Sunt oameni care, fără să fie neapărat frumoși, miros a frumos. Sunt oameni care au pielea și zâmbetul impregnate cu arome care îi fac să apară altfel decât ne-ar părea dacă n-ar beneficia de aura lor parfumată. E adevărat că romanul lui Patrick Süskind a consacrat, într-o manieră literară infailibilă, ideea că parfumul ne poate schimbă viața. Dar ideea poate coborî cu succes din paginile cărții în viață noastră de zi cu zi.
Fiecăruia dintre noi trebuie să i se fi întâmplat măcar o dată să simtă că, în ciuda evidentelor potriviri între doi oameni, pot apărea incongruențe la nivel olfactiv. Și fiecare dintre noi trebuie să fi fost atras, măcar o dată, de o aromă absolut irezistibilă, care a transformat un om oarecare într-un personaj după care îți poți pierde mințile de dorință. Aura noastră parfumată e mai mult decât un norișor de vapori cumpărați de la magazin și pulverizați din belșug după dușul de dimineață. E o combinație ce respectă regulile unei formule misterioase conform căreia propriul nostru miros, ieșit prin pori o dată cu un pic de suflet, se combină cu cel așezat cu grijă pe trup o dată cu săpunul și apa, o dată cu crema și cu deodorantul.
Suntem compatibili unul cu celălalt și în funcție de felul în care mirosurile noastre se amestecă unul cu altul. Suntem mai dezirabili sau mai puțin dezirabili, mai ispititori sau mai puțin atractivi și în funcție de dâra de parfum pe care o lăsăm în urmă noastră atunci când străbatem lumea și viață. Iar atunci când iubim, în mod sigur, ne îndrăgostim deopotrivă de aura aromată a celui pe care îl acoperim cu sărutări. Trupul lui ne îmbie cu un parfum căruia nu-i putem rezista, așa cum sufletul celui iubit ne cucerește cu trăsături nobile, demne de admirație.
Fac parte din marile mele iubiri nuanțe olfactive pe care nu le voi uita niciodată și nici nu le voi regăsi altundeva pe pământ. Mirosul de aripă de înger și de lapte proaspăt al bebelușului meu abia adus pe lume. Mirosul de răsărit de lună pe care-l împrăștie, în câte o noapte, trupul bărbatului iubit. Aroma de cafea pe care mi-o dăruiește sărutul lui de fiecare dimineață. Mirosul de lumină și de freamăt marin pe care-l are zâmbetul fetiței mele mai mari. Mirosul de dragoste fără margini pe care-l găsesc în visele în care sunt copilă, în brațele tatălui meu.
Port, în ultima vreme, un parfum despre care copiii mei îmi spun că este, pur și simplu, parfum de mamă. Are în el chiar aromele surâsului de bebeluș, praf tandru de pudră de talc, nuanțe de vise de copil, și mă face să mă simt, învăluindu-mă în apele lui, mamă tânără, uimită, pregătită să-și țină pentru totdeauna la piept bebelușii. L-am descoperit întâlnind-o, pentru un interviu, chiar pe creatoarea lui, Ludmila Bitar, iar parfumul „de mamă” se numește Ideo – Last Canto.
Și mai am o descoperire olfactivă făcută recent. În hotelul Lux Garden de la Azuga miroase, pretutindeni, a vanilie și a flori abia îmbobocite. Te simți, trecând pe culoarele lui, ca și cum ai merge pe urmele unui stol de îngeri – căci în toate reprezentările mele, molipsită de la filmul Michael al minunatei regizoare Nora Ephron, filmul în care John Travolta era un înger nonconformist și iubitor de dans și de muzică rock, îngerii buni miros a vanilie. Am fost fericită stând câteva zile acolo, printre zăpezi care abia azi s-au îndurat să vină și la noi, așa cum sunt fericită de câte ori simt, în preajma mea, miros de copilărie, de speranță, de noroc. Căci nu mi-aș putea imagina lumea mea fără parfumurile marilor mele iubiri, așa cum știu și că aroma dragostei mele pentru toți cei pe care îi iubesc le-a schimbat viața, definitiv.
