Cunosc câţiva bărbaţi a căror înfățișare este atât de îndepărtată de ideea de frumusețe tipică, încât ţi-ai putea imagina că nicio femeie de pe faţa pământului, oricât de disperată ar fi, nu s-ar putea îndrăgosti de ei vreodată. Şi, totuşi, au un succes nebun la sexul opus… Pe alţi câţiva aflaţi în aceeaşi situaţie îi cunoaştem cu toţii. Ei sunt Mick Jagger, Rod Stewart, Jean-Paul Belmondo sau Arnold Schwartzenegger- ca să dau doar câteva exemple de indivizi mai de pe vremea mea, pe care i-a adorat planeta întreagă, însă, categoric, au pornit de la un anonimat în care nicio adolescentă nu şi-ar fi dorit să iasă cu ei. Şi, dacă nu s-ar fi dovedit artişti fabuloşi şi s-ar fi făcut vânzători la taraba din colţ, ar fi suferit până la moarte de un destin erotic păgubos.
Sunt şi în România destule celebrităţi mondene de sex masculin, care se afişează pretutindeni la braţul unor femei neapărat frumoase şi cu îndeletniciri cât de cât publice. Dar ei sunt bogătaşi notorii sau fii de bogătaşi notorii, sunt artiști cu zeci de mii de fani, sunt directori de corporaţii sau mari maheri în politică, advertising sau cinematografie. Iar femeile care le atârnă de braţ sunt sincer îndrăgostite de ei, nu-i urmează din interes. Pentru că, foarte adesea, reputaţia ţine loc de sex-appeal. Pentru că celebritatea, dublată de o stare materială bucălată, dar nu absolut neapărat, valorează mai mult decât orice contur irezistibil de trup. Pentru că draga, sfânta reputaţie poate salva orice spălăcit de la un destin anost, orice nătărău de la ostracizare. Fiindcă iubim, mai presus de orice, părerea lumii despre cel lângă care suntem. Fiindcă ne-am feri cu toţii să adorăm vreun poet genial, sărăntoc şi ridicol, însă orice director de mare firmă ni se pare o partidă, orice artist cunoscut e visul oricărei femei, orice bărbat cu bani e un soţ ideal, aşa ca-n bancuri, aşa ca-n vise.
