„Avem o singură viață și, când nu iubim, o mie de morți.“

Clipa dintre nedragoste și dragoste

de

Există în istoria fiecărei iubiri un moment care a declanşat setea de veşnicie. O privire. O îmbrăţişare. Un zâmbet. O mângâiere. Un sărut. Există în fiecare început de poveste o graniţă dincolo de care se petrece alunecarea înspre iubire, înspre patimă, înspre vis, înspre dorinţă. (Regizorii filmelor bune de dragoste au grijă să surprindă, întotdeauna, privirea, sau gestul, sau secunda vrăjită…)

Am trăit și eu câteva iubiri care mi-au înnobilat viaţa. Câteva povești care m-au obligat să merg mai departe către mine însămi, să mă înalţ, să mă transform în femeia care am vrut să fiu dintotdeauna pentru bărbatul pe care l-am tot aşteptat şi visat. Iar dacă e să privesc înapoi, cu duioşie, îmi pot aminti parfumul precis al secundei care a dezlănţuit, de fiecare dată, tot ce avea să vină.

Lumina unei fluturări din mână, la un capăt de peron, într-o gară de provincie.

Foşnetul unei scrisori deschise cu grabă, citite cu nesaţ.

Atingerea întâmplătoare, dar electrizantă, a degetelor întinse către aceeași zaharniță de cristal.

Vibrația unui sms ajuns în miez de noapte cu o urare simplă: „Somn ușor”.

Un boboc de trandafir găsit pe prag.

Un email având la Subject „Singurătate…”

Ameţeala unui sărut dat înainte de a coborî din maşină pentru a pleca înspre o altă viaţă, înspre o altă dragoste, minţită.

Între nedragoste şi dragoste stă întotdeauna o singură clipă. Aceea în care un cuvânt îţi atinge inima, un gest îţi face respiraţia să stea în loc, o atingere te face să simţi că poţi din nou să zbori, aşa cum ştiai cândva, înainte de-a te naşte.

Apoi, între dragoste şi dragoste-dragoste stau un miliard de clipe în care ai timp să cazi, să arzi, să te perpeleşti în nelinişti, să lupţi, să te umileşti, să cerşeşti, să regreți, să faci prostii, să umbli beat de fericire pe străzi, să fii pregătit să dai un regat pentru o iubire.

În iubirea mea de azi eu îmi amintesc de primul nostru sărut şi, astfel, închizând ochii și retrăindu-l în gând, îmi iau viaţa, îmi iau dragostea de la capăt de câte ori vreau. E un exerciţiu de iubire, de nemurire, pe care îl fac, cu trudă, în fiecare zi.

Cum au început iubirile voastre?

 

Foto: Ilona Năstase

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

  • Alice,trezesti la viata si cea mai zgribulita inima cu scrierile tale!Am citit si timpul a disparut,mi-ai facut inima sa tresara…………..inima mea robita celei mai curate povesti de iubire ,pentru omusorul cu chip de inger 

    Muza 20 aprilie 2017 18:20 Răspunde
    • Muza, fac asta mai intai pentru inima mea, recunosc- altfel ar amorti in rutina… Saruta pe frunte omuletul cu chip de inger si din partea mea!

      Alice Năstase Buciuta 20 aprilie 2017 19:41 Răspunde
  • Esti incurabila,Alice!Esti bolnava de frumos,de echilibru,de nebunie,de splendoare!Si mai esti si molipsitoare?!
    Dar oare cum ar fi viata fara vise si fara visatori?Searbada,fara culoare,fara sens.
    In iubirea mea,in marea mea iubire,imi amintesc tot,nu vreau sa uit nimic.Nici sarutul nevinovat,nici atingerea intamplatoare,nici floarea daruita cu stangacie,nici gandul furat la miez de noapte,nici nelinistile,nici regasirile.Nimic,din ce a fost harazit sa fie si nimic din ce va fi.

    Irina 20 aprilie 2017 19:20 Răspunde
    • Irina, ar fi pacat sa uitam, nu-i asa? Nu avem nimic mai de pret decat amintirile, iar dobanda pe care o primim la ele e insasi frumusetea adunata in timp in inima noastra. Sa nu uiti nimic, nici eu nu vreau sa uit nimic – probabil de aceea scriu, ca sa-mi pot aminti mai tarziu…

      Alice Năstase Buciuta 20 aprilie 2017 19:43 Răspunde
  • Un telefon la final de vacanta de vara, o privire care mi-a spus „tu vei fi totul pt mine”, un sms de la un număr pe care nu îl stiam „sa nu lași nimic să-ți umbrească zâmbetul minunat”, un „stii, într-o zi te vei opri sa vorbești cu mine”…in aceasta poveste sunt acum…pentru ca m-am oprit într-o alta zi și am vorbit 🙂

    Madalina 22 aprilie 2017 21:20 Răspunde
    • Doamne, cat de frumos! Sa va tina o viata! Dar si daca nu v-ar tine, tot memorabil si splendid ramane.

      Alice Năstase Buciuta 22 aprilie 2017 22:52 Răspunde

Lasă un răspuns la Alice Năstase Buciuta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title