„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

In ce formule?

de

Mi-ati scris ca e limpede ca imi vad greselile, dar le repet, iar  si iar, la infinit. Mi-ati scris ca ma agat, nedemn, de aceleasi si aceleasi posturi ale tristetii in cuplu. Mi-ati spus ca sunt un Rac chinuit, vagabond, profitor, ratacitor. Mi-ati scris ca torn, uneori, prea mult sirop in retetele nefericirii mele.

Aveti dreptate. Fac o plecaciune si-mi recunosc, cu umilinta, pacatele. Sunt tot ceea ce spuneti ca sunt, voi, dragii mei care ma siliti sa ma privesc in oglinda inainte de-a-mi intinde fardurile pe obraz. Dar sunt si tot ceea ce vad in mine oamenii care-si gasesc forta de-a merge mai departe in felul meu de-a vedea lumea, sunt femeia care indrazneste sa descrie lumea asa cum o vede ea, asumandu-si, adesea, dispretul celor din jur. Sunt si femeia ranita de lipsa de respect a celorlalti. Sunt un amestec paradoxal de putere si deznadejde, de nebuneasca dorinta de-a fi in miezul atentiei si de-a sta, in acelasi timp, intr-un colt linistit de unde sa contemplu lumea. Sunt retorica si sunt tacuta.

Am crezut, multa vreme, ca asa suntem cu totii. Se pare ca m-am inselat. Asa sunt doar prietenele mele pe care, de multe ori, le-am intalnit numai in scris. Asa sunt cei care-si cauta, cu deznadejde, un rost in viata nu catarandu-se pe trepte ale unei cariere glorioase, ci asezandu-se, umil, in asteptarea marilor iubiri. Asa sunt cei pe care-i visez sa-mi stea alaturi pentru totdeauna, pentru a ne aseza alaturi, intr-un spectacol splendid de iubire, convulsiile, nebunia, fericirea, entuziasmul, singuratatea, implinind o formula plina de noroc. O formula imposibila, in care eu ma incapatanez, totusi, sa cred. Voi cum sunteti? Voi in ce formule ale destinului credeti?

Tag-uri:
· · ·
Categorii:
Editoriale

Comentarii

  • am gasit undeva o zicere care mi-a placut.eu nu cred in formule.

    -sa ai permanent spiritul deschis: sa crezi ca orice este posibil daca ai suficienta vointa; sa nu depinzi total de un obiect, loc sau persoana; sa primesti ce iti ofera universul fara sa judeci;
    -sa traiesti asa cum simti: sa te asculti; sa-ti asumi riscuri pentru a avea ceea ce iti doresti; —
    -sa stii ca esecul nu e decat o iluzie si sa nu-ti fie teama de el;
    -sa traiesti prezentul si sa accepti realitatea asa cum este;
    -sa descoperi valoarea tacerii si sa integrezi in viata ta mai multa tacere;
    -sa stii ca nu poti da ceea ce nu ai;
    -sa accepti lumea asa cum este;
    -sa accepti opinia celorlalti, chiar daca este diferita de a ta;
    -sa-i ierti pe cei despre care crezi ca te-au ranit;
    -sa dai frau liber inspiratiei;
    -sa cauti doar in tine puterea de a-ti schimba viata;
    -sa nu uiti ca toti gresim la un moment dat.

    mihaella2 30 octombrie 2008 22:10 Răspunde
  • Cred cu putere in Dumnezeu, ca formula absoluta a oricarui destin. Habar n-am cat de …dogmatic suna treaba asta, de fapt e ceva foarte interior, recunosc ca nu ma duc la biserica prea mult in sprijinul acestei credinte, poate doar atunci cand mi se face dor de vreun mort iubit sau de ce nu chiar viu dar departat…atunci aprind lumanari si ma joc spunandu-mi ca e un simbol al luminii pe care doresc s-o trimit, probabil pe un fel de nivel extra-senzorial….catre cei din inima mea. Formula insa as spune ca este tandretetea si gingasia cu care simt sa daruiesc lumina, folosindu-ma chiar de (sau poate mai ales de) mijloace simbolice. Bunatatea, speranta.
    Apoi mai am cateva formule intre ecuatiile careia imi asez si rezolv (pe cat posibil) aritmetica incalcita a vietii.
    Ar fi familia, si ar fi recunostinta pe care o simt ca nu sunt singura pe pamant. Ar fi faptul ca ma simt iubita, lucru fara de care m-as sinucide fara indoiala. Ar fi faptul ca am reusit sa-mi inteleg demonii si sa ma impact cu ei, cat de cat. Sa mi-i apropii si sa ma imprietenesc cu ei, sa-i seduc si ei, odata indragostiti, sa se schimbe de dragul meu in ingeri.
    Cred ca as mai spune cateva, dar uite imi dau seama ca exista in toate un numitor comun si ca de fapt, formula este IUBIREA. Si gata.

    ana t 31 octombrie 2008 16:31 Răspunde
  • Alice , mie imi place tristetea ta despoita de orice ipocrizie , o prefer bucuriilor fardate ale multor personaje care apar prin presa pentru a ne povesti noua retete de fericire.Nu esti deloc siropoasa, asa cum cred unii.Esti tu insasi, cu lumini si umbre.O femeie care-si traieste viata la cheremul gandurilor si emotiilor sale , dar si ale celor din jur.O femeie in care albul si negrul s-au intalnit si s-au contopit deseori.

    Costi 2 noiembrie 2008 16:11 Răspunde
  • Alice, tu esti tu, tu esti eu sau poate multi altii, numai ca tu, spre deosebire de ei/noi ai curajul si daruirea de a scrie exact ce simti, exact ce esti. Consider ca este ceva minunat sa ai acest dar de a scrie, de a impartasi si celorlati din experientele vietii tale, de a transmite puterea de a merge mai departe chiar daca drumul s-a terminta. Tu creezi un nou drum, o portita de scapare. Multi dintre noi se regasesc in cuvintele si intamplarile tale si sunt sigura ca multi te indragesc, asa cum, de altfel, si eu o fac.
    Cum sunt eu? Cine sunt eu? Sunt o fata de 21 de ani in buletin, 14 in bucuria de a trai si vre-o 28 in trairile si experienta pe care o am, in felul cum am inteles viata. Sunt o fata care are foarte multa dragoste de oferit si care varsa multe lacrimi, un rac foarte sensibil, care acum rade si peste 5 minute plange, o persoana cu foarte multe trairi sufletesti….poate tocmai de aceea ma regasesc in ceea ce scrii tu, ma regasesc in tine. Am un defect, care ar pute fi o calitate daca lumea nu ar fi asa cum este, atat de perversa, si anume dorinta de a avea o prietena foarte buna, careia sa-i daruiesc jumatate din sufletul meu. Stiu ca prieteniile intre femei sunt foarte stranse dar si foarte periculoase. De multe ori mi-am daruit sufletul si a ramas undeva spanzurat intr-o panza de paianjen…
    Poate am gresit si inca gresesc ca pun pe primul plan iubirea in locul carierei…

    Roxana A 4 noiembrie 2008 15:32 Răspunde
  • A, si inca ceva de multe ori am imprensia ca oamenii u pot sa primeasca atat cat daruiesc eu…

    Roxana A 4 noiembrie 2008 15:34 Răspunde
  • „Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
    să merg constant înapoi.
    Te-aş întâlni printre amintiri
    şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
    te-aş târî cu mine înapoi,
    să ne iubim tineri şi nevinovaţi,
    după care, mereu înapoi,te-aş târî mai departe,
    spre copilărie,
    ne-am juca inocenţi
    până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
    am dispărea într-un mit.
    Dar nu sunt un rac autentic,
    în zadar mă tot laud cu zodia mea,
    sunt condamnat să merg înainte
    şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
    toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
    cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.”

    (Zodia Racului – Octavian Paler)
    Asa sunt…un rac neautentic…
    Imi place si cum esti tu, Alice!… Multumesc pentru sufletul tau pe care ni-l prezinti netrucat, sincer si in care ne regasim: unii mai rar, altii mai des!

    Violette 20 ianuarie 2013 6:15 Răspunde

Lasă un răspuns la ana t Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title