„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Sigur că asta e în mintea ta… Dar de ce ar însemna că nu-i adevărat?

de

Nimic n-a mai fost la fel în viața mea după ce am început să citesc Harry Potter. Nu doar pentru că sunt cărți minunate, lecturi esențiale pentru bucuria sufletului oricărui cititor pătimaș, dar și pentru că întâlnirea cu  seria scrisă de autoarea britanică J.K. Rowling a venit în viața mea exact în perioada de întâlnire uluită, dar entuziastă, cu spiritualitatea.

.

Cursurile și workshopurile la care am început să merg din vara trecută s-au derulat pe fundalul lecturilor constante de seară din Harry Potter, pornite, trebuie să recunosc, nu din inițiativa mea, ci dintr-o dorință a Izei. După câteva conversații legate de lectură cu colegii ei de la Școala Step by Step, școala minunată în care învață, fetița mea cea mică s-a apucat să citească singură primul dintre cele șapte volume – Harry Potter și Piatra Filosofală- , dar a constatat, nu după multe pagini, că nu va termina de citit saga tânărului vrăjitor decât în câțiva ani. Dacă citește singură. Așa că, descurcăreață și orientată către rezolvarea problemelor, și nu către renunțare, Iza mi-a propus o colaborare, în care să citesc eu câteva pagini și ea câteva. După îndelungi negocieri și rearanjări, am ajuns la versiunea eficientă de 20 la 1. Eu, 20 de pagini, ea, una. Dar n-a fost deloc puțin nici pentru ea, credeți-mă, pentru că Harry Potter are, în total, în cele șapte volume, peste 4000 de pagini.

Am luat-o întâi ca pe o treabă de făcut, ca pe încă o activitate din cele impuse de condiția mea de mamă devotată. Așa că, pentru a mă putea implica, am citit eu repede primele capitole, ca s-o ajung din urmă pe Iza și să înțeleg și eu despre ce e vorba, și apoi ne-am străduit să folosim orice interval de timp rămas la dispoziție ca să citim, împreună, din ce în ce mai fascinate.

Am început volumul unu la final de iunie și am terminat volumul șapte, cu un nod în gât și-o stare de dor și plutire, la început de noiembrie. Ne-a luat aproximativ cinci luni și pot să spun cu mâna pe coperta cartonată a oricăruia dintre cele șapte volume că au fost cele mai frumoase cinci luni din relația noastră, a mea și a Izei, ca să nu mai spun că, deși Victor și Ilona cunoșteau deja saga Potter, ni se alăturau și ei ori de câte ori puteau, ca să asculte și să se minuneze împreună cu noi de curgerea fascinantă a acțiunii și de felul în care ea prinde viață din nou prin glasurile noastre.

Dar dincolo de bucuria clipelor împărtășite cu copiii mei, dincolo de acțiunea palpitantă și construită cu atâta măiestrie, încât își uluiește și-și va ului multă vreme de acum înainte cititorii, așa cum vă spuneam și alte dăți, pe mine m-au fascinat similaritățile descoperite între lumea magică din carte și lumea vibrantă a spiritualității atât de puțin explorate, deocamdată, și totuși atât de la îndemână nouă, tuturor.

Pentru mine, Harry Potter este parabola perfectă a lumii în care trăim, în care unii și-au găsit rostul și drumul spre evoluție spirituală și împlinirea propriului destin și a misiunii lor pământești – vrăjitorii -, în timp ce alții s-au născut și au ales, sau nu au ales, dar așa li s-a întâmplat, să rămână… non-magici. Muggles. Încuiați. Mageamii. Trăind de azi pe azi.

În carte, ca și în viață, acțiunea se petrece într-o lume în care prejudecățile ne împart în caste, dar destinul se răstoarnă atât de frumos, încât să ne aducă aminte că nu ești ceea ce te naști, ci ceea ce alegi să devii. Fie că ai venit pe lume într-o familie de muggles (încuiați sau mageamii – căci traducerile în română diferă) – dar tu ai primit darul minunat al vrăjitoriei, chiar dacă ceilalți, din familii cu sânge-pur, te jignesc spunându-ți că ești un fel de corcitură și te poreclesc semi-sânge sau sânge-mâl-, fie că ai avut un părinte căpcăun sau uriaș, iar ceilalți cred că asta te face obligatoriu rău, hoț, necinstit, fie că o vrajă rea te-a pedepsit să devii fără voie vârcolac, până la urmă nu contează decât faptele tale și felul în care alegi să slujești lumina. Mai presus de orice descendență stau puterea și dorința de a învăța și de a evolua…

Și, într-adevăr, știm cu toții că este așa. Marii lideri ai lumii spirituale de azi au pornit din suferințe adânci, și au ajuns departe. Neale Donald Walsch a fost homeless. A dormit pe stradă și viața lui a atârnat de mai multe ori de un fir de păr. Însă deschiderea lui enormă spre divinitate l-a salvat și l-a adus astăzi până în punctul în care să fie unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu, pentru că el a scris „Conversații cu Dumnezeu”, volumele care au ajuns la miliarde de oameni din întreaga lume și vor continua să ajungă. Gregg Braden provine dintr-o familie săracă, cu un tată alcoolic și violent, cu o mamă complet lipsită de încredere în ea și în ceilalți, evadat dintr-o copilărie fără nicio fereastră spre spiritualitate. Și, totuși, astăzi, merge cu Dumnezeu de mână și deschide inimile spre lumină prin tot ceea ce face, prezentând înțelepciunea civilizațiilor străvechi prin prisma descoperirilor uimitoare ale științei și convingând milioane de oameni că avem puteri nemăsurate în sufletul și în inima noastră. Trebuie doar să le accesăm.

Am plâns văzând filmul documentar despre Tony Robbins și aflând povestea copilăriei lui trăite în enormă suferință și în sărăcie. Azi, companiile lui Tony Robbins câștigă în jur de 6 miliarde de dolari pe an, iar Tony, ca speaker, coach și autor salvează zeci, sute de mii, poate milioane de vieți de la derivă și durere.

Suntem vrăjitori, dacă vrem să fim. Nu mergem la Hogwarts, dar există atâtea workshopuri și cursuri la care putem merge și noi, și există nenumărate, enorme resurse gratuite la dispoziția tuturor celor care vor să își descopere potențialul magic prin care să materializeze tot ceea ce își doresc în viața și în destinul lor. Chiar și lipsa de bani e tot o problemă de dinaintea erei spirituale, căci abundența reală vine direct de la Dumnezeu și este la dispoziția noastră, a tuturor, deopotrivă, dacă ne deschidem sufletul spre credință, spre magie, spre energie, spre lumină, spre recunoștință…

În mintea, în sufletul și în inima noastră stă adevărul. Harry Potter l-a întrebat pe Dumbledore în scena de final a poveștii, îngrijorat că ceea ce se întâmplă ar putea să nu fie real și să se petreacă doar în mintea lui. „E adevărat ce se întâmplă acum? Sau e doar în mintea mea?” Iar Dumbledore a răspuns: „Sigur că asta se întâmplă în mintea ta. Dar de ce, Doamne, iartă-mă, ar însemna că nu-i real?!”

E real tot ceea ce trăiesc. De la uimire și până la recunoștința cu care mulțumesc, zi de zi, pentru întâlnirea mea cu lumea spirituală, cu meditațiile și învățăturile primite online de la Deepak Chopra, dr. Wayne Dyer sau Neale Donald Walsch, pentru întâlnirile din viața reală cu Daniela Floroiu, Ramona Popescu, Georgiana Spătaru, Deva Dwaba, Michelle Pacheco, Dorin Roman, Gregg Braden, Albert Ignatenko și alți maeștri de lumină la ale căror cursuri am învățat, am crescut, am meditat, am zburat. Dar și pentru întâlnirea mea cu Harry Potter, cu opera magică a lui J. K. Rowling cea inspirată și călăuzită în creația ei de Merlin… Dar acesta e un alt subiect de dezbătut în legătură cu Harry Potter, căruia am decis astăzi să-i dedic, în serial, toate zilele mele de vineri, în care să-mi notez și să vă împărtășesc revelațiile pe care mi le-a dăruit.

Vinerea va fi ziua Harry Potter. Harry Potter Friday. Încep un serial astăzi și cred că am de scris pentru o vreme destul de lungă, nu-i așa?

Ați citit cărțile despre Harry Potter? Sunteți, ca și mine, ca și copiii mei, ca și prietenii mei, vrăjitori sau vrăjitoare ale luminii? Aveți vreun subiect anume pe care v-ar plăcea să-l discutăm în legătură cu Harry Potter?

 

 

 

Comentarii

  • Nu am citit inca Hary Potter, am inceput sa-ți citesc cartile. Cutesc pe ” nerasuflate” „Noi suntem zeițe”. Ma regasesc in ea, e plină de pasiune, de dragoste, de incredere, uitasem ce minunat este să te lași captivata de o carte.

    Maria 24 ianuarie 2019 4:21 PM Răspunde
    • Maria, iti sunt recunoscatoare ca mi-ai scris – si ca ma citesti! „Noi suntem zeite” este cartea mea cea mai speciala dintre toate pe care le-am scris pana acum, insa sunt acum implicata trup si suflet intr-o alta carte pe care mi-o doresc inca si mai frumoasa… O carte pe care o scriu impreuna cu Dara Codescu, mama prietenei mele Simona Catrina, si in care incercam s-o adunam pe Simona din amintiri, din povesti, din emotii, din uimiri… „Noi suntem zeite” e o sintagma pe care o port in mine ca pe o amprenta, ca pe o porunca.

      Alice Năstase Buciuta 24 ianuarie 2019 9:35 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title