„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Cine ne ia barbatii?

de

Ziarele comenteaza, emisiunile televizate dezbat cazul unui domn insurat, cu trei copii, care a fost ispitit de o juna fotomodela si, intr-un final, si-a parasit familia. Ispitirea a durat vreo 8 ani, iar finalul actiunii e unul care starneste tot felul de reactii dusmanoase.

Pasamite fotomodelul e de vina. Ea n-a respectat casa omului, pe care-l stia insurat bocna, asa cum il stiam cu totii, si tot ea, imorala, a insistat indelung si a apelat la diverse tertipuri ca sa-l faca pe barbatul disputat sa isi paraseasca nevasta si sa o ceara pe ea de sotie. Ar fi amenintat amanta ca se sinucide daca domnul n-ar fi fost atat de bogat?- se intreaba toti comentatorii cu glas insinuant. Si tot ei rad, cu subinteles, convinsi ca, fara milioanele din cont, domnul ar fi beneficiat doar de un amantlac frugal, apoi fata si-ar fi luat seama si, spasita si oropsita de regrete, l-ar fi trimis pe infidel acasa la nevasta si la copilasi.

Astimp, eu stau si ma intreb, uluita: de ce tragem la raspundere oamenii liberi, pentru ca aceia casatoriti isi incalca promisiunile? De ce aruncam responsabilitatea unor hotarari asupra unor oameni care nu au fost investiti, prin rolurile lor, cu nicio putere de decizie? E de vina potentiala amanta ca sotul e necredincios? Femeia frumoasa si ispititoare e vinovata ca ochii insuratilor nu-si gasesc astampar si mainile lor nu respecta nobletea verigii de aur? Si, pana la urma, sunt vinovati cei care ne fac sa mintim ca noi nu suntem in stare sa spunem adevarul?

Nicio femeie libera nu duce mai departe o relatie cu un barbat care ii spune de la inceput ca e casatorit si ca isi iubeste femeia de acasa. Care-i declara ca nu isi va parasi niciodata familia si ca intalnirea lui, absolut intamplatoare, cu o alta femeie, nu e decat un accident trist, de care se va dezbara cat mai repede cu putinta. In schimb, daca el va aseza in palme straine tristetea lui de om insingurat de atata rutina, daca va marturisi ca poarta in piept o inima libera si dornica sa renasca printr-o mare iubire, pacatoasa ar fi aceea care l-ar izgoni in numele unei conventii absurde…

Eu cred ca ar trebui sa ne ducem singuri greutatea propriului statut. Sa ne asumam pana in maduva oaselor ce suntem, cine suntem, si sa ne dezbaram de obiceiul scolaresc de-a da vina pe colegul de alaturi. Am spart geamul, doamna invatatoare, dar Matei si cu Alex m-au chemat pe terenul de fotbal! Mi-am incalcat juramantul de credinta, onorati clevetitori, dar femeia asta m-a ispitit in patul ei, de 2000 de ori, si, daca nu m-ar fi amenintat ca se sinucide nu mi-as fi parasit nevasta, as fi continuat sa o insel fara sa o las cu acte intocmite de avocati…

E lumea plina de ispite atat de fermecatoare, incat orice promisiune s-ar putea pulveriza in fata lor. Insa, de fiecare data cand, dureros, asta se si intampla, nu suntem de vina decat noi, cei care n-am stiut sa fim indeajuns de puternici ca sa ne luptam cu noi insine.

La ceas de liniste si intelegere, imi cer iertare de la toate femeile care mi-au ademenit barbatii. Le rog sa ma ierte ca le-am spus cuvinte inveninate atunci cand le-am gasit in casa mea, in patul meu, pe scaunul din dreapta al masinii  noastre. Le rog sa ma absolve de vina de-a fi fost furioasa pe cele care ne-au hranit cainele si pe acelea care i-au facut clatite mai bune decat ale mele iubitului meu. Pe cele care s-au aratat mai fragile decat mine si l-au convins pe cel pe care il iubeam ca merita sa ma minta ca sa le plateasca lor telefonul, chiria, benzina. Si promit ca, daca ma va convinge vreodata un alt barbat sa ma indragostesc de el, inselandu-mi familia si incalcandu-mi cuvantul, sa nu dau vina decat pe propria mea slabiciune.

Iar daca vreo femeie singura va canta cu glas splendid de sirena, ispitindu-mi barbatul sa vina la ea, am sa-i contemplu frumusetea prin perdeaua de lacrimi si am sa plec mai departe, fara sa-i fac ei, vreodata, vreun repros.

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Absolut fermecator acest articol…ca de altfel tot ceea ce scrieti….. Imi place mult stilul dvs, va citesc constant si m-ar bucura mult daca v-as intilni intr-o zi!

    Oana 4 mai 2011 6:04 AM Răspunde
  • eu intotdeauna am fost de parerea asta.. si nu am urat niciodata femeile cu care am fost inselata ci pe ei, cei care dimineata imi jurau iubire vesnica si la cina se intalneau cu alta..
    cred ca totusi e important sa nu aruncam barbatii in bratele ispitelor si sa ii ferim pe cat posibil.. 🙂 sa ii iubim si sa ii apreciem si daca ei vor alege sa plece chiar si asa din bratele noastre poate ca asa e cel mai bine.. poate ca nu a fost sa fie.

    andra 4 mai 2011 6:06 AM Răspunde
  • cum adica sa ii ferim pe cat posibil? barbatii astia saracii, au nevoie de ocrotirea noastra ca sa nu cada in bratele ispitei?!
    hai sa fim seriosi.

    cum spunea Alice intr-un articol mai vechi – „suntem homo sapiens”, cei care suntem, ne asumam ce suntem, ce vrem, nu suntem chiar o barca pe valurile vietii si pe bratele ispitelor.

    Elena 4 mai 2011 6:48 AM Răspunde
  • Multumesc ,Alice!
    Vina si slabiciune pentru toti si toate, dar suntem atat de putini cei care le recunoastem!
    Daca s -ar intampla sa abordam aceasta atitudine si in practica ar disparea barfele de la coltul strazii , ziarele de scandal, televiziunea cu emisiuni de pierdere de timp cu viata altora!
    Chiar daca e condamnata , consuma timp si nervi care darama si aduc indoiala in sufletele celor care nu sunt stapani pe sentimentele lor , pe intreaga lor putere de a vedea limpede si albastru propia existenta!

    Xraela 4 mai 2011 7:16 AM Răspunde
  • Mda….vina e amandurora…nu e numai vina lui…e si vina ei ca a inceput o relatie cu un barbat insurat….nu esti fericit,iubit,intzeles :D…bla bla..placa eterna a barbatzilor insuratzi? divortzeaza si asuma-ti gestul facut ,nu umbla cu fundul in doua luntre…
    „Iar daca vreo femeie singura va canta cu glas splendid de sirena, ispitindu-mi barbatul sa vina la ea, am sa-i contemplu frumusetea prin perdeaua de lacrimi si am sa plec mai departe, fara sa-i fac ei, vreodata, vreun repros.” – nu prea cred asta,tot iti vine sa te duci sa ii dai cap in cap 😀

    diana 4 mai 2011 7:37 AM Răspunde
  • Ii ia cineva cu arcanul?Le pune cineva pistolul la tampla? Este optiunea lor, e adevarat ,o optiune pe care cu greu o intelegem,care ne doare,ne jigneste.Daca am fi corecte pana in panzele albe(cu noi insene)am recunoaste ca semne erau de mult ,dar nu am vrut sa le acceptam.(si daca se intampla sa se intoarca ii asteptam cu patul presarat de flori.

    Referitor la cazul de mai sus: duduia l-a ales pe el ,a ales sa se indragosteasca de omul cu bani multi (de ce nu s-a indragostit de un reporter cu nevasta ,trei copii si rate la apartamentul de trei camere?) iar el,clar, a vrut o femeie mai tanara.(ca doar nu era sa-si lase nevasta pentru una mai inteleapta!)

    Daniela N 4 mai 2011 7:39 AM Răspunde
  • Ce sa spunem atunci,decat traiasca juna fotomodela…

    adrianagianinna 4 mai 2011 7:41 AM Răspunde
  • Nu ni-i ia nimeni, Alice… Pleaca ei atunci cand nu ne mai iubesc, cand nu au curaj sa ne spuna ca nu mai sunt fericiti alaturi de noi, pleaca din lasitate, pleaca pentru ca le este mai la indemana sa plece putin ca apoi sa se intoarca. Si nici nu vor avea curaj vreodata sa ne spuna ca s-au indragostit de alta femeia… Ne vor spune minciuni frumoase.
    Te imbratisez, Alice!

    Cristina Socaciu 4 mai 2011 7:58 AM Răspunde
    • Am putea sa-i si ferim nitel:) Adica sa nu-i lasam sa stea numai printre modele si nici sa nu-i trimitem sa schimbe becurile la bordelul de lux de pe strada de alaturi. Da, eu sunt de acord sa ii ferim un pic, dar si ei sa ne fereasca, sa nu ne lase sa ne imprietenim cu Chippandale-ii, nici cu Brad Pitt, nici cu Justin Timberlake, nici cu Smiley, nici cu Nae Caranfil sau cu alti regizori sau actori sau rockeri pe care ii admiram.
      Si nici sa zicem traiasca fotomodela, sa incercam sa traiasca dragostea noastra si demnitatea noastra de oameni de cuvant si de onoare.
      De fapt, tare e greu pe pamant… Asa e, Cristina Socaciu, barbatii nu ni-i ia nimeni, pleaca singuri. Iar noi n-ar trebui sa vrem sa le crapam capul femeilor dupa care s-au dus, ci capul lor, in care s-au adunat prea multe lucruri nespuse, prea multe minciuni, prea multe ascunzisuri, prea multe taceri, prea multe revolte inabusite.

      Alice Nastase Buciuta 4 mai 2011 8:40 AM Răspunde
  • D e acord Cristina Socaciu.Ori pleaca din plictis,cand lipseste scanteia,rutina isi face de cap,cand doamna merteca in cratite cu moatele in cap cand nu isi mai acorda timp,cant uita sa se mai curteze.Valabil pentru ambele sexe.

    adrianagianinna 4 mai 2011 8:31 AM Răspunde
  • Eu am inceput relatia cu el din postura de amanta. Eram din orase diferite si el se insurase cu trei luni (da, cu trei luni, nu ani) inainte de a ma cunoaste. Si nu mi-a spus de la inceput, iar eu nu puteam sa verific. Nici ea nu putea sa verifice daca misiunile lui au legatura cu armata sau cu farmecele mele. Nu eram cu nimic speciala si mai eram si din provincie…Nu mi-a promis nimic, eu insa am inceput sa-l iubesc si tot ceea ce am facut de atunci asta a fost: sa-l iubesc. El se intorcea la ea mereu si eu ramaneam cu plansul si cu frustrarea:cine sunt, de ce fac asta, merit ceva mai bun, mai sigur si, mai ales doar al meu?
    La ea nu m-am gandit si n-am facut nimic care sa-i perturbe relatia cu el, eu doar…l-am iubit. Nu l-am cautat niciodata cat a fost cu ea, doar l-am asteptat. Si a facut naveta intre noi doua, doi ani. Pana intr-o zi cand ea a inteles ceva si a plecat. Fara reprosuri, fara certitudini, si-a reluat numele si viata de la capat. Eu am ramas sa-l iubesc si sa-l consolez pentru ca , pana la urma el a fost cel parasit. N-ar fi plecat niciodata, mi-a spus, chiar daca nu aveau copii. Acum sunt sotia lui. Dar daca intr-o zi as afla ca o alta il iubeste cum l-am iubit eu…as fugi de el , cu doi copii, pentru ca nu l-as mai putea iubi.

    ADRIELLA 4 mai 2011 8:33 AM Răspunde
  • Mie mi-a placut, ca fiecare articol, de altfel. Si sunt de acord ca, poate, ar trebui sa ne controlam impulsul de-a da vina pe altii inainte de-a analiza, la rece, motivele care ne-au impins in brate, masini, case si suflete straine. Ar trebui sa meditam izolat la lipsa de responsabilitate si sa ne asumam cu maturitatea cuvenita, meritata, impusa de astfel de momente de cumpana otravita, greseala, amantlacul, ratacirea de-o clipa eterna si vinovata ca si cum ar fi pe deplin ale noastre si doar ale noastre, asa cum facem cu lucrurile de care suntem mandri.

    Nu stiu cine ne ia barbatii, nu stiu cine-i impinge, pe ei, catre alte destinatii. Nu stiu cine ne ispiteste pe noi si, mai ales, nu stiu cine ne-mpiedica sa rezistam tentatiilor aurite amagitor. Dar, mai presus de toate, nu stiu cine ne anihileaza responsabilitatea si gandirea lucida, nu stiu cine ne umbreste gandurile si ne ispiteste inima cu satisfactii de-o clipa, de care ne scuturam frecvent, cand suntem prinsi cu minciuna-n sac.

    …Probabil ca nu vom sti niciodata…

    Alexandra Bohan 4 mai 2011 8:55 AM Răspunde
  • Mereu am gandit asa cum ai asternut tu pe hartie azi. (a se citi computer)
    Un barbat nu poate fi pastrat cu forta, el nu poate fi „ferit” pt ca el este stapanul gandurilor si simtamintelor sale. El alege. El stie daca iubeste cu adevarat femeia de langa el si tot el decide sa nu casa prada ispitelor. Ispite care, sa fim seriosi, sunt la tot pasul. Daca iesi pe Dorobanti sau pe Lipscani, numai asta vezi, un galantar de picioare lungi si de sani mai mult sau mai putin naturali, dar cu siguranta expusi la maxim.
    Cu toate astea nu consider ca domnisoarele astea sun de vina. Pt ca si mie imi place sa ma imbrac provocator. Doar ei sunt vinovati pt ca nu isi respecta statutul sau pt ca nu comunica inainte sa insele ca nu mai iubesc. Ca povestea frumoasa s-a terminat si ca fiecare trebuie sa mearga pe drumul sau.

    Uite, spre exemplu, mie Pepe mi se pare un barbat demn, care a acceptat situatia, dar cu toate astea nu a improscat-o cu noroi pe Oana. Si-a dat seama ca ea e vinovata, dar a respectat casnicia lor si nici macar acum nu a jignit-o sau a vb de rau. Asta mi se pare demnitate si asumare.

    Anouk 4 mai 2011 8:56 AM Răspunde
  • Eu vad totul pe alb sau pe negru, in sensul ca in aceasta privinta impart barbatii in doua simple categorii: cei care isi iubesc nevestele (aka familistii) si cei infideli, care, indiferent de cata iubire ar primi acasa, ei tot vor indragi vesnicele fofilari, eternele scuze si minciuni.

    Nu pot sa concep adulterul, decat in cazul in care, casatoria este intr-adevar pe sfarsite si atunci cand nu mai exista iubire intre cei doi. Oricine poate gresi, oricine are dreptul la a doua sansa, nu spun ca cei care divorteaza nu au dreptul din nou la iubire. In cazul meu, as prefera un barbat cu viata in ordine, la fel cum e a mea. Pretind ceea ce pot oferi, de aceea nu cred in poligamie si in scuzele pe care unele femei le gasesc barbatilor pentru ca insala.

    Cine ne ia barbatii? Buna intrebare, si cred ca in adancul inimii orice femeie are raspunsul – desigur, poate ca nu il vor dezvalui aici pe blog. Parerea mea este ca un barbat nu a fost al tau de la inceput, din moment ce si-a luat talpasita si a plecat spre alte teritorii. Nu invinuiesc plecarea, asa cum foarte frumos a descris Alice (si probabil unii nu au inteles), eu doar blamez minciuna si tradarea, ipocrizia care denota lipsa de caracter.

    In concluzie, raportandu-ma la niste reguli simple de bun simt, barbatii pot fi fideli, sau pot insela. Nu toti sunt si la fel si spun cu ferma convingere ca uneori, femeile inselate nu au gresit cu ceva incat sa-i impinga la adulter. E felul lor de-a fi, fel care impinge multe femei sa se autoinvinavateasca. Nu. La fel cum scriam pe blog, alegerea tine de noi si de ce fel de alegeri facem.

    Viziunea mea despre amante/barbati infideli am descris-o aici, http://fetecucuiete.ro/2011/01/amanta/ , si o dedic astazi, fiindca subiectul o permite, femeilor care au suferit sau sufera pentru barbatii care nu isi angajamente.

    Flavia 4 mai 2011 9:27 AM Răspunde
  • O , Doamne!!
    Ce subiect pe marginea caruia s-ar scrie un roman in serie; ar fi nevoie si la noi in tara de o carte care sa se ocupe strict numai de acest subiect prin parerea sau studiile si concluziile tuturor specialistilor avizati pentru aceasta tema!!!!!!!!
    Eu sunt doar Stan patitul, care acum dupa 2 experiente in care am avut rolul de amanata ascunsa am ramas cu buza umflata la figurat vorbind, si cu convingerea exprimata de Elena Cirstea inainte sa emigreze ea!
    De aceea pentru mine acest subiect este dureros dar inepuizabil( si interesant) ca incercare de a intelege

    irina 4 mai 2011 9:32 AM Răspunde
  • Ne-am obisnuit de mici cu formularea: „C..va naibii, i-a luat barbatul!”. Si uite asa „ispititul” este, brusc, absolvit de orice vina. Alice, ai precizat o calitate pe cale de disparitie si anume Asumarea. Iti asumi faptul ca esti un barbat casatorit, iti asumi faptul ca esti tatal copiilor sotiei tale, prin urmare iti asumi si faptul ca pentru …”cateva minute transpirate”, nu ai dat 2 bani pe toate acestea. Multe dintre tradarile mizerabile, multe dintre divorturile cu efecte devastatoare asupra copiilor s-ar transforma, macar la nivel de decenta -caci durerea ramane- in niste asumari responsabile.

    Lili 4 mai 2011 9:50 AM Răspunde
  • am iubit in tacere si cu resemnarea de a-i fi doar amica un baiat, de la 15 si pana la 19 ani. avea o relatie cu o alta fata, relatie pe care am respectat-o intotdeauna si care ma facea sa ma cutremur de tristete. cand acel baiat m-a sarutat intr-un moment de maxima vulnerabilitate a mea, in sufletul meu a inceput sa scada considerabil afectiunea pentru el. nimic nu avea sa mai fie la fel si, din pricina faptului ca el se dovedise capabil sa o insele pe ea. o mai facuse si inainte, imi spusesera altii, dar refuzasem sa cred. numai bine, m-am eliberat de niste sentimente impovaratoare si mi-am pregatit inima pentru cea care avea sa devina iubirea-reper a vietii mele – cea pe care i-o port fostului iubit si actualului meu sot.
    nu stiu in ce masura se fac vinovate pentru dezbinarea unor perechi si destramarea unor familii tertele persoane. poate ca acele persoane nu fac decat sa-si reclame dreptul la fericire, alegand sa nu tina seama de povestile care stau in spatele unor relatii si judecand prin prisma a ceea ce pare sa li se ofere pe tava.
    ideea era ca, in astfel de situatii, cel trisat poate fi orbit de durere si sa dea vina pe cel care joaca rolul de intrus, in loc sa accepte ca, de fapt, persoana in care se increzuse intru totul i-a inselat asteptarile.
    daca vreodata m-ar insela jumatatea mea, as sti ca vina ne apartine noua, poate in proportii diferite. ce mai stiu, insa, e ca nimeni nu apartine altcuiva in totalitate si e firesc sa fie asa. datoram celuilalt iubire, asa cum ni se cere si uneori (in cazurile norocoase) ni se si potriveste sa daruim.
    iti doresc zile senine in suflet si un partener de confidente dupa pofta inimii! (cred ca mi-e dor de prietenele mele, de unde si urarea:))

    renata 4 mai 2011 12:59 PM Răspunde
  • Alice,ai dreptate,nu poarta vina cel ce ispiteste ci cel ce pacatuieste…Dar,am mai scris o data,ei nu parasesc decat atunci cand sunt in siguranta langa urmatoarea…Revin cu aceeasi intrebare obsesiva si obositoare:”Daca nevasta nu mai corespundea de acum 7 ani,de ce dracu a mai asteptat pana acum? Trebuia sa plece de atunci,pana sa intalneasca un fotomodel,o casnica sau poate chiar un alt barbat(ha!).A asteptat sa-i creasca plozii(ba chiar sa mai faca si altii daca nu ma insel,)sa isi consolideze pozitia linga actuala,ce anume?”..Sincer,mi-e scarba,de toti zmeii astia (mai ales cand au bani,asta fiind invers proportional cu educatia).Asta nu inseamna ca imi place de sotia lui si de ipocrizia de care ea a dat dovada tot timpul..

    dani 4 mai 2011 1:42 PM Răspunde
  • Nicio femeie nu fura barbatul altei femei, ci pleaca el, de bunavoie si nesilit de nimeni.

    Maria 4 mai 2011 3:21 PM Răspunde
  • Sincere felicitari!

    Gabi 4 mai 2011 3:29 PM Răspunde
  • Eu am trait si una si alta,adica,am fost si parasita pentru o femeie care avea si ani si minte mai putina,am fost si amanta unui barbat insurat,care ulterior mi-a devenit sot(ce gresala)si pe care l-am parasit ca sa devin femeia care vrea din nou barbatul(nu sotul)alteia,dar din toate nu a ramas decat amintirea.Niciodata nu am considerat-o vinovata pe cea pentru care am fost parasita,pentru ca ,in fond,ce vina avea ea ca el uitase, plecat fiind prin lumea larga,ca are acasa nevasta si copil?Apoi,ce vina am avut eu,ca urmatorul,m-a gasit pe mine mai aproape de ceea ce isi dorea el?Si ce vina am avut mai apoi ca am crezut ca in sfarsit mi-am gasit perechea si cum eu nu stiu sa fiu vioara a doua…?Nu,fetelor,barbatii fac ce vor ei si numai ce vor ei.Am fost si biata nevasta,am fost si amanta,am fost si iubita,dar de fiecare data,EL a fost motorul,EU am fost benzina.

    kati 4 mai 2011 4:18 PM Răspunde
  • Ca sa ne ia cineva ceva, mai intai trebuie sa avem, iar in relatiile autentice nu este vorba despre a avea, ci despre a fi. Daca ambii sunt centrati in esenta, se parcurge calea intru evolutie spirituala, se contureaza un tot armonios si stabil. Asta ar fi situatia ideala, la care, ce-i drept, ajung doar prea putini muritori. Pana acum am cunoscut o singura pereche invaluita sublim in iubire adevarata.

    Alma 4 mai 2011 4:25 PM Răspunde
  • Atat de trist si atat de adevarat. Din pacate, lipsa de verticalitate ne caracterizeaza pe noi toti de prea mult ori in viata asta, in momentele in care este mai usor sa gasim vinovati decat sa ne asumam responsabilitatea propriilor actiuni si alegeri.
    E frumos la tine-n suflet daca poti avea macar din cand in cand astfel de strafulgerari.

    Adia 4 mai 2011 4:58 PM Răspunde
    • El motorul, eu benzina!!! Kati, ce plastic ai descris o situatie pe care noi toate o stim atat de bine.
      Alma, pe cine ai cunoscut- perechea invaluita in iubire deplina- cine sunt, cum reusesc, cum rezista?

      Alice Nastase Buciuta 4 mai 2011 5:22 PM Răspunde
  • Este greu de comentat subiectul… dar fiecare caz este diferit in parte. Cea mai simpla solutie e ca atunci cand consideri ca ai intalnit iubirea sa pleci din relatie fara sa inseli. Numai ca barbatii vor sa aibe o plasa de siguranta unde sa cada…
    Nu stiu daca poate cineva sa garanteze viitorul unei relatii si sunt convinsa ca nu ne putem cladi fericirea intr-o relatie calcand in picioare inima cuiva…chiar daca in iubire si in razboi toate sunt permise.
    Parerea mea este ca acolo unde cineva calca stramb vina e din interior. Ca din pacate acolo unde sunt indoieli si ascunzisuri orice mica fisura e suficienta sa darame ceva cladit ani intregi…

    Ramona 4 mai 2011 5:21 PM Răspunde
  • Nu ni-i ia nimeni ca nu-s de jucarie. Doar pleaca. Altii vin. Unii raman. Continui sa cred cu naivitate si mult optimism ca unii sunt facuti sa stea. Ca uneori ne intalnim dupa lungi cautari, tristeti, lacrimi si sperante, ne intalnim pentru totdeauna. Cred. Sper. Fericirea altora imi da curaj sa caut, sa astept. Imi da rabdare… ziua de maine va fi cu soare. Zambetul tau, al ei si al lor imi da putere. Pe acesta vreau sa-l vad, zambetul implinit…

    Cu drag si incredere ca unii chiar raman,
    Andres

    andres 4 mai 2011 9:59 PM Răspunde
  • Intotdeauna am fost de parere ca acolo unde lucrurile sunt asezate pe caramizi trainice, pe sentimente adevarate, pe comunicare, sinceritate si vise comune nimeni nu ne poate fura!
    Nici pe noi, nici pe ei!
    Dar, asa cum spunea cineva pana acum, sunt atat de rare astfel de cazuri!
    Nedumerirea mea este alta! De ce atunci cand ceea ce traiesc acasa i-a facut sa se lase furati, cand spun ca au intalnit sufletul pereche, iubirea adevarata, fiinta minunata cu care ar fi fericiti sa-si petreaca zile definitiv insorite, barbatii nu au curajul sa se desprinda ci prefera sa pastreze aparente, sa suporte jigniri, frustrari numai pentru as face in continuare datoria de…” barbat insurat”! Se pare ca definitia lasitatii a fost creata pentru astfel de cazuri!
    Tie, Alice, iti multumim pentru ca … esti minunata! Pentru forta ta de a nu te lasa invinsa, de a merge mai departe, de a crede in vise frumoase si, prin sinceritatea ta, de a ne lasa sa vedem ca ele se pot indeplini!
    Iti doresc ca tot ce ai acum sa ramana la fel pentru totdeauna!
    Si mii de alte vise sa ti se indeplineasca!
    Sa ne spui si noua, iar noi sa ramanem optimiste, cu speranta ca vom trai la la fel!

    Mihaela 5 mai 2011 6:21 AM Răspunde
  • Am citit cu interes parerile si cred ca multe dintre noi avem experianta de viata…Eu nu cred ca noi suntem benzina , iar ei motorul…Eu cred ca ei ne alimenteaza si noi mergem sau nu mai departe. Tentatii sunt si pentru noi si, in functie de cum suntem ,,alimentate” raspundem acestora. Daca el vine acasa si vorbeste cu mine, ma asculta si e preocupat ca familia noastra sa-si zboare lin zborul, cum as putea eu sa ma port? Decat cu toata dragostea initiala, cu dragostea transformata si ,,asezata” in anii de cand suntem impreuna. Si nu va dori sa ma lase…Ah, ca e posibil sa insele?! Toti o fac. Din nevoia de diversificare, din nevoia de reconfirmare a calitatilor de cuceritor, de vanator…In viata lor insa, nevasta e adesea cea mai buna. Poate nu mai e la fel de sexy pentru ca nu mai e la fel de noua, dar tot cea mai buna ramane (daca vrea, daca si-l doreste pe el atat de mult) . Nu spun ca cele care devin amante nu pot fi la fel de bune, dar ei prefera terenurile sigure, nu nisipurile miscatoare. Pana la urma, asa e viata.Cu tentatii, cu ispite mai mult sau mai putin tinere, depinde cat de mult iti doresti o relatie ca sa o pastrezi.Cand o femeie nu mai vrea…moare totul. Cand un barbat nu mai vrea, el poate fi intors din drum, dar numai daca pe drumul lor nu au fost ,,gropi” prea adanci.

    ADRIELLA 5 mai 2011 7:28 AM Răspunde
  • Alice, te citesc cred ca dintotdeauna. Tot ce scrii imi merge la suflet…
    Esti foarte generoasa in articolul acesta (si nu numai). Pot sa merg eu la biserica si sa ma consider crestina, ca nu-s nici pe jumatate cat razbate din scrisul tau, n-as putea gandi vreodata asa. M-a ferit Dumnezeu de suferinte de acest gen, am un sot minunat, este jumatatea mea. Dar in fiecare zi ma gandesc ca in lume sunt cu siguranta femei mai frumoase, mai destepte, mai harnice, mai linistite, mai fermecatoare decat mine. Si stiu ca sotul meu ma iubeste si stiu ca ceea ce isi doreste este familia nostra, si ar trebui ca in fiecare zi sa ma opresc din rutina zilnica si sa-mi amintesc ca in lume sunt cu siguranta femei mai si mai si mai decat mine

    luminita 5 mai 2011 8:42 AM Răspunde
  • Daca noi oamenii, am cauta Voia lui Dumnezeu, nu s-ar mai intampla divorturi, parasiri, inselari…suferinte…dar avem ce alegem fiecare, PACATUL nu poate sa dea nastere decat la moarte sufleteasca in primul rand, suferinta , lacrimi…inselari, divorturi…Cand exista SUFERINTA, nu este dragoste, cand iti INSELI sotul, sotia nu exista DRAGOSTE, cand o persoana necasatorita accepta sa formeze legatura cu o persoana casatorita sau divortata deci nu vaduva, acolo mai devreme sau mai tarziu va fi suferinta, pentru ca asta este plata PACATULUI, suferinta….Dumnezeu iarta tot, daca ne caim, dar trebuie sa platim pentru pacatele noastre, si asta ingaduie Dumnezeu, pentru ca ne Iubeste, si nu vrea sa pierim vesnic in Iad..dar depinde de om cat, si ce vrea sa inteleaga…fiecare din noi alegem, toata viata este o alegere.

    Ganduri bune!

    Angela 5 mai 2011 9:15 AM Răspunde
  • Cind am inceput sa citesc articolul mi-era frica ca pina la sfirsit nu voi fi de acord cu tine daca vei pune la stilpul infamiei pe cea care „ne fura” barbatii, dar esti aceeasi femeie rationala, lucida, si de fapt desteapta… asa e … Si sa ai in vedere ca eu sunt una … inselata de sotul de care m-am despartit dupa 23 ani de casatorie… si cind fosta soacra care m-a iubit enorm si inca ma iubeste mergea pe la preoti sa-l intoarca din drum si „s-o blesteme” pe „aia” , pina si preotul i-a spus … ca „aia” nu e de vina… de vina e baiatul ei … si ca pe undeva e chestie de educatie si caracter. Eu mi-am refacut sufletul cu alt barbat cu care m-am si casatorit … si multumesc lui Dumnezeu e foarte OK… stapinim lumea la … batrinete… 54 ani !!! Te pup

    Lilush 5 mai 2011 9:50 AM Răspunde
  • Angela, din ceea ce spui tu, inteleg ca divortatele n-ar avea, la fel ca si divortatii , nici o sansa , fara suferinta… Viata e scurta, merita traita cu ceva mai multa emotie decat cea pe care ti-o ingaduie cautarea lui Dumnezeu. Pana la Rai sau la Iad, avem nevoie unii de ceilalti si avem nevoie de un partener de viata. Daca am divortat nu inseamna ca am ales singuratatea, ci am ales sa fiu libera pentru a trai asa cum imi doresc. E valabil pentru toti.
    Eu nu sunt divortata, dar sunt atat de multi cei care gresesc o prima alegere, incat ar fi o lume de singuratici, o lume trista. Eu stiu ca Dumnezeu mi-a dat inima sa bata si trup sa ma bucur de el. Eu si cel iubit de mine acum. Ce va fi…va fi. Ca el ramane sau pleaca la un moment dat, nu stiu.Mie imi raman inima si trupul sa le daruiesc celui pe care il voi iubi!

    ADRIELLA 5 mai 2011 10:32 AM Răspunde
  • Alice,

    Sunt doi ingeri coborati pe pamant. Au vibratii atat de inalte incat in prezenta lor te infiori si simti smerenie. Locuiesc in Bucuresti si sunt o binecuvantare pentru toti cei care-i cunosc.

    Alma 5 mai 2011 10:47 AM Răspunde
  • Draga Adriela, Tocmai de „emotia suprema” alegem sa ne lipsim…nu exista nimic pe lume, care sa-ti ofere o bucurie mai trainica si mai adevarata decat cea in comuniune cu Hristos…asta nu inseamna „inchisoare”, „izolare”, „incruntare” , nefericire..din contra, a face Voia lui Dumnezeu, inseamna a fi liber, a fi bucuros, fericit…autentic , vesnic…nu efemer…si toate acestea de aici incep,si devin depline in vesnicie…Oare noi cu adevarat am inteles care este menirea noastra pe Pamant?Oare toata aceasta suferinta a oamenilor, a cosmosului daca vrei , a naturii nu este din cauza pacatului?Ca se ajunge la divort, inselare, suferinta, boala…spuneam , se intampla pentru ca nu-l avem pe Dumnezeu in viata noastra…toate aceste rele ar fi infinit mai putine…daca am fi asezati corect fata de Dumnezeu.A iubi este cea mai inalta virtute, dar,doar daca aceasta iubire este trecuta prin „filtrul” lui Dumnezeu,atunci aceasta iubire se desavarseste..este deplina adevarata, cealalta iubire, este doar patimasa, foarte trecatoare,aducatoare de suferinta.. si care ne stoarce de tot ce este bun in noi, ne intuneca…si devenim niste slabanogiti, lipsiti de viata, de vlaga, egoisti, rai, razbunatori, etc.Sa incercam sa nu traim doar biologic, pentru ca ne vom sfarsi..,sa cautam sa ne intarim in primul ransdsufleteste,pt ca ce folos, ca vom „trai fericiti” 100 de aici pe Pamant, daca vesnic vom suferi…Scopul nostru este mantuirea sufletului!Tocmai acest „a trai asa cum vreau”, este extrem de periculos.Viata in Hristos implica ascultare, in primul rand…lumea se duce de rapa, pentru ca face doar ce vrea ea…nu mai asculta nimeni, de nimeni…de aici haosul….Draga Adriela, cu deosebit respect iti spun,ai grija in primul rand de suflet, cauta-L pe Hristos fara teama, fati-l Prieten si iti gantez ca vei fi fericita…Cu drag.Angela

    Angela 5 mai 2011 11:15 AM Răspunde
  • Draga Angela, ai mare dreptate. Din nefericire, noi suntem doar niste „crestini de duminica”, Hristos si invataturile ortodoxe sunt oarecum abstracte, sunt pentru secolele trecute. Noi „ne traim viata” dupa bunul plac, nu vedem in celalalt chipul si aasemanarea lui Dumnezeu. Pentru ca daca ar fi asa, n-am insela, n-am minti, n-am lovi, n-am injura pe, cum se spune, aproapele nostru, fie el , iubit, sot, copil, vecin, necunoscut.
    Astia suntem, trebuie sa recunoastem, din pacate…

    luminita 5 mai 2011 11:49 AM Răspunde
  • cand doi oameni hotarasc sa se casatoreasca(indiferent de motivatie: dragoste, stabilitate financiara, viza etc, ia nastere o institutie foarte apreciata si targetata de catre societatea din toate timpurile.
    cu exceptia mortii, orice alte cauze ar duce la falimentul acestei forme de convietuire in doi(3,4) au in cele mai multe cazuri o terta persoana.
    rare sunt cazurile cand, desi nefericiti, neimpliniti sau plictisiti, unul dintre parteneri sau amandoi hotarasc desfacerea contractului!
    fara aparitia „ispitei” cu totii am trai fericiti pana la adanci batraneti.
    vinovat e cel care traieste in compromis si nu are curajul sa se elibereze de ceva „stricat”, singur, fara ajutor.
    vinovat e cel care accepta si asteapta cuminte/sau nu, ca cel compromis sa se elibereze.

    eliana 5 mai 2011 12:33 PM Răspunde
  • @Angela: De ce o persoana care se implica cu o persoana divortata (deci nu vaduva?) va trebui sa plateasca? De ce ai pacatuit pentru ca ai divortat? De ce se pune problema atat de aspru, incat cel care incearca sa-si refaca viata inseamna ca a pacatuit si merita suferinta?

    Cum poate, un adept religios chiar, sa condamne si sa arunce cu piatra atat de vehement? Intotdeauna m-am ferit sa duc discutiile pe terenul religios, tocmai fiindca fiecare are propria credinta, mi se pare un gest de manipulare sa iti expui convingerile religioase ca adevaruri supreme.

    Nici cei mai intelepti oameni nu isi asuma asemenea drepturi. Si nici cei mai indreptatiti sa judece, nu o fac cu atata asprime precum o fac altii care ridica predica fundamentalista la rang de adevar universal valabil.

    Flavia 5 mai 2011 12:53 PM Răspunde
  • Simt si doresc sa va transmit exact ceea ce a scris si Oana, semnatara primului reply

    alina 5 mai 2011 3:11 PM Răspunde
  • Draga Alice, oare? Oricum, am citit ultimele randuri printr-o perdea de lacrimi… Ma rog Bunului sa nu fim puse niciodata in situatia de a fi recunoscatoare amantelor, cu atat mai putin de a ne cere scuze. Pentru ce Alice? Nu sunt in masura sa judec, dar o femeie care deja stie ca el, craiul are acasa o nevasta de peste 20 de ani, eventual vreo doi prunci, ei bine, ar trebui macar sa aiba bun simt. Atat. Este o parere a mea. Poate gresesc. Poate nu. Dar care dintre noi oare detine adevarul absolut la capitolul asta ?!
    Te imbrățișez cu drag 🙂

    brumys1 5 mai 2011 5:15 PM Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=9ZivcrylEvc
    asta, pentru conformitate cu … inima 🙂 Seară pufoasă!

    brumys1 5 mai 2011 5:17 PM Răspunde
  • Am citit comentariile voastre si fiecare in parte are in spate experienta…

    @Angela: o sustin pe Flavia in cele ce a spus… de ce va trebui sa plateasca persoana care se implica intr-o relatie cu o persoana divortata? Si de ce persoana divortata nu are dreptul la fericire? Cam asta reisese din cele spuse de tine. Nu imi place sa ma bag in discutiile religioase, fiecare avem credinta proprie si o respect. Insa daca e sa o luam putin inapoi in timp, vei vedea ca parerile au fost impartite… la un moment dat era blamata chiar casatoria pentru ca aceasta insemna impuritate adica act sexual (interesant, nu?).

    Pana prin sec. al XIIIlea casatoriile erau acte contractuale pentru ca apoi sa vina biserica si sa spuna ca de fapt nu e bine, ca interzice casatoriile fara acordul lor iar divortul era cu atat mai blamat. Casatoria a fost astfel un fel de sentinta pe viata, daca te casatoreai drepturile tale se duceau naibii… in cazul in care alegerea se dovedea a fi una gresita nu aveai decat sa mori cu ea, divortul era exclus. Lucrurile au evoluat, dar inca mai sunt prejudecati de care ne lovim la tot pasul. Iar a spune ca e pacat sa fii cu un om divortat mi se pare o mare aberatie.

    Fiecare are dreptul la fericire. Oamenii aleg sa fie impreuna si tot ei se despart daca e cazul. De ce sa traiasca chinuiti, de ce sa ii chinuie pe altii. A te folosi de numele lui Dumnezeu pentru a blama alegerile altora mai putin bune (dupa parerea ta) e mai mare pacat.

    Si de aici putem intra in polemici, in situatii care s-au batut cap in cap de-a lungul istoriei. Eu doar multumesc ca traiesc acum si nu in alte secole in care femeia era umbra, un contract, un obiect de decor. Multumesc ca am dreptul de a alege si a decide ce e bine pentru mine si ca pot face (daca e cazul si sper sa nu fie) un pas inapoi cand am luat o decizie gresita.

    Ganduri bune va doresc,
    Andres

    andres 5 mai 2011 7:17 PM Răspunde
  • Casatoria este un instrument de ucidere in masa a iubirii… Nu putini dintre noi sunt capabili sa iubeasca mai mult de o persoana. Cum poti sa stii ca vei simti acelasi lucru peste ani si ani? Si daca nu poti sa stii asta pentru tine, cum poti s-o stii pentru altul? Cum poti sa juri iubire vesnica? Iubim aici si acum. Si poate maine si poimaine si raspoimaine. Universul e intr-o continua transformare. Atat cel atotcuprinzator, cat si cel launtric. Sunt un idealist, cred in complicitatea de cuplu, dar exista momente grele in viata cand nu mai poti sa-ti tradezi sufletul. Aceasta e cea mai mare tradare, dincolo de orice juraminte iluzorii intru vesnicie. Daca nu te iubesti pe tine, cum ai putea sa-i iubesti pe ceilalti? Si-atunci da, cum ai putea sa te superi pe cei care apar in calea partenerilor nostri, si-i ‘ispitesc’? Nu va ia nimeni barbatii sau femeile, pentru ca de fapt, acestia/acestea nu v-au apartinut niciodata. Nimic si nimeni nu-ti apartine pe vecie. Doar sinele suprem, care de altfel nici acesta nu-ti apartine, atat timp cat nu-l constientizezi. Asculta-ti sufletul si nu-l trada!

    Adi 5 mai 2011 10:17 PM Răspunde
  • Alice, foarte profund articolul scris de tine, nobile remarcile tale; de pus in rama; este inaltator ceea ce ai spus : trebuie sa ne purtam greutatea propriului statut; sa ne tragem singuri la raspundere; sa ne asumam ce simtim , ce gandim, ce spunem, ce fapte urmeaza tuturor simtirilor noastre; sa nu invinovatim pe cel de alaturi ori pe altcineva pentru ce ni se intampla, ci sa stim ca pasii pe care-i facem sunt pasii simtirilor noastre si sa avem curajul de a ne recunoaste ceea ce….suntem, cat putem suporta, cat putem darui, cat ne putem ori nu ne putem sacrifica, cat de puternici ori cat de slabi putem fi, rand pe rand,….;in cele din urma avem datoria de a rosti acel mic adevar ce zace amortit in fiecare….
    Ai incheiat sublim……Insa, cu siguranta „perdeaua de lacrimi” in cazul oricarei persoane care iubeste ar fi una….foarte deasa, mult prea dureros bogata in lacrimi,….insa….si aceasta greutate trebuie asumata…intr-un final…..Si atunci cand apare, cu siguranta ….nu poate lasa loc vreunui repros in afara….ci unei adanci reflectari a celei/celui in cauza, care-si poarta lacrimile….

    Daniela 6 mai 2011 7:47 AM Răspunde
  • http://youtu.be/Rd1bqyDAOhI

    Doar DESTINUL tine 2 oameni impreuna.
    Barbatii nu-i ia nimeni, pleaca singuri, de cele mai multe ori , dupa himere.
    Ce facem insa cu barbatii care se intorc intotdeauna, dupa ce au obosit alergand dupa Fata Morgana…….
    De ce se intorc intotdeauna acolo unde nu se pun intrebari, unde nu se cauta explicatii , unde nu exista intrebarea „de ce ?” …..
    De ce se intorc acolo unde nu exista reprosuri si nici nu se cauta prin buzunare sau prin priviri sau prin suflet ????
    De ce se intorc acolo unde doar tacerea si dragostea si mangaierea si linistea ii asteapta vesnic ????
    Barbatii sunt oare doar egoisti ????
    Cred cu tarie, asa cum am mai spus si scris chiar si aici, ca barbatii cauta doar ce le este lor bine si cald si frumos.
    Cred cu tarie ca pe 2 oameni nu ii poate tine impreuna nimic in afara de destin.
    Si dragostea moare, nu-i asa ????
    Destinul insa……ne nastem cu el, traim cu el, oricat de mult ne-am amagi ca -l putem fenta…..
    Oare cati oameni nu fug de destin ???? si ajung intr-un anumit timp, exact acolo de unde au fugit……
    Nu generalizez si-mi cer scuze fata de barbatii care iubesc, daruiesc, se daruiesc……unei singure femei.
    Asta nu tine nici de caracter, nici de scoli, nici de anturaj, nici de job, nici de bani , nici de pozitie sociala….
    Tine de ceea este scris de SUS sa se intample cu fiecare dintre noi toti.
    Va iubesc frumos,
    Ma inclin,

    anna 6 mai 2011 7:59 AM Răspunde
  • Andres, imi permit sa-ti raspund la unele din intrebarile puse Angelei. Nu stiu de ce simt asta, dar poate ea nu s-a facut foarte bine inteleasa.
    Cand ne casatorim ar trebui s-o facem din dragoste curata. Amandoi. Cand unul din parteneri are cu toltul alte motivatii si simte doar o atractie, sau poate nici asta, ei bine preotul n-are cum stii, doar Dumnezeu. Asadar raspundem in fata propriilor alegeri. Cununia religioasa e o taina a ortodoxiei, e facuta in Cristos, e divina. Asadar e mare pacatul cand te rupi de cel cu care vei ramane legat in ceruri. E raspunderea ta c-ai mintit in fata Divinitatii, ca n-ai ales ce trebuia, ci ce-ti era la-ndemana. De aceea intervin in casnicie rupturile, pentru ca nu iubim cu-adevarat amandoi. Si-atunci divortul cred ca e blamat oarecum de biserica, iar cei divortati raspund datorita alegerii necinstite, mincinoase, in fata lui Dumnezeu. Daca se uita in sufletul lui, cinstit, fiecare din partenerii care-au divortat, sunt convinsa ca vor recunoaste ca „n-a fost dragoste adevarata” in cuplul format initial.
    Toate cele bune iti doresc

    luminita 6 mai 2011 9:19 AM Răspunde
  • Multumesc Luminit!Sa ma iertati cei carora randurile mele au produs tulburare, dar din proprie experienta va spun, daca cu adevarat unii dintre voi s-au tulburat, cu dragoste crestineasca va recomand sa luati sema la aceasta „tulburare”, care nu este altceva decat, constiinta „Glasul Lui Dumnezeu in om”, care pe fiecare din noi ne atentioneaza cand suntem pe o cale gresita , neplacuta lui Dumnezeu.Deasemenea aceasta constiinta , se poate atat de tare „afunda” din cauza pacatului,incat sa nu ne mai mustre, si atunci suntem in mare pericol.NU sunt infailibila sa nu credeti acest lucru, sunt un om supus greselii, caderii…dar prin Sfintele Taine, incerc sa ma redresez din cadere…si toata aceasta „lupta” cu pacatul dureaza toata viata…nu putem nici o clipa spune, gata acuma suntem „desavarsiti”, niciodata in raport cu Hristos nu o sa fim desavarsiti, dar suntem chemati la acest lucru, sa devenim desavarsiti, de insusi Hristos.Atat cat suntem in viata sa nu pregetam sa ne intoarcem fata catre Dumnezeu, sa incercam sa cautam Adevarul, scopul pentru care am venit in lume, si sa punem inceput bun.Toti vrem, sa nu suferim, dar pt asta trebuie sa nu mai pacatuim, dar ..fiecare alegem.

    Ganduri bune, si cu mult respect va spun, sa avem grija de suflet, pentru ca valaoreaza mai mult decat lumea intreaga.

    Angela 6 mai 2011 12:29 PM Răspunde
  • De 14 ani iubesc acelasi barbat,care,nu intamplator,e sotul meu.L-am cunoscut cand eram cu altcineva si am fost uimita de cat de tare m-a tulburat,caci eram convinsa ca nu sunt genul care insela.Pana nu am fost sigura de ceea ce simteam nu i-am raspuns niciodata la telefon.Am iesit din vechea relatie gandindu-ma doar la mine,la faptul ca nu mai puteam fara omul pe care il cunosteam de putin timp.Cred in destin,cred in teoria sufletelor pereche.Intuitia mea a functionat,caci omul pe care l-am ales e sotul meu.
    Nu stiu daca cei care aleg sa plece sunt de blamat,caci intr-o relatie sunt intotdeauna doi;nu poti cauta un singur vinovat ,pe el,in situatia data.Daca o alta i-a luat locul sotiei,inseamna ca el era disponibil.Pacat ca atunci cand ajung la concluzia ca nu mai vor sa faca parte din vechiul cuplu nu au demnitatea de a discuta cu celalalt si traiesc vieti paralele o lunga vreme.
    Nu stiu cum as reactiona daca acum,ca femeie matura,as fi inselata.As vrea doar sa am puterea de a iesi din poveste cu demnitate.Si stiti ceva?Un om care alege sa plece inseamna cu nu era omul meu/al tau…Iar plecarea lui nu poate decat sa pregateasca drumul noii iubiri,al celei adevarate.

    Dana 6 mai 2011 1:40 PM Răspunde
  • ”Nicio femeie libera nu duce mai departe o relatie cu un barbat care ii spune de la inceput ca e casatorit si ca isi iubeste femeia de acasa. Care-i declara ca nu isi va parasi niciodata familia si ca intalnirea lui, absolut intamplatoare, cu o alta femeie, nu e decat un accident trist, de care se va dezbara cat mai repede cu putinta.” Total gresit! Sunt atatea femei care au rabdare !(de ex Adriella)
    Daca unei femei ii cade cu tronc un barbat insurat, se va tine de capul lui pana cand acel barbat isi va da seama ca ”de fapt casatoria lui nu mai merge demult”. Casatorie care pana la aparitia acelei femei mergea foarte bine . Bineinteles ca amanta este fresh tot timpul, nu este obosita pt ca ,copilul a avut temperatura toata noaptea si a stat cu el, nu miroase a mancare si nici nu are oja de pe unghii sarita pt ca a spalat vasele .
    Cunosc doamne care au stricat casnicii frumoase , iar acum se cred niste sfinte! Si barbatii au partea lor de vina…dar amantele au o vina si mai mare!
    O casatorie, dupa cativa ani, incepe sa scartaie. Daca gasim alinare in bratele altcuiva de sex opus… s-a terminat. Si uite asa s-a ajuns la un procent al divorturilor de peste 52 %, in Romania. Daca ceva nu merge intr-o casnicie( relatie), sotii nu mai au rabdarea si timpul necesar sa lupte. E mai usor sa te desparti, doar sunt atatea cupluri care se despart!
    Nu invinuiesc in mod deosebit pe nimeni , dar stiu ca atunci cand intri intr-o relatie extraconjugala, efectiv nu poti sa mai renunti, chiar daca stii ca ceea ce faci e gresit! Efectiv te trezesti dusa de val…

    luci 6 mai 2011 2:08 PM Răspunde
  • Stii, Angela, din nefericire, cand vorbesti in secolul 21 despre Sfintele Taine, despre lucruri placute lui Dumnezeu, „se uita” toti ciudat la tine, de parca ai veni de pe alta planeta…
    Ne purtam de parca am fi nemuritori…

    luminita 6 mai 2011 2:26 PM Răspunde
  • Povestea copacului – Adrian Paunescu

    In povestea copacilor goi,
    Scartaind intr-o singura usa
    Este vorba de noi amandoi,
    Este vorba de foc si cenusa.

    Doi copaci fara frunze, pe drum,
    Dupa cum ii priveste inaltul,
    Doi copaci prin sarutul de fum
    Aplecandu-se unul spre altul.

    Toata vara au fost numai ploi
    Si-au fost stele in nopti fara stele
    Si prin toamna sederii in noi
    Cade ultima frunza spre ele.

    In zadar catre tine intind
    Niste crengi ce-mi fusesera brate,
    Alte usi se aud scartaind
    De tomnatecul vant sa se-agate.

    Nu mai suntem decat doi copaci
    Vor veni taietori sa ne tunda,
    Vor lua crengi toti copiii saraci
    Pentru flacara lor muribunda.

    Si chiar daca ma vei mai iubi
    Peste crivatul iernii ce vine,
    Fara brate, cu ochii pustii,
    N-am sa am ce intinde spre tine…

    Cristina Socaciu 6 mai 2011 4:31 PM Răspunde
  • Luminita, Angela, aveti dreptate in ceea ce spuneti, dar suntem oameni. Nu vi s-a intamplat pana acum sa credeti cu tarie un lucru, sa stiti ca aceea e decizia corecta si buna pentru ca mai apoi, dupa ani sa va schimbati parerea. Eu cred ca in iubirea pentru totdeauna, sunt in stare sa iubesc fara sfarsit acelasi om… dar cand omul nu mai e la fel, cand omul ala si-a luat gandul de la mine si prefera alta companie, alte activitati, mai pot oare iubi acel om? Ca sa fii iubit trebuie mai intai sa te iubiesti pe tine, sa te respecti, abia apoi poti pretinde de la ceilalti acelasi lucru. Daca as ramane intr-o relatie care nu ma face fericita doar pentru a-mi respecta juramintele de la inceputuri, m-as mai respecta? Nu cred.

    Sunt de acord ca taina casatoriei e sfanta dar nu cred intr-un Dumnezeu care te leaga pe veci de o persoana care nu te iubeste si langa care nu mai gasesti mangaierea, cred intr-un Dumnezeu care vrea sa fim fericiti, care ne da dreptul de a alege. Cat de intelept si cumpatat poti fi la o varsta frageda? Sa zicem la 20, 21.. 25 de ani? Rata divorturilor scade odata cu varsta. Daca la varstele mici alegerile sunt de multe ori gresite, inaintand in varsta altfel vedem lucrurile si divorturile nu mai sunt in numar atat de mare.

    Nu vom avea niciodata certitudinea ca alegerea de azi va fi alegerea corecta de maine si ca sentimentul lui sau sentimenul meu va fi acelasi. Trebuie sa acceptam ca suntem oameni si suntem schimbatori ca vremea… In momentul in care ai ajuns la o despartire, evident ca aceea nu a fost decat o himera si nu dragostea adevarata. Dar cine imi poate spune mie azi, ca ceea ce simt e sau nu e dragoste adevarata. E complicat, nu? Eu nu pot decat sa sper ca alegerile pe care le fac sa fie cele corecte si sa nu ajung vreodata la un divort.

    Si Luminita, „e mare pacatul cand te rupi de cel cu care vei ramane legat in ceruri”. Sigur vei ramane legat? Am auzit de asa-numitele dezlegari bisericesti… Mai apoi, spui ca Dumnezeu stie cand iubirea ta nu e adevarata, oare Dumnezeu te leaga cu adevarat de un om care nu ti-e destinat?

    Si o vorba din batrani: „misterioase sunt caile Domnului”…

    andres 6 mai 2011 4:38 PM Răspunde
  • Incitant subiectul… spre sinceritate, libertate in exprimare… sau nu.. depinde de fiecare…
    Barbatii, nu sunt ai nostri. Sunt doar – vesnic – copii ai mamelor lor. Astfel incat, indiferent de starea lor civila, sunt un rezultat ai societatii in care respira. De cand lumea, au existat amantlacuri, de cand e lumea lume au existat vieti duble/paralele ale multora dintre noi: barbati si femei. Parearea mea este ca fiecare are dreptul la fericire, are dreptul sa iubeasca si sa fie iubit asa cum doreste; nu cred sa existe doi oameni care sa formeze un cuplu (repet, cu acte sau fara) care sa ofere, unul celuilalt, exact iubirea pe care o doreste fiecare de la partener; de aici, apar relatiile extra: uneori, doar prietenia dintre doua persoane de sex opus; alteori prietenii deveniti iubiti; in ambele cazuri, barbatul/femeia doreste si gaseste acel ceva care lipseste din relatia pe care o are deja cu altcineva. Relatia noua poate merge in paralel cu cealalta, o perioada, pana cand, barbatul/femeia intelege ca are dreptul la fericire si iubire, astfel incat ia o decizie, pentru el, pentru ea, pentru amandoi. Nu ne ia nimeni barbatii, nu avem drept de proprietate asupra fericirii lor. Incercam, doar, sa le oferim ceea ce consideram ca ne-ar oferi implinire amandurora, impreuna; daca nu merge, daca nu ne simtim fericiti in relatie, cautam… sau intalnim ceea ce umple golurile… Dumnezeu, pana la urma, ne vrea fericiti, nu?

    gabitza 6 mai 2011 5:35 PM Răspunde
  • E destula tristete cand o familie se destrama,poate pentru unul din soti sau poate pentru amandoi dar intotdeauna pentru copii.
    Zilele trecute a murit o cunostinta de-a noastra,barbat tanar cu sotie si doi baieti minunati,nu as fi zis ca ar fi facut-o vreodata nefericita pe vaduva tanara care arata ca o mumie de atata racnet si chin,surpriza a fost cand a aparut amanta urland in hohote cerandu-si dreptul de a sta langa sicriul lui.Am asistat la o scena groaznica,copiii s-au aruncat in bratele mamei lor si au refuzat sa-si mai priveasca tatal in sicriu,o amintire urata pe care nu ar trebui sa o aiba despre parintele grijului,le era de ajuns moartea tatalui ca sa mai suporte si faptul ca el i-a mintit ,toata lumea plangea si suferea dar lacrimile acel copii imi ardeau sufletul.Cat de mult l-a putut iubi acea fetiscana daca i-a facut copiii sa sufere atat ?Nu a fost egoism amestecat cu razbunarea ca nu a fost decat a doua femeie in viata lui ?Nimeni nu stia cine e ea,s-ar fi putut pierde in multime sa planga linistita fara ca ceilalti sa sufere si mai mult.

    Nadia 7 mai 2011 8:04 AM Răspunde
  • @luci
    Ai mare dreptate in ceea ce spui.Pana nu iti suceste mintile altul(sau alta)acasa poate parea ca e bine.Dar din clipa in care ai acceptat prima intalnire(mai ales ca femeie)lucrurile se complica,te poate lua valul rau de tot,iti poti arunca viata in aer in orice moment.Aici exista o intrebare:CE CAUTI IN BRATELE ALTUIA DACA ACASA AI TOT CE-TI DORESTI?De ce te simti oarecum diponibila,stiind (sau nu?)cam ce riscuri iti asumi?Raspunsul e clar:ori acasa nu e bine,ori,cum spun ardelenii,esti buiac.Una din doua.
    In schimb nu sant de aceeasi parere ca daca o casnicie nu merge bine ,e mai usor sa te desparti.Eu sunt de parere ca e mult mai usor sa ramai intr-o relatie proasta,asa,din inertie,decat sa”rupi pisica”.Divortul implica multe:cearta,partaj,teama de singuratate,dezechilibru financiar,oprobiul familiei al prietenilor,ceva din toate astea…Iti trebuie verticalitate,curaj determinare si poate,uneori,un pic de nebunie.Daca femeile ar avea mai multa independenta financiara,sunt convinsa ca numarul divorturilor ar fi mult mai mare.
    @andres:sentimentele se modifica in timp,sunt influentate de tot ce-i in jurul nostru.Nimeni nu poate sti ce va fi peste un an,doi,zece…Din pacate,omul pentru care ti-ai fi dat sufletul,la un moment dat te poate dezamagi foarte tare.Dar ce frumosi suntem la inceput de drum!

    kati 7 mai 2011 8:14 AM Răspunde
  • Am uitat ceva:e mai simplu sa ramai intr-o relatie proasta dar asta nu inseamna ca acolo ramai.Sa nu fiu inteleasa gresit!

    kati 7 mai 2011 8:17 AM Răspunde
  • Alice , corect este „estimp”

    :) 7 mai 2011 8:29 AM Răspunde
  • Ai dreptate Andres, “misterioase sunt caile Domnului”… Acuma, nu sunt eu detinatoarea adevarului absolut, am, la randul meu, ezitarile mele in credinta in care am fost botezata, e unul din multele mele pacate… Cand ai 20 de ani si te casatoresti poti gresi , esti prea tanar… La fel poti gresi si la 30 de ani, te lasi purtat de sentimente….
    Am auzit de preoti care fac dezlegari, dar cati deintre cei care au divortat merg si la un preot?
    Este de datoria noastra sa ne gasim un duhovnic cu care sa putem comunica. Bine, vorbesc despre cei care cred in ortodoxie.
    O casatorie este un drum lung, ne „luam”, nu, pentru totdreauna? Ce ciudat suna azi acest „totdeauna”… Nu mai stiu cine spunea ca universul se schimba continuu, deci si noi. Cred cu tarie ca asa este, dar alegerile facute de noi ne reprezinta. Spui, Andres, ca, dupa cativa ani poti sa crezi cu totul altceva despre ceea ce credeai candva. Dar poate persoana iubita sa fie chiar atat de diferita dupa cativa ani incat sa n-o mai recunosti? Sau ne este mai comod sa spunem asta decat sa stim ca avem un drum impreuna, drum la care am consimtit de buna voie, despre care invatam mereu ca nu e usor, mai apar, cum spunea Luci, si bolile pruncilor, mai mirosi a mancare, mai ragaie domnul dupa o bere…Este atat de mult de povestit, ca nu ne-ajunge o viata, cred…. Dar mai cred ca, daca in alegerile facute de noi, luam in considerare invatatura ortodoxa, vom gresi mai putin si vom fi mai impacati sufleteste.
    Si, Gabitza, intr-adevar, cred ca Dumnezeu ne vrea fericiti, dar nu cu orice pret. Am o buna prietena, al carui sot a parasit-o, implicit si pe cele doua fete ale lor, pentru o ea, mama a unui copil. Cei doi (ma rog, trei, cu copilul ei) cica sunt fericiti…

    luminita 7 mai 2011 8:44 AM Răspunde
  • Luminita, exact asta spuneam, putem gresi la orice varsta cu atat mai mult la varstele fragede cand totul e lapte si miere, ne indragistim orbeste si pentru totdeauna. Dar am vazut „pentru totdeauna” care a durat 1 an, au durat 6 ani sau 20 de ani. Si ma intristeaza. Insa unii s-au regasit in alte relatii mai tarziu si si-au recuperat speranta, si-au daruit iubirea altcuiva si sunt fericiti… Frumos ar fi sa ne recunoastem cu totii greselile, sa nu ne plafonam in relatii care ne vor distruge pentru totdeauna si asta pentru ca multi nu au curajul… continua sa traiasca prin prizma inceputului si de aici pornesc reprosuri si toate cele. Cu siguranta nu ne-ar ajunge o viata pentru a povesti si diseca tainele acestui „pentru totdeauna” 🙂

    Kati, cu adevarat sunt minunate inceputurile. Acum niste ani, dupa cateva dezamagiri (ale mele si prietenelor mele) ma gandeam ca ar fi mai simplu sa avem parte numai de inceputuri, dupa prima perioada sa plecam, sa ne cautam alt inceput. Acum rad, ce copil eram!

    Andres

    andres 7 mai 2011 9:00 AM Răspunde
  • Poate o sa ma credeti batuta-n cap, sau ca pocaitii care te acosteaza pe strada… Chiar nu sunt, vorba copilutei mari, „nici, nici”. Greselile recunoscute cu umilinta in poala duhovnicului, rugaciunile citite, primite drept canon, iti linistesc sufletul, te aduc pe calea adevarului. Poate parea foarte „pretios” ceea ce spun, si nu voi mai insista de-acum inainte (eu insami sunt intr-o perioada de cautari din acesta perspectiva, a credintei ortodoxe), insa aceasta este singura cale. Nu mai stiu exact citatul (nici inexact) insa ideea e ca Dumnezeu iti bate la usa, dar nu forteaza intrarea.
    Ganduri bune

    luminita 7 mai 2011 12:23 PM Răspunde
    • Asa este, Dumnezeu nu te cauta impotriva vointei tale. Dar daca ii ceri ajutorul cu smerenie, il primesti.
      Pe noi parintele bun care ne-a legat in fata Domnului, Horia Taru din Timisoara, cel care ne-a botezat si fetita, tatal poetei Horiana Taru, ne-a dezlegat mai intai de cununiile anterioare. Ne-a facut o slujba separata, de dezlegare, apoi ne-a cununat. Asa se face. Noi mai fuseseram impreuna la biserica si atunci cand am inceput sa iesim din casa cu fetita si sa ii spunem pe nume, am fost la un preot din Bucuresti, care ne-a citit si el o dezlegare.
      Si eu cred in casatoriile pentru totdeauna, in cele de drum lung, dar cred doar in acelea in care nu s-au incalcat regulile sfinte ale casatoriei. Daca sotii oricum s-au inselat, au trait cu alti oameni, s-au mintit unul pe altul, ce merit au ca se incapataneaza sa nu divorteze? Cand se ajunge la divort, intotdeauna cei care au fost infideli si imorali se ambitioneaza sa declare ca nuuu, ei vor sa respecte juramintele facute in fata altarului- dar cand a fost sa respecte partea cu credinta fata de celalalt, cu supunerea si fidelitatea, nu s-au mai simtit la fel de responsabili. Eu asa cred- si eu prin asta am trecut.
      Cat priveste inceputurile… Da, sunt splendide. Scriam mai demult Lasati finalurile sa vina la mine. Inceputurile vin singure, vin prea usor…

      Alice Nastase Buciuta 7 mai 2011 2:00 PM Răspunde
    • Nadia, ce poveste cumplita… Doamne, iar imi vine sa zic: cine suntem noi sa judecam? Poate ca si acea a doua femeie avea dreptul sa jeleasca, macar acest ultim drept sa i-l lasam. Nici dincolo de moarte nu se sterg conventiile? Nici dincolo de moarte dragostea nu devine singura lege? Prea ne folosim de copii ca sa facem ordine in vietile partenerilor nostri, copiii sunt niste arme tare folositoare pentru cei care nu stiu sa isi apere casniciile. Daca omul acela care a murit, Dumnezeu sa il ierte, ajunsese sa iubeasca si sa traiasca cu alta femeie, tot straina era vinovata ca el nu si-a respectat sotia? Ajungem in acelasi punct, iar si iar… Nu ne ia nimeni barbatii! Pleaca singuri, fiindca sunt imorali. Si pleaca fiindca nu mai sunt fericiti langa noi. Fiindca nu ii mai iubim ca la inceput, si nici ei nu ne mai iubesc. Fiindca nu poti sa iubesti din obligatie, din responsabilitate fata de copii. Iubesti. Sau nu iubesti. Daca te simti implinit si fericit, iubesti. Sau invers.

      Alice Nastase Buciuta 7 mai 2011 2:07 PM Răspunde
  • Scumpa Alice ,ai dreptate,nu pentru vaduva ma durea inima,poate ea stia ca este inselata sau poate nu , dar copiii nu trebuie mintiti,nu se poate continua o casnicie de dragul copiilor fiindca ei simt si se simt tradati.Daca el ar fi avut curajul sa recunoasca poate situatia ar fi fost alta.Nu ne putem folosi de copiii ca sa tinem un barbat langa noi un divort fara scandal si ambii sa fie langa copiii cand acestia au nevoie mi se pare o obligatie.Fiecare are dreptul de a trai asa cum isi doreste,cum se simte fericit,nu te poti sacrrifica intr-o casnicie cu certuri si neintelegeri,acolo unde iubirea a plecat de mult sub pretextul ca sufera copiii,ei sufera oricum.

    Nadia 7 mai 2011 4:38 PM Răspunde
  • Daca nu este iubire,nu este nimic,si vorbesc de ADEVARATA iubire,atunci cand esti instare sa faci orice pt cel iubit si sa fi cu el si linga el pina la moarte cu s-au fara copii.
    Parintii mei ii am ca exemplu,eu am 37 de ani si sunt al treilea si ultimul copil,tatal meu a decedat acum 17ani:( mama inca mai traieste:)dar nu sa recasatorit pt ca: si am sa va scriu exact cuvintele ei”am fost si am sa ramin a lui,atunci cind nu o sa mai fiu nici eu vreau sa ma puneti linga el”si aceasta dorinta am sa incerc sa o respect si sa o indeplinesc,asta inseamna ADEVARATA iubire,deci mai exista,important este sa fie RECIPROCA si pot sa spun cu mina pe inima ca infidelitatea o arunci la gunoi:)

    flory 7 mai 2011 5:56 PM Răspunde
  • Citind articolul (foarte bun, multumesc, Alice, pentru ca ai pus pe tapet un subiect asa de dorit de noi), si apoi comentariile (toate, foarte interesante), as dori si eu sa expun o „analiza” proprie a acestui fenomen: prima etapa a unei relatii este atractia fizica, de-aici incepe totul….dupa o perioada, incercam sa ne dam seama daca suntem sau nu compatibili ca si educatie, simt al umorului, cultura, religie. Etapa asa este definitorie, nu poti sa ai o relatie cu un barbat care nu e politicos, nu scrie corect, face greseli de ortografie , n-a citit macar atat cat ai citit tu, nu are o conversatie interesanta sau are convingeri religioase fundamental diferite de ale tale. Indiferent cat de bine arata , peste aceste aspecte NU POTI TRECE. Urmeaza a treia etapa : stabilirea gradului de respect si a valorilor. Toate chestiunile mentionate anterior se anuleaza daca individul este violent, misogin , nu are aceleasi valori ca si tine, NU CREDE IN ACELEASI LUCRURI. Dupa parerea mea, femeile trec prin toate analizele de mai sus inainte sa se indragosteasca definitiv de un barbat(si sa se casatoreasca, eventual). Daca cele de mai sus nu au fost luate in considerare, atunci fundamentul relatiei e gresit. In cazul prezentat in articol si principial vorbind, nu stim ce a stat la baza casatoriei personajului; banuiesc ca totul a decurs OK , mai putin etapa a treia : respectul si valorile. Aici nu a existat un acord, asadar la un moment dat s-a ajuns la un deznodamant asteptat. Degeaba ne famantam si ne consumam energia intrebandu-ne DE CE se intampla ca el, barbatul nostru, ne inseala, ne paraseste, etc. Totul depinde de asteptarile pe care noi, femeile, le avem de la inceput, si de conditiile pe care, perfect constiente, le-am acceptat.

    Joanna 7 mai 2011 8:32 PM Răspunde
  • Daca ne-am tine cuvantul fiecare, lumea asta ar fi grozava.
    Daca ne-am respecta cuvantul cel putin privinta casatoriei, tot ar mai fi ceva grozav din ea. Avem posibilitati nelimitate, ce haine sa ne alegem, ce carti sa citim, ce profesie sa avem, ce prieteni, n variabile, dar daca suntem casatoriti, la acest sertar sa nu operam modificari.
    In buna masura, ce am promis, pentru mine reprezinta jalon pentru ce va fi in viitor. Merg inainte in lumina lucrurilor care le-am promis deja.
    Eu ingeleg a iubi ca un verb. Nimeni nu ma impiedica sa realizez acte de iubire. A-l iubi pe sotul meu nu vad cum s-ar putea intrerupe vre-odata. Uneori nu simt, dar nu are nici o importanta ceea ce simt, simtirea vine pana la urma cand actionez cum trebuie.
    Copiii ii vad ca o imagine sublima a casatoriei, asa cum te-ai gandi sa-si ia fiecare ce-i al lui dintr-un copil, (mana seamana cu a mea, ochii sunt ai lui, etc) componentele sunt atat de intricate, asa vad doi care cred ca-si iau fiecare viata inapoi si s-o daruiasca altcuiva.
    Pentru relativisti, chestiile sunt relative.
    Pentru crestini, de pilda in Noul Testament, Epistola catre Efeseni, 5:3, spune, Curvia, nici sa nu fie mentionata intre voi.
    La cativa metri de mine locuieste o prietena pe care sotul ei a lasat-o pentru o femeie cu 15 ani mai tanara. A trecut aproape o jumate de an de cand a plecat el si ea inca se lupta sambata de sambata nu stie ce sa faca sa nu-si piarda mintile.

    Genevieve 7 mai 2011 10:45 PM Răspunde
  • Ceea ce am vrut sa spun in com meu de mai sus este:)atunci cand exista iubire adevarata si reciproca,barbatul nu se duce la alta femeie si vice versa,indiferent cu cat este mai tanara s-au tinar,tatal meu cand traia(fiind un barbat frumos,inteligent si atragator)a spus la prieteni,colegi,rude ca femeie ca lui nu exista si probabil nu exista in ochii lui pt ca ceea ce el avea ii era de ajuns:))) nu-i trebuia una mai tanara:)DAR ceea ce am scris eu este o raritate si nu se gaseste pe toate drumurile aceasta reteta:)Da s-au iubit si nu au fost perfecti cum nimeni dintre noi nu este dar cei care se iubesc nu-si vad defectele pt ca nu exista pt ei cuvintul defect s-au nepotrivire de mai stiu eu ce.

    flory 8 mai 2011 6:38 AM Răspunde
  • Din pacate, fideliatea a ajuns o problema in zilele noastre din motivul unei tratari mult prea superficiale a vietii, in general. A celei de cuplu, in special. Numai astfel se explica, cred eu, usurinta cu care anumiti barbati si anumite femei isi inseala partenerii. Drama pe care o traim, este de sfarsit de lume. S-a ajuns la o nepasare sufleteasca greu de controlat si inteles. Un lucru e clar, nu cele mai adevarate si profunde sentimente leaga doi oameni intr-o relatie de mai lunga sau mai scurta perioada de timp ci atractia fizica, in primul rand si curioazitatea de a cunoaste ceva nou. Partea inevitabila este ca mereu apare ceva nou prin preajma si din nou curioazitatea si dorinta se insinueaza in mintea unora. Si nu numai in minte. De aici, nu mai este decat un pas spre adulter, spre amantlacuri mai mult sau mai putin reusite, pana la urma. Din pacate, preceptele crestine, alte piedici morale de orice natura ar fi ele, nu-si mai afla locul si nici macar nu sunt cautate de cei aflati in asemenea situatii. Cred ca femeile sunt mai statornice deoarece isi doresc continuarea unei relatii mult mai mult decat partenerii lor, mereu in cautare de condimente pentru masa lor de seara si nu numai. Of, grea viata si necunoscute caile ei.

    Moi 8 mai 2011 7:17 AM Răspunde
  • am citi toate comentariile…parca nicicând nu a „curs” atâta cerneala…
    subiect de impletit si despletit…
    mie imi vine si mai greu…dupa 20 ani de casnicie nu stiu cum sa merg mai departe – am fost inselata si am inselat…dupa 20 ani de casnicie, in care am „tras” de ea, am facut doi copii si am crescut aproape singura copii(el a fost mai mult o prezenta fizica) am intilnit pe cineva, intimplator sau nu, care mi-a mutat din loc inima, mi-a aratat ca mai exista frumos si iubire de oameni…dar din slabiciune si din prea mult facem greseli si acum ca povestea a iesit la iveala, ma intorc spasita la sotul meu, mi-am inabusit iubirea, am plins si mi-am rasucit pe toate fetele sufletul…si ma rog sa pot merge mai departe traind o singuratate in doi – cu sotul…(chipurile de dragul copiilor…)sunt atât de trista in nefericirea mea….

    Ada 8 mai 2011 7:17 AM Răspunde
    • Ada, nu cred ca ai luat decizia buna. Resemnarea asta te va ucide, iti va lua bucuria de a trai. Nu asta e hotararea cea buna, sa cresti doi copii carora le oferi ca model o mama incovoiata de tristete.

      Alice Nastase Buciuta 9 mai 2011 8:57 PM Răspunde
  • Ii multumesc lui Alice pentru faptul ca acest articol m-a facut sa vad altfel lucrurile, diferit ca si pana acum. Pe undeva simteam ca e asa, dar ura razbatea din nou, ma macina si ma rodea….pe ele le consideram principale vinovate! Am avut parte de o casnicie de 19 ani in care am fost inselata de nenumarate ori. Am iubit cu disperare si am mers mai departe cu speranta ca poate el se va indrepta si lucrurile se vor aseza……..speranta desarta!!! Am avut parte de multa minciuna si in ultimii ani de casnicie de multa violenta! Am crescut fetita in absenta lui…..ei doi erau si sunt si acum ca si doi straini, iar in final ea a fost cea care m-a determinat sa nu ma mai intorc inapoi. Multumesc lui Dumnezeu ca am avut taria sa ma despart in final de el. Acum, la mai bine de 3 ani sunt in sfarsit linistita, in sfarsit iubita…. Articolul acesta mi-a rascolit amintirile, amintirile dezgustator de amare din trecut, dar acum imi dau clar seama ca singurul vinovat era el …….

    iris 8 mai 2011 6:09 PM Răspunde
    • Iris, important este ca te-ai eliberat. Am trait si eu langa un barbat care ma insela – fara sa recunoasca niciodata, indiferent cum si unde il gaseam sau nu-l gaseam- iar eu ma indarjeam sa il dreg, sa-l repar, sa il fac sa priceapa ca nu asa se traieste. Atunci sustineam ca din iubire ma indarjesc. Acum, privind in urma, recunosc ca era si mult orgoliu, multa ambitie, pur si simplu nu-mi venea sa cred ca nu pot sa-l fac sa vada calea dreapta. Si tot asa credeam, ca sunt de vina femeile care se perindau prin viata lui, desi, evident, el le chema si le ingaduia. E atat de simplu sa spui Nu, cand chiar vrei sa fie Nu. Spun azi, ca si tine, multumesc lui Dumnezeu ca m-am despartit. Mi-am dat sansa sa iubesc, sa fiu iubita, sa traiesc fericirea de azi, langa un om care pretuieste fidelitatea, fiindca si el a suferit neavand-o. Si eu imi amintesc uneori, cu durere, dar, intr-un final, vom uita de tot, nu-i asa?

      Alice Nastase Buciuta 9 mai 2011 8:56 PM Răspunde
  • Da,ADA,Alice are dreptate.De ce te resemnezi,crezi ca-i singura solutie?Copiii vor creste si vor pleca de langa tine.Ce ramane?Eu as putea sa-ti spun o poveste de viata lunga si intortochiata la finalul careia sa poti vedea altfel lumea…

    kati 10 mai 2011 2:19 PM Răspunde
  • Da, vom uita, treptat. Omul in general este astfel facut incat amintirile rele le da uitari mai repede decat pe cele placute. E un avntaj. Si,…poate ca daca nu treceam prin ce am trecut, nu am fi putut pretui asa cum se cuvine, ceea ce avem in prezent.

    iris 10 mai 2011 7:15 PM Răspunde
  • Cand ne-am casatorit, sau poate chiar si mai devreme de asta, i-am spus sotului meu ca nu-mi doresc decat sa aflu de la el daca intr-o zi se va ridica dimineata din pat si va realiza ca nu ma mai iubeste, ca nu-i mai sunt draga, ca l-am dezamagit sau ca parfumul altei doamne reuseste sa-i rascoleasca simturile.
    Cred ca e de bun simt, mai ales daca pretinzi ca l-ai iubit macar la inceput, sa-i dai omului care ti-a fost mereu aproape sansa unui sfarsit de poveste demn.
    Cat despre ”ispita” pe care-i tare simplu sa aruncam vina, nici eu n-as putea sa-i pun in carca alegerile sau avansurile pentru ca nu-i vinovat cine incearca, cine se daruieste ci, in acest caz, cel care primeste… E foarte simplu sa spui ” el ma iubeste si ma respecta, dar daca nu se baga ea…” pentru ca minciuna e intotdeauna un ameliorator de durere mai bun decat adevarul!
    Iti multumesc pentru randuri, am adulmecat fiecare cuvant… Te-am descoperit recent dar am sa revin cu mare placere mereu!

    Laura Driha 11 mai 2011 6:55 AM Răspunde
  • Am vazut femei acuzand amantele sotului pentru vina de a fi mai tinere si mai talentate ,femei prietene cu amantele sotului-asta nu am inteles-o niciodata,femei razboinice care se luptau cu barbatul infidel obligandu-l sa le iubeasca in continuare si femei bucuroase ca sotul si-a gasit pe alta ca sa se simta si ele libere…Vorbim de iubire?In care caz?Vorbim de orgolii ,de regrete,de obisnuinte,de dezamagire…dar nu de iubire.Cred mult in iubire dar cand aceasta exista nu exista infidelitate.Fidelitate fara iubire sigur ca exista dar iubire si infidelitate nu cred…

    adriana 13 mai 2011 11:02 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title