S-au cunoscut pe internet…

Bărbaţii caută aventuri, iar femeile, mari iubiri. Ele se îndrăgostesc nebuneşte, iar ei capătă un pic de adrenalină în plus, ca să se simtă mai voinici. Asta, desigur, când nu se întâmplă invers, și, chiar dacă e mai rar, ele caută aventuri și ei se îndrăgostesc. Dar recunosc că eu am auzit mai mult despre cazuri din prima categorie, deși știu că diversitatea ne permite combinări de x luate câte y…

Am râs când am citit într-o revistă următoarele date statistice: „Două milioane de cupluri s-au îndrăgostit pe internet. Patru milioane de cupluri s-au despărţit din cauza relaţiilor de pe internet”. Apoi n-am mai râs. Dimpotrivă.

Tot mai des aflu despre bărbaţi care, ca să-şi îndure mai uşor frustrările căsniciei, pornesc la agăţat pe internet. Ca să fiu cinstită, chiar cunosc doi domni, aparent foarte bine, care au făcut în sportul asta performanţe demne de olimpiada lipsei de scrupule. Unul practică în continuare exerciţiul amorului virtual. Celălalt, care era dotat cu un plus de sensibilitate, s-a lăsat. Pentru că, până la urmă, după vreo doi ani de amantlâcuri pe net, a căzut în propria lui capcană şi s-a îndrăgostit de-adevăratelea.

Practica e aceeaşi de fiecare dată. Ei scriu lucruri fabuloase unor femei sensibile şi delicate, însetate de iubire. Ele se îndrăgostesc pe viaţă şi pe moarte. Ei, după ce şi-au exersat farmecul şi au mai primit încă o dovadă că sex-appeal-ul lor e întreg şi valabil, bat urgent în retragere, fie că întâlnirea a rămas la nivel virtual, fie că s-a consumat şi în plan pur material. În urma lor rămân iluzii sfărâmate, câte-o inimă zdrobită, câte-o femeie care plânge, pentru că investise, ca năroada, toate speranţele ei într-o relaţie care s-a dovedit a fi o păcăleală. Femeile nu caută aventuri de o noapte, ci iubiri de o viaţă. Ele navighează pe net cu speranţa că îşi acordă, astfel, o şansă în plus ca să-şi găsească sufletul-pereche.

Cei mai mulţi dintre bărbaţii porniţi pe aceleaşi ape nesfârşite vor, de obicei, altceva. Adrenalină, visare, distracție. Ameţeala îndrăgostirii nepericuloase. Bungee-jumping cu inima câte unei fiinţe care nu are nicio vină, în afară naivităţii. Un motiv în plus să se simtă virili, chiar dacă mariajul lor e searbăd şi năclăit de convenţii.

Practicanţii agăţatului pe internet sunt, cu toţii, inteligenţi şi cât de cât culţi. Nu poţi să ameţeşti pe cineva, doar din cuvinte, decât atunci când ştii să le mânuieşti cu măiestrie, când eşti în stare să jonglezi cu ideile, să fii îndeajuns de cult ca să poţi apela la citatele potrivite în momentele cele mai prielnice. Dar asta nu-i împiedică să fie absolut insensibili când se pune problema că ar face vreun rău cuiva. Ei se simt împăcaţi şi în faţa partenerelor oficiale pe care, chipurile, nu le înşală – deşi minţile lor sunt demult plecate pe arături-, şi în faţa celor întâlnite în lumea virtuală, cărora nu le promit nimic precis, iar apoi, când află despre suferinţa pe care au provocat-o, ridică din umeri şi spun, cu mare convingere, că ei n-au vrut să facă decât bine, că n-au intenţionat decât să aducă puţină alinare unor inimi însingurate.

Dar eu cred că şi cei care joacă rolul neştiutorilor au aflat şi ei, cumva, că, de cele mai multe ori, femeile se îndrăgostesc de-adevăratelea. Că nu e corect să te joci cu inima cuiva, şi că o trădare rămâne o trădare, indiferent dacă s-a ajuns la nivel de epidermă sau s-a rămas în zona inefabilă a neatingerii. Doar că se prefac a nu şti, ca să nu-şi strice jocul.

Până într-o zi, în care se vor da legi care să-i pedepsească pe cei care se joacă de-a iubirea şi de fapt nu cred în ea. Până într-o zi, în care hoţii de suflete nevinovate vor ajunge la închisoare, pe baza unor legi ale bunului simt, ale bunei credinţe.

Dar, până atunci, spunem glume și ne rugăm să ne întâlnim alesul în lumea celor adevărați nu a acelora care bântuie lumea sub formă de iluzii.