fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Fapte, nu vorbe… Vă invit să încercați!

de

Sunt lucruri despre care e indicat să povestești mai puțin și în care să făptuiești mai mult. Și, nu, nu mă refer la celebrul „don’t kiss and tell”! Nici la istoriile noastre de iubire împlinită și senină, la promisiunea de a trece la o viață sănătoasă de azi și nu de lunea viitoare, la abonamentul la sală pe care îl tot amânăm, la infinit. Ci vreau să vă vorbesc despre isprăvile frumuseții în căutarea căreia suntem porniți cu toții atât de avântat.

Există produse pe care oricât de sofisticat le-ai învălui în descrieri, tot nu vei putea stârni reacția pe care ai putea-o avea atunci când cineva le cunoaște prin intermediul simțurilor, testându-le textura, simțindu-le aroma și putând vedea cu ochiul liber și uimit efectele lor binefăcătoare. De aceea în toate magazinele cu produse cosmetice se pot face testări, de aceea există mostre pentru multe produse și tratamente sau machiaje minunate pe care ți le pot face acolo, pe loc, în magazin, experții brandului – așa cum v-am povestit și eu într-un articol de săptămânile trecute.

De data aceasta, după ce lunile de vară – și românească, și indiană – s-au hotărât să plece, eu am rămas nu doar cu părerea de rău că am încă o răsucire de planetă de așteptat până la vara viitoare, ci și cu petele solare pe obraz. E un păcat al chipului meu care s-a accentuat deopotrivă odată cu vârsta și cu sarcinile care, pe măsură ce se repetă, lasă urme mai durabile. Mai precis, după ce am născut-o pe Ilona, la zece zile după naștere arătam ca pe vremea când nici nu gândeam că voi avea copii vreodată. După ce l-am născut pe Victor mi-am revenit într-un an la silueta mai veche – iar pe obraz au început câteva pete mai pigmentate, care se colorau mai mult la soare, iar mai târziu, după ce am avut-o pe Iza, am decis că e timpul să accept că nu mă voi mai întoarce niciodată la silueta de la 20 de ani, iar petele de pe obraz mi s-au accentuat în fiecare vară.

Asta până să găsesc o cremă depigmentară care să funcționeze cu adevărat. Și, credeți-mă că am testat multe. Acum, însă, după ce am dat de cele două produse din gama Gerovital Equilibrium, crema pentru depigmentare și serul, am decis că, în sfârșit, pot să fiu recunoscătoare și să-mi uniformizez tenul, redându-i luminozitatea și strălucirea. Folosite împreună, mai întâi serul și apoi crema, rezultatele sunt uimitoare și vizibile după numai câteva zile de folosire. Eu le folosesc pentru obraji și pentru frunte, dar pot fi utilizate cu rezultate la fel de bune și pe gât sau pe decolteu, și grozav este nu doar că diminuează petele pigmentare și previn apariția altora noi, ci și regenerează tenul și îi oferă strălucire.

Vă scriu, mai jos, câteva informații despre cele două produse, pentru care lansez și un concurs ce va avea ca premii trei seturi de produse pentru depigmentare din gama Gerovital Equilibrium, o Cremă Depigmentare și un Ser Depigmentare.

Nu de alta, dar, așa cum spuneam la început, uneori e mai important să testezi decât să auzi povestiri despre un produs care te poate ajuta pe drumul către recăpătarea frumuseții. Însă, deocamdată, doar câteva vorbe în plus, iar în curând, pentru cele trei câștigătoare, și fapte.

Crema Depigmentare conține un complex vitaminic activ, care favorizează depigmentarea și uniformizarea tenului și redă luminozitatea și strălucirea acestuia: vitamina C lipozomală, niacinamidă (vitamina B3) și vitamina E.

Destinat zonelor cu pigmentație intensă, Serul Depigmentare conține ingredienți eficienți cu efect sinergic de decolorare a pielii, uniformizarea și redarea luminozității: vitamina C lipozomală, niacinamide, vitamina E.
Pentru a intra în tragerea la sorți a concursului, e suficient să postați un comentariu aici, pe blog, în care să spuneți de ce vă doriți cele două produse din gama Gerovital.
Aștept comentariile voastre până pe 10 noiembrie la ora 24, iar rezultatele le voi posta lunea viitoare, pe 11 noiembrie, la ora 12.
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Beauty Monday

Comentarii

  • Nu mai caut pete in soare, ci doar pe obrazul meu care se vrea inca subtire.

    violeta chiscop 31 octombrie 2019 22:54 Răspunde
  • Buna ziua, fără a face copy-paste, dar pentru că exprima atât de bine dorința mea de a le avea :,, Pentru că merit,,. O mulțumire și o îmbrățișare.

    Alina Șandru 1 noiembrie 2019 9:36 Răspunde
  • Imi doresc cele doua produse din gama Gerovital Eguilibrium pentru ca am mare incredere in aceasta marca .Toate produsele Gerovital,incepand cu Gerovital H3,sint de o calitate superioara si au pret accesibil.Sper sa testez aceste produse pentru cateva ,,pete de batranete,,Dincolo de varsta,chipul este oglinda sufletului si aduce la vedere tot ceea ce as vrea sa fie neted si luminos.De aceea ,tot pentru stralucire,adaug mai mult zambet,incerc sa mai uit, putina miscare si un strop de Gerovital.
    P.S. Alice,marturisesc,iubesc asa mult soarele ca nici nu mai conteaza cateva pete

    Muza 5 noiembrie 2019 22:53 Răspunde
  • Deja sunt câteva comentarii și nu mă consider o mare norocoasă, dar pot să spun că tare m-ai făcut curioasă în legătură cu aceste produse și m-ai convins că ar trebui să le încerc. De ce? Pentru o pată care se încăpățânează să persiste de ceva vreme pe obrazul drept, ceva mai jos de tâmplă. Am trecut de multă vreme de prima tinerețe, care drept să-ți spun nici nu știu până la ce vârstă s-ar întinde și cred că băiețoiul meu ar fi meritat o mamă mai tinerică, dar… Asta e!
    Mi-au cam făcut cu ochiul câteva produse din gama Gerovital Equilibrum, însă am tot amânat achiziționarea lor. 😁 Poate acesta ar fi momentul potrivit.

    Dana 6 noiembrie 2019 22:10 Răspunde
  • La fel ca in indemnul biblic”Lasati copiii sa vina la mine”,pentru cunoastere, spun din toata inima,lasati cuvintele sa ajunga la mine,sa ma bucure, sa ma intremeze.Cuvantul tau Alice,imbraca comercialul in frumusetea cuvintelor pe care le stapanesti cu o maiestrie care ma bucura.Sa crezi in ceea ce iti da incredere si speranta sau o clipa de bucurie personala este minunat.Pentru ca ne ajuti sa fim frumoase,sau sa ne dorim asta,pentru noi si pentru cei de langa noi,eu cred in tine,cred in frumusetea cuvantului tau pe care nu l-ai irosi niciodata fara merit.

    mona 8 noiembrie 2019 17:58 Răspunde
    • Mona, m-ai impresionat prin cuvintele tale, iti sunt foarte recunoscatoare pentru increderea ta. E nespus de valoroasa pentru mine!

      Alice Năstase Buciuta 8 noiembrie 2019 21:48 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title