Vizionarii propriilor noastre vieți

Pe măsură ce au trecut anii mei – rostogolindu-se mai festiv, în Revelioane cu rochie prelungă şi cercei cu sclipici, sau mai modest, în nopţi cu artificii văzute de la geamul casei şi pahare ciocnite în familie – am înţeles că numai oamenii pozitivi şi solari sunt în stare să mişte lumea şi să facă vieţile lor şi ale celor de lângă ei mai bune, mai demne de trăit şi de aducere aminte. Fie că sunt mari artiști, talentați, generoși și frumoși, fie că sunt oameni simpli și calzi, schimbarea stă în puterea celor cu suflet bun și fel nobil de a se apleca peste viețile celor de lângă ei.

Cinismul este, însă, uneori, apanajul unor semeni spectaculoși, cu gând ascuțit și minte îndrăzneață. Aşa că ne-am învăţat să-i admirăm, mai degrabă, pe cei care disecă lumea cu răutate, găsindu-i un milion de cusururi pe care, da, le-am văzut şi noi, dar n-am considerat necesar, n-am vrut sau n-am fost în stare să le extragem în afara bordurilor gândului. Da,  par geniali cei care văd tot şi au curajul să spună de toate, făcând de râs nimicnicia lumii în care trăim… Ce fascinanţi, amuzanți, interesanți sunt aceia ce demască faptul că iubirea e doar o plăsmuire a minţii, că a face dragoste e o activitate caraghioasă, că vieţile fericite sunt rezervate proştilor, că numai hoţii se îmbogăţesc, iar dincolo de viaţa asta nu ne aşteaptă decât eternitatea țărânei!…

Resemnarea este, la rându-i, arma celor care trec senini şi împăcaţi prin viaţă, fără să se umilească în speranţe ce se pot dizolva în clipa următoare. Nu e mai uşor să nu crezi în nimic, să nu te pângăreşti cerând sau luptând pentru ceva când, în 99% din cazuri, strădaniile noastre sunt jalnice şi zădărnicite de tot felul de nedreptăţi? Nu e mai simplu să nu vrei nimic, ca să te poţi bucura, la o adică, dacă soarta îţi va dărui vreo pomană, deşi tu ştii că soarta nu e niciodată prea generoasă?…

Ba da, e mai simplu. E mai uşor. Şi e, poate, mai prudent să dispreţuim ceea ce nu se poate schimba. Însă lumea merge înainte doar prin oamenii care se încăpăţânează să creadă și să spere în ziua de mâine. Care nu uită să fie curajoși și demni, să-şi înalțe rugăciunile, cu smerenie, către zeii, stelele sau universurile în care cred, care nu obosesc să scruteze după partea bună a lumii noastre. Iar atunci când lumea asta ciudată şi rea nu-şi arată, nesuferita, nicio parte bună, măcar încearcă să găsească partea bună a părţii rele din realitatea în care trăim, fiind recunoscători că au șansa să vadă și să înțeleagă. Să trăiască.

Poate că nu putem schimba tot universul. Poate că nu suntem toți Michelangelo, Shakespeare, Felinni, Pavarotti sau Andrei Șerban. Poate că istoria nu-şi va cheltui energia ca să ne reţină nouă numele. Dar vieţile noastre şi ale celor de lângă noi le putem înnobila cu bunătatea, cu frumuseţea, cu modestia, cu generozitatea, cu credinţa, cu loialitatea noastră, devenind astfel eroii unor amintiri frumoase, dacă nu ai unor opere grandioase.

Renunţând să fim resemnaţi şi cinici, putem deveni vizionarii propriilor noastre vieţi. Căci ziua de mâine va fi mai frumoasă decât cea de azi. Anotimpul de-acum va aduce mai multă înflorire în noi decât cel dinainte. Anul care a început ne va face oameni mai buni, mai demni, mai bogaţi, mai fericiţi şi mai iubiţi decât cei care am fost în anul încheiat. Nu trebuie să facem nimic altceva decât să credem. Iar atunci când, iată, calendarul își întoarce foile, iar cerul își reașază constelaţiile și zodiile în numele iubirii, să ne amintim că viaţa asta, singura care ne-a fost dată aici, pe pământ, e minunată și merită trăită.