Singuratate

Ma simt nedrept de singura de sarbatori. Nu ma regasesc in entuziasmul celor din jur, si nici fastul colorat nu-mi prea prieste. In timp ce altii isi limpezesc sufletul si intra, senini, in zilele sfinte, eu, care incerc tot anul sa ma rog sa fiu izbavita de pacate, ma impovarez cu vini amare si invidii. Pentru ca eu n-am pentru cine sa gatesc stufat, si nici cozonaci nu stiu sa fac, doar sa cumpar (dar sunt destui ani de cand nici macar nu mai am pentru cine sa cumpar). Barbatii, si cei ornamentali, si cei pentru care mi-am vandut sufletul, se retrag pe la casele, vietile, nevestele, iubitele sau soacrele lor, iar eu raman singura, istovita, sa-mi joc cat mai sprintar rolul de mama, tata si bunica pentru copiii mei.
De sarbatori inteleg mai bine ca oricand ca nu sunt in grija sau in raspunderea nimanui- ca doar eu am responsabilitati, univoce, si doar eu visez, nebuna, absurda, ridicola, o viata completa, intr-o lume in care cei ciudati si romantici ca mine sunt sortiti sa ramana singuri. Scriu scrisori, pe care nu le trimit nimanui. Visez iubiri nesfarsite, pe care nu le voi trai niciodata. Intind fete de masa pentru ospete la care nu vor veni nicicand cei pe care-i astept.
Si-atunci imi trec ziua, cum am facut mereu, invitand la masa, sau la mall, sau la film, o prietena la fel de singura ca mine, si ne prefacem ca asa vrem noi sa petrecem. Sun un prieten, si-l intreb daca nu cumva are alt prieten care m-ar putea iubi si pe mine, pentru toata viata. (N-are.)
Impachetez cadouri pentru puii mei. Ma imbat de metaforele inocente pe care le naste Victor si ma refugiez in lumea lui splendida, in care ananasul e somnoros, pisicile vorbesc si ne spun, mieunand, cat de mult ne iubesc, iar privelistile care ni se arata in vise sunt minunate. Si-apoi ingenunchez si multumesc pentru viata mea neimplinita, dar onesta, in care sunt credincioasa pana la sange himerelor mele adorate. Sunt recunoscatoare pentru tristetea mea frumoasa, poetica, din care se nasc cuvinte- pe care ceilalti le citesc doar in timpul lor liber… Pentru singuratatea mea nobila, in care am invatat sa nu plang, sa nu jelesc, sa nu cersesc. Si ma impac cu mine insami, a mia oara, si-mi iau avant, si zvacnesc iar spre fericirile pe care eu ma incapatanez nebuneste sa le cred, sa le cer, sa le sper.