M-am îndrăgostit mai întâi de Constanţa şi mi s-a părut cel mai frumos oraş din lume. Mai târziu, când am ajuns pentru prima dată la Iaşi, m-am răzgândit, iar viața mi-a dat șansa să iubesc Iașiul enorm și profund, revenind iar și iar pe străzile lui superbe și în clădirea teatrului, în care am ascultat muzica splendidă a operei dragi…
Iar apoi a venit Timişoara, dragostea mea, orașul în care m-am îndrăgostit atât de iremediabil, încât viața întreagă mi s-a răsturnat și, astăzi, iată, am o viață nouă și un copil neașteptat, dar atât de minunat.
În primii 20 de ani de viaţă nu am călătorit deloc în afara graniţelor, aşa că m-am bucurat, profund, temeinic, năvalnic, de splendorile ţării noastre. M-am întors mereu plină de emoţie în marele oraş de la malul marii şi am călătorit pe străzile sale de piatră cu versurile lui Ovidiu în suflet. Am revenit, iar şi iar, în Iaşiul îmbătat de parfum de tei, evlavie sfânta învelită în pojghiţe de aur şi nostalgii eminesciene, întrebându-mă, dureros de trist: “Mai suna-vei, dulce corn, pentru mine vreodată?”. Mi-am răsturnat de mai multe ori viaţa la umbra frumuseţilor timişorene, ca şi cum acolo mi-ar fi fost miezul de lume şi de destin. Iar Clujul, pe care l-am cunoscut târziu, datorită marilor, neasemuitelor lui festivaluri, mi-a devenit reper de splendoare, așa cum Brașovul mă ademenește mereu să mă mut între munții săi demni, între oamenii săi buni…
Dar parcă abia după ce am început să cunosc, rând pe rând, marile oraşe ale lumii, am ajuns să mă sfâşii între mari iubiri.
Cum să stivuiesc în inima mea atâtea locuri, atâtea miracole? Există prea multă frumuseţe pe pământ ca să putem alege cu adevărat un loc, un singur loc. Însă, categoric, există pentru fiecare dintre noi câte o istorie care ne face să iubim mai mult şi mai mult un oraş, unul singur, din lumea întreagă.
N-am mai călătorit prea mult în ultimii ani, dar pentru totdeauna voi admira Budapesta, pentru splendoarea Dunării şi a clădirilor sale, şi pentru amintirile mele dulci clădite în nopţi de zâmbet și nesomn împreună cu Simona mea dragă. Am glumit mereu, amândouă, spunând că în drumul nostru repetat doi ani la rând spre țările nordice, tot Budapesta ne-a fost cel mai dulce popas. Mă tulbură amintirea Parisului şi a nevoii de dragoste pe care am trăit-o acolo ca nicăieri altundeva, într-o devastatoare singurătate. Mi-e mereu dor de Atena, unde eu și Sim am trăit aventuri nebănuite, de nepovestit altora, dar de păstrat pentru veșnicie, și mi-e cumplit de drag Dublinul meu, spre care s-au prăvălit toate mările Irlandei și toate dorurile dragostelor. Sunt încă îndrăgostită nebuneşte de Veneţia drumurilor de apă, pentru că e superbă, şi pentru că acolo l-am văzut, cu adevărat, pentru prima dată, pe iubitul meu Paul, pe care îl știam, totuși, de atâta vreme. Ador New Yorkul artistic în care am întâlnit-o pe Nina Cassian și Londra cea elegantă și veselă, deopotrivă, în care am fost, de mai multe ori, cu copiii mei. Mi-e dor mereu de Barcelona și de construcțiile ei fără seamăn pe lume – dar și de piețele uimitoare, încărcate cu mirodenii și fructe de mare. Iar în Ierusalim m-aş întoarce mereu, singură, în genunchi, să mă rog la Sfântul Mormânt, să sărut Zidul Plângerii…
Dar dacă ar fi să aleg un loc, unul singur, din întreaga lume, pe care să-l aşez în vârful de iubire şi admiraţie al inimii mele, probabil că, azi, când planeta întreagă a devenit neprietenoasă și periculoasă, aş alege tot limanul drag de acasă, Bucureștiul, adăpostul în care trăiesc și iubesc, în care mi s-au născut copiii, în ale cărui piețe am ieșit hotărâtă să schimb lumea, în care aprind lumânări la mormintele atâtor oameni dragi, ale cărui străzi din preajma Arcului de Triumf ori a Ateneului mă fac să lăcrimez mereu de frumusețe și de amintiri tandre, studențești, din anii când eram doar o fată uimită, așteptând să își înceapă viața și să-și trăiască dragostea.
Care este oraşul tău de suflet, locul-liman în care te-ai întoarce iar și iar?
Am sa iubesc, mereu, orasul Paris! N-am fost decat de doua ori, dar, de fiecare data, am avut sentimentul ca am trait candva acolo, Frumos, romantic si imens, il iubesc din timpuri imemoriale. Am vizitat Roma cu prietena sufletului meu si l-am descoperit cum nu credeam sa fie: impresionant prin arhitectura milenara, frumos prin minunatele gradini si romantic in unele locuri prea bine cunoscute. Am vizitat si alte orase, capitale sau nu din tari straine, dar si numeroase, aproape toate, orasele importante ale tarii noastre. Mi-au placut si am gasit, in fiecare dintre ele, locuri ce merita a fi revazute, cand si cand. București, capitala tarii noastre, imi trezeste amintiri dragi din vremea studentiei, cand trei saptamani, batute pe muchie, i-am descifrat frumusetile centrului vechi, a salilor de spectacole si a parcurilor minunate impreuna cu colegii si prietenii tineretii mele. Iar azi, venind in capitala, am sansa sa reintalnesc persoanele dragi inimii mele, pe finii mei, alesi de destin, intr-o zi frumoasa de primavara. Si totusi, voi spune fara tagada, iar si iar, ca Orasul Timisoara este sufletul vietii mele. Aici m-am nascut, aici traiesc de saizeci de ani, aproape si aici am aflat iubirile si frumusetile vietii mele. Parfumul florilor de tei e mai puternic ca oriunde in acest oras. Mesfarsitele parcuri ce il compun si trandafirii ce cresc peste tot, pe strazi, in fata blocurilor si in curtile oamenilor fac di acest oras, cunsocut si sub numele de „orasul florilor” cel mai frumos oras din Romania! Vizitati Timișoara si imi veti da dreptate!
Luminita, nu cred ca multi te-ar putea contrazice, nu cred ca exista prea multi romani care, vizitand Timisoara, nu s-au indragostit de ea! E un oras superb, cu o vibratie nobila, cu oameni fini…
Alice, cat ma bucur ca Iasiul are un loc in inima ta! Poate vreodata ne vom intalni, intamplator sau nu, pe strazile lui! 🙂
Camellia, ar fi minunat sa ne si intalnim intr-o zi, fata in fata, as fi foarte onorata. Esti un om special in inima mea.