Există oameni pe care îi întâlnești și de care nu te mai poți despărți niciodată. Dintre miile de întâlniri consemnate într-o viață se aleg câteva, uimitoare, dincolo de care se luminează felul tău de a vedea și de a înțelege lumea.
S-au împlinit, luna aceasta, zece ani de când am întâlnit-o pe Marina Krilovici. Fusese invitata specială a unei splendide gale a operelor în Iași și susținuse un masterclass la marea instituție culturală a Moldovei, excepțional condusă de Beatrice Rancea. Mi-a prezentat-o Luminița Arvunescu și împreună aveam să construim, trecând peste obstacole, greutăți, opreliști ale lumii sau venite din noi însene, o istorie durabilă, așezată în file de carte.
A durat ani până să reușim să lansăm, într-o spectaculosă ediție a seratelor Opera FANtastica, create de Luminița Arvunescu și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cartea „Marina, Marina, Marina Krilovici”, o carte scrisă de mine, recunosc, cu greutate. După multe drumuri făcute între Grecia și România, după multe conversații sau zbateri în nopți nedormite, după ore și ore de înregistrări ale unor convorbiri din care să se desprindă, șlefuită, doar povestea demnă să rămână în toată frumusețea ei, dar fără să rănească pe cine nu trebuie rănit. Chiar și lacrimi au fost între noi, căci cartea cuprinde și istorisiri așezate pe muchia emoției care doare sau a suferinței care nu se va vindeca niciodată, nu doar povești sclipitoare și vesele, cu o divă talentată și curtată, pe care au înstelat-o, mereu, aplauzele.
Dar cred că, mai presus de cartea care va rămâne altora, cu toate istoriile ei vii, autentice, vibrante, adunate între coperte, se așază într-un univers în care nu e nimic mai presus decât dragostea, felul în care noi, două femei din generații diferite, din profesii diferite, din ritmuri și obiceiuri neasemănătoare, am învățat să ne cunoaștem cu adevărat, să ne înțelegem una pe cealaltă, să ne împrietenim, să ne respectăm și iubim.
Cel mai de preț dar pe care mi l-am făcut anul trecut, de ziua mea, a fost să merg, singură, să o văd pe Marina Krilovici, pe Marina mea, pe marea scenă a Operei din Atena, într-o operă contemporană a cărei frumusețe m-a lăsat fără grai. Compusă de tânărul Angelos Triantafyllou, pe un libret a cărui poezie și emoție te electrizează, semnat de Yannis Asteris, „Inland” a fost încă un prilej să înțeleg că marii artiști nu au vârstă, că vocile valoroase ale soliștilor care-și dublează harul cu inteligență nu îmbătrânesc niciodată, că misionarii adevăratei frumuseți au în jurul lor o aură de lumină care îi însoțește pretutindeni. Mă bântuie și acum poveștile din „Inland” și, pe lista celor mai înalte dorințe ale mele, stă și aceasta, să o revăd pe Marina Krilovici pe scenă, la Atena, în „Inland”, la București, într-o aniversare sublimă, așa cum merită cu asupra de măsură, sau oriunde altundeva pe pâmânt unde puterea ei de a cuceri publicul, autenticitatea ei, forța ei fără seamăn pot deveni sursă de inspirație și prilej de bucurie pentru noi toți.
Astăzi e ziua ei de naștere, astăzi e sărbătoare în lumea muzicii și a iubirii. La mulți ani, Marina Krilovici, la mulți ani, Marina, Marina, Marina mea, a noastră, a frumuseții și a iubirii infinite!
