
A îmbătrânit iarna?
de Alice Năstase BuciutaEram adolescentă și nu știam mai nimic despre dragoste. Ceea ce visam cu sufletul nu avea acoperire în fapte, iar cel mai îndrăzneț demers concret ..
Eram adolescentă și nu știam mai nimic despre dragoste. Ceea ce visam cu sufletul nu avea acoperire în fapte, iar cel mai îndrăzneț demers concret ..
Există, într-adevăr, o nemurire pe care ne-o putem construi singuri, lăsând ceva durabil în urmă. În gândurile despre noi ale celor cărora le-am ..
Ador povestea lui Harry Potter și, dincolo de uluirea mea constantă față de construcția întortocheată și desăvârșită a celor zece volume care-și ..
Îmi stabilisem la un moment dat, într-o etapă de viață ceva mai liniștită decât cea de acum, un ritual pentru dimineața de luni, în care mergeam ..
Nimic n-a mai fost la fel în viața mea după ce am început să citesc Harry Potter. Nu doar pentru că sunt cărți minunate, lecturi esențiale pentru ..
Oreo a fost mai întâi un pisic vagabond care își etala frumusețea la ușa de sticlă de la terasa noastră, iar noi îi dădeam, la schimb, de mâncare. ..
Nu știam nimic despre tehnicile speciale de respirație atunci când am fost la prima ședință de respirație conștientă condusă de Michelle Pacheco ..
Abia azi, când toată lumea s-a întors la serviciu, realizez, parcă, mai bine ca niciodată, că am intrat într-un an nou. Tot astăzi am decis să strângem ..
Pe vremea când familia era încă unul dintre reperele esențiale ale lumii noastre, bărbații își căutau, ca hipnotizați, femei care să semene ..
Am văzut aseară, a nu știu câta oară, filmul Love Actually – Pur și simplu dragoste, al minunatului regizor Richard Curtis, și am decretat ..
Am crescut și am învățat împreună cu fiecare dintre copiii mei. Cu fiecare altceva, în alt stil, în alt ritm, cu altă energie, fiindcă nici ei, deși, ..
M-am dus la Moromeții 2 cu toate prejudecățile activate, gata să le las să mi se așeze în fața ecranului, ca o perdea de purici. Că volumul doi din Moromeții ..
Împart viața mea în cea de dinainte de Ilona și cea de după venirea ei, cu aceeași uluire, evlavie și recunoștință pe care o am atunci când ..