Anul marilor iubiri

Am avut o bucata de viata in care priveam cu dispret filmele in care, in scenele de inceput, unul dintre personaje lansa replica „nu mai am curaj sa iubesc”. Cu inocenta varstelor fragede, acuzam scenaristul de blazare. Cu siguranta pe care ti-o dau stocurile enorme de sperante ma revoltam de-atata deznadejde. Pentru ca, pe-atunci, oricat de amar mi-ar fi fost plansul de la finalul vreunei iubiri mai mult sau mai putin inchipuite, eu stiam ca voi iubi din nou. Ca nu peste mult, vor rasari iarasi curcubeele peste inima mea.

Au trecut ani pana cand teama in fata unei noi iubiri nu mi s-a mai parut atat de putin plauzibila. Si-apoi timpul s-a rasucit nemilos si mi-a dat si mie acces la toate intelesurile disperarii. „Nu mai am curaj sa iubesc”, mi-am spus si eu, o vreme, folosind cuvintele banale auzite odinioara. Si chiar n-am mai avut. Cu reflex jalnic, de animal batut, am invatat sa nu mai cred. Sa depistez minciuna si tradarea inainte ca ele sa fie comise. Sa miros pacaleala si sa imi rezerv satisfactia – paguboasa-  ca, de data asta, n-am mai asteptat sa ajung la revelatia amara. Sa ma prind ca in discursul cabotin-inlacrimat al celui din fata mea, care se grabea sa se prezinte ca un om tradat,  speriat, si el, de ranile trecutului, se ascunde, de fapt, aproape intotdeauna, cate o alta incalceala amoroasa, cu o alta femeie tinuta si ea in asteptare¦ Si sa fug de durerea si de umilinta competitiei in care cei mai multi barbati te obliga sa te inscrii, ca sa ajungi tu posesoarea trofeului care sunt ei insisi.

O vreme, am stat deoparte si mi-am impus sa privesc de pe margine. M-am inchis in cercul meu de foste neveste disperate si mi-am trecut zilele militand pentru noncompromis, si noptile rugandu-ma sa pot evada din plans, si din cadere, si din singuratate. Dar acum cred din nou. Stiu ca dragostea aceea curata, pe care ai visat-o cu vis de fecioara, se intoarce la tine candva. Am simtit ca iubirea dintai nu se lasa invinsa si ca are puterea ca, peste ani, peste deziluzii si rataciri, sa ti se arate si sa ti se ofere din nou. Inca o data. Ultima data. Si, in noaptea dintre ani, cand si sotii blazati si indragostitii norocosi se saruta sub vasc si se promit unul celuilalt pentru anul cel proaspat, eu m-am lasat luminata de revelatia intoarcerii la primele intelesuri. La cele uitate, la cele curate.
Am 16 ani si-mi astept iubirea dintai. Nu ma tem de nimic, si nu ma indoiesc de noroc. Barbatul meu, cel pe langa care, din pacate si din intamplare, am trecut odinioara fara sa ma opresc, se va intoarce la mine. Si vom fi noi doi, singuri pe pamant, pregatiti sa ne incepem viata. Si pregatiti sa ne incheiem viata, unul langa altul, umar langa umar, destin in destin, inima langa inima.

Pentru ca anul 2009 va fi anul marilor iubiri regasite. Sau nu va fi deloc.