Cateodata, cuvintele nu ma mai vor. Cateodata, ma simt tradata de ele. Si, in mod sigur, si ele de mine. Le-am folosit deja pe toate, de cele mai multe ori fara rost. Le-am pangarit asezandu-le in declaratii aprinse, in chemari ale uneor iubiri inventate, in descrieri de fapte pe care nu le-am trait niciodata.
Am spus, de prea multe ori, „te iubesc”, ca sa ma mai creada deja cineva ca eu stiu ce-i iubirea. Am spus, uneori, „am sa mor pentru tine”. Si nu am murit. Imi tarasc inca vinovatiile pe drumuri care nu duc nicicand la iertare. Cuvintele altora s-au dezbarat si ele de mine, mi-au mangaiat sufletul fara sa poarte in ele miez de adevar. Mi-au promis vieti, si morti, si sperante care nu s-au nascut vreodata.
Azi tac de dragoste si disperare. Azi nu mai stiu sa vorbesc. Toate silabele sunt arme ale neintelesului. Renunt la vorbe, ca la niste haine purtate prea mult. Si ma intorc, cuminte, la bataia inimii. Inima mea care, din bum-ul ei egal, monoton, inutil, n-a construit niciodata metafore. Ma retrag in nimicnicia mea de sange care pulseaza a dragoste, intr-un du-te vino care nu asculta de intelesuri asezate in fraze maiastre. Ma inchid in singuratatea mea in care inspir, expir, numai si numai fiindca sper ca, intr-o zi, intr-o alta zi mai inalta, voi regasi o alta respiratie, care, impletita cu-a mea, va suspina alaturi de mine in somn cea mai intreaga si mai definitiva poveste de dragoste.
Pana atunci… „m-apropii de pietre si tac. Iau cuvintele si le-nec in mare. Suier luna, si-o rasar, si-o prefac intr-o dragoste mare”.
„Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori
C-ai sa te-ascunzi intr-un ochi strain
Si el o sa se-nchida c-o frunza de pelin”
Unde sunteti dragii mei prieteni? Haideti s-o imbratisam pe Alice a noastra, s-o strangem tare, tare de tot la pieptul nostru.
Alice, noi suntem aici, noi credem ca stii sa iubesti, credem in cuvintele tale, n-o sa ne dezbaram niciodata de ele. Stiu….nu e suficient ….
Dar nu inceta niciodata sa speri, sa cauti, sa-i dai sansa sa-ti intalneasca privirea…..adevarata fericire e poate doar o clipa….iar acea clipa nu trebuie pierduta, poate fi exact acea privire…
era o zi cu soare, eu timida mi-am pus ce aveam mai bun pe mine, cu inima pura deschisa am porni la locul de intalnire! Imi era jena sa-l si privesc mi se parea prea mult pentru mine! A fost o intalnire in care trebuia sa dau tot cei mai bun din mine, si rezultaul a fost mi-au iesit numai prostii pe gura si radeam incontinu! M-a dus acasa, mi-a zis noapte buna si a plecat! au mai urmat iesiri in care descopeream un om cultivat, un om sensibil, bland, tandru! in penultima seara ne-am asezat pe o banca, s-a pus in spatele meu si mi-a mirosit parul eu emotionata nu stiam ce sa fac, iar el ca sa continue aura aceea senzuala imi spune „n-am sarutat nici un ingeras pana acum”! A fost un moment magic la care eu n-am putut sa-i fac fata si nu l-am lasat sa ma sarute! Ne-am sarutat prima data la el acasa pe canapea! si de aici mi se rupe sirul povestirilor frumoase! Aveam 19 ani, si totul s-a petrecut prea repede aproprierea noastra sexuala o vedeam prea repede nu m-a obligat dar vedem ca vrea si nu l-am refuzat dar stiam ca nu imi felul asta mi-ar placea! Eu inca mai suspinam dupa tandrete dupa emotie dupa dupa fluturi in stomac dupa retinerile ale de la incepul as mai fi vrut tot ce a fost atunci sa ma mai tina o vesnicie! Eram permanent suparata pe mine tot ce am facut vroiam altfel, vroiam ca vraja aia de la inceput sa ma invaluiasca si mai departe! mai departe m-a invaluit prostia ca am ramas cu el incontinuare inca 5 ani! a fost prea repede atunci si s-a dus totul! au plecat si de la el tandretele, vorbele dulci iar la mine au ajuns certurile! Nu ma mai vede nu ma mai citeste eu nu mai sunt ceea ce vrea el , iar el nu mai e ce-mi doresc eu! si acum trebuie sa-i pun capat! imi e asa greu!
Sunt prea multe prabusiri in viata ta, Alice. Iubirea asta la care te referi printre randuri, cat sa ne dai noua iluzia ca nu esti nici singura de tot, dar sa lasi si poarta deschisa spre alte povesti, nici nu te face fericita, nici nu te scapa de jalea ta cu care noi ne-am obisnuit, dar se pare ca tu nu. Eu stiu ca o femeie trebuie sa invete sa fie singura, mai intai, si abia apoi sa aspire la o poveste de dragoste fericita. Tu pari speriata de singuratate si cred ca de aici faci mereu alegeri neinspirate, care nu te duc nicaieri. Indiferent cat de folositor ar fi pentru inspiratia ta sa fii suparata mereu, in viata cotidiana asta iti va face mari deservicii, te va izola de toti si de toate. Si un barbat la fel, si el trebuie sa invete sa fie singur ca sa fie in stare sa-si gaseasca apoi partenera pe masura lui. Cat despre cuvinte, e adevarat, uneori, cand folosesti prea mult aceleasi vorbe, s-ar putea sa le demonetizezi. Eu ma feresc sa spun „te iubesc”, desi am iubit si eu cateodata. Dar am senzatia ca dupa ce ai spus „te iubesc”, nimic nu mai e la fel ca inainte, se distruge misterul, se termina cu asteptarea, iar femeia se culca pe-o ureche. „Ma iubeste, gata, al meu e”. Ei, n-ar trebui sa fie chiar asa. Fii mai restrictiva cu cuvintele, nu mai spune „te iubesc” chiar oricui, chiar daca asta simti. Asculta-ma, ca nu te-nvat de rau, vreau sa te ajut, dar am impresia ca nu tii seama de sfaturi niciodata. Numai aici, pe blog, multi oameni te-au sfatuit de bine, dar in tine nu s-a schimbat nimic. Esti tot trista, nici nu-mi vine sa cred ca poti fii mereu atat de trista, desi, crede-ma, sunt aproape sigur ca nu te prefaci.
Si eu sunt trista,toti suntem cateodata…dar eu nu-mi inec in lacrimi speranta si nu-mi ucid cu cuvinte grele si reci iubirea.Nu te pot sfatui ,Alice ,nu am nici o cadere sa fac asta,fiecare traim si iubim si simtim in felul nostru ,unic si irepetabil…dar cred totusi ca viata noastra e asa cum ne-o facem ,iar iubirile noastre chiar si atunci cand ne coplesesc n-ar trebui sa ne franga ci sa ne dea putere de a lupta ,de a trai …
Va dau dreptate tuturor. Viata e asa cum ne-o facem, Cora, iar tu, Sergiu, cu dreptate spui ca nu sunt in stare sa ascult de sfaturile bune. Fac numai greseli, iar cei pe care ii iubesc nu ma iarta. Iar eu, intr-un reflex autodistructiv, caut – si gasesc!- motive sa nu-i mai iert nici eu. Mi-e dor de liniste. Mi-e dor de acasa… Catalina, draga mea, prietena mea, inca o data te rog sa nu ma uiti in rugaciunile tale. Cum ii spun Ilonei, inainte sa adormim: spune tu rugaciunile, Nana, fiindca tu ai sufletelul curat si te aude mai bine Doamne, Doamne… Claudia, nici nu stii ce bine iti pricep disperarea. Nici nu stii cat de tare ma dor despartirile mele absurde, cat de cumplit ma sfasie blestemul lui „cine iubeste si lasa” si gandul ca ma va fulgera si pe mine dar si, de nesuportat, pe cel de care ma pierd, desi ne iubim, caruia ii fac rau, desi nu-i vreau raul, care-mi face rau, desi imi vrea binele… Ce greu e, ce pacat…
Iti multumesc pentru gandul tau bun! Asa e Alice ai dreptate, exact asta sunt „vreau sa ma dezic de el desi cred ca-l iubesc, ii fac rau desi nu-i vreau raul, imi face rau desi imi vrea binele”! Ii foarte greu ca nu ne-am gasit numitorul comun, ca inca ne dam cu capul de pereti dar in realitate poate suntem fiinte pentru alte fiinte! Poate nu-i pentru mine poate nu-s pentru el! Nu stiu cat o sa mai ratacesc pe poteca asta!te pup, si-ti multumesc pt mesaj!
„Poate suntem fiinte pentru alte fiinte”… Claudia, ma doare atat de tare gandul asta! Am simtit pana-n miezul sufletului ca suntem unul al celuilalt si, totusi, in fiecare zi ne-am dezis unul de altul, ne-am indepartat, am lasat strainii sa ne otraveasca cu banuieli si, mai ales, am lasat trecutul, cu dezamagirile lui, cu tradarile lui, cu blestemele lui, sa ne raneasca, sa ne nefericeasca, sa ne invadeze cu neincredere si cu moarte. Si cu ganduri despre sfarsit. Si cu gesturi de sfarsit. Si cu nesansa. Si cu nenoroc. Cum spuneam in capitolele cartii mele… Nu exista dragoste. Si nu exista viata dupa Alex. Si nu exista iubiri cu trup si suflet. Si nu exista zeite. Exista doar femei care iubesc fara sa stie sa iubeasca. Si barbati care iubesc fara sa stie sa ierte si sa inteleaga. Si iarasi as vrea sa spun „Noapte buna”, si nu stiu cui sa spun.
Draga Alice,
Cuvintele nu au cum sa nu te mai vrea! Tu, ca si prietena ta, Simona, v-ati nascut pentru a ne incanta prin cuvinte! Fiecare articol al vostru este minunat, nimic plictisitor, nimic in plus sau in minus, totul este extraordinar la felul in care scrieti: povesti traite, inventate, reinventate, fabuloase, emotionante, cu mesaj profund. Va admir sincer
Ma voi ruga, draga mea Alice. Ma voi ruga sa te ajute sa iubesti doar cum El stie sa iubeasca, fara nici-o conditie, fara asteptari, fara judecati. Ma voi ruga sa te ajute sa te accepti pe tine insati fara a te judeca pentru ca daca te vei judeca pe tine te vei gasi vinovata si te vei pedepsi. Il voi ruga sa te ajute sa zambesti chiar daca e ploaie sau vant sau furtuna, sa intre in inima ta, sa-ti fie inima grea de iubirea Lui, sa te ia in brate si sa simti mereu ca esti iubita. Pentru ca meriti multa iubire fetita noastra cu inima…..
Draga mea , te-am , visat te cautam in noapte, iar fata iti era acoperita de umbre.
O raza de lumina a patruns pe o fereastra si lumina ti a invadat fata .
M-am trezit cu imaginea ta in gind si in ziua aceea totul mi a mers bine
Si eu ma voi ruga pentru tine asa cim m-am rugat si pentru Ana
Dumnezeu sa ti ajute sa-ti gasesti linistea si fericirea.
Am mai spus-o, meriti sa fii fericita.
Te iubesc si sint convinsa ca , in curind vom primi vesti bune.
Dumnezeu sa ne ajute pe toti.
Va port in inima mea. Va spun voua „noapte buna”, dragele mele Claudia, Bianca, Nina, Catalina. Si Simonei, iubitei mele de departe, ii spun „Noapte buna”. Si barbatului vietii mele, singurul care-i al meu pe de-a-ntregul, lui Victor, puiul meu care-mi doarme alaturi. De la voi toti am sa invat sa iubesc, intreg si neconditionat, si am sa-mi gasesc linistea. Cat am gresit, gasind mereu cusururi iubirii primite, cat am gresit! Catalina, draga mea cu sufletul curat, Nina, blanda mea, inteleapta mea, vreau sa invat iubirea asa cum o stiti voi si cum mi-o daruiti, fara a cere nimic la schimb. Si cat de adapostita ma simt sub rugaciunile voastre! Va multumesc, va iubesc, adorm cu ochii plini de lacrimi, dar cu inima plina de recunostinta.
In incercarea de a fi unici, ne regasim visele, sau poate ceea ce a mai ramas dintr-un zambet uitat demult. Ne nastem si murim, existam si totusi nu existam, suntem sau poate ca nu suntem. Devenirea noastra, arta de a uita totul in speranta unui nou inceput, senzatia ca numai acum, si numai pentru acum traim, face din noi masina care sufera de egoism, si careia cu greu ii putem spune OM. Dar visul acesta, pe care-l traim ca si cum ar fi ultimul si caruia ii spunem VIATA, pentru unii un cosmar iar pentru altii un paradis, nu se termina niciodata, deoarece niciodata nu a inceput. Suntem in deriva, asemenea unei ambarcatiuni fara comandant, la discretia valurilor vietii. In copilarie nu sti sa urasti, invatam sa iubim, sa fim buni, sa fim intelegatori. Jungla in care traim ne face egoisti, rai si daca ne pierdem uzul ratiunii in suflet se naste ura, invidia. Asta confirma parabola alungarii primilor oameni din Paradis. Este adevarat, atunci cand cunoasterea incepe sa apara si sa se manifeste, apare si ura. Ura este a mintii, iar iubirea a sufletului, fiindca vine de la Dumnezeu, si este singurul instrument pe care-l avem la dispozitie pentru a-L percepe pe EL. In iubire simtim divinul, fiindca iubirea este transcedentala, ea nu este nici numai a noastra, nici numai a divinului, ci ea salasluieste in tot ceea ce exista, ca si in ceea ce nu exista. Cunoasterea este a mintii, dar poate mintea sa spuna ce e iubirea? Nu pote si nu va putea vreodata, fiindca acolo unde apare iubirea, mintea este complet depasita de situatie. Mintea nu este insa dusmanul iubirii. Sunt doar elemente diferite, aflate la granita fiintei, care sub aspect existential mentin fiinta intr-o stare sau alta. Prin cunoastere suntem in contact cu lumea, iar prin iubire in contact cu Divinitatea. Sa fi iubita Alice!
Nebunii au inventat dragostea. Inteleptul este intelept daca pur si simplu iubeste, iar nebunul este nebun daca crede ca poate sa cunoasca iubirea. Ea este inteligibila dar se traieste. Ea este o forta invizibila care te poate duce ori in Rai ori in iad. E ca si cum zeii ar juca zaruri si-ar elibera aceasta energie oarba din cusca sa, iar omul lovit este ridicat spre bucurie sau tarat in suferinta! Sunt lucruri ce le-am invatat din carti, dar oare luptam sa devenim o sluga a invataturilor noastre, si sa urmarim de pe muntii de carti pe vreme ce ne inaltam spre ceruri ca un adevarat Babilon, miracolul iubirii care se infaptuieste, acum, aici, pe Pamant!?! Trebuie sa ne asumam riscuri, dar sentimentul de frica s-a infiripat incat incat in mine si am inceput, sa ma gandesc la efecte, cauze, efecte… Dupa multe zile mi-am zis: „ma voi zdrobi oricum, chiar daca ma voi arunca de la etajul 3 sau de pe bloc”.
Ma simt mai usoara acum chiar daca cerul senin ma obliga la mai multe intrebari decat cel cenusiu, deoarece ma pune in fata prea multor sperante, ultimul ma ingroapa fara prea multe vorbe!
De cate ori cer sau astept ceva, ma prabusesc intr-o noua dezamagire. Probabil ca trebuie sa invat, mai intai, sa nu mai vreau nimic. Sa ma descurc cu viata mea plina de griji si probleme si necazuri si procese si soareci si hidrofoare stricate, de una singura, si sa ma arat lumii ca si cum n-as avea nevoie de nimeni. Dar eu am. Nu stiu sa joc rolul celei care arata celorlalti acea fateta care-o avantajeaza. Eu ma incapatanez sa cred ca, daca spun adevarul, adevarul ma va elibera si ma va face fericita. Am nevoie de dragoste si de un om care sa-mparta cu mine grijile vietii. Nu vreau sa joc, inselator, rolul printesei fericite, ca sa ademenesc pe cineva, si-abia apoi sa scot din joben incalcelile vietii mele. Sunt un om complicat, si, mai ales, port pe umeri raspunderi care nu-s doar ale mele. Am doi copii de mana, pe care trebuie sa-i apar si sa-i fac fericiti. Si stiu ca e greu sa gasesc un om care sa vrea sa-si asume rolul celui care ne apara pe toti, care ne iubeste pe toti. Dar eu ma asez in genunchi in fata icoanei – nu in fata lui, fiindca asta l-ar face sa ma alunge, stanjenit…- si ma rog sa mai treaca o zi care sa ma apropie de marele inteles, de marea noastra revelatie, de clipa splendida in care ne vom asuma si splendoarea, si grijile, si rasul, dar si plansul, si somnul impreuna, si nesomnul in doi, si copiii mei, si visul la copiii nostri. Iar daca nu va veni acea zi, imi va ramane mandria de-a fi pornit pe drumul pe care l-am vrut, drumul bun, drumul adevarului, chiar daca nu i-am atins niciodata limanul.
Cuvintele… de cate ori mi-au tasnit din gura.. de cate ori au sosit cu intarziere si de cate ori au fost gresit intelese! Uneori mult prea obisnuite, alteori atat de tainice, incat reuseau sa ma depaseasca si pe mine, acum nu-mi mai vin …dar poate lipsand o sa spuna totul. Sunt si eu exact cum ai scris dar fara raspunderi care nu-s ale mele! Esti ingrozitor de profunda, stupefiant de reala! Imi e greu sa-ti si vorbesc pentru ca tu spui totul, cuprinzi totul!
toata aceasta imensa suferinta iti va aduce intr-o zi nestiuta inca, mantuirea… vei pipai linistea cu toate degetele, intr-o lume de ciungi si de orbi si de surzi intr-ale pacii, in razboiul nesfarsit al lumilor interioare, tu vei intelege cel mai bine ca suferinta de neimaginat pe care o tarversezi te-a condus in modul cel mai firesc spre lumina.
sper sa simti cum si eu, la randul meu alice, te tin de mana, discret, timid, sa nu ma vezi, sa nu ma simti, sa nu te scuturi. asa cum si tu m-ai tinut de mana intr-o zi in care imi era greu cu mine insami, in mine insami, cu slabiciunile mele care, de prea multe ori ma ingretoseaza, ma fac sa fug de toti si ma seaca de lacrimi.
Sergiu, citez din tine, si ma cutremur: „dar am senzatia ca dupa ce ai spus “te iubescâ€, nimic nu mai e la fel ca inainte, se distruge misterul, se termina cu asteptarea, iar femeia se culca pe-o ureche”.
Spun, fara a aprofunda subiectul (nu cred ca merita), ca asemenea moduri de a privi lucrurile nu pot fi de acceptat, in opinia mea, desigur. Cand vei intelege ca o femeie are nevoie tocmai de asemenea cuvinte, permanent, de asemenea trairi, nelimitat, constant, dar nu pentru a se culca pe o ureche, ci pentru a-ti lumina TIE sau copiilor tai, mai intens viata, vei fi fericit. Pana atunci, razboiul „de-a soarecele si pisica” (pandindu-va cine se culca pe ureche mai repede, si de cand pana cand), observarea atenta si suspicioasa a trairilor celuilalt (indiferent ce „conotatie explicativa” o dam acestei stategii) numai iubire nu se cheama…In rest, as fi curios ce faci cand sesizezi ca ea „se culca pe o ureche’? Ii arunci cu vreo cana de peretzi sa se trezeasca? Sa stie cine e seful?
Uite, iti dau un sfat, desi si tu „am senzatia ca nu tii cont de sfaturi niciodata”. Incearca sa iubesti cu adevarat; atunci, doar atunci, vei vedea, cat de bine iti va fi sa strigi, lumii intregi, universului intreg „te iubesc”, cu bratele deschise, fara sa iti pese…
Pentru toti ceilalti, am a va face o recomandare, din suflet, si „am senzatia ca veti intelege”…
Va rog, vedeti filmul „Nopti in Rodanthe”. Fara a intra in subiect, va spun doar ca este povestea unei femei (proaspat despartita si cu multe griji , cu doi copii superbi, o fata de exceptie si un baiat cu multa nevoie de afectiune) si a unui barbat (dezamagit de esecurile profesionale, fara incredere in sine si fara puterea de a mai infrunta viata) care se ajuta unul pe celalalt, se inteleg unul pe celalalt, si care invata sa se ridice reciproc.
Va rog, vedeti filmul !Nu va voi spune mai mult din subiect. Doar va atentionez de pe acum asupra frumusetii ultimilor cadre din film !
Astept comentariile voastre, chiar sunt curios ce veti spune dupa film.
Alice, imi permit sa te rog si pe tine sa vezi filmul. Dupa ce il vei vedea,poate, vei constata ca, dincolo de „griji si probleme si necazuri si procese si soareci si hidrofoare stricate”, pot fi necazuri cu mult mai sfasietoare….De astea te temi. Restul, se vor rezolva, stii bine. Zic si eu…
intr-un fel, aparent simplu, tu alice ai nevoie de o familie, de o carapace care sa te securizeze in fata vitregiilor de tot felul, un loc numai al tau cu o iubire doar pentru tine, unde sa fugi de toti si de toate, cand obosesti sa-i mai cuceresti pe toti cu cuvintele tale miraculoase, cand ai nevoie sa taci, si sa fii imbratisata, cand ai nevoie sa spui banal, „alo, ia tu o paine in drum spre casa te rog”… si sa nu mai explici in rest nimic, nimanui… imi doresc cu toata forta sufletului meu, pentru tine, o asemenea intamplare, un asemenea destin. tu esti femeia care are nevoie de aceasta iubire profunda, doar pt tine, mai mult decat orice pe lume. de dragul ei, daca ai avea-o, ai putea duce toate razboaiele inter-relationale la care ai fi supusa. Dumnezeu sa te ajute, El care stie ce este mai bine pentru noi toti, sa te ajute, sa te ajute odata… la un loc cu (sau si prin) iubirea noastra, a celor care nu pot face altceva decat sa fie martori spectacolului tulburator care esti.
Ce lume mica! Nu pot sa merg tocmai la acest film, draga Muritor. Acesta era filmul pe care mi l-a promis, in doua randuri, barbatul meu, in care credeam. Am visat, am tanjit sa-l vad impreuna cu el si mi-ar fi imposibil sa merg singura si sa stau ghemuita, plangand, intr-o sala plina de oameni care se tin de mana. Iar gandul ca el a decis sa-l vada fara mine, in timp ce eu il cautam nebuna pe strazi, ca a decis sa mearga fara sa-mi spuna, luandu-si promisiunea inapoi, ma doare atat de tare, incat si numele filmului imi repugna. Se pare ca nu mi-a fost dat, si-atunci n-are sens sa ma impotrivesc sortii, care le randuieste pe toate mai bine decat o facem noi, straduindu-ne in zadar. Pe unii i-au marcat tradarile, pe altii i-au ranit uitarile, pe altii dezamagirile. Eu nu mai pot sa indur promisiunile incalcate. Asa am crescut, intr-o familie in care, in clipele lui cu toane bune, tata imi promitea ca voi avea si eu, ca toti ceilalti copii, patine, bicicleta, pian sau, cand am intrat la facultate cu medie enorma, rochie de la fondul plastic. Nu le-am avut niciodata, si, de fiecare data promisiunea a fost retrasa DIN VINA MEA. Eu nu citisem, nu facusem, nu ajunsesem, nu ascultasem, nu cantasem, nu spalasem, nu sperasem… Bla-bla-bla… Nimeni nu are curajul sa spuna, da, ti-am promis ca te duc la film si-ti iau sandale, dar intre timp mi s-a facut lehamite, sau nu mai am chef, sau mi-e rusine, de fapt, ca ti-am scotocit in geanta si nici n-am reusit sa dovedesc ce credeam eu ca voi dovedi in incercarea mea otravita de-a-ti demonstra ca nu ma iubesti – pentru ca eu nu pot sa indur sa ma iubesti atat de mult, as da orice sa demonstrez ca nu ma iubesti. E mai simplu sa spui, „eu ti-am promis, dar tu ai stins lumina, tu ai plans sau tu ai basca rosie. Sau… tu n-ai basca rosie” . Toate iubirile si toate promisiunile iubirii mi-au fost retrase DIN VINA MEA. Iar asta devine, repetat de atatea ori in aproape patru decenii de viata, de nesuportat. Da, Ana, am nevoie de o familie, de un om pe care sa ma pot baza, care sa dea fuga din orice colt al lumii sa ma apere si sa ma fereasca de griji si de necazuri, chiar si cand acestea s-au nascut DIN VINA MEA. Sa ma apere pe mine si pe copiii mei. Si stiu ca nu-i usor.
alice !!!! alice a mea!!! ce pot sa fac sa-ti zaresc surasul ?!!? ce pot sa fac sa-ti alung neputinta ?!?! ce pot sa fac sa te stiu fericita ?!?!
Daca trebuie ma fac si instalator sa rezolv pacostea aia de hidrofor, si cursa de soareci ma fac…ma fac ce vrei tu…..numai zambeste-mi, ridica-ti ochii tai cei frumosi chiar de sunt tristi si lumineaza-ne cararea, caci pe tine te vrem calauza pasilor nostri pierduti in zarea neputintelor noastre….pe tine te vrem, cea incercata de atatea si atatea caderi , cea-naltata de atatea si atatea izbanzi meritate….
Gandeste-te mai mult la reusitele tale, priveste-le cat poti de aprope …ele pot sa-ti dea forta sa-ti dea putere, sa-ti dea elan sa mergi mai departe….
Bucura-te pt tot ce-ai cladit, caci ai cladit frumos si trainic, ai plamadit minunat….Stiu minunea mea ca ai nevoie sa-mparti si bucuriile in doi , nu numai neputintele…..ce pot sa fac ?!?!?
Iti promit ca am sa rog cerul sa-mi mai dea o viata , o ultima viata, in care am sa cer sa fiu tot ce-ai fi vrut sa ai si n-ai avut, tot ce-ai fi vrut sa stii si n-ai stiut, tot ce-ai fi vrut sa poti si n-ai putut, tot ce-ai fi vrut sa FII si nu ai FOST …Iti promit ca am sa te fac fericita , si o sa ne luam o casa mare in care o aducem si pe Simonici, „o bona permanenta” care sa ne stea cu pruncii , iar noi a sa iubim, o sa visam, o sa contemplam lumea … si toate fi-vor dupa voia noastra….
alice a mea, „deparea” mea (iarta-ma ca nu reusesc sa fiu originala), ne ai pe noi….toti cei care te iubim, te vrem asa cum esti cu bunele si relele tale , lasa-ne macar sa-ti oblojim ranile,sa-ti sarutam sufletul, sa-ti sprijinim tamplele obosite, sa-ti fim aproape…..
Te iubesc minunea mea si nu mi-e teama sa-ti spun asta (chiar daca sergiu gaseste potrivit sa judece dupa alte norme , dar nu cele ale sufletului…) , si stiu ca nu spun vorbe mari, spun doar ce simt…
ma rog in noapte,in fiecare noapte – sa-ti fie bine….si stiu ca simti…..
Sergiu, nu cred ca se distruge misterul dupa ce spui „Te iubesc!” dar cred ca se demonetizeaza declaratia dupa ce spui universului intreg, in stanga si in dreapta, dupa cinci minute, „Te iubesc!”. Cred ca cei ce ar dori sa intre in viata ta pot fi coplesiti de atata iubire revarsata peste tot si toate si ar putea sa se intrebe „Eu unde mai intru in povestea asta?”, „ce fel de iubire exista acolo pentru mine? „. Eu nu cred ca atunci cand Alice striga ajutor are nevoie de ajutorul Muritorului, Monicai, Anei sau al altor admiratori de aici. Cred ca este un strigat autentic trimis in neant si cred ca ultimul lucru pe care Alice si-l doreste este sfatul cuiva. Cred ca a primit milioane de sfaturi de-a lungul vietii ei si pe toate a ales sa le ignore, asumandu-si, asa cum face mereu, decizia. Ceea ce cred eu ca mai trebuie sa-ti asumi, dupa ce spui : „Da, recunosc, e gresala mea, nu urmez nici un sfat, ma dau cu capul de pragul de sus si o iau de fiecare data de la capat chiar daca ma doare” este tocmai rezultatul deciziei si anume suferinta. Ai ales de fapt suferinta. Cred ca iti este teama de fericire, iti este teama sa il gasesti pe EL pentru ca asa ca in visele tale nu exista. El poate sa aiba intr-o zi febra si sa nu te poata apara, in alta zi se poate sa aiba un puseu de slabiciune, de lasitate si tu nu i-ai putea ierta asta si l-ai da jos din Paradis si ai pleca iar in cautarea LUI. Si apoi suferinta ta tine atatia oameni conectati la destinul tau, legati de scriitura ta…
citind (ca de obicei de mai multe ori) ce scrii aici, mi-am mijit ochii psihanalitic (nu stiu daca e de bine sau de rau, asa sunt eu, unde vad fapte si tristeti justificate macar partial de relatiile din copilarie, imediat hop si eu, cu pofta mea freudiana de a intelege mai bine)….
imi dau seama insa ca TU STII ca NU era vina ta, si asta e totusi atat de bine. nu te poti lasa ucisa lent de un sentiment de vinovatie inoculat de neputintele altora de a te intelege, chiar daca (sau mai ales daca) aceia sunt „ai tai”, oamenii tai, familia ta, iubitii tai, etc.
alice, daca vei avea chef, si timp, si stare…citeste „cuvinte care elibereaza” de marie cardinal…. daca nu ai citit-o deja, cred ca iti va placea tare mult…..
Alice,cateodata mi-e ciuda ca nu sunt eu barbat,te-as fi iubit eu,mult,unic,irepetabil,as fi stiut cum,te inteleg si ma doare nefericirea ta,chiar nu exista acel suflet de langa inima ta?!
Nu e drept,tu ne rasfeti cu vorbe mestesugite,in vreme ce esti pustiita si trista,nu e drept…Mi-e ciuda!Si totusi simti cat suntem aproape de tine?!
Esti imaginea mea in oglinda Alice. Azi am simtit marsavia fostului barbat iubit, adorat, plans. Sincer Alice, trebuie sa gasim calea de a fi fericite asa singure, alaturi de copii nostrii, de prietenii nostri care ne apreciaza si ne respecta, cu job-ul nostru, cu viata noastra. De ce sa avem nevoie de EL? De ce sa suferim pentru EL? Ne complicam prea mult viata. Esti mai inteligenta ca mine Alice, gaseste calea si spune-mi si mie. O seara frumoasa alaturi de copii tai.
P.S. Esti frumoasa cand surazi; am vazut pozele si emisiunea cu Nina Casian. Erai fericita Alice.
Cat valoreaza o femeie…
Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba urmatorul lucru pe o femeie: Ce tip de barbat cauti? Ea ramase un moment tacuta inainte de a-l privi in ochi si ii zise: Vrei sa stii intr-adevar? El raspuse: da. Atunci incepu sa zica: Fiind femeie in acest timp, sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea? Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani. Ea, stiind ce gandeste el, spuse: Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii. El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu. Ea zise: Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleg prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu „ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator. El ii zise: Ceri mult !! Ea raspunse: Valorez mult….
VALOREZI MUUUUULT ALICE!
Off…Alice…te inteleg prin ce treci. Si eu am trecut prin ceva asemanator, cand la 31 ani , avand 2 copii, am intalnit marea dragoste, visul meu de adolescenta. Mi-a promis marea cu sarea , stelele si luna de pe cer, m-a convins ca iubeste copiii mei ca si cand ar fi ai lui, m-a implorat sa-i fiu sotie la primarie , dar… subit si-a schimbat intentiile, motivul fiind ca pruncii mei ar fi mai bine sa locuiasca cu tatal lor.A durat 4 ani ca sa revin la normal.
La copiii nu voi renunta niciodata. I-am crescut singura, intr-o tara straina, au fost ani de zile in care imi doream sa dorm macar 6 ore consecutiv pe noapte.Da , e meritul meu ca i-am crescut si i-am educat cat de cat bine, ca sunt destepti si cuminti la scoala, dar nazdravani acasa si nu renunt la ei pt nimeni si nimic in lume. Imi vad de viata mea departe de familie si tara, suspinand cateodata dupa ”ce-ar fi fost daca…”.
Iti doresc sa gasesti puterea sa alungi tristetea, sa te linistesti si, cand ai sa fii pregatita , sa te intalnesti cu marea dragoste. Nu dispera, va rasari soarele si pe strada ta, intr-o buna zi.
Sunt coplesita de atata dragoste. Sunt impietrita, citesc cu mana la gura, ca o femeie simpla, uluita, speriata. Imi vine sa va spun ca nu merit atata iubire – dintr-un reflex care mi-a intrat in sange, acela de-a nu pune pret pe valoarea si pe realizarile mele, de-a ma purta ca si cum n-as merita nimic pe pamant. Am intarziat pentru ca… as fi vrut sa va spun ca am facut un act de curaj… Nu e chiar asa. Mi-e frica de singuratate, recunosc. Sergiu avea dreptate, cumva. Eu ma rusinez, adesea, de singuratatea mea, pentru ca am invatat sa cred ca, daca sunt singura, e, cum spuneam mai devreme, doar vina mea. Nu sunt indeajuns de buna pentru cel langa care as vrea sa fiu, nu merit sa-mi stea cineva alaturi, si alte explicatii distructiv-maladive. Cand sunt singura, in locuri in care ceilalti merg cate doi, am impresia ca toti ma privesc cu mila. Si-atunci, recunosc, n-am curajul sa merg singura la film, la restaurant, la cofetarie, la bar… In seara asta, in drum spre casa, m-am hotarat sa vad, totusi, Nopti in Rodanthe. Daca voi imi spuneti ca merita, daca Muritorul cel intelept ma indeamna sa-l vad, de ce sa nu fiu in stare sa-mi ofer un dar? Am vrut. M-am dus pana-n poarta cinematografului si-aproape ca scosesem banii de bilet, cand m-a palit, cumplit, neputinta. Nu, n-am putut sa merg singura la film. A fost peste puterile mele. Dar n-am renuntat chiar de tot! Pana la urma, am vazut Noptile din Rodanthe- am sunat o prietena careia i-a fost mila de deriva mea si, desi vazuse filmul deja, m-a insotit, si-am suspinat, pe doua voci, una langa cealalta.
E un film trist si frumos, ca viata insasi. E un film despre o femeie ca mine si ca voi -dar care seamana leit cu noi!- si un barbat precum cei din visurile noastre- insa, in scenariul filmului, visul devine real. Cel putin pentru o vreme… As vrea sa-l vedeti. De fapt, ca sa fiu cinstita, mi-ar fi placut sa-l vedem impreuna.
Monica, bine-ai revenit, ce dor mi-a fost de tine! Sa stii, instalator adorat ce-mi esti, ca hidroforul merge, astazi, dar am stricat poarta, am atins-o cu roata masinii si-a sarit de pe sina. Cu soarecele cred ca m-am descurcat onorabil. Urmand sfaturile unui pamantean iubit, am pisat o oglinjoara, am indesat cioburi in gaura prin care iesea soarecele in sufrageria noastra si-apoi am astupat totul cu silicon transparent. Mi-a fost foarte frica, dar m-am descurcat. Si sunt mandra. Cum spune Cristina… De cand m-am luat la tranta cu soarecele, parca valorez si mai mult.
Simona, si eu regret ca nu esti barbat. Poate intr-o alta viata, daca avem noroc. Pana atunci, va imbratisez, din tot sufletul. Pe toti, prietenii mei, dragii mei: Catalina, Nina, Muritor, Ana, Claudia, Cora, Leda, Sergiu, Cristina, Bianca, Simona, Laura, Monica.
Ce s-ar mai putea spune dupa tot ce asa frumos ati spus voi toti aici…Sunt fara cuvinte,Alice,toti suntem cateodata asa.Astept si eu cred de cand ma stiu o iubire asa cum visezi tu…vezi,necuratul ne-a pus sa citim in nestire povesti de iubire -eu tot cred ca de acolo ni se trage,dar eu mai pragmatica putin am ajuns la marea concluzie :NU EXISTA PERFECTIUNE.Asa ca ce putem face decat sa ne multumim cu ce avem,cu barbatii nostri asa cum sunt mitocani,misogini,uituci ,lenesi ,etc.Si intre noi fie vorba,nu crezi ca ti s-ar strepezi dintii de un barbat asa perfect…ca n-ar mai fi barbat!!!Cred ca de asta ii iubim,fiindca niciodata nu-i putem avea pe deplin si total.
Cu drag, pentru Alice
FÄ‚RÄ‚ CUVINTE
Te-am iubit prima
ÅŸi te-am iubit din prima,
fără rezerve,
fără asigurări,
fără comentarii,
fără logică,
fără frică,
fără milă
de mine,
de tine,
sau de noi,
fără menajamente,
fără jocuri,
fără scut,
fără teatru,
fără lacrimi.
Fără sens?
Fărâmă-mă!
Lasă-mi speranţa.
Bravo! Te felicit ca ai ales sa mergi in cele din urma sa vezi filmul! Cu pasi marunti dar siguri, cand nici n-ai sa te astepti o sa te loveasca iubirea la care visezi! Sunt sigura si imi doresc din tot sufletul sa fie asa! Bravo!
Nu exista sfat bun, nu pot face cum zic altii oricat de adevarat si real ar fi. In nebunia mea il iubesc. In inima mea aiurita si necugetata cred ca si el simte la fel. Il astept cuminte, suflandu-mi nasul si certandu-mi lacrimile care ma impiedica sa-l vad, sa-l miros, sa-l am.. Asa cum e el sunt si eu: cu trecut, cu angoase, cu vise, cu disperare, cu ras nebun si somn nelinistit.. Il inteleg si-l astept oricat mi s-ar parea ca doare, oricat mi-ar zice lumea care vede limpede si realist ca-mi fac rau. Si daca intr-o zi va pleca am sa-mi cert lacrimile din nou sa nu-i tulbure amintirea! Suntem prea mici si prea fricosi de credem ca din dragoste se poate suferi. Din dragoste se poate doar trai, se poate musca plin de pofta.. Imi canta Celelalte Cuvinte (poate-s mai bune astea)
O sa am o stea
O sa am o saltea
Si un palton de catifea
O sa am un ban
O sa am un caftan
Si o casa peste an
Si din cand in cand
De toate pe rand
O sa am un bun cuvant
Cu ce intensitate s-a trait aici.
Nici nu indraznesc sa mai respir!
„de cand m-am luat la tranta cu soarecele parca valorez mai mult ” – vezi ca se poate , minune !!! pe cat eram de bosumflata acum ceva minute, pe atat sunt de zambitoare acum (se mira si oamenii astia ce ma privesc dincolo de ecranul monitorului si nu-nteleg nimic) …vezi de-aia am nevoie de tine….
stii, eu sunt mereu cu tine, chiar daca nu apuc sa-ti scriu nimic…
am niste zile cumplite la serviciu si acasa….stii si tu sfarsit de an….bla-bla-bla…
acasa sunt in mutari …sper ca in week-endul asta sa ma asez la noua mea casuta…..
asa ca nu te-ndoi ca nu-s acolo ….chiar daca tac…veghez indelung si de-aproape, minunea mea alice….
nu adorm niciodata pana nu citesc macar un capitol din cartile tale, si am sa le citesc pana am sa le stiu pe de rost….pentru ca toate metaforele tale, toate hiperbolele tale ma aduc mai aprope de tine, ma fac sa traiesc la alta intensitate….e ca un preludiu inaintea visarilor abisale…am nevoie de ele, cum am nevoie de tine…
ai grija de tine minunea mea Alice, de Nana, de Victor ….si ai grija si de noi ….
o zi frumoasa tuturor
Imi pare tare rau ca am declansat atat de mult rau sugerandu-ti sa vezi filmul, Alice ! Sincer. Era un mesaj din suflet, ma gandeam ca iti va placea filmul si ca vei intelege ceea ce eu am inteles,dincolo de tot: ca doi oameni pot avea sansa sa o ia de la capat, chiar daca amandoi sunt speriati din cauza esecurilor,insa trebuie sa o faca impreuna,sprijinindu-se unul pe celalalt, nu avand asteptari (imperative) unul de la celalalt.
In plus, desi s-ar putea spune ca este „un film trist si frumos” (asa cum spui tu), iti dau dreptate, insa totusi fac trimitere la ultima secventa din film, cea la care ma refeream si in comentariul meu anterior. Ti s-a parut trista? Este o secventa a deznadejdii, sau a „semnelor” pe care numai iubirea le poate oferi? Ah..ocolesc cu buna stiinta cuvintele, pentru a nu dezvalui prea mult din film, pentru ca si dragii nostri prieteni sa il vada si sa ne spuna ce cred.
Cora, prezenta mea pe acest blog este o incercare de a va ruga sa nu vedeti in slabiciunile, temerile, esecurile, grijile sau indoilelile barbatilor exclusiv dovezi certe ca ar fi „mitocani,misogini,uituci ,lenesi „. Stiu, tendinta aceasta este,iar motive..din pacate destule sa credeti asta. Insa te ai gandit ca,uneori,in spatele „neglijentelor” unui barbat pot sta stari de oboseala, de slabiciune fizica, de indoiala, de suspiciune, de teama, de framantari, pot sta esecuri, precedente nefericite?
Si noi avem nevoie de sprijinul vostru,chiar daca,uneori, orgoliul nostru imbecil ne face sa pozam in „fara de suflet”. Insa noi am fost invatati ca, daca am exprima asta, „ne-am victimiza”. Insa, si noi avem si hidrofor care nu merge, si meseriasi care taraganeaza constructiile Taj Mahal-ului inchinat voua, si obligatii profesionale care ne rup de langa voi aruncandu-ne in 10 zari, si indoieli legate de voi, si…
ce dreptate are alice cand spune ca esti intelept, muritorul nostru… intelept si sensibil.
un barbat pe blogul numit de unii „al femeilor nefericite”… demonstreaza tu, dragul meu prieten, prin firescul existentei tale aici, ce terapeutica este aceasta adunare, spune si tu, crede si tu, ca ne vom ridica din amaraciuni si vom zambi tolerante muncitorilor lenesi care uneori intarzie construirea palatului metaforic, templului iubirii omenesti…asadar vom zambi si noi intr-o buna zi, molipsite de intelepciune, caci vom sti, vom simti adevarul de netagaduit: templul iubirii voastre, intarziat sau nu, in constructie sau finalizat sau neinceput inca….exista si pt el traim.
Asa e, Ana. Trebuie sa recunoastem, macar din cand in cand, ca barbatii aduc aici, in furtuna noastra de sentimente, un plus de liniste, o ofranda de intelepciune, un prinos de… je ne c’est quoi. Si inteleptul, sensibilul Muritor, mai ales el, dar si lucidul Sergiu, care a intuit atat de bine adevaruri ale noastre, si Costi, care, mai demult, a venit si mi-a adus o floare… Asa e. Si eu iti dau tie dreptate.
ÃŽmi port neliniÅŸtea
Ca pe o cruce,
Din somn în somn.
Mai greu e dimineaţa,
Când trebuie să o ridic
Şi s-o pun pe spate…
Camelia
Sergiu, ce bine daca ne-ai putea scoli cum sa „invatam sa fim singure mai intai”… eu m-as inscrie prima la aceste cursuri… Si cat crud adevar in aceste cuvinte: ” Tu pari speriata de singuratate si cred ca de aici faci mereu alegeri neinspirate, care nu te duc nicaieri.” (cu amendamentul ca poate nu toate alegerile sunt neinspirate …) „Indiferent cat de folositor ar fi pentru inspiratia ta sa fii suparata mereu, in viata cotidiana asta iti va face mari deservicii, te va izola de toti si de toate.”
Dar Sergiu, stii ce greu este sa mergi singura la un film, la o cofetarie, sau sa-ti petreci singura sfarsiturile de saptamana, sau sarbatorile noastre atat de frumoase, sau sfarsitul de an ? Si cand spun singura, spun sa nu fii alaturi de omul drag, sa nu existe sau sa nu comunice/vibreze la fel ca tine, chiar daca ai copiii cu tine, prietenii cu tine, parintii cu tine…
Primul meu sot mi-a spus si scris de multe ori „te iubesc” si m-a parasit dupa 7 ani, dupa ce am suferit un accident vascular cerebral. Nu am ramas decat fara auz definitiv la urechea stanga, fara alte sechele (din fericire). Dar s-a speriat si a plecat (dupa ce si-a gasit o alta jumatate…mai sanatoasa si buna de facut copiii pe care credea ca noi doi nu vom mai putea sa-i avem).
Mi-am revenit dupa prabusirea mea, abia dupa inca 7 ani, cand mi-am adunat franturile de ganduri si de trup si de suflet, am reinvatat sa traiesc si sa iubesc. M-am recasatorit si am facut la 38 ani o fetita, iubirea vietii mele. Actualul meu sot nu mi-a spus niciodata „te iubesc” – de-ar sti barbatii cat de mult ne lipsesc aceste 2 cuvinte ! Va exista intotdeauna un loc in inima mea care sa primeasca aceste cuvinte ca pe cel mai de pret dar si Dumnezeu mi-e martor ca nu m-as culca pe-o ureche daca le-as auzi !
Si eu m-am gandit, ca Alice, ca poate nu le merit…
Dar stii, Alice, dupa caderi, vin urcusuri si ajungem iar pe val, de unde se vad orizonturi de sperante, ape linistite sau involburate care inseamna de fapt, viata.
Omul acela la care visezi tu, Alice, nu cred ca exista cu adevarat. Nu exista acea iubire, asa cum prea bine scriai. Eu nu mai cred in ea de cativa ani. Iar cei care povestesc iubirile lor „perfecte” de o viata, cu siguranta au acceptat cel putin un compromis in relatia lor, pe care poate tu nu esti pregatita sa-l faci sau ti-ai propus sa nu-l faci deloc.
Leda, poate ca Alice nu-si doreste sfaturi, ceea ce-i spunem noi cu siguranta se regaseste deja in ea/ este, cum bine spune Catalina si nu numai ea, mult prea profunda sa nu fi fost deja cu un pas de gand inaintea noastra, dar pe de alta parte, cred ca ai dreptate ca a ales suferinta; „avem nevoie de suferinta / ca de aer trebuinta” (A.Paunescu).
Dar scriindu-i, ii aratam ca suntem alaturi de ea, ca nu e singura, chiar daca se simte asa, ca e iubita, chiar daca nu simte asa; incercam sa o alinam, sa o alintam…
Eu am invatat de la incercarile vietii mele (accident de masina la 9 ani, cu ruptura de rinichi si traumatism cranian, accident vascular la 27 ani ,etc) ca cel mai important este sa fii sanatos; apoi am invatat sa nu mai astept nimic de la ceilalti si sa daruiesc cat pot de multa iubire. Este adevarat ca foarte multi dintre cei cu care ne intersectam par sa nu ne merite iubirea, ba chiar ramanem uneori cu sentimentul (apropiat de ridicol) ca suntem refuzati – de la simplele gesturi sau cuvinte, pana la daruirea plina de devotament si sacrificiu. Dar eu am reusit sa depasesc aceste lucruri. Daruiesc fara sa astept nimic in schimb, iar daca se intampla ca cineva sa-mi zambeasca, sunt fericita. Nu inseamna ca am eradicat suferinta. Va face parte din mine mereu, pentru ca nu-mi gasesc niciodata linistea. Ca si tine, Alice, care nu-ti gasesti niciodata linistea…
Lupta cu soarecele si prestatia ta mi-au amintit ca si eu am vopsit acum 2 zile tevile de gaz pe care tocmai ni le-au instalat in bucatarie (!!) pentru a ne monta contorul (in timp ce el – nu contorul, ci sotul – era la sala de fitness)… Vezi ca putem ? Nu ca ne-ar face cinste asemenea indeletniciri, dar capatam incredere, mai adaugam valoare, cum spui tu…
mama mia… mi-a picat comentariul tau, camelia, intr-o perioada de deriva, de cautare acuta a locului meu…ca un pansament pe o rana adanca. nu e usor sa fii bun si sa accepti acele compromisuri care iti platesc o fericire calduta…nu e usor sa traiesti atatea drame si sa te ridici din ele mai bun si mai puternic, nu e usor sa fii sincer, vulnerabil, sa nu fugi, sa nu renunti…. dar uite ca exista oameni ca tine, care fac aceste lucruri admirabile. cat de mult te-a incercat si te-a maturizat viata si cat de bine iti sta, camelia! cuvintele tale au substanta. inteleg ce spui, multumesc (chiar daca nu imi erau adresate mie)… aveam nevoie de cineva curajos, pozitiv, optimist, pt ca momentan sunt si eu pe o linie extrem de fina a unei prapastii….
esti foarte frumoasa.
Iti multumesc, Ana. Cuvintele mele sunt adresate tuturor celor apropiati sufletului meu, tuturor celor din casuta asta, (cum frumos spunea una dintre prietenele noastre), a blogului lui Alice.
Ana, atata vreme cat prapastia nu este o boala incurabila, si chiar si atunci – in cazul celor cu adevarat curajosi, priveste-o in fata si infrunt-o; depinde de tine sa iei deciziile care trebuie astfel incat sa te indepartezi de ea, sau sa-ti alegi sistemele de referinta astfel incat prapastia din fata ta sa nu ti se mai para atat de adanca…
Si roaga-te la Dumnezeu, lasa acatiste la biserica; pe mine m-au ajutat.
Cu drag,
Pentru Muritor…Da ,ai mare dreptate tu esti aici o mare exceptie ,dar nu ai inteles ce vroiam sa zic.Nu spuneam ca nu exista perfectiune la barbati .Ea nu exista deopotriva nici la femei…si noi stim sa fim ticaloase si rele si lenese etc,eu nu cred ca nici unii dintre noi am fi mai aproape sau mai departe de perfectiune,suntem totusi diferiti si asta e bine pentru ca altfel cum ne-am mai dori unii pe altii,ce am mai cauta unii la ceilalti.
Camelia ,esti super,daca dupa toate astea cate ti s-au intamplat mai poti macar zambi si iubi e minunat.
Cora, iti multumesc pentru raspuns. Sunt de acord cu tine, nici barbatii nu sunt perfecti si nici femeile nu sunt perfecte. Generalizand, e corect.
Pe de alta parte, insa, ceea ce voiam eu sa spun este si ca, in spatele „imperfectiunilor” inerente, ar trebui cautate si elemente profunde, izvorate din probleme concrete, trairi neepuizate sau leziuni vechi.
Uite, la randul meu, admit ca gresesc. Stiu ca sunt suspicios uneori (adesea?), ca grijile ma apasa mult prea mult alteori (intotdeauna?), ca dorinta de a invinge in tot si toate ma domina adesea (mereu?). Insa, mai stiu ca greselile mele nu au nimic intentionat, nu sunt rele credinte, nu sunt vicii mizerabile de comportament.
Asta spuneam, la acest gen ma refeream. Haideti sa intrebam, seara, pe celalalt care este (aparent) absent de la masa, cu gandurile in alta parte, daca ii este ok. Stii cat de frumos este sa ti se spuna „auzi, tu, TU, ce mai faci, cum iti e?” si sa poti sa te descarci, sa plangi, poate, sau sa cazi,stiindu-te inteles, ridicat? Stiu ca stii! Noi…insa…
Ana, iti sarut mana pentru aprecieri. Si voi lua parte a comentariului tau („asadar vom zambi si noi intr-o buna zi) ca o promisiune facuta tuturor celor de aici.
Camelia, ceea ce ai scris e tulburator, ma inclin, te admir,ai tot respectul meu.
Da ,muritor ai inteles perfect ceea ce am spus eu…da stiu si cum e si cat de bine e sa te intrebe cineva cu real interes ce mai faci,dar cateodata atunci cand la randul tau intrebi asta simti ca intrebarea ta se intoarce inapoi , cu siguranta de bumerang,dupa ce s-a lovit cu zgomot prelung de zidul tacerii celui intrebat…Si atunci ce mai faci? Cand cel pe care il intrebi e omul tau iubit tu ce faci?Cand simt ca barbatul meu isi ascunde dupa marele zid chinezesc sufletul de mine,cand orice as face simt ca ceva intre noi devine neant si nespus si dureros ,ce pot face?
Comunicarea nu este punctul forte al barbatilor, Cora. Stii asta, nu? Spuneam mai sus, intr-unul dintre comentarii ca, atunci cand ne impartasim grijile sau slabiciunile, noi, barbatii, parem a „ne victimiza”. Si, atunci, nu comunicam nimic din grijile care ne apasa, preferam sa tacem, sa ne retragem in spatele „marelui zid chinezesc”, sperand (gresit, nu contest!) ca „autoritatea” noastra, orgoliul nostru (cumplit, admit!) vor fi, astfel, protejate.
E o explicatie. Pot fi si altele, desigur.
Stii,incerc un raspuns intrebarii tale din finalul comentariului (intrebare pe care nu o vreau retorica): „Ce poti face?” Nu renunta!!! Este imposibil ca iubirii sa nu i se raspunda cu iubire.
Doar daca iubirea lipseste, doar in aceasta ipoteza, intrebarea ta va deveni retorica si dureroasa, e adevarat….
Doamne Cora, cat de cunoscuta imi este aceasta stare de neraspuns, de introvertire, in care celalalt isi ajunge siesi, iar intrebarile se intorc inapoi… Ce faci atunci ?
Ce greu de raspuns… Nu mai pui intrebari si daruiesti cu riscul sa nu recunoasca, sa nu vada, sa nu inteleaga… Nu mai pui intrebari, sau daca o faci, esti pregatita pentru eventualele taceri, sau pentru monolog, sau pentru vreun raspuns plictisit; sau mai bine te refugiezi langa copilul adorabil, daca il ai, la bucatarie, sau intr-o carte, sau la TV, sau daca ai curaj, daca nu-ti e lehamite sa o iei de la capat, atunci iti iei inima-n dinti si-i dai un ultimatum prin care va trebui sa aleaga intre conditiile tale si rasfrangerea drumurilor voastre.
Eu l-am luat de cateva ori in parc si i-am spus ca trebuie sa vorbim serios si am vorbit si m-a ascultat cu interes, m-am asigurat ca asculta, ca intelege si o perioada a fost mai bine, dar cu timpul au revenit iar tacerile dureroase, amare, si am simtit ca nu e asa pentru ca neaparat vrea el sa fie asa, dar ca nu poate altfel. De cand am acceptat asta, mi-e mai bine; ne e mai bine, paradoxal in lumi diferite, care converg totusi spre locul de start si de sosire comun: acasa la noi.
multumesc camelia pentru lectia de viata pe care tocmai mi-ai dat-o ….esti admirabila…
multumesc muritorule pentru frecventa cu care ne arati ca ne putem baza pe tine si pentru intelepciunea sfaturilor tale….ana draga,mult curaj in alegerile ce le ai de facut, bazeaza-te pe simturi ele nu te vor insela niciodata ….vin din tine….
va pup cu drag si dor, pe toti…
Alice , iti multumesc din suflet!
Da,Camelia cam asa se intampla uneori ,cum spui tu si sincer,cred ca si eu am acceptat ca asa trebuie sa fie,desi cateodata e dureros si trist .Si uneori cred ca toate tacerile astea se pogoara peste noi nu din neiubire si nu din dezinteres…e altceva,poate si noi (sigur!!!) avem la randul nostru taceri care ii dor pe ei…sau cine stie? Poate ca si iubirea are nevoie de pauzele ei,cred ca obosim iubind ,impartasind totul si …atunci TACEM.Stiu ,Muritorule ca ,comunicarea nu e atuul vostru,stiu ca fugiti mancand pamantul de vesnicile noastre nemultumiri marunte pe care ,vai!,uneori(prea des,stiu) indraznim sa le tipam in gura mare ,dar pentru noi” a simti” fara” a spune” nu exista.
nina si catalina, mi-e dor de voi… siiincer, sincer de tot.
Pe langa toate dilemele mele …am avut totusi zilele astea o bucurie si de atata offff era sa uit ca trebuie s-o impart cu voi cu toti.Mi-a aparut iar un articol in Dilema Veche,ultimul numar ,”Oameni singuri „-e titlul.Astept parerile voastre cu mare nerabdare.De parerea ta ,Alice ,mi-e mai frica ca de judecata de apoi…
Doamne cita emotie in casuta azi !fetita cu inima ne-a unit din nou!
Dragii mei dupa lectia de viata pe care Camelia ne-a dat -o promit sa nu ma mai pling de
„marile” probleme care ma apasa
Cameliia , esti in in om puternic ,te admir si inca o data am invatat sa multumesc pentru tot ce am primit si pentru minunea de a fi un om sanatos ;iti admir curajul si forta si ti multumesc ca mi -ai amintit ce bogata sunt.
Ma rog pentru tine sa ti dea DUMNEZEU putere sa-ti cresti frumos minunea pe care cu siguranta El ti-a trimis-o.
Emotiile ma coplesesc iar cuvintele tac.
Si ce ma uimeste cel mai tare este ca toate aceste drame ti-au dat intelepciune si bunatate
in comditile incare ar fi inasprit orice suflet.
Cuintele tale mi au dat curaj,acum voi privi lucurile cu mai multa incredere
Ana , ma bucur ca esti optimista , trebiuie sa privim inainte cu oprimism si cu ingaduinta .
Camelia ne a- invatat in aceasta seara.
Va iubesc pe toti si va astept .
Si va multumesc pentru toate emotiile pe care le transmiteti sufletului meu !
Te sarut draga mea Ana,tocmai ti-am transmis un gind, dovada ca undele noastre merg pe acelasi canal.
nu am nicio indoiala asupra acestui fapt, nina mea draga, te sarut si eu si iti multumesc. imi iau energie de aici, ca sa plec maine catre o alta zi cu incercari si emotii. o perioada delicata, dar va trece cu bine, pt ca port mereu cu mine credinta si speranta si dorul de a urca mereu mai sus, vreau sa-mi inteleg si sa depasesc limitele si tristetile si dramele.
ma ascund in casa fetitei noastre, langa inima ei rosie, si langa toti ceilalti, si mai spun uneori cateva vorbe, de cele mai multe ori cam teoretice si cam abstracte, dar ma simt ca acasa cu voi, va ascult si in sinea mea va povestesc totul despre mine. compatibilitatea o simt si eu, Nina. va pup cu drag, si multumesc inca o data. pt tot ce traiesc aici.
Alice… ai creat un univers care marcheaza vietile noastre. imi vine sa plang…mai vorbim…
cora, „pe langa toate dilemele mele”…voi cauta negresit maine dilema veche, sa citesc despre oamenii singuri. sunt foarte curioasa ce spui tu acolo…:)
felicitari, oricum, anticipat 😉
Iti multumesc ,draga Ana pentru anticipate.Imi place tare mult profunzimea gandurilor tale pe care simt cu cata bunatate le impartasesti cu noi.Despre dileme…cine oare nu are?!!!
noapte buna,voua tuturor celor dragi din casuta inimii noastre a tuturor: Alice
si eu voi adormi cu voi in gind si visez la ziua cind ne vom intilni si ne vom privi in ochi
asa cum am facut in visul Catalinei.Intilnirea noastra nu e intiplatoare.Voi mi ati reamintit
ce inseamna cuvintul ingaduinta intr-un moment cind sufletul meu era bintuit de neputinta
de a mai ierta
Cuvintul tolernata , intoate sensurile lui , are pentru mine alte conotatii astazi ….
Si asta datorita tie Alice, si voua dragii mei.
Dumnezeu sa ne aiba paza lui pe toti si va multumesc ca m-ati vindecat de neiertare
Vin tarziu, in varful picioarelor, sa nu va alung visele. Va sarut cuvintele de noapte buna si ma intorc, datorita voua, prietenii mei, prea iubitii mei, la propriile mele cuvinte, de care ma dezisesem la ceas de cumpana. Va imbratisez, cu recunostinta, cu dragoste cat universul. Intr-un fel miraculos, si generos, si superb, ma tineti in viata, ma tineti in lumea in care ne-am intalnit, ma obligati sa fiu ceea ce vreau, de fapt, sa fiu.
Ma gandesc tot mai mult la o intalnire, ma gandesc la voi, tanjesc sa va vad si sa va tin de mana. Cat de curand am sa va invit undeva, intr-un loc in care sa ne minunam de cat de adevarati suntem. S-au spus atatea lucruri splendide aici, am sa revin cu gandurile mele pentru fiecare. Si-n seara asta ma rog eu pentru Catalina, care n-a fost aici, dar eu i-am simtit inima batand.
Buna dimineata ! Fug din lumea cea rea aici langa voi ,in casa sufletelor calde si bune .Si ce bine ca existati,voi ,mai nou ,refugiu si oaza si izvor unde sa vin si sa-mi adap sufletul insetat si obosit…Azi sunt trista,poate fiindca afara ploua ,poate fiindca …locuiesc singura pe jumatatea inimii mele si oricate porti cioplesc in sufletul meu pentru el…simt ca ma irosesc asteptand.Veniti macar voi,va rog!!!Portile sunt deschise.
Indraznesc sa va spun o poveste.Poveste care a inceput la foarte putin timp dupa ce am nascut,adica in 2002.Stateam acasa (acasa?),pro tv international incepuse nu de foarte mult timp sa se straduiasca sa ne incante cu programute cu dive si divi,iar eu ma uitam.N-am sa fac aici o pledoarie-scuza in care sa va spun ca mi-era dor (nu locuiesc in Romania),ca imi doream sa vad ceva in limba mea,ca…tot felul.Ma uitam,pur si simplu.Nu fara oprire,dar ma uitam.Alaptam si chiar deschideam televizorul,in ciuda faptului ca,dupa parerea specialistilor,in casa trebuie sa rasune doar discurile cu BabyMozart,Bach ori Beethoven.Am riscat si m-am abatut de la reguli,asa ca fetita mea a ascultat-o si pe Teo,l-a ascultat si pe Cristian Tabara si pe Andi Moisescu,dar n-am avut curajul s-o chinui (sau chinuiesc,cum se zice?) atunci cand era (si era des) o emisiune a unei doamne care simtea nevoia de repetare a unei operatii aritmetice…orice numar inmultit cu unu sau cu…una…ma rog,cred ca ati recunoscut-o toti,dar macar avem multumirea ca…a migrat.La una dintre aceste emisiuni (bibica dormea,pe cuvant) am vazut-o prima data pe Alice.Intr-un razboi nedrept cu un domn care „produce” acea revista pentru adulti pe care cred ca o rasfoiesc mai mult „neadultii”.In aceeasi perioada exista si o reclama la o noua revista.Tabu.Era in mai 2002,sper sa nu gresesc.Am cerut-o imediat.Si asa mi s-a trimis revista „Tabu” lunar.Asa am inceput s-o iubesc pe Alice.Teancul se ingrosa,n-am aruncat nici o revista (scuzati-ma,nu ma pot obisnui cu „nicio”),apoi,peste timp,am citit intr-un ziar pe internet ca redactor-sef la „Tabu” va fi altcineva.Dezamagirea nu a fost de lunga durata pentru ca Alice a inventat altceva pentru noi,cititoarele…in asteptare.Ne-a bucurat cu „Tango”,dar numai ea a stiut ce umilinte a indurat,ce lacrimi a mestecat.Eu am aflat cam ce s-a-ntamplat din una din cartile ei.Acum cateva luni i-am citit cartile,am plans odata cu cuvintele pe care le plansese si ea atunci cand le-a asternut pe hartie,pe monitor,pe sufletul ei.Am fost revoltata,dar nu puteam sa iau asupra mea dintr-o nedreptate incercata nu doar de ea si de oamenii fideli ei si noua,cititorilor.Sau puteam s-o fac,dar numai tacit.M-am bucurat ca a avut forta pentru un alt inceput (nu a fost un inceput,a fost o continuare,Alice),dar am avut convingerea ca doar ea,Simona Catrina,Aurora Liiceanu si inca cativa (e cacofonie?) au gustat amaraciunea integral.Am cerut „Tango”-ul si am tradat-o un pic pe Alice.O vreme.Mi se trimiteau cele doua reviste.”Tabu” si „Tango”.Sau…”Tango” si „Tabu”.Nu stiu daca din obisnuinta sau din dorinta de a avea satisfactia ca „Tabu” a intrat in randul…avantajelor si unicelor.Am mai tradat-o pe Alice atunci cand,fiind in Romania,am mers la o actiune a revistei „Tabu” pentru ca invitat era Marc Levy.Acolo am auzit o discutie intre doua tanti anonime ca mine,cum ca Alice Nastase scria bine,dar e impotriva barbatilor.Nici n-am indraznit sa zambesc,nici n-am indraznit sa dispretuiesc,nici macar n-am avut puterea sa fiu uimita.Niste ametite care atat intelegeau,de unde nu e…nici Doamne,Doamne nu cere,nu?
Alice,Simona,doamna Liiceanu,am incetat sa mai citesc revista…aia.De fapt,nici nu mai era prea mult de citit,era mai mult de privit.La o alta revenire a mea in Romania (ma ierti ca nu spun vizita,Simona) am participat la o discutie cu colega mea de camera de la camin si alte fete chiar destepte despre o revista a carei „infiintatoare” pretinde ca are un iQ foarte ridicat si scrie un jurnal in loc de editorial,in care vorbeste despre vacante spectaculoase,vestimentatie in care combina piese cu etichete sonore cu haine de la magazine pentru toata lumea (lumea aia,Simona,despre care vorbesti tu….profesori,muzicieni,pictori…intelegi!) si cat de fermecatoare e ea….oricum (eu as zice orisicum!),despre cat costa paharul de sampanie in pauza la Opera din Viena,despre accentu-i nobil graseiat (sau graseiat nobil,nu stiu cum se spune ; de fapt,nici nu stiu daca se spune),despre cum a fost ea la zece banci intr-o zi cu scopul,la fel de nobil ca si exprimarea,de a lua credit pentru a scoate pe piata (dar ce piata!) o revista…pentru intelectuali,despre faptul ca are angajat un domn cu renume in lumea jurnalistilor si…sa mai spun?A,da,vorbeste si despre toti barbatii pe care i-a marcat (cu iQ-ul fireste) si a caror existenta a fost schimbata odata cu prezenta dumneaei in viata dumnealor.Face aprecieri de tot felul,gen „X-leasca a fost la aceeasi sindrofie cu mine (MINE),i-am remarcat rochia Vera Wang si figura angelica,am intrebat in soapta cine e,mi s-a spus ca e sotia lui X,i-am facut favoarea de a o privi pe furis vreo doua minute si am incetat sa ma mai intreb regeste daca duduia ar avea si ceva in capsorul dragalas pentru ca m-am simtit privita de toata partea masculina…oh,yes…dorindu-ma….dar eu sunt doar prietena cu ei,nu ma pot clona…si-apoi,gandul meu e in alte sfere,astia sunt doar niste pamanteni…”.
Cam mult despre nobila domnisoara.Dar trebuia sa vorbesc despre naduful fetelor.N-astept confirmari,Alice,dar am vrut sa-ti spun ca toata lumea spera din tot sufletul sa nu fie ea cea amintita in cartea ta.Cu toate ca….asa s-ar parea.Alice,sensibila noastra,minunea noastra,cere sfaturi altundeva,sunt sigura ca inauntrurile tale n-au nevoie de retete.Alice,sa stii ca eu i-am „recitat” omului inimii mele articolele tale si i-am povestit despre tine ca si cand te-as cunoaste.Te imbratisez si te asez in rugaciunile mele.Si nu numai pe tine.Si pe Simona si pe doamna Liiceanu,si pe Alexandra Rotarescu si pe Nouria si pe Ionut Banuta si pe Petruta si pe voi toti,cei care munciti si traiti si pentru noi.Multumim.
Cora, vin eu, cea dintai, si vom veni pe rand, sa iti tinem de urat, si poate macar un pic de dor. Stiu cat de grea e singuratatea prin care treci, stiu cum e sa astepti un singur om, unul singur, si numai acela sa nu sune, sa nu vina. Drama este ca el totusi va suna, va veni, apoi va pleca din nou, prelungind agonia, amanand sfarsitul… Abia astept sa iti citesc articolul, dar de pe acum sunt mandra de tine!
Cora, am venit si eu linga tine, desi la mine e 4.35 in zori (nu ma intreba daca m-am trezit deja sau daca n-am adormit inca…). Am venit (cred) ca sa asteptam impreuna un impuls; traiesc cu ideea ca, daca ne adunam in grup compact de nadajduitoare, se va intimpla ceva maret. Cind se stringe lumea in port, e semn ca vine un vapor.
Si, recunosc, am venit si ca sa stau cu ochii pe iubita mea Alice. Pe care nu indraznesc s-o privesc insistent, ca sa nu-si aminteasca de termenul pe care l-am incalcat (iar) – trebuia sa-i trimit un material pentru Tango inca de pe 1 decembrie, dar n-am scris – voi scrie, ma adun, promit… Uite cum ma imprastii in noapte, sunt groaznica…
Voiam sa va spun inclusiv cum m-am luptat eu cu niste soricei la viata mea, asta apropo de oglinjoara sfarimata, eram in Calgary si monstrii cu blanita gri imi ruinasera viata si-mi incretisera fricile. Alice, Cora, eu adorm. Sarut lumina zilei voastre si plec – si revin, fete dragi…
Dragii mei prieteni,
Am fost cu voi si sunt cu sufletul alaturi de voi tot timpul. Am varsat o lacrima intr-un colt umil al biroului meu atunci cand am citit cuvintele voastre, cuvintele Cameliei. Dar mi-a fost greu sa vin…. V-am simtit emotiile, dorul tau Ana, rugile tale Alice. Le-am simtit ca pe o mangaiere blanda pe obrazul meu si am zambit in somn cand tu te-ai rugat pentru mine, draga mea Alice. Si din nou i-am multumit Domnului pentru tot ce mi-a daruit El, pentru printesele mele, pentru sotul meu iubitor, pentru voi toti.
Dar azi sunt trista, sunt lovita de unele cuvinte crude, cuvinte care ma lovesc in inima……
Dar va promit ca o sa-mi revin, nu stiu cand azi, maine, poate intr-o zi…….Si daca voi sunteti aici si ma strigati de dor trebuie sa-mi revin.
„Cand se strange lumea in port, e semn ca vine un vapor” – Simona Catrina
Dragele mele, bunele mele, sunt in holul unui hotel frumos din Brasov, si plang viscolit, probabil sunt o vietate caraghioasa si de neinteles pentru toti cei din jur, care n-au cum sa priceapa de ca plang eu, o femeie ratacita, cu un laptop in brate. Am venit aseara, am o lansare, o relansare de carte aici, la Brasov. Am venit cu Zeitele mele, si am venit sa-mi urmez dragostea, intr-un impuls hipnotic pe care nu mi l-am putut opri – si sper sa nici nu ajung vreodata ca luciditatea mea sa fie mai presus de ratacirile nobile ale iubirii. Am fost aseara intr-un restaurant frumos, m-am refugiat in lumina blanda, in delicii tandre, in savoarea vinului roze, in notele imaginate ale unui pian rosu… Am sa scriu, am sa va povestesc in revista. Si am adormit razand, si m-am trezit razand, iar acum plang de drag de voi si de speranta- lacrima mea nu e otravita, ca in alte zile.
Si vreau sa va spun ca si eu cred si simt, ca de atatea ori, ca Simona, sufletul meu pereche, are dreptate. Trebuie sa strangem randurile, sa ne tinem de mana, sa ne ridicam una pe cealalta cand cadem, sa ne tinem de singuratate si de rabdare si de incredere. Si iubirile noastre mari si fericite vor ancora ca vapoarele, suntem impreuna, suntem in portul nostru, femei splendide si nebune. Lacrimile noastre imblanzesc mareele. Si le obliga sa ne-aduca fericirile pe care le-am asteptat o viata. Pe care le imploram. Pe care le meritam.
Lara, bine ai venit, stai langa noi! Cat de tare m-ai ravasit cu povestea ta despre povestea mea… Iar tu, Catalina, buna mea, draga mea, te rog sa te scuturi din deznadejde, fiindca avem nevoie de tine. Pentru noi, daca alte motive nu ti se arata demne acum, la ceas de obida, macar pentru noi trebuie sa ierti si sa uiti si sa mergi mai departe.
Si eu ma alaturi tie, Cora, in ziua asta atat de umbrita (mie mi-a murit ieri o matusa…); si tie, Catalina ranita de cuvinte si tuturor nemangaiatelor, nepretuitelor suflete care cauta si cauta si asteapta si se prabusesc si renasc din propriile lor forte si cautari si apoi … incep sa se miste in ritm de Tango…
Abia astept sa-ti citesc articolul, Cora! Ce bucurie, sa-ti apara articolul intr-o revista. Bucura-te de lucrurile simple, desi acesta nu este catusi de putin asa, simplu…
Ce frumos scrie Alice despre singuratati si asteptari, incercand sa ti le aline.
Sunt atat de dureroase si asteptarile si singuratatile, dar mai ales insingurarile…
Suntem aici pentru a nu te insingura, pentru a nu ne insingura…
A aparut revista noastra (daca-mi permiti, Alice, sa-i spun asa), Tango. Haideti s-o citim, daca nu ati facut-o inca.
Succes Alice, la intalnirea de la Brasov!
Va imbratisez pe toti – pe toate,
draga Alice, draga Simona, de cand am inceput sa citesc articolele voastre, dialoghez cu voi in gand de nenumarate ori, pe teme diverse, dar mai ales pe marginea problemelor aduse de zbaterile iubirii, ale permanentelor incercari de armonizare a relatiei barbat-femeie. dupa cum ma asteptam, sentimentul neimplinirii in iubire este resimtit de toate femeile si, bineinteles, este amplificat de nivelul spiritualo-inteligento-culturalo-ereditar si nici-nu-mai-stiu cum sa mai zic 🙂
desi am (doar sau deja) 29 de ani, nu m-am decis inca daca aceste probleme s-au accentuat in decursul timpului, sau au existat dintotdeauna, insa noi nu suntem capabile sa simtim cu adevarat decat contemporaneitatea, iar istoria nu o percepem decat ca miscari sociale, politice, fara a putea crede ca, acum 200 de ani, femeia cu boneta sau voaleta isi simtea inima grea. da, stiu, gasim chinurile iubirii in literatura din cele mai vechi timpuri, dar avem senzatia ca acolo sunt relatate experiente exceptionale ale unor oameni exceptionali, niste ´anomalii´ emotionale impinse uneori la extrem, bune sa figureze intr-o arhiva a umanitatii la litera ËIË de la Iubire, bune sa serveasca drept dictionar in delirul indragostitilor din toate timpurile, in cele cateva luni in care trec prin aceasta ingrata stare etc.
si totusi, eu constat in jurul meu, dar si cand ma uit in oglinda, extinderea suferintei provocate de iubire. si, ca sa fiu mai exacta si mai simpla in exprimare, femeile sufera ca niste martire, fie pe esafodul unei relatii, fie din motive de singuratate. acum… am vazut ici-colo si cate un barbat cu soarta de femeie sau altul prins pe picior gresit intr-un anumit moment, dar nu atat incat sa declar ca suferinta asta din iubire atinge ambele sexe, in egala masura.
cunosc mii de povesti, diferite in concret, dar cu aceeasi esenta, si anume femeia plange, femeia asteapta, femeia intelege tot-tot, femeia iarta, gaseste circumstante atenuante domnului iubit, femeia tace cand trebuie. in acelasi timp, femeia trebuie (e adevarat ca nu-i cere nimeni in mod explicit) sa fie pe rand, in functie de ´necesitati´, proasta, desteapta, blanda, dura, calina, pura. intre timp, trebuie sa se ingrijeasca pentru ca, in definitiv, are si un important rol in bucurarea ochiului; daca i-a dat Dumnezeu niste minte si a facut o scoala, trebuie sa aiba si un job, si nu exista doar joburi feminine de PR, doctorita oftalmolog sau un job sexi de plimbatoare de biblioraft… nu, in realitate, in munca cotidiana, femeia trebuie sa lucreze in excel, in visual fp, in linux si, in timp ce fac asta, nu trebuie sa se strambe si sa se scobeasca in nas cum mai fac domnii, ci sa aiba grija ca fardul sa nu se intinda, iar ciorapul sa nu se rupa.
pana la urma, dintotdeauna barbatii au inselat, au parasit, au tradat, nu s-au ridicat la acelasi nivel afectiv cu cel al femeilor, au zburdat, de ce protestul femeilor este mai mare acum? sunt mai multi barbati care provoaca suferinta sau sunt mai multe femei care nu mai pot indura? ce confera putere barbatilor, de ce sunt ei atat de liberi? ei sunt liberi cu inimi odihnite, noi suntem prizoniere cu inimi ravasite.
in fine… constat pe acest site o miscare care mie mi se pare de un feminism… feminin. ma intreb daca este un fenomen izolat, al femeilor singure, nefericite, fara soarta, care au totusi instrumente de exprimare, sau reprezinta un real semnal de alarma?!
O, da, „femei splendide si nebune” – ce-mi place asta !! „imblanzim mareele cu lacrimile noastre” Supeeer, cum ar exclama Dori a mea. Frumos, tare frumos !
Iubitii mei, incerc sa fur o clipa de fericire si sa pasesc pe acest tarim de vis.
Povestea Cameliei a data existentei mele noi valente, si ma bucur nespus ca aceste povesti de viata mi-au marcat existenta in mod minunat si astazi pretuiesc lucruri care pina mai
ieri trecusera pe planul doi.
Catalina mea si a noastra e trista , dar gindurile voastre frumoase i au bandajat sufletul
si au venit intr-un moment neptretuit.(nimic nu e intimplator, va spuneam).
Si cu siguranta Rugaciunile tale,buna noastra Alice o vor ajuta.
Fug ” in lumea cea rea”in speranta ca la ceas de seara va voi gasi in acest loc al visarii
Va imbratisez si va astept
ingerul meu Catalina, asculta atenta sfatul lui Alice si uita-i…iarta-i si uita-i pe toti, vino la noi, inchide ochii si priveste atenta in jurul sufletului tau…. esti iubita, nu uita cat esti de iubita! ce mult ar vrea cei care lovesc cu cuvinte grele sa fie iubiti si ei… intelege-i si zambeste-le senina, tu poti sa faci asta, esti atat de curata, draga noastra Catalina, hai te rog, e imposibil sa suportam ca tu sa fii atat de trista, pt ca noi trebuie sa ne sprijinim pe linistea si pe dragostea ta. avem nevoie de tine!
te iubim si te imbratisam, nu simti mangaierea? ia vezi, nu cumva e mai puternica decat duritatea acelor cuvinte? pune tu singura in balanta…
Alice, sinceritatea este arma ta si scutul tau. Te iubim pentru ca ne regasim fiecare, mai mult sau mai putin, in povestile tale de viata, de iubire.
Sa nu te schimbi!
Din nou am simtit cat de puternici si frumosi sunt oamenii cand sunt impreuna. Alaturi de voi prind aripi, in bratele voastre nu ma mai tem de nimic. Ce bun a fost Dumnezeu cand ne-a daruit privilegiul de a fi si de a avea prieteni!!!!
Aveti dreptate. Nu merita sa fiu trista, dar nu-mi pot impiedica sufletul sa nu fie dezamagit.
In seara asta tristetea a inceput sa plece din sufletul meu, dar au ramas urmele ei…..dar, nu-i nimic… va am pe voi… Pentru voi, asa cum ai spus draga noastra Alice, trebuie sa iert, sa uit si sa merg mai departe.
Multumesc (din sufletul meu mic), multumesc pentru imbratisari Ana! Caldura lor a reusit sa topeasca incet, incet, duritatea acelor cuvinte.
Multumesc, dragii mei prieteni!!
Buna seara din nou.Cam liniste,prea multa liniste ,fetelor in casuta.Aici la mine galagie multa :puii mei se joaca impreuna si-mi ravasesc casa.VOI,ce mai faceti?
Multumesc Alice pentru mana ta intinsa si tie Simona cea de la capatul lumii ca veghezi asupra noastra …Catalina,draga mea toate trec,tristeti si bucurii la fel…maine va fi soare in inima ta ,vei vedea!sunt langa tine cu sufletul meu muuuult mai mic decat al tau!
Ana,draga,eu pe tine te simt asa un fel de capitan de echipa…ne imbarbatezi pe toate …oricand si esti buna si frumoasa,simt asta.
Ce-o fi cu tine ,Muritor,ne lipsesti!?
Camelia tu esti de-a mea !si eu ma bucur ca sunt nebuna…ce am putea face noi cu normalitatea cand e plina lumea de ea?
Fetelor,dragelor,sa va spun:e asa de bine aici,in casuta aceasta,asa ma bucur sa-i fiu locatara,…si voi toate,si Alice,scumpa de Alice…,sunt fericita!Va pup si va imbratisez!Am senzatia ca ne stim de la inceputurile lumii…de cele mai multe ori nu scriu,mi-e frica sa nu rup vraja…
Dragele mele ,Camelia si Cora intru si eu in clubul vostru ,eu sunt un om nebun fericit sa ma aflu printre suflete atit de frumoase
De cind am devenit locatara a acestei casute totul imi iese , mi-e si frica sa o spun.
Si chiar daca am toate motivele sa fiu pesimista(vezi semnalele ce ne pindesc la tot pasul),
imima mea vibreaza de optimism si imi spun ca totul va fi bine, ca ziua de miine va fi mai luminoasa.
Am invatat de la tine Camelia draga mea, iti multmesc pt curajul si optimismul cu care m-ai „molipsit”.
Tristetea Catalinei mi-a umbrit ziua de azi dar vorbele voastre au pansat-o si au bucurat-o
Va multumesc dragii mei .
Alice, dupa ce vei fi terminat cu plictisitorul cotidian astept sa ne dai vesti bune.Eu deja simt asta .
Ana ,te sarut te iubesc si te astept.O astept si pe Monica cea blinda si pe muritorul nostru intelept.Cora, sufletele noastre vibreaza in aceeasi directie.Va astept
Stiu Cora, te simt aproape de sufletul meu. Va simt pe toti. Ce m-as face eu fara voi, dragii mei, dragele mele?
Simona, nu trebuie sa-ti fie teama ca rupi vraja. Nu e nici-o vraja, sunt doar sufletele noastre asternute in casuta fetitei noastre cu inima.
Monica, te asteptam si pe tine atunci cand termini mutarile la noua ta casuta.
Anaaaaaa, tu esti o minune de fata. Iarta-ma, am fost egoista astazi! Si tu erai aproape de o prapastie. Sper din toata inima ca te-ai departat de ea.
vai cu cata pofta am ras citind mesajul tau, Cora! multumesc mult, inteleg bine ce vrei sa spui, si ma gandesc asa, in joaca, in ipoteza in care sufletul meu ar fi capitanul metaforic al vreunui vas….el nu s-ar putea numi titanic, niciodata…. numai valurile vietii mele interioare si tot i-ar tine pe toti la suprafata. dar cel mai bine e sa cultivam si sa invatam modestia, sa fim cu totii ECHIPA ideala, fara functii mari si fara pretentii, sa fim simpli, sa ne tinem de cald unii altora, imbratisandu-ne, in acest port unde, cum spune Simona, e mai mult ca sigur ca va veni un vapor….
in alta ordine de idei, regret sincer ca nu am reusit sa cumpar dilema….nu am renuntat la idee insa. maine, sper!!!
… and for what it’s worth…nici eu nu sunt o fana a normalitatii, si as depune cu modestie (dar cu incredere) o cerere pt un locsor mic in „clubul” vostru, al ” femeilor nebune” si, prin asta „splendide”…
ah, Simona, stiu ce zici despre vraja de aici, din casuta! o iubesc si eu, o respir impreuna cu voi. simt cum Dumnezeu insusi ne-a inspirat, ne-a adunat, ne-a daruit pe unii altora, si sensul acestor intamplari se va arata pentru fiecare in parte, in cel mai pozitiv mod cu putinta…stiu eu!
muritor, Cora are dreptate, chiar asa?! stai cu laptopul in brate fara sa ne scrii macar un rand?
of, Catalina, ce lume minunata ar fi aceea in care toti ar fi egoisti ca tine!
nu am depasit inca prapastia, nu se rezolva usor genul acesta de lucruri, trebuie sa am rabdare multa, si cad uneori, Catalina mea, alunec in neguri si mi-e atat de rau, si plang ca o proasta asa cum facem toate (sau majoritatea) pe aici 🙂
imi reevaluez insa valorile, clipa de clipa fac asta, fara ele, nu as putea rezista, sincer!
cred ca am mai spus asta, pe la inceputurile mele pe blog, ca imi recunosc dependenta de iubire, de familie, de „ai mei”, si mai recunosc ca fara ei, nu e nicio indoiala, m-as sinucide. copilul meu, sotul meu, o mana de prieteni, putini si de nadejde.
si acum, lumea asta „nebuna si splendida” la constructia careia particip cu frenezie, cu tumult, cu sange de inima…VOI, VOI, frumosi si dragi membri ai echipajului pregatit de imbarcare…
„dragi membrii ai echipajului pregatiti de imbarcare”. Pregatiti de imbarcare incotro, draga mea Ana? Sper intr-o lume mai buna, mai dreapta, o lume a adevaratelor valori. Visez sa traiesc intr-o lume plina de dragoste, unde cuvantul rautate nu este cunoscut de nimeni. Visez…..
Si eu sunt dependenta de iubire, Ana. N-as putea trai o zi fara iubire, fara printesele mele, fara barbatul vietii mele si acum…. fara voi. Ma hranesc cu dragostea lor si a voastra.
„Nimic nu e mai dulce ca dragostea; nimic mai puternic, mai inaltator; nimic mai cuprinzator; nimic mai fericit, mai plin, mai bun…in cer sau pe pamant.” ( Thomas Kempis)
Ana si eu teiubesc. Si stiu ca vei trece cu bine peste aceasta experienta .
Am si eu momente cind deznadejdea imi suiera in suflet.Dar am prins curaj si mi spun mereu
ca trebuie sa trec si peste asta.Trebuie sa privim inainte cu optimism .
Si asta datorita acestei „lumi nebune si splendide” care mi-a dat curaj si speranta ca pe lume sunt si oameni al caror suflet mai stiu sa vibreze, sa viseze si sa se inalte.Si asta ma face sa simt ca ziua de miine va veni cu mai multa lumina si ca rutatile nu ne vor atinge.
Si mai stiu ca pe fetita noastra cea iubita o pindeste ceva minunat . Simt asta si astept ca vestile bune sa intre in casuta noastra unde emotiile si vibratiile se impletesc , ne inconjoara
si ne inunda inimile.
Iti multumesc Alice si voua dragii mei pentru minunea de a fi trait toate acestea.
asa este Catalina draga mea nu putem trai fara iubire , iubirea ne face mai frumosi ,
iar printelesele noastre sunt lumina ochilor nostri , si cum sa traiesti fara lumina?
Voi adormi si noaptre asta cu voi in gind , in speranta ca miine ne vom regasi in aceasta casuta a sperantei.
Noapte buna , dragii mei
Doamne, ce frumos e aici !
E galagie („aici la mine galagie multa :puii mei se joaca impreuna si-mi ravasesc casa”- Cora), este buna-dispozitie („vai cu cata pofta am ras citind…” -Ana, „am adormit razand, si m-am trezit razand”- Alice), e speranta („mai stiu ca pe fetita noastra cea iubita o pindeste ceva minunat” -Nina, „iubirile noastre mari si fericite vor ancora ca vapoarele”- Alice, „plang de drag de voi si de speranta”- Alice), e dragoste („visez sa traiesc intr-o lume plina de dragoste”- Catalina, „am venit si ca sa stau cu ochii pe iubita mea Alice”- Simona Catrina).
Sunt aici, ma bucur de tot, si raman in spatele luminii degajate de voi, temandu-ma, ca si Simona Radoi, „sa nu rup vraja”.
Alice, legat de unul dintre comentariile tale („ma gandesc tot mai mult la o intalnire, ma gandesc la voi, tanjesc sa va vad si sa va tin de mana. Cat de curand am sa va invit undeva, intr-un loc in care sa ne minunam de cat de adevarati suntem”), la ce te gandesti? Shhh, ramane intre noi, familia ta de pe blog, promit !:)
Buna,buna,buna dimineata ,dragele si dragii mei!Voi vedeti miracolul ascuns printre noi?Simtiti vraja ce se naste aici in afara de timp si spatiu ,pe o planeta doar a noastra ,planeta splendorii …si a iubirii? Abia ma dezlipesc seara de voi,iar dimineata pana ajung la birou ca sa va intalnesc mi se pare o mica vesnicie.Si incep sa va cunosc,sa va stiu de parca mi-ati fii frati de suflet si dor.
Stiu ca lui Alice i se intampla ceva minunat ,fiindca atunci cand tace e semn de fericire…si abia astept sa stiu daca Catalina e mai bine azi,daca norii din inima ei s-au risipit in patru zari ,lasand in urma cer senin ,toate cate trec peste noi ,Catalina sunt doar incercari,si le depasim fiindca suntem mai buni decat altii,vrem sa fim mai buni!
Ana,draga,crezi ca am fi aici vreunul din noi daca nu dependenta asta de iubire incrancenata si afurisita nu ar urla in noi spargand timpanele lumii !? eu cred despre mine ca o singura menire am in lume…de a iubi ,vesnic si neconditionat,de a-mi cerne sufletul prin sita iubirii peste lume ,de a-mi imparti inima pana la ultimul atom celorlalti ,si e bine ,fiindca tot vine Mosul Nicolae si altceva nu am sa va dau si voua!De cand sunt mama de doi pui,print si printesa stapanii sufletului meu,viata mea o inchin altora,tuturor,numai mie nu.Si am inteles ca iubirea se masoara in sacrificii,nu in vorbe ci in fapte.
Alice, esti in Brasov. Sunt suparata ca, desi citesc ziarele, nu am vazut nicaieri promovarea lansarii tale. As fi vrut sa te intalnesc, sa te salut, sa te privesc in ochii si sa simt ca nu sunt singura pe lume. Ai fost asa aproape de mine si eu nu te-am putut atinge. Te-as fi intampinat cu drag, cu fast, cu bucurie asa cum tu ai intampinat-o si asteptat-o pe NINA CASIAN. Pentru mine tu esti NINA CASIAN la tinerete.
Am deja toate cartile tale dar, daca eveam norocul sa fie atinse de tine, ar fi devenit nepretuite, tezaurul meu. Tezaurul inimii mele esti tu ALICE.
Sa ai o zi frumoasa si fa public cand mai vi la Brasov. Nu o sa te deranjez decat daca tu vrei sa bem o cafea impreuna.
buna dimineata dragii mei frumosi, incep si eu, cu vesnica mea cafea in fata, inca o zi in care caut o raza de lumina si rezolvare pt problemele mele. ma raportez in spatiu si timp fata de aceasta planeta (cum o numesti tu, Cora), ca si cum ar fi unul dintre atat de putinele repere stabile in viata mea. am nevoie de voi.
sper, sper ca aceasta tacere sa fie semn de bine pentru Alice. altfel, toata armata de suflete de aici se va ridica impotriva despartirilor, impotriva cuvintelor grele, impotriva indiferentei sau resentimentelor care o ataca, si o macina.
Alice, suntem ai tai. hai sa traim si ziua asta… impreuna.
Nu am rezistat sa nu vin putin aici. Nu am timp sa stau mai mult, dar sunt cu sufletul langa voi. Ma duc la inmormantarea matusii mele, dar voi reveni maine…
Stiu! NINA CASSIAN cu doi S
Da, Cora… ma simt parte din aceasta casuta a noastra, de parca asta ar fi criteriul suprem dupa care suntem alesi de catre o forta mai presus de noi: puterea si dorinta de a darui iubire. incercarea constanta de a fi mai buni, mai intai pentru altii, apoi, prin recul, pentru noi….
asadar, sa trecem la fapte (fara sa renuntam la vorbe, sunt si ele atat de puternice, atunci cand sunt sincere, nu?)
esti o femeie absolut admirabila.
Sunteti familia mea, cum spune Muritor. Sa vina carcotasii sa rada de te iubesc-urile noastre, sa vina invidiosii si sa strambe arogant din nas, sa vina CNA-ul si sa ma cenzureze, dar eu trebuie sa va spun ca sunteti familia mea, ca sunteti, fiecare in parte, trimisi de Dumnezeu in viata mea! Cum sa multumesc mai intai, cum, cui?!!! Pornind de la Cristina Darie, fata care mi-a facut site-ul si blogurile si din a carei idee s-a nascut toata aceasta minune – o idee pe care mi-a daruit-o, literalmente, nu mi-a vandut-o, daca intelegeti ce vreau sa spun- , si pornind de la Elena Sontica, fata care s-a luptat cu nestiinta mea, cu atehnicismele mele care tindeau sa ma faca sa renunt la intalnirea cu voi- si cat as fi pierdut!- si ajungand la voi, darul meu de pret, prietenii mei, iubitii mei, cei intalniti pe blog si cei pe care-i aveam deja langa mine, Simona mea de departe si Nouria mea frumoasa si blanda pe care o am aproape, si Ionut al meu, colegul meu, partenerul meu de truda si lumina… Si voi, voi toti, complicii mei de aici, limanul deznadejdilor mele si motivul sperantelor mele. Ma trezesc cu gandul la voi si va spun, firesc, Buna dimineata, si va spun MULTUMESC, si va spun ca va iubesc, din tot sufletul.
Am sa va povestesc cum a fost la Brasov, am sa va povestesc…
Dragii mei,
Am terminat de citit si sunt la randul meu impresionata de ceea ce traim aici – mie nu mi s-a mai intamplat asa ceva niciodata. Ca si muritor – legat de gandul lui Alice – , astept ziua cand ne vom privi in ochi, ne vom spune numele, ne vom tine de maini si ne vom regasi – deja am ochii in lacrimi de emotie.
Pentru mine este o zi trista azi, dar asta e viata si …moartea
N-am mila de moartea care roseste prin colturi
Pentu una ca ea nicicand nu gasesti adaposturi…
Camelia
Sa nu va intristati din pricina mea. Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, ne spunea
„să fiÅ£i veseli; când ajungi bătrân, să nu-Å£i pară rău că pleci ÅŸi să laÅŸi în urmă amintiri frumoase; nu averi, nu bani mulÅ£i, că astea rămân aici; dar viaÅ£a trăită frumos, cine ÅŸtie, poate-Å£i mai aduci aminte de ea atunci când pleci ÅŸi nu te mai întorci”
Ce inteleapta era bunica…
Va sarut pe toti; trebuie sa plec
Camelia, sunt alaturi de tine cu tot sufletul.
mereu moartea ne trezeste cumva paradoxal…la viata. in fata ei intelegem mai adanc sensurile si pretuim mai intens valorile, insasi viata. ba da, camelia, ne intristam pentru tine dar tu sa fii tare, sa plangi si sa te gandesti ca moartea e numai un prag peste care, trecand, matusa ta ta se aseaza in icoana, langa bunica, pentru a te veghea cald si pt a te insoti mai departe prin viata.
condoleante, draga noastra.
Camelia,sunt si eu langa tine.Condoleante
Si iarasi am sa va fac o marturisire care ma face vulnerabila… Am toate simturile atat de deschise, sunt atat de sensibila, ca si cum nervii mi-ar fi iesit la suprafata pielii si a sufletului si orice adiere de vant sau de teama ma infioara. Imi dau lacrimile mereu cand va citesc, si plang si rad de mine- acum m-am gandit ca sunt ca mafiotul din filmul „Cu nasul la psihiatru”, parca numai ala plangea si de bine si de rau!!!
Camelia, te imbratisez. Sunt langa tine, si eu. Ma emotioneaza profund ceea ce spui si scrii… „viaÅ£a trăită frumos, cine ÅŸtie, poate-Å£i mai aduci aminte de ea atunci când pleci ÅŸi nu te mai întorciâ€. Si eu strang amintiri pentru cand plec, dar strang si amintiri pentru acum, pentru sufletul meu de azi si de maine, pentru copiii mei, pentru dragostea mea, pentru cartile pe care le voi scrie si le voi citi. Va fi curand intalnirea noastra, va fi curand, va promit. Dar, deocamdata, am nevoie de putere sa-mi incheg revista- si am si nevoie de ajutor. Cine-mi scrie un Superstar superb pana luni? 13.500 de caractere cu spatii, cu citate si fan-box. O vedeta internationala care sa aiba legatura cu noi, nu Paris Hilton!- stiti, nu? Premiul este o imbratisare in plus la intalnirea noastra promisa – o imbratisare de la toti ceilalti, nu doar de la mine. Primii inscrisi vor fi primii acceptati, desi va avertizez ca nu public decat textele desavarsite- asa cum voi toti cei de aici stiti sa scrieti, si ca nu accept sa va suparati pe mine daca o sa am critici si modificari si, ma rog, stiti voi… Dar textul va fi publicat cu poza si semnatura- si mai vedem mai departe… Va iubesc, va multumesc.
Daca as stii despre cine as putea scrie ,mai ca m-as incumeta…
Bine,bine,hai sa incerc sa ma gandesc…pentru o imbratisare in plus,fac orice
eu as scrie cu nesfarsita placere (nici nu stii cat de nesfarsita placere), daca, fizic, timpul mi-ar ajunge zilele astea, perioada asta, anul asta al carui sfarsit abia il astept……si daca nu m-ar sugruma atat de tare incertitudinea legata de unele aspecte ale vietii mele, nelasandu-ma libera catre inspiratie…
acum chiar ca mi-e ciuda pe intamplarile incalcite si situatiile care ma tin de la de-doua-ori-bucuria (sansa) asta, de a scrie…si de a scrie pt Alice…uffff.
si acum chiar ca urasc angoasele pe care le credeam candva creative.
sa ies din clinciul asta. Cat mai curand. Trebuie, tot primesc semne, fragmente de lumina, tot vad scurte fulgerari pe cerul viitorului meu. Ma tot intreb ce va fi cu mine… in fine.
imi venisera niste idei, le dau mai departe, poate scrie cineva totusi, cine stie.
ce parere aveti despre dani klein, vaya con dios?…parca a fost la cerbul de aur intr-un an…si suna asa, plin de semnificatie, mergand alaturi de Dumnezeu, pe drumul sortit, cu bune dar mai ales rele, incercarile grele, iubirile, barbatii.
cantecul ei, ce este femeia cand un barbat nu-i sta alaturi?…retorica. esenta feminitatii, nevoia de a ne completa, yin si yang, femeia si barbatul, dansul, tangoul.
“je l’aime je l’aime, je ne saix pas pour qui…â€â€¦ se pot croseta idei de aici. Sa iubim fara sa ne mai intrebam de ce. Nu ne putem abtine totusi si-i cadem in genunchi de fiecare data, si-l rugam “don’t break my heartâ€â€¦ceea ce se intampla totusi mai mereu.
apoi, “heading for a fallâ€â€¦indreptandu-se spre esec, spre criza, omeneste.
ma mai gandisem la charlotte rampling, pornind de la celebrul ei dans plin de senzualitate si filosofie din “asphalt tangoâ€, filmul romanesc….
Joanna Pakula, nascuta in Romania… Nicole Kidman, stim cu totii ce leg cu noi are cariera ei…Cineva din “Tanar si nelinistitâ€, poate Victor Newman, ca a tot fost prin Romania…. Prea…batrane(obosite) vedetele? Ar trebui sa fie mai tinere? Mai “in trendâ€?
Ne mai gandim…
As vrea atat de mult sa ajut.
Ana ,draga mea,uite ca si pe mine ma mananca degetele sa scriu,ce provocare mai mare as putea intalni!_ dar nu prea stiu despre cine…stiu asa putine despre lumea asta a vedetelor…Mie imi place Patricia Kaas tare mult.Oare o fi bine…desi nu stiu prea multe nici despre ea.Ma poti ajuta ?
Iti spun si eu condoleante Camelia ?! Sa speram ca matusa ta a pasit spre lumi mai bune decat asta in care ne zbatem cu totii…
Cat de frumos ai putut sa sintetizezi, ana draga :
„mereu moartea ne trezeste cumva paradoxal…… la viata ” – cata dreptate …crunt adevar !!!!
alice a mea, ce provocare !!!! am sa incerc si eu sa scriu ceva , dar vorba Corei ” mi- e teama de parerea ta ( mai ceva decat) judecata de apoi ” …nu stiu ….am sa incerc sper sa nu te dezamagesc….
Hai, promite-mi ca daca nu reusesc sa scriu demn de „tangoul” nostru , nu o sa ma iubesti mai putin !!!!
Si daca o sa ma iubesti mai putin , eu o sa te iubesc si mai mult si voi compensa diferenta intregului nostru….glumesc minunea mea !!!
te imbratisez cu drag si dor
crede-ma ca si eu m-am gandit la ea! zau…
si mai ales ca trebuie sa-ti si placa putin personalitatea celei despre care scrii…
ma gandisem si la kylie minogue, dar mie una nu-mi place si apoi a aparut luna asta pe coperta psihologies….si nu cred ca e de bine sa vina tango cu aceeasi marie dar cu alta palarie…
te ajut cu cea mai mare placere! cu tot ce pot! facem brainstorming, facem sedinte de blog-redactie, facem tot ce trebuie. 🙂 daca se decide care e vedeta, si Alice cade de acord, iti trimit si eu tot ce gasesc, informatii, si iti scriu ce idei imi mai vin. hai. poate asa ma ridic si eu din asfalt…(catre tango)…caci tare impietriti imi mai sunt pasii catre maine.
camelia draga, scuza-mi (?!) ….din viteza…am cam facut risipa de semne de punctuatie astazi…
va imbratisez pe toti cu drag
cora, daca vrei sa scrii despre patricia… trebuie sa facem rost urgent de documentarul ala despre viata ei, dureaza vreo 45 de minute, se numeste p. kaas – my life/ma vie… sigur vei simti multe vizionandu-l….ascultand-o….vazand-o….
Te pup,esti o lady,mi-ai dat o idee super
Haideti ca v-am pus pe jar!!! Cine scrie despre Denzel Washington, doamnelor? Ca sa fiu cinstita, mie-mi place foaaaarte mult, e un actor fermecator.
Uite cum facem: Monica scrie despre Denzel si Cora scrie despre Dalida. De acord? Intrucat sunt doua materiale, e clar ca vor aparea in luni succesive, nu stiu exact cand. Oricum, mai am un Superstar dat in lucru unei fete talentate si splendide, de al carei har uimitor mi-am amintit tot aici pe blog: Amaliei mele dragi.
Nici nu stiti cat m-a emotionat fierberea voastra. Sunteti ale mele, sunteti prietene bune si de nadejde. Va iubesc si va iubesc si va iubesc. Gata. Fug din nou la munca, dar am sa ma intorc mereu, mereu la voi.
Si eu tocmai voiam sa propun Barbra Streisand. Ascult in masina de cateva zile albumul ei cu duete, absolut superb. Oricum, celelalte idei sunt cu adevarat excelente, poate muult mai bune decat ideea mea. (zic si eu).
Ana, ce e cu tine („poate asa ma ridic si eu din asfalt…(catre tango)…caci tare impietriti imi mai sunt pasii catre maine”)?
Ah, intr-adevar lumea e mica! Si eu sunt innebunita dupa duetele Barbrei (de fapt, cine nu e?)- dar aici se vede ca esti barbat, deci nu asezat in targetul nostru principal (uneori pozitia conteaza, iti poate oferi perspective absolut unice, de neimpartasit altora…) A aparut deja articol despre Barbra la Superstar, nu mai stiu cand, acum vreo doi ani, cred. Dar ma bucur ca-mi dati idei, ma bucur si va multumesc mult, dragii mei, dragii mei dragi, dragi!
Ana, draga noastra, ce-ai patit? Putem sa te ajutam cu ceva?
Sergiu, Costi, voi nu veniti cu idei buuune pentru Superstar?
ei , vezi cum vibram la aceeasi intensitate ….pe cand imi dadea Alice tema, eu puneam pe hartie pe cei dragi sufletului meu despre care mai stiu cate ceva, incercam sa fac clasamente , sa identific profilul care sa „calibreze” pe tangoul lui alice si nereusind sa ma decid, am revenit in casuta sa va cer parerea ….
Imi era dificil sa aleg intre Dalida si Nana Mouskouri, Shania Twain si Laura Pausini ,Demis Roussos si Julio Iglesias….
Despre Denzel nu prea stiu, dar cum sunt „militar” disciplinat n-am sa dezertez , ma supun ordinelor si am sa execut….
si eu trebuie sa fug la munca , acum….
de acoord!!!!!!!ALICE
Militar disciplinat Monica, la loc comanda. Hai sa-l mai lasam pe Denzel (sau poate se ofera altcineva mai denzeloshat sa-l faca) si scrie-o tu pe Shania Twain, e foarte potrivita pentru Tango si are o poveste tare interesanta. S-a retras cativa ani din muzica sa stea cu sotul si cu copilul… Ah, si eu as fugi la capatul lumii cu dragii mei dragi! As scrie carti frumoase, carti de dragoste- toate fictiuni, ca sa fie splendide si cu happy-end!
Da, scrieti? Deci, Monica-Shania si Cora-Dalida. Ce fericita sunt! Si promit sa va iubesc la fel de mult, chiar daca veti scrie niste articole perfecte:)
Buna seara dragii mei ,am furat si eu o privire astazi fugind din lumea „cea rea” , am tras cu ochiul si acum ca am ajuns acasa constat ca toate vedetele amintite mai sus au povesti de viata interesante. Promit sa caut si eu materiale despre cele Shania si Dalida, povestea celei din urma m -a fascinat si intristat deopotriva.Am iubit-o in adolescenta.N-am inteles niciodata alegerea pe care a facut-o in momentul in care avea lumea la picioare.E un subiect incitant pentru cititoarele Tango
Camelia, sincere regrete , in nebunia care ma inconjura azi(la propriu)ti-am trimis o lacrima
Stiu ca ai simtit-o.
Va sarut dragii mei ,printesa mea imi invadeaza calculatorul si revin cu informatii despre Dalida
Ana ,draga noastra Ana lui Manole ,unde te-ai zidit de vie…ce e cu tine,ce tristeti secrete ascunzi …si de ce taci.Mi-e dor de verbul tau taios si de substantivele tale frumoase.
Am o problema cu filmul… ce productie e? si daca e american (deja ma rog sa fie) cum se numeste in engleza… m-as duce sa il vad si eu, sau l-as inchiria..
fetelor si baietilor si tu Alice sinteti super!
Shania ar trebui sa aiba o pagina personala de web… n-am cautat dar cred ca un google v-ar ajuta! daduse niste declaratii despre divort, se pare ca a suferit enorm din cauza divortului.
Abia astept sa citesc articolele din Tango.
Abia astept sa va cumpar cartile Tango. Hai ca ma duc in Romania luna aceasta si le cumpar pe toate si cind ma intorc citesc toata iarna. 🙂
Ana, tu nu esti Ana lui Manole, OK?
nici o femeie nu este Ana lui Manole… uita-ti de ea… nu merita nimeni sa fie zidit din cauza ca are cineva de terminat o opera… cine vrea sa-si termine opera sa se zideasca singur in ea!!!
Chestia asta cu Ana lui Manole ma framinta pe mine de mult. Sint atitea „Ane” in Romania ca imi vine sa ma duc sa le iau pe toate de mina si le explic asa: cum sa te zideasca dobitocul pe tine dupa ce vii prin ploaie si vint sa-i aduci mincare ca el e ocupat cu opera vietii lui? adica tu cresti copii, tu faci mincare, tu il ingrijesti si cind te pune in zid tu, in loc sa ii dai doua peste bot, stai sa fii zidita!!
Ah, Iana, e ceva mai complicat de atat. Eu cred, stiu ca exista barbati pentru a caror fericire merita sa te lasi zidita. E alegerea lor daca isi duc gestul pana la capat, e alegerea si problema si drama lor- asa e si in legenda. Dar eu stiu ca, daca ar fi nevoie, ca sa-mi fie barbatul demn si implinit, si ca sa-mi stea casa si dragostea in picioare m-as lasa zidita. Dar stiu, e adevarat, ca daca el ma iubeste cu adevarat, cu patima, cu deznadejde, cu intelepciune si cu daruire, va gasi alte forte sa se lupte cu stihiile. Ca sa ma lase in viata si sa faptuim ce e mai greu pe pamant: o viata fericita, impreuna pana la moarte si dincolo de ea. Trebuie sa se poata. Trebuie!
Alice,Alice, in fiecare vorba a ta am simtit o bucata de suflet.
Eu incapatinez sa cred ca fericirea te pindeste si o sa apara cind te astepti mai putin.
Pt Cora-dalida am cautat si am gasit siteul oficial http://www.dalida.com/fr
E o minunatie si o sursa de inspiratie perfecta , gasesti acolo material suficient , care impletit cu talentul Corei o sa iasa un SUPERSTAR super cum spune Alex a mea.
Am recitit Superstarul de luna trecuta si mi a venit in minte sotia lui Paul Newman ,o femeie
care si a sacrifcat muntele de talent pe altarul iubirii , o iubire si o relatie unica si care are o poveste de viata interesanta
Va sarut dragii mei .Ingerii sa va pazeasca somnul.
Doamne, ajuta! Noapte buna.
iti multumesc minune ca m-ai scapat de cazna asta (denzel)….Ei, nici chiar asa …..ca doar nu l-am alergat degeaba toata nopatea in visul meu….am reusit in noaptea cautarilor mele sa smulg franturi de vorbe si de fapte …atat cat sa pot incropii un profil de superstar….problema mea era, ca nu aveam timpul necesar sa-i vad toate filmele, sa-i cunosc toate legaturile, sa-i citesc toate „biografiile” , …sa-l simt , sa-l miros…sa-l gust….sa-l savurez intru-totul , astfel incat sa pot fi instare sa scriu frumos, sa scriu demn de tine….
Iti promit ca am sa-mi fac lectiile si in ceea ce-l priveste pe denzel, si intr-o zi am sa-ti trimit si materialul despre el…este tema mea pentru viitor.
Shania este aproape de inima mea….pentru ca odata demult – pe cand credeam ca sentimete profunde mi-au sucombat – ea mi le-a trezit la viata…si am vibrat si am dansat, si am iubit……si-a fost frumos….si-a fost….
intru totul fara cratima …scuza-ma alice de mai gresesc ….noroc ca-mi sta aprope DOOM-ul si ma ajuta (ca un prieten drag) cand sunt nesigura….
Ce tinara esti tu Alice de mai ai putere sa crezi si sa cauti pe acela care sa merite sa te sacrifici tu pentru el… te invidiez sincer si te admir pina la cer.
Cat de adevarata esti Alice si ma bucur ca pe lumea asta exista oameni ca tine si ca cei de langa tine.
Nu cred sa nu ma fi regasit macar odata in vreuna din scrierile tale.
Ma bucur de Revista , de articole si de tot ceea ce scrii.
Alice! Am citit pentru prima oara „Tango” acum vre-un an…in tren…in timpul unui drum lung si plictisitor Suceava-Cluj. Am citit…si am ramas surprinsa….ca in sfarsit, dupa ani de revise „glossy” am ramas cu ochii pe o pagina de revista mai mult de 1 minut…si nu admirand tinute, posete si pantofi …am ramas citind…plangand, razand si mirandu-ma…
Si apoi am inceput sa cumpar luna de luna revista ta…caci e „copilul tau de suflet” : e cu adevarat a ta!
Astept in fiecare luna un nou numar, si in fiecare luna ma bucur ca citesc „Tango” si ca raman cu ceva din ea! De multe ori citesc articole cu voce tare si intonatie corespunzatoare prietenelor mele, asa ca in copilarie cand citeam (si savuram ) povestile…revista ta se traieste, nu numai se citeste!
Am aflat de oameni extraordinari prin ei insisi sau prin faptele lor, mi-am dat seama ce inseama un interviu de calitate cu un om de calitate in paginile revistei tale.
Mi-a vibrat sufletul la povestile de dragoste cu final …sau fara…
Te admir Alice ca mergi inainte si ca ai curajul sa o iei de la capat .Sa speri ca poate de data asta…eu nu am curajul tau… eu raman ancorata intr-o realitate cruda, trecuta si dureroasa…in care am iubit si nu am fost iubita.Si uite asa mi-e frica ca de cate ori o sa iubesc…nu o sa fiu iubita…asa ca mai bine sufar in tacere si singuratate…
incredibil..am ajuns aici si in urechile mele rasuna..nicu alifantis-emotie de toamna…nu exista coincidente..
Memries, good days ,bad days. Always zicea o piesă. Așa că trebuie să ne obisnuim până murim că nimic nu e al nostru pe veci cum zicea și piesa,, nothing left to lose,, . Pe mine muzica m-a făcut să trecut să trec peste multe obstacole, chiar dacă sunt singur, m-am obișnuit așa știu că sunt prea pretențios in privința femeilor așa că am lăsat-o mai moale. Alice iți multumesc pentru prietenia frumoasă ce mi-ai acordat-o și mă rog mult să-ți meargă bine. nu sunt omul care să intărească pe cineva cu vorbe mai ales pe internet. nici nu știu ce să zic… mă gândesc , atât.