeu L-am așezat pe o turlă de catedrală, iar noi, mititei, Îl privim de jos în sus cu teamă și cu speranță, așteptându-L să coboare, din când în când, la noi. Să ne mai dea câte-o bătaie sau, când e bine dispus și noi am fost foarte, foarte cuminți și spășiți, câte-o mângâiere pe creștet.

În rest, mergem în vârful picioarelor, să nu-L deranjăm. Așa ne zice și cântecul popular… Doamne, Doamne, mult zic Doamne, Dumnezeu pare că doarme cu capul pe mânăstire și de nime n-are știre.

Între timp, însă, cei mai treziți și mai sereni dintre noi au aflat și se străduiesc să ne învețe că nu e chiar așa. Că, de fapt, Dumnezeu e înăuntrul nostru, iar noi suntem, toți, una și aceeași ființă de lumină, că suntem legați unii de alții prin fire nevăzute de iubire. Și chiar și cei mai nepricepuți dintre noi, în câte-o rugăciune făcută de obicei la necaz, așa, din tot sufletul, sau în câte-o meditație înălțătoare, au început să întrevadă că, da, în oceanul alb al eternității, sufletele noastre n-au margini, nici suprafețe, nici coajă. Sunt, paradoxal, separate, însă împreună, – ce ironie!- taman cum e hashtagul zilelor noastre.

Dumnezeu aprinde în noi, iar și iar, flacăra vieții, flacăra iubirii, flacăra nemuririi. Și tot El aprinde și sfințește până și flacăra de la aragaz, prin mâna noastră, care e tot mâna Lui. Și-atunci la ce bun să sfidăm regulile care ne apără viața, ieșind din case în căutarea a ceva ce credem că nu putem găsi altfel, numai ca să ne reconfirmăm însingurarea și separarea de tot și de toate? Sunt sigură că dacă vom aprinde în noaptea de Înviere o lumânare, o candelă, un băț de chibrit sau chiar și o lumânărică cu flacăra rece țâșnită dintr-un nasture de baterie, lumina aceea se va aprinde cu voia Lui, care e și voia noastră, fiindcă noi suntem una, deopotrivă, iar divinitatea e în noi și-și va reînvia focul și lumina în noaptea cea sfântă, printr-un decret divin, nu prin ordonanță pământească.

Iar dacă preafericiții înalți prelați sau preoții fără mari titluri, dar cu suflete mari, de prin bisericile în care mergeam odinioară, vor să ne ajute cu adevărat, pe noi, enoriașii care încă nu suntem pregătiți să ne recunoaștem pe de-a-ntregul măreția, ar putea să adauge la rugăciunea lor – mai limpede și mai exersată decât a noastră-, încă un vers prin care să ceară să intermedieze și de data asta, dar de la distanță, pogorârea duhului sfânt în luminile de Paște pe care le aprindem stând acasă.

Nu asta se întâmplă când facem pomană și cuvântul plin de har al preoților cere Domnului ca sfințenia să se așeze între boabele de grâu pe care noi le-am amestecat cu dor de cei plecați, în crătițile și în casele noastre?! Nu așa se face lucrarea Domnului, când ei binecuvântează mesele la care ne așezăm, clădirile pe care le înălțăm sau ogoarele pe care le arăm?!

Nu ne mestecă preoții în oală. Nu ne ornează ei salatele de boeuf. Nu ne tencuiesc zidurile și nu ne mână boii de la jug. Doar se-apropie nițel și cer, cu glas cântat, favoarea ocrotirii Domnului. Iar noi, cei care încă mai trăim în separare, suntem convinși că rugăciunea lor ajunge mai departe decât ar fi ajuns a noastră și, atunci, stăm liniștiți și credem.

E OK. E bine și așa. Până când vom înțelege că și pe noi ne ascultă Dumnezeul din cer, care e totuna cu Dumnezeul din noi, până când vom simți, prin iubire, că Universul înseamnă Unime și că divinitatea trăiește în inima noastră, o să-i rugăm pe ei, preoții hirotoniți ai bisericii, să ne pună o vorbă bună și să trimită, prin harul lor autentificat printr-o patalama de facultate, share location pe gps-ul ceresc, către toate lumânările noastre de acasă. Și duhul sfânt va pogorî pretutindeni, cu precizie. Cu bunătate. Cu generozitate. Căci duhul sfânt nu e în izolare și poate umbla liber, fără bilet de voie sau declarație pe propria răspundere și, credeți-mă, exact asta va face în noaptea cea sfântă a Învierii, fie că-i cerem asta prin glasul propriu sau prin glas preoțesc, fie că nu.

S-au aprins, deja, lujerele florilor în grădini. Se aprind stelele primăverii pe cer, noapte de noapte. A izbucnit în flăcări violete liliacul și ard în iubire nebună magnoliile. E în mersul firesc al universului ca lumina Învierii să vină singură la noi și duhul sfânt să se cuibărească în pâlpâirea candelei noastre de acasă! Nu trebuie decât să ne deschidem inimile ca să o primim, cu credință, cu iubire, cu recunoștință. Și dacă stăm acasă sau, poate, anul acesta, mai ales dacă stăm acasă, Hristos va învia. Adevărat va învia!

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Mă bucur ca am crescut suficient în ultimii ani (și datorita recomandărilor tale), sa pot sa aprob fericita mesajul tău, împachetat în vorbe atât de meșteșugite… Nimeni nu potriveste cuvintele asa de frumos ca tine, draga Alice! Sărbători luminate!

    Andreea 17 aprilie 2020 21:52 Răspunde
    • Andreea, cea mai de pret rasplata a scrisului meu e intalnirea cu oamenii care, citindu-ma, mi-au innobilat si mi-au imbogatit viata, asa cum esti tu, draga mea, si doamnele minunate care vin aici. Sarbatori luminate, draga mea prietena!

      Alice Năstase Buciuta 17 aprilie 2020 22:26 Răspunde
  • Lumina este în noi și ar trebui să avem grijă să o ținem aprinsă tot anul, nu doar cu ocazia unei sărbători. Când ne cam pierdem speranța avem nevoie să o regăsim, cu ajutorul forțelor proprii sau în altă parte. Să fim lumină!

    Violeta 18 aprilie 2020 8:28 Răspunde
    • Mai ales în zile precum cele pe care le străbatem acum avem nevoie să ne amintim că suntem lumină! Da, Violeta mea dragă, lumina este în noi!

      Alice Năstase Buciuta 18 aprilie 2020 10:21 Răspunde
  • Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!

    Lucia 18 aprilie 2020 9:13 Răspunde
  • Ai dreptate si stam acasa.Isus vine la noi si aduce lumina.
    Multa sanatate si un Paste cu multa iubire!

    Muza 18 aprilie 2020 21:19 Răspunde
  • Draga mea Alice, dragi oameni, HRISTOS a inviat! Anul acesta nu conteaza de unde luam lumina, conteaza sa avem ce sa aprindem in sufletele noastre, sa nu fim pustii..

    Parintele bisericii ortodoxe din zona in care locuiesc eu ( in Germania) ne a trimis pe mail urmatorul mesaj:

    „Iubiti enoriasi,
    Desi merg la biserica în fiecare zi, trebuie sa va încredintez ca si mie îmi este foarte greu fara dumneavoastra.
    Timp de 20 de ani, din frageda pruncie, pâna la vârsta de 23 de ani, când am primit Sf. Taina a Preotiei, am mers alaturi de parintii si familia mea, în fiecare an sa iau lumina sfânta, la miezul noptii, de la altarul bisericii noastre parohiale . Dupa hirotonire, timp de 44 de ani, în noaptea Sf. Pasti, am chemet crestinii : VENITI DE LUATI LUMINA ! …. iar acum trebuie sa le spun: stati acasa!
    Asa cum ne scriu ierarhii nostri, trebuie sa ne patrundem de convingerea ca raul nu se poate permamentiza, ca Binele îl va învinge.
    Sus sa avem inimile si SARBATORI FERICITE TUTUROR ! – HRISTOS A ÎNVIAT !
    Al vostru de bine voitor
    si catre Bunul Dumnezeu rugator,
    p.V.M.”

    Monica V 18 aprilie 2020 23:39 Răspunde
    • Preaiubita mea Monica, scumpa si draga mea prietena, cu adevărat lumina și iubirea sunt în sufletele noastre, iar Dumnezeu ne iubește oriunde ne=am afla. Anul viitor vom merge la biserică, acum stăm acasă. Te rog să aveți grijă de voi. Te iubesc, oriunde te-ai afla, pe tine si pe toti cei din inima ta.

      Alice Năstase Buciuta 19 aprilie 2020 13:48 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title