fbpx
„Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc! – Magda Isanos“

Puterea (cea rea) a obișnuinței

de

Mai întâi ne bucurăm că suntem adaptabili. Ne lăudăm cu puterea noastră de a ne învăța cu binele și de a ne dezvăța de rău. După care ne trezim că parcă prea ni se cuvine totul și nu mai știm să prețuim ce avem.

Ne mutăm într-o casă nouă și fiecare colțișor al ei ne e drag. Ne minunăm de dormitorul cel intim, de ferestrele mari de la sufragerie, de baia cochetă și pavoazată cu plăci de faianță în jocuri rafinate de culori. Ajungem acasă și suntem fericiți doar pentru că acasa noastră e un loc la care am visat îndelung. Apoi ni se pare firesc să avem ferestre mari la sufragerie, să avem o baie cochetă și un dormitor intim. Ce mare lucru… Și nu ne mai putem bucura de ele. Facem la fel și cu iubirile. Ne îndrăgostim și ardem, gata să spunem că am muri pentru omul dorit. Apoi, o vreme, suntem fericiți doar pentru că dragostea sa a răspuns iubirii noastre, întregind-o. După care, încet-încet, lucrurile se așază de la sine. Ni se cuvin și dragostea, și mângâierile, și răspunsurile lui la dragostea noastră. Apoi ne plictisim. Ce atâtea răspunsuri?! Ce atâtea tandrețuri, care seamănă între ele mereu?… Puterea obișnuinței ne ia pe sus și ne preschimbă viețile în existențe serbede, fără emoții. Dar, Doamne, n-ar fi mai bine să nu ne învățăm niciodată cu minunile vieții și să ne uimim, iar și iar, în fața lor, ca și cum ne-ar fi date pentru prima dată?! Chiar dacă asta ne-ar îngreuna toate celelalte repetiții ale vieții, făcându-ne să fim învățăcei stângaci, uluiți, fericiți…

P.S. Nu atât de demult, oricum, într-un stil de neuitat vreodată, Florian Pittiș recita pe scenele pe care urca alături de Pasărea Colibri o altă istorie, așezată în versuri, și intitulată Puterea obișnuinței: Într-o zi, la stână, a venit un lup și a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, a plecat în pădure și spre seară s-a întors cu lupul mort. A doua zi, alt lup a venit și a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, a plecat în pădure și spre seară s-a întors cu lupul mort. A treia zi, alt lup a venit și a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, a plecat în pădure și spre seară s-a întors cu lupul mort. A patra zi, alt lup a venit și a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, a plecat în pădure și spre seară s-a întors cu lupul mort. A cincea zi, alt lup a venit și a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, a plecat în pădure și spre seară s-a întors cu lupul mort. A șasea zi,o oaie a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, a plecat în pădure și spre seară s-a întors cu lupul mort.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Confesiuni

Comentarii

  • Cred ca ne este dat, sau optam noi, pentru a trai si a iubi gradual.E asta in firea noastra omeneasca,plina de contradictii,de caderi, de ridicari,de intrebari si nevoi pentru raspunsuri.

    mona 29 martie 2018 8:10 Răspunde
    • Intr-adevar, Mona, cel mai simplu ar fi sa punem mai putinee intrebari, iar raspunsurile ar veni de la sine, ca revelatii…

      Alice Năstase Buciuta 29 martie 2018 19:11 Răspunde
  • Odata am facut un exercitiu de fericire, cand viata mi se parea searbada. Fiind ipohondra, am fost extrem de fericita si usurata cand am primit rezultatele analizelor de trimestrul I de sarcina, care aratau ca sunt perfect sanatoasa. Ori de cate ori ma simteam trista, incercam sa retraiesc acea bucurie de a fi sanatoasa. Cateodata imi iesea, dar cu exercitiul rememorarii acelor senzatii de usurare. Cred ca suntem asa construiti, chiar daca suntem constienti de ce avem si stim ca altii sunt mult mai loviti de soarta, starea de fericire este paroxistica, prin urmare nu poate dura. Momentele de fericire pura sunt numarate, chiar daca esti MULTUMIT de tot ceea ce ai.
    In alta ordine de idei, mi-a placut enorm scrisoarea ,,Fata din vis”, din revista.Pe langa frumusetea textului, cred ca e o mare binecuvantare sa ai o astfel de prietenie, si mi-as dori enorm o astfel de legatura cu cea mai buna prietena.

    Nicoleta Opris 29 martie 2018 16:36 Răspunde
    • Frumos exercitiu de fericire, Nicoleta! Incerc si eu sa il fac, dar nu cu starea de sanatate- desi, tare bun ar fi si aici, unde, cat ne simtim bine credem ca ni se cuvine si nu suntem recunoscatori – ci cu aceea de indragostire. Ori de cate ori mi se pare ca ma indepartez, imi amintesc de starea de uluire si de extaz pe care mi-o dadea la inceput gandul ca ma iubeste chiar cel pe care il iubesc si eu. Cand a iubi si a fi iubit mi se parea cel mai de pret miracol. Si acum mi se pare, dar uit, uneori. O iubesc mult pe Simona, nu pot sa spun asta la trecut, parca o iubesc si mai mult azi. Si am fost tare norocoasa sa traiesc o asemenea prietenie.

      Alice Năstase Buciuta 29 martie 2018 19:15 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title