„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Doar iubirea

de

Doar iubirea ne face să ne vedem unii pe alţii ca pe nişte făpturi demne, frumoase, decente. Doar ochii noştri îndrăgostiţi văd lumea ca pe un tărâm al bucuriei, doar sufletul nostru plin de dragoste se preschimbă în lentilă binecuvântată prin care se arată întreaga splendoare a pământului.
Când nu mai iubim, dispar culorile. Oamenii pe care nu-i mai iubim ni se arată dintr-o dată în toată urâțenia lor şi devin nişte gângănii ciudate, grase, guşate, mincinoase, care se lăfăie într-o istorie de înşelătorii repetate. La fel cum suntem noi înşine când ne oglindim în noi, cei neiubitori de noi, sau în ochii celor care nu ne mai iubesc.
Doar iubirea din noi şi din sufletele celor care ne privesc ne face să fim poeţi, nu beţivi. Femei care-şi caută sufletul-pereche, nu curve. Însinguraţi, nu rataţi. Oameni ce tânjesc după împlinire, nu şmenari. Boemi, nu nesimţiţi. Tradiţionalişti, nu laşi. Oneşti, nu bădărani. Cumpătaţi, nu zgârciţi. Maturi, nu zbârciţi.
Şi-atunci, ca să ne salvăm pe noi de toată hidoşenia lumii, mai bine iubim şi pe cine nu ne merită dragostea.
Şi-atunci, ca să ne salvăm de la oroare, poruncim inimii să iubească, chiar şi atunci când nu mai e nimic de iubit.

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title