Când îmi chem îngerii, ei vin
de Alice Năstase BuciutaÎn viețile noastre întâmplările se înlănțuie unele de altele și se fac drum pe marginea sau în mijlocul căruia răsar pomi, flori, buruieni, ..
În viețile noastre întâmplările se înlănțuie unele de altele și se fac drum pe marginea sau în mijlocul căruia răsar pomi, flori, buruieni, ..
M-au întrebat mulți de ce am făcut exercițiul aproape nebunesc de a absolvi doctoratul, deși nu dețin nicio funcție publică în care să am nevoie ..
Ieri, de ziua onomastică a lui Paul – pe care, trebuie să recunoaștem, n-am serbat-o deloc în mod special, fiindcă vacanța noastră în Bulgaria ..
Tot ceea ce am așezat pe hârtie sau pe ecran virtual de computer a devenit realitate. Nu știu prin ce lege nebună a firii sau nefirii s-a întâmplat ..
Să arunce cu piatra în mine acel părinte care n-a muncit niciodată de-acasă, care procedează ca la carte și nu răspunde la telefoanele care au legătură ..
De câte ori postez concursuri, îmi e foarte greu să aleg finaliștii și întorc pe toate fețele alegerea celor care să primească premiile. Așa ..
Vara începe atunci când știi că te vei întâlni zi de zi cu soarele și te pregătești pentru razele lui ca pentru o îmbrățișare de dragoste. ..
Una dintre cele mai însemnate lecții ale unei vieți trăite în lumina frumuseții este lecția recunoștinței. Să nu iei nimic de-a gata, ca și cum ți s-ar ..
„Am zărit lumină pe pământ și m-am născut și eu, să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, ..
„Cine nu cunoaşte truda şi setea închise într-un bulgăre de sare, să stea la o parte” – Ionel Teodoreanu * Există, în spatele ..
Mai întâi ne bucurăm că suntem adaptabili. Ne lăudăm cu puterea noastră de a ne învăța cu binele și de a ne dezvăța de rău. După care ne trezim ..
Face parte din toate sărbătorile noastre și ne-a adus atâta bucurie câtă nici nu știam că poate fi condensată în câteva întâlniri, la sărbători, ..
Am primit un fel de provocare de la prietena mea de-o viață Laura Ivăncioiu, care scrie pe noi3.life , să mărturisesc despre mine câteva lucruri ..