fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Rugăciune pentru Afganistan

de

Tot ceea ce am experimentat până acum ne-a învățat să ne separăm, să ne retragem, să ne întoarcem repede ochii de la durere sau de la urâțenie, ca să trăim mai bine în frumusețea noastră. Să invocăm armonia neluând în seamă haosul. Să ignorăm sau să contestăm drepturile celor altfel decât noi, ca să trăim cât mai tihnit în zona noastră pufoasă de confort pe care să nu ne-o tulbure vreun gând sau curent răzvrătit. Să ne astupăm urechile ca să nu mai auzim vaierele.

Dacă ne e bine, ne adunăm în cercul nostru de oameni cărora le e bine și petrecem, fericiți, până la neanunțate răsturnări de situație. Iar dacă ne e rău, mai degrabă ne retragem în cotloane ascunse, ca niște câini răniți, așteptând să ne treacă răul, să nu cumva să supărăm pe cineva cu amărăciunea noastră sau, vai de mine, să facem impresie proastă.

Inclusiv spiritualitatea, cel puțin pe primele ei trepte, e mai degrabă un joc defensiv, un joc  de-a retragerea eficientă. Înainte de orice, învățăm tehnica de bază: să ne protejăm. Ca să putem medita, ca să ne putem ruga, ca să putem dormi, ca să putem visa, ca să putem umbla prin lume sau prin cosmos, printre oameni sau printre entități, ne creăm, mai întâi, scuturi energetice. Ne îndesăm în globuri de lumină, ne adăpostim sub straturi multe, groase, de diverse culori, de diverse structuri și texturi cuantice. Punem de-a stânga, de-a dreapta, de-a susul, de-a josul, câte o cruce mare în umbra luminii căreia să ne simțim apărați. Și-abia apoi, după ce bricolăm zidurile de lumină ale fricii, ne permitem să ne lăsăm în dragostea divină.

Dacă e să ne uităm la parada orgoliilor lumești, făcând cel mai la îndemână exercițiu și răsfoind conturile de social media ale amicilor noștri necunoscuți – ce paradox!- în număr de câteva mii sau de câteva zeci de mii, acolo dăm mai ales peste măști, puse peste alte măști și peste încă unele, de dedesubt. Și tot stratul de măști are deasupra și-un filtru care blurează detaliile. Și musai hashtagul #ilovemylife. Desigur, cu excepțiile de rigoare, care nu fac altceva decât să confirme regula.

Sunt însă momente când eu cred că s-ar cuveni să regăsim puterea solidarității, să ne strângem unii în alții adunând strop de umanitate lângă alt strop de umanitate, să dăm jos toate măștile și toate scuturile și să facem ceva care să conteze, care să miște lucrurile, care să restabilească ordinea. Să ieșim cu inima înainte în numele dragostei! Dacă lăsăm lucrurile să curgă în speranța că ordinea firească a lumii le va așeza la locul lor, dacă ne spunem că nu ne privește pe noi ceea ce se întâmplă în curtea altuia, nu doar că vom îngădui să curgă pe pământ enorm de multă suferință, dar, mai devreme sau mai târziu, suferința de departe se va revărsa și va ajunge și la noi.

Îmi amintesc mereu cum am spus, probabil la unison cu miliarde de pământeni, că nu se poate ca un personaj ca Trump să ajungă președintele lumii. Mi-am zis: e ridicol, nici nu-mi pun problema că se poate întâmpla așa ceva. Dar s-a întâmplat. Apoi mi-am zis că Brexitul nu va fi niciodată aprobat sau implementat, că e absurd. Și, totuși, iată, este dus până la capăt și consecințele lui le îndurăm cu toții. Mărturisesc că, de curând, cu aceeași naivitate, mi-am spus că e imposibil ca jurnalistul de anvergură internațională Roman Protasevici și logodnica lui, Sofia Sapega, să rămână prizonierii dictatorului belarus, mai ales după o răpire care a încălcat toate legile guvernelor lumii. Că se vor găsi soluții la nivel internațional, că pământenii nu vor avea aer până când o astfel de nedreptate, de rușine, de abuz nu vor fi îndreptate. Ei, bine, Protasevici și Sapega sunt încă acolo, și e greu de imaginat prin ce au trecut și vor trece și în continuare. Iar noi, oamenii din alte țări, inclusiv jurnaliștii, aproape am uitat de ei, pentru că ne tot spunem că bunul mers al lucrurilor se va restabili de la sine.

Pe internet, pe acolo pe unde oamenii își dau întâlnire, am văzut și alaltăieri, și ieri, și azi, discuții ca-n cele mai obișnuite zile. Despre modă, despre mâncare, despre tatuaje. Despre case și flori. Despre singurătate. Despre criptomonede. Despre festivalurile de muzică ce tocmai s-au încheiat – toate cu sute de mii de oameni, în vreme ce marșul Pride n-a avut aprobare decât pentru 500, însă aceasta este o altă discuție pe care o lăsăm la rezolvarea bunului simț și a mersului firesc al lucrurilor, adică o lăsăm, pur și simplu, baltă. Ăstimp, în Afganistan, durerea reverberează până-n slava universului, oamenii – de fapt, mai ales bărbații, fiindcă majoritatea femeilor nu primesc nici măcar șansa asta – se calcă în picioare încercând să plece doar cu haina de pe ei, se agață de avioane și cad din înaltul cerului, în vreme ce femeile își urlă durerea fără cuvinte și-și ard cărțile și diplomele, pregătindu-se să intre iarăși într-un regim în care să fie sclavele bărbaților ce vor avea drept de viață și de moarte asupra lor, așa cum și atâția bărbați intelectuali vor deveni sclavi pentru extremiștii care au preluat conducerea.

Cu siguranță nu e vreme de lăsat totul în seama bunului mers al lumii spre firesc. Să ieșim în stradă? Da. Să scriem, să manifestăm, să plângem, să facem petiții? Da, toate la un loc. Orice, numai să nu stăm degeaba și să ne prefacem că nu auzim strigătele de ajutor. Să ne rugăm? Da, da, da, neapărat, da! Știu să spiritualitatea e despre a lăsa lucrurile să curgă acolo unde le duce karma fiecărui neam, a fiecărui suflet, a fiecărui destin ales și despre a ne proteja mai întâi pe noi, dar este și despre a ne aminti că suntem, cu toții, una și aceeași ființă. Palma pe obrazul fetei măritate cu sila în Afganistan e palma dată pe obrazul meu, al mamei mele și al surorilor mele. Umbra nedorită a vălului negru pe obrazul unei femei din partea cealaltă a lumii e vălul de doliu al prietenei mele dintr-o țară occidentală, care n-a trăit până acum neputința sau disperarea – lecțiile de zi cu zi ale femeilor afgane.

Să ne rugăm, toți odată, pentru semenii noștri pământeni din Afganistan. Să ridicăm glasul și lacrima către cer și să cerem mila divină acolo unde oamenii nu mai au milă. Dacă ne vom ruga cu toții odată, Dumnezeu ne va auzi. Și, orice s-ar întâmpla, să nu tăcem. Să vorbim despre asta, să nu ne-ntoarcem în bula noastră în care ne protejăm de orice durere, ca să nu ne stricăm echilibrul. E timpul să ne doară. E timpul să plângem. E timpul să strigăm. E timpul să dăm scuturile la o parte ca să țâșnească dragostea din noi și să vindece suferința cumplită a lumii.

Doamne, pogoară pacea și iubirea peste Afganistan! Doamne, binecuvântează-i cu lumina înțelesurilor adevărate și cu bunătatea ta pe toți cei care fac rău din neștiință, dar și pe cei care fac rău cu bună știință. Nici nu contează, nu e nevoie de dreptate. E nevoie doar de lumină. Și lumină se poate face prin cuvânt, prin rugăciune, prin iubire. Deci stă în puterile noastre să restabilim ordinea, căci știm atât de bine, fiecare dintre noi, să glăsuim, să ne rugăm și să iubim. Trebuie doar să vrem și să credem. Amin.

 

Fotografia de deschidere este semnată Brett Jordan on Unsplash. 

În finalul textului am preluat de pe Facebook o imagine virală, care nu știu cui aparține, dar este dureros de sugestivă, și o fotografie postată pe Twitter de jurnalista indiană Shubhangi Sharma.

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Situația de acolo e teribilă și vor veni vremuri grele pentru locuitorii de acolo, din păcate.
    Ce se întâmplă într-un loc e posibil uneori să-i afecteze pe toți de pe glob, cum a fost și cu virusul SARS-CoV-2. Noi putem să ne rugăm pentru pace în lume și pentru lideri înțelepți.

    Violeta 18 august 2021 15:42 Răspunde
    • Da, Violeta, să ne rugăm pentru lideri înțelepți, iar atunci când stă în puterea noastră să decidem, să ieșim la vot și să votăm cu varianta cea mai bună… Foarte bun exemplul cu SARS-COV 2, fie-i numele de tristă amintire!

      Alice Năstase Buciuta 18 august 2021 17:22 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Violeta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title