Despre ingeri, aripi, zboruri, fericire

M-am intors din Israel, unde am ajuns ca editor al Cartilor Tango la Targul International de Carte din Ierusalim, cu sufletul incarcat de povesti si sensuri noi.Am cunoscut oameni fabulosi, am vorbit despre Nina Cassian si cartile ei si m-am rugat in locurile sfinte… Mi-ar trebui pagini nesfarsite ca sa-mi cuprind revelatiile, si poate ca voi cauta, candva, cuvinte si ore ca sa-mi duc exercitiul la bun si nobil sfarsit. Dar sunt cateva intelesuri care-mi ard acum mainile si gandul…

In clipa in care am iesit din biserica in care e adapostit mormantul sfant al Mantuitorului am simtit ca, daca as intinde bratele, as putea sa zbor. Mi-am lasat toate grijile si toate apasarile, si am pasit usoara, inalta, spre o lume care de-atunci mi se arata in lumina curata si plina de speranta.

Scriitorul Petru Cimpoesu si preaiubita lui Tatiana mi-au povestit despre ingerii plini de ochi ai evreilor, deslusindu-mi taina colierelor si a bratarilor cu ochi insirati pe ata si vorbindu-mi despre secretul splendid, banuit, al artistilor care vad lumea intr-un fel neingaduit oamenilor de rand. Mi-au istorisit legenda conform careia, atunci cand un om se inalta la cer, e calauzit de un inger ce pogoara anume ca sa-l ia si sa-l duca in lumea de dincolo.  Dar, uneori, arareori, ingerul nu izbuteste. Si trebuie sa plece singur, fiindca omul mai are de luptat pe pamant. Mai are de trait. Mai are de iubit, de scris, de cantat, de visat… Si ingerul pleaca, invins, si e nevoit sa-i lase pamanteanului indaratnic si victorios, ca ofranda, ca tribut, ca recunoastere, inca o pereche de ochi. Si poate ca asa se face  ca  unii  artisti  vad  lumea  altfel  decat muritorii de rand. Poate ca aceia binecuvantati cu o viziune unica,  cei  daruiti  cu  harul  de  a  deslusi  totul  intr-un fel nepermis altora, cei care privesc mai mult si inteleg mai adanc sunt oamenii care, dupa venirea ingerului, dupa plecarea lui, au ramas cu o pereche de ochi in plus. Si cu o sansa mai adanca de-a pricepe si de-a trai toate culorile si nuantele vietii.

Am vizitat Masada, cetatea inalta, catarata pe-o stanca, in care cuceritorii romani au gasit doar oameni care alesesera sinuciderea in locul sclaviei. Am citit discursul lui Irod al doilea adresat oamenilor lui si am simtit toata durerea deciziei. „Decat sa ne vedem femeile batjocorite de soldatii romani si copiii transformati in sclavi, mai bine ii omoram noi. Decat sa ne pierdem libertatea, iar noi, cei care am fost  toata viata neinfricati, sa devenim slugile celor care ne-au luat totul, mai bine alegem moartea!”. Si luptatorii Masadei si-au ucis femeile si copiii. Apoi si-au luat viata. Au ramas doar zece suflete: cateva femei, cativa copii care sa spuna povestea mai departe.

La intoarcerea acasa, in avion, am dat peste o revista superba, Romania vazuta de sus, a Crengutei Tolea, pe care am invidiat-o pentru frumusetea subiectelor gasite. Am citit in revista Romaniei privite din avion cuvintele arhimandritului Teofil Paraian de la Sambata de Sus, si am inteles de ce imi e inima usoara. Pentru ca rugaciunea curateste inima… „Daca suntem preocupati in toata vremea de curatirea inimii, vom avea fericirea pe care o spune Domnul Hristos in predica de pe munte: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Si m-am minunat de puritatea cuvintelor Ilenei Vulpescu. „Daca personajele dumneavoastra, intr-o buna zi, ar veni, in cel mai autentic stil pirandellian si v-ar intreba: de ce nu ne-ai facut fericiti?” a intrebat Crenguta Tolea. Iar raspunsul doamnei Vulpescu m-a lovit in moalele inimii:

„Eu le-as raspunde: pentru ca viata nu prea obisnuieste sa distribuie fericire. Va rog sa ma iertati. Adresati-va in alta parte. Poate ca pe la altii s-o distribui. La mine, pana acum, s-au bagat doar ficatei de pasare si banane…”

Targul de carte din Ierusalim- Fotografii Sergiu Klein -Agerpres Israel

Impreuna cu Tesu Solomovici

Alaturi de Sonja Szimon