„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Ce femei ne iau bărbații. Ce bărbați ne iau femeile

de

Oricum am da-o, atunci când vorbim despre trădare într-un cuplu, primul punct care trebuie lămurit pe ordinea de zi este stabilirea vinovăţiei. Nu, nu trebuie să cădem în clişeul amabilităţii conform căreia, vai,  nu e nimeni vinovat, iubirile se strică, anii trec şi ne ofilesc inimile, iar dragostea, s-a demonstrat ştiinţific, durează trei ani (fiindcă toţi cei care nu i-au citit cartea consideră că romanul de ficţiune al lui Beigbeder e o teză de doctorat – neplagiată).

Inclusiv la divorţ, în faţa unui for competent, judecătorul audiază martorii, ca să afle din vina cui s-a produs despărţirea. Iar adulterul este considerat delict şi se pedepseşte conform legii. Deci e perfect moral şi îndreptăţit să afli cine-a stricat ceea ce s-ar fi cuvenit, conform promisiunilor primordiale, să dureze până la moarte. Însă, de aici încolo, părerile se ramifică. La tribunal, nu te întreabă nimeni după cine ţi-a plecat bărbatul sau cu cine s-a culcat nevasta ta. Judecătorul vrea doar să ştie cine-a comis fapte reprobabile. Bărbaţii nu primesc circumstanţe atenuante dacă se plâng că o tânără absolut splendidă, ingenuă, irezistibilă, le-a făcut ochi dulci. Femeile nu sunt pe jumătate iertate dacă mărturisesc că un bărbat sexy, viril, dornic să-i asculte mărturisirile de care bărbatul ei plictisit nu mai avea chef, le-a ieşit în cale şi le-a oferit şansa de-a regăsi un liman pufos pentru zvâcnetul lor confesiv. În schimb, în vâltoarea scandalurilor despărţirii, acelea dezlănţuite acasă, în familie, la serviciu, vinovaţii sunt consideraţi adesea nu cei care şi-au încălcat promisiunile faţă de soţ sau faţă de soaţa, ci, înainte de toate, aceia care au acceptat parteneriatul amantlâcului. De vină sunt considerate femeile tinere şi fără scrupule care acceptă să devină amantele bărbaţilor noştri, deşi nu ele ne-au promis credinţă, fidelitate şi iubire. Ba, mai mult, unele nici n-au ştiut de existenţa noastră, altele au fost informate, dar sub menţiunea limpede că reprezentăm un capitol jalnic, complet nefuncţional în viaţa bărbaţilor noştri. Vinovaţi sunt şmecherii care îşi fac un titlu de glorie din a umbla cu o femeie măritată, fără să se gândească, respectuos, la postura proastă în care îl aşază pe soţul încornorat.

„O nenorocită i-a stricat casa”. „Un afemeiat i-a sucit minţile” sunt expresii pe care le-am auzit adesea, referindu-se la oamenii cu ajutorul cărora cei căsătoriţi şi-au făcut mendrele, de care s-au îndrăgostit şi-au plecat de acasă, ori împreună cu care au avut o memorabilă, tandră, savuroasă aventură de-o noapte sau de-un an. Eu însă continui să cred că aceia care acceptă avansurile, iubirea, îmbrăţişările sau propunerile celor căsătoriţi sunt doar nişte personaje aflate în afara jocului vinovăţiei.

Ce femei ne iau bărbaţii, în timp ce noi suntem la serviciu, la grădiniță cu copilul sau stăm acasă și ne uităm la televizor? Doar acelea care îi găsesc disponibili şi dornici de-un amantlâc, de-o aventură, de-o nouă iubire. Ce bărbaţi ispitesc femeile, în timp ce soții lor sunt plecați la serviciu, la grădiniță cu copilul, la meci? Doar cei care se prind că ele nu-şi iubesc bărbaţii, care constată că duduile măritate sunt gata să cedeze, înşelându-şi soţii. Nu nişte monştri, nu nişte spărgători de căsnicii, nu nişte mizerabili, aşa cum suntem tentaţi să-i catalogăm, cuprinşi de furia neputinţei şi-a dezamăgirii. Doar nişte oameni străini. Atât de străini, încât n-au niciun motiv să renunţe la o plăcere sau la o speranță pentru nişte făpturi care nu-nseamnă nimic pentru ele. Pentru noi, cei înşelaţi, cărora nu le-au promis nimic. Sau poate că există în fiecare dintre noi o vocaţie, subversivă, de amant, de amanta, de mizerabil, de mizerabilă, de spărgători de căsnicii, de monștri, de străini…

Tag-uri:
· · · · · · · ·
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Atunci când pui semnătura la starea civila, problema amantlicului n-artrebui sa existe. Din moment ce totuși divorțul este legal, celibatul este legal, burlaci este legala, o căsătorie nu înseamnă nimic altceva a de a un contract cu caracter provizoriu, care nu oferă garanția siguranței unei familii cu copii. De aici îmbătrânirea populației și frica de a o temei o familie.

    Claudia 19 august 2017 5:10 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title