„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Cuvântul magic care duce la fericire

de

Să arunce cu piatra în mine acel părinte care n-a muncit niciodată de-acasă, care procedează ca la carte și nu răspunde la telefoanele care au legătură cu serviciul atunci când e cu copiii, care nu stă cu laptopul în brațe și răspunde la mailuri ori scrie articole în timp ce copiii se joacă cu mașinuțele pe covor sau stau cu nasul în jocul din telefon… Pentru că eu recunosc că fac toate greșelile astea în neștire… Las profesia să se năpustească peste tot timpul meu și să-mi fure și ultimul strop de vlagă, în așa fel, încât atunci când copiii trag de mine să merg cu ei în parc sau la joacă le spun, cinstit, că pur și simplu sunt ruptă de oboseală. Așa că să facă ei bine și să se ducă singurei sau, și mai bine, să-și pună poftele-n cui…

.

Dar de 1 iunie n-am făcut așa, ci, inspirată de campania Danonino, #SpuneDa, m-am oprit din goană și le-am ascultat revendicările, așa cum nu mai făcusem… nu mai știu de când, chiar nu mai știu, atâta timp a trecut. Și a fost cea mai minunată zi, în care le-am răspuns cu Da la toate ideile năstrușnice, la toate inițiativele curajoase, la toate provocările vesele. Sigur, s-a lăsat cu ceva febră musculară și cu niște drumuri mai lungi decât prevăzusem, dar chiar a meritat.

Pe 1 iunie am stat toată ziua în aer liber. Ne-am băut cafeaua la măsuța de afară și apoi am jucat badminton și baschet, după care ne-am plimbat cu bicicletele și cu trotinetele. Când am obosit, ne-am luat cărțile și am citit, iar mai târziu ne-am făcut bagajele ca să plecăm, a doua zi dis de dimineață, la festivalul Afterhills de la Iași, unde am dansat de era să ne rupem pingelele – dar asta e o altă poveste cu care voi reveni. Seara, la culcare, am citit povești și le-am schimbat finalul împreună, în așa fel, încât totul să se termine cu bine și noi să dormim cu somn pufos și voios, și să ne trezim bucuroși, gata s-o luăm de la capăt cu aventura lui #SpuneDa.

„N-am timp, nu pot, altădată”, sunt formulele despre care știu că-s greșite și care totuși mi-au invadat viața. Am trăit, însă, o zi, sub semnul lui „Da, vreau, Da, pot, Da, scumpa mea, Chiar acum, dragii mei”, și mi-am reamintit făcând exercițiul propus de Danonino cât de multă încredere primesc copiii noștri atunci când le spunem Da, cât de valoroasă e confirmarea că-și pot urma nu doar bucuriile, ci și visele, atunci când părinții lor sunt acolo pentru ei, ca să-i susțină pe drumul pe care-l au de străbătut. Da-ul nostru le crește aripi.

Sigur că nu-i ușor să spui Da, atâta timp cât ne-am dedulcit la autoritatea rapidă și eficientă a lui Nu. Dar beneficiile sunt infinite și fără seamăn pe lume, așa că merită să ne mutăm, încet-încet, în împărăția lui #SpuneDa. Fiindcă e cuvântul magic care duce la fericirea miraculoasă ce oprește clipele în loc și le face cu adevărat memorabile. De așezat, poate, așa cum am făcut noi, iată, în câte o fotografie pentru veșnicie.

P.S. Nu-i așa că în spatele fiecărei mari bucurii adunate în colecția cu amintiri neprețuite stă câte un Da? Da, mă mărit cu tine. Da, voi scrie o carte. Da, și eu te iubesc. Da, hai să fugim la mare. Da, îmi doresc încă un copil. Da, te iert. Da, am curaj…

 

 

 

Tag-uri:
· · · · · · ·
Categorii:
Confesiuni

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title