În vreme ce toți cei din jurul meu se plâng de semnele devastatoare ale trecerii timpului, eu învăț să mă minunez și să mă bucur de binefacerile rostogolirii sale.
Am constatat că nu mă plac și nu mă împac cu mine decât dacă mă privesc în trecut. Oglinda își îmblânzește apele doar dacă o exilez în ziua de ieri. Sunt frumoasă numai în pozele de acum câțiva ani și niciodată în cele de azi și de mâine, deși mi-e limpede că, peste o vreme, într-un viitor pentru care prezentul acesta este trecut, frumusețea va înnobila și clipa de care acum mă dezic.
Nuanțele fericirii nu sunt pe înțelesul meu decât atunci când îmi amintesc de lucruri întâmplate demult, cândva, când eram fericită fără să știu că sunt. Iar dragostea e desăvârșită numai în începuturile sale, pentru că acelea nu mai pot fi atinse de rutină sau de îndoială.
„Ce mult te-am iubit” e, paradoxal, pentru totdeauna.
Timpul pare să fie aliatul inimii mele, pentru că e singurul care-mi poate confirma iubirea de azi. Doar el sau o dragoste mare mă mai pot scăpa de-ndoiala că, poate, nu vom rămâne alături până la capătul zilelor și al nopților noastre tot mai obosite.
Dar mi se întâmplă câteodată, când primăvara înnebunește de tot, când trec printr-o grădină în care magnolia abia a înflorit, când râde un copil al meu, făcându-mă să tresar de atâta iubire, să mă ridic mai presus de timp și de spațiu, să ies din învelișul convențional în care m-am ascuns și să redevin viață pură. Tot ce am fost și voi fi când n-am să mai fiu așa cum sunt: floare de cireș, frumusețe veșnică, dragoste fără timp, fără sfârșit, fără noroc.
Primăvara fie mereu cu tine!❤
Violeta, draga mea, sa ne aduca vindecare, pace, bucurie si iubire primavara asta! Iti multumesc ca ma citesti si ca vii, de atatia ani, la intalnire… <3