Cine te vede și lasă…

Paul, soțul meu, se văita de multă vreme că nu mai vede bine și că îi obosesc ochii la citit. Întâi a început să refuze să meargă la cumpărături, fiindcă nu mai vedea prețurile, iar într-un final am ajuns să mă tem că o să ia în brațe altă duduie decât pe mine, nevasta din dotare, și că de vină va fi doar prezbitismul căpătat odată cu etatea.

Așa că am extras din bugetul cel împuținat de magia sărbătorilor sfinte de Halloween câteva sute de lei, pe care le-am investit într-o pereche de ochelari, numai buni de așezat pe nasul cel frumos al consortului. Evenimentul a preschimbat ziua în sărbătoare. Recent reîmproprietărit cu simțul văzului, ortacul inimii mele a început să se minuneze în fața frumuseții florilor din grădină, a culorilor tablourilor de pe pereți și a clarității cuvintelor și imaginilor din cărți și computere. „Ce bine văd!”, s-a crucit el, bucuros, dornic să deslușească tot mai multe amănunte peste care sărise în ultimii ani. L-am văzut însă pălind și amuțind politicos când s-a uitat la mine. „Tu ești?”, m-a întrebat cu glas stins și, deși avea ochelarii-minune pe nas, mi-a pipăit obrazul cel brăzdat de riduri și pistrui ca și cum ar fi fost orb pe mai departe.

Am priceput atunci că el credea că sunt la fel de tânără și fragedă ca atunci când ne-am luat. Că silueta – vorba vine! – din ce în ce mai rotundă care i se plimba prin fața ochilor chiori păstrase în imaginația lui caracteristicile doamnei tinere de care se îndrăgostise cândva. Și că ochelarii cei dușmănoși l-au făcut să-și zărească ultimii ani derulându-se repede, repede, înapoi, ca-n filmele acelea pe care oamenii le văd când sunt în pericol de moarte.

Există psihologi care te pregătesc pentru când vei avea un copil și ți se va schimba viața. Pentru cei care se lasă de fumat sau de băut, pentru cei părăsiți sau trădați, există tot soiul de consilieri, care mai de care mai iscusit și dispus să-ți explice că a început o nouă epocă, un nou prezent. De ce nu ne pregătește nimeni pentru clipa când ne așezăm ochelarii pe nas și ne trezim, dintr-o dată, puși față în față cu mutra șifonată de ani a consorților?

Armonia familiei noastre s-a terciuit de tot. El doarme cu ochelarii pe nas, pentru că-i adoră, căci i-au redat tinerețea vederii. Ăstimp, eu mă culc machiată și cu gene false, stând nemișcată ca-ntr-un sarcofag, iar pe sub pijama îmi pun un corset. De dormit nu mai dorm, dar de visat, visez același vis: să-i sparg ochelarii și să revenim la liniștea încețoșată de mai înainte. Altfel, ne pândește un divorț groaznic, datorat insomniilor și dioptriilor.