În ce mai credem azi?

Cu fiecare zi care trece, reperele noastre se risipesc în neant. Oamenii cred tot mai puţin în ei înşişi şi deloc în ceilalţi. Iar mulţi revoltaţi se îndoiesc de Dumnezeu, de ziua de mâine, de rostul speranței, de puterea credinței, de noima învățăturii.

Fiecare dintre noi duce cu el măcar o poveste de trădare şi de deznădejde. Inevitabil, fiecare dintre noi a îndurat crunta dezamăgire de a fi fost trădat de un prieten sau de un frate. Aproape toţi purtăm cu noi povara de-a fi fost înşelaţi în iubirile noastre, în aşteptările noastre. Şi-atunci ne ferim să ne lăsăm pradă iluziei că ne vom mai face vreodată prieteni pentru toată viaţa, că vom mai investi onest, entuziast, în relațiile pe care le trăim. Ajungem să ne spunem că nu mai există iubire adevărată pe lume, doar îndrăgosteli pentru o vreme, doar relaţii de convenienţă, mezalianţe mai bune ca nimic.

În politicieni nu mai crede nimeni de mult. Nici nu le mai ascultăm discursurile, pentru că ne-au îngrețoșat anii de minciuni pe care le-am tot îndurat. Discursurile sforăitoare ne fac greaţă şi, din cauza lor, nu mai suntem dispuși să credem nici în vocile abia sosite, care se luptă să răzbată în gălăgie cu promisiuni noi, cu speranțe proaspete. Oamenii au ca primă opțiune electorală să nu meargă la vot – dar să se vaite apoi de condițiile din țara lor ca și cum ar fi mers.

Suntem amorțiți. Nepăsători.

Nu mai citim, pentru că nu ne mai punem mari speranţe în cultură. Poezia e dispreţuită într-o lume prozaică. Iar ştirile de la televizor şi din ziare le urmărim cu scepticism, pentru că ştim că presa e vândută.

Trăim vremuri în care e greu să mai crezi în ceva. Şi, totuşi, în fiecare zi eu iau de la capăt efortul de a-mi găsi puterea să merg mai departe cu rost, împotrivindu-mă derivei. Nu mi-e ușor. Ar fi mult mai simplu să abdic și să spun: întâmplă-se ce s-o întâmpla! Dar așa cum știu că aș scoate apă din piatră seacă pentru copiii mei, scot iubire, și rost, și frumusețe din strâmbăciunea societății în care trăim, ca să fac lumea mai bună pentru ei, pentru mine, pentru toți cei care ne sunt alături. Și atunci cred salutar în dragostea mea şi în efectele ei tămăduitoare. Cred în bunătate și în iertare, cred în toleranță și în generozitate. Cred în adevăr, în forţa confesiunii şi în miracolele pe care le poartă în miezul său cuvântul spus din adâncul inimii. Cred în puterea meditației, a rugăciunii şi în nemărginirea credinţei. Cred în frumuseţea copiilor mei şi în puritatea sufletelor lor. Cred în artă și în dăruirea artiștilor. Cred în onoare şi în demnitate. Cred, nebuneşte, că binele va învinge mereu și că, desi astăzi trăim vremuri tulburi, se va face, până la urmă, dreptate în toate…

În ce mai credeţi voi?