Sunt sigură că nu putem rămâne veșnic tineri, însă pot să jur că aceia care merită nu vor îmbătrâni niciodată.
E o alegere a fiecăruia dintre noi.
Nu să se agațe de un anumit stadiu al inimii, al frumuseții, al tinereții, dar să nu se lase potopiți de relele care se anunță, amenințător, odată cu îmbătrânirea. De riduri și neputințe, de acreli și temeri, de povara lui „pentru mine s-a făcut prea târziu”.
Ziua Copilului ne scutură de pesimism de fiecare dată. Ziua Copilului, sub semnul căreia am început săptămâna, potopește vara peste noi cu tot soarele ei care, până acum, ni s-a ascuns în inimă. Cum se crapă de iunie ne dăm voie, mai mult ca oricând, să lăsăm să iasă și să râdă la soare copilul din noi și bucuria din copiii noștri, fiindcă dintr-o dată ni se face chef de joacă și chef de iubire veselă, împlinită, norocoasă, vertiginoasă.
Și eu îmi amintesc, în fiecare iunie, că nu, nu voi fi niciodată bătrână, pentru că iubirea mea va rămâne meru inocentă, chiar și la cei mai înaintați ani (să tot fie vreo 100, pe care am de gând să îi împlinesc!). Pentru că, în numele naivității mele perene și al frumuseții copiilor mei, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a transforma planeta noastră într-o lume mai bună, cu armele mele pașnice și eficiente: cuvântul și credința. Pentru a salva copilăria din mine și din ceilalți, am să învăț mereu, zi de zi, tot ce îmi stă în puteri, deschizând cărțile, călătorind pe marea cu ape înțelepte a internetului, deschizându-mi sufletul în fața a tot ceea ce este nou și-mi aduce în cale parfum de adevăr și dreptate. Pentru că voi învăța pe de rost toate formele iertării, ca să nu mai cunosc nici vina, nici rușinea, nici învinovățirea celorlalți, vreodată. Și pentru că mă voi iubi din ce în ce mai mult, dându-mi dreptul la odihnă, la răsfăț, la meditație, la contemplare, la îngrijire a sufletului cu bucurie, a trupului cu masaj, cu hrană bună, cu mișcare și a chipului cu zâmbete și creme bune, cu produse de îngrijire create cu pricepere și cu răspundere.
Și pentru că luna bună se cunoaște de la început, și obrazul fără riduri și subțire cu creme bune se ține, vă recomand cu mare, mare bucurie și încredere gama de produse Gerovital H3 Derma + Premium Care, din care, înainte de iunie, am încercat și m-am minunat de Programul intensiv de îngrijire booster antirid, care te face într-o săptămână să întinerești cu un an, așezându-ți pe obraz, în fiecare zi a săptămânii, câte o fiolă cu poțiune magică, extrasă dintr-o cutie atât de frumoasă, încât am s-o aleg drept cadou pentru prietenele mele de-acum înainte, mereu!
Săptămâna tinereții cu Gerovital H3 Derma + Premium Care cuprinde: Luni, oxigenare. Marți, exfoliere. Miercuri, antirid. Joi, lifting. Vineri, oxigenare. Sâmbătă, antirid. Duminică, vitaminizare. Și apoi bucuria de a te privi în oglindă îngrijindu-te cu celelalte produse din gamă, minunatul Gel Micelar Premium Care pentru demachiere și hidratare intensă, Crema calmantă și protectoare pentru regenerarea pielii sensibile sau CC cream-ul SPF 10 Premium Care ușor și plăcut care să-ți uniformizeze culoarea obrazului, hidratându-l, tonificându-l și apărându-l, totodată, de primele raze de soare. Toate produsele gamei miros a vară tânără și a chip proaspăt…
…Că doar s-a făcut iunie afară și în inimi, iar noi avem dreptul și avem șansa să rămânem veșnic tineri. Ca în poveștile din cărți și ca în poveștile adevărate, ale prezentului norocos în care putem să alegem cum să trăim, cum să iubim, cum să arătăm și cum să ne păstrăm bucuria, frumusețea, tinerețea.