Dulci calamitati

Ma pregatesc pentru inzapeziri. Zvonurile meteorologice cum ca vor veni zapezi pana la stresinile caselor mi-au dat fiori. Si mi-au dat sperante. De cand am auzit prima oara ca s-ar putea intoarce nametii de altadata nu fac nimic altceva mai serios decat sa visez cum va fi…

Mi-as dori sa ninga atat de mult, incat sa se suspende, printr-un decret milos, toate obligatiile ce pot fi amanate. Sa se inchida scolile, ca sa stam acasa cu copiii, fara remuscari si fara teme. Sa aman iesirea revistei de martie pentru luna aprilie si sa scriu doar pe blog, din cand in cand, cate o relatare parfumata din insingurarea vesela a familiei mele izolate intr-o casa roz, infofolita in maldare de omat. Iar noi sa stam la caldura, ambetati de vacanta fara termen, entuziasmati de aventura pe care o traim, bucurandu-ne de maiestria de a ne dramui proviziile, preschimbandu-le in cozonaci micuti, in bucatele rumene de friptura, in feliute subtiri de mar asezate pe farfurii cu margine aurie. Sa citim poezii si povesti, sa vedem filme cu Barbie, cu Nicole Kidman si cu Meredith si Derek. Sa dansam macar cate un dans tropotit din doua in doua ore, ca sa ne pastram tonusul si zambetul. Si sa stam cu nasul lipit de geamul de la etaj, admirand o nemarginire de liniste, de iarna splendida, nemiloasa, viforoasa si plina de noroc pentru cei cu dor de-a petrece timp alb, luminos, departe de lumea dezlantuita.

Exista calamitati dulci, la care visam cu totii, macar din cand in cand. Cand ne indragostim, am vrea sa ramanem cu iubitul pe o insula pustie, naufragiati in cea mai frumoasa si mai originala poveste de dragoste traita pe uscatul si pe marile lumii. Cand ne asezam intr-o lume a prietenilor dragi, alaturi de care ne e bine, visam sa revina potopul, iar noi toti sa plecam pe o arca a lui Noe unde viata sa fie o vesnica petrecere doar alaturi de cei care ne fac sa fim senini si veseli. Iar cand ne asezam la casa noastra, iar copiii ne sunt frumosi si sanatosi, ni se face dor de cate o inzapezire mare, nesfarsita, care sa ne oblige sa ne aducem aminte cat de simpla e viata fara urgente si fara drumuri la mall. Viata traita in tihna si caldura. Viata asa cum ar fi trebuit sa fie mereu, nu doar sub tirania splendida a zapezilor, ci si dupa preschimbarea iernii in suvoaie de primavara si de dor.

Au trecut in zadar?

“Vorbesc din perspectiva unei femei care s-a intalnit tarziu cu dragostea (cu iubirea impartasita, simpla, corecta, fireasca) si nu are puterea sa nu ii para rau pentru atata amar de ani care au trecut in zadar…” scria ieri Monica V. intr-un comentariu pe blog, iar cuvintele ei m-au obligat sa ma privesc in oglinda sufletului cu mai multa atentie. Cu mai multa luciditate.

Poate pentru ca m-am regasit intocmai in descrierea ei, mi-am amintit ca, la inceputurile iubirii mele de azi, eu insami am suferit enorm de neputinta de a intoarce timpul inapoi. M-au durut toti anii in care m-am risipit traind langa barbati care nu m-au iubit pe de-a-ntregul sau pe care nu i-am iubit decat in izbucnirile mele de orgoliu, de ambitie, de spaima de singuratate. Si m-au facut sa sufar amintirile si marturisirile venite din anii in care el, barbatul meu adorat, descoperit abia acum de mine in intreaga lui splendoare, a trait langa femei care l-au mintit sau l-au inselat, pentru ca nu-l iubeau indeajuns. Sau nu-l iubeau, pur si simplu. M-am revoltat gandindu-ma de cate ori am trecut unul pe langa altul si mi-am imaginat ce simpla, ce frumoasa, ce lina ar fi fost viata noastra daca ne-am fi intalnit la timp, inainte sa ne umplem sufletul cu cicatrici. Si m-am rastignit singura intre intrebari fara raspuns…

Pe masura ce iubirea mea s-a asezat mai lin, mai cuminte, mai firesc in matca eternitatii sale, am inceput sa inteleg ca fiecare experienta traita inainte a avut un rost. Ca fiecare greseala din trecut ne-a adus catre marea izbanda a inimilor noastre intregite de azi. Ca fiecare relatie esuata, mintita, tradata n-a facut altceva decat sa ne pregateasca pentru minunea de azi.

Au trecut in zadar anii nostri fara marea dragoste? Da! In clipele ametite de tandretea adanca de dupa imbratisarea trupurilor si a sufletelor, raspunsul se naste de la sine si ne doare cumplit. Cum am putut sa traim fara ceea ce ne intregeste si ne lumineaza? E ca si cum ne-am fi irosit viata in rataciri fara tinta…

Insa mai tarziu, cand gandul isi regaseste luciditatea, raspunsul se rastoarna iremediabil.

Nimic nu a fost fara rost. Daca nu am fi intalnit mai inainte oameni mincinosi, nu ne-am fi cautat, nu ne-am fi gasit, nu ne-am fi iubit noi, cei care nu ne vom minti niciodata. Daca nu am fi trait langa parteneri care ni s-au ridicat adesea din asternuturi pentru a porni catre amantlacuri ferecate sub o mie de explicatii fictive, indecent de bine ticluite, nu ne-am fi putut gasi linistea in iubirea noastra de azi in care stim sigur ca nu e loc de tradari si de impreunari nemarturisite, asa cum nu e loc de lasitate, de necredinta, de blazare. Daca nu am fi trait printre semeni manati inspre noi de interese, de nimicnicii, de curiozitati, de ambitii, nu ne-am fi invrednicit azi sa fim impreuna mereu, unul al celuilalt. Trup si suflet. Viata si moarte.

Anii nostri de mai inainte s-au risipit fara mila. Dar nu fara rost. Si tot cu inteles si lumina vor trece si cei care vor veni de acum inainte. Si pentru cei care si-au gasit dragostea, si pentru cei care mai au inca de ispasit inaintea miracolului.

Bani albi, pentru frumuseti roz

Mi-am petrecut una dintre zilele saptamanii trecute intr-o clinica medicala mare, eleganta, fiind eu insami pacient pentru o procedura dermatologica destul de serioasa. Si, in timp ce-mi asteptam randul la tortura cu rezultate spectaculoase, am vazut intrand si iesind tot felul de femei tinere sau mature, elegante, dragute, plinute sau slabute, dar dornice sa arate din ce in ce mai bine.

Procedurile nu sunt deloc ieftine si, marea majoritate, nici placute nu sunt. Un aparat sofisticat, la care trebuie sa fi lucrat echipe intregi de savanti pentru a-l proiecta, te arde, te inghionteste, te ciupeste, te cafteste sau te electrocuteaza, iar tu stai cat poti de nemiscat si induri. Un medic, care a facut o suta de ani de scoala, te inteapa, te loveste, te taie, te mustra, iar tu strangi ochii si-i raspunzi politicos, apoi ii multumesti din inima. Iar la sfarsit ii platesti jumate din salariul pe o luna. Sau salariul intreg…

Nuntile cu spaga

Am auzit la stiri ca, la nunta Gabrielei Firea cu primarul Pandele, tinerii, de fapt, nu foarte tinerii insuratei au primit dar de la meseni 380.000 de euro. Probabil ca suma e putin gogonata, ca-n toate stirile mult mediatizate. Dar si daca ar fi primit nu jumate, ci a zecea parte din suma vehiculata de presa, si tot m-as fi crucit cu zece maini. Asa cum am facut acum.

Nu imi pot imagina cu niciun chip cum niste oameni in toata firea – pardon, pandele-firea -  cu vile, proprietati, renume, averi, firme, masini si copii cvasimajori in dotare, au intins mana sa inhate plicul de la oaspetii dornici, chipurile, sa-i ajute sa ia startul cat mai lin in noua lor viata. Nu pricep nici in ruptul capului si al pajurei cum de nu s-au dat bancile peste cap in preziua nuntii, intrucat deduc ca invitatii s-au dus cu totii pe la raifaizane si otepeuri sa extraga din conturi cate-o suma durdulie, constand in cateva mii de euro, care, odata preschimbata in cash (fiindca e clar ca darul nu s-a efectuat prin tranzactii bancare), a fost indesata in cate un plic mare si donata la locul cu felicitarile, masa si dansul. Si nici nu inteleg de ce, in cazul unor oameni atat de instariti precum mirii in cauza, bucuria de a-ti intalni dragostea nu poate fi serbata printr-o intalnire frumoasa si vesela, oricat de simpla sau de fastuoasa, intre prieteni, ci e musai sa degenereze intr-o brambureala cu finalitate mercantila.

As vrea sa fiu o doamna veritabila

“Nu pot sa duc masina la service asa murdara”, mi-a spus sotul meu, iar eu m-am minunat de ce n-o fi putand. “E ca si cum te-ai duce la dentist fara sa te speli pe dinti”, s-a justificat el. Si, pana sa apuc sa-i reamintesc ca masinile nici nu sunt bagate in atelier inainte de-a fi fost spalate chiar acolo, in spalatoria service-ului, el a pornit in tromba catre locul unde se ferchezuiesc autovehiculele, manat de rusinea unui mecanic auto pe care nu-l cunoaste si pe care, oricum, dupa ce-l va intalni maine, il va plati cu zeci de milioane.

Am ramas sa-l astept si am profitat de ragaz ca sa ma dichisesc putin. Urma sa plec la birou si, fiindca n-am mai fost la coafor de dinainte de Anul Nou, mi-am ondulat singura parul. Cu bucle intoarse in afara, cum am vazut eu in Anatomia lui Grey. M-am machiat in tihna, folosind trusa pentru ochi caprui cumparata de la Sephora. Punand putin mov… Si bej… Si un strop de auriu. Si mi-am ales o rochie cu croiala iscusita, in care sa nu se vada cele trei-patru kilograme in plus – pe care le duc cu mine de mai bine de doi ani -  ca sa arat cat mai atragatoare in ochii colegilor mei insurati si scarbiti de viata.

S-a intors acasa intr-o masina stralucitoare ca o bomboana impachetata in poleiala. Si mi-a spus ca sunt frumoasa. Pentru ca eram. Blonda, buclata, sidefata in obraji, asa cum nu ma vazuse deloc in zilele din urma, cand, cuprinsa de lenea vacantei, n-am simtit nevoia sa ies din pijamale sau nadragi bumbacosi… Iar cand i-am zambit cu buze licarind a glos capsuniu, mi-am amintit ceva ce nu uitasem niciodata cu adevarat. Doar ascunsesem sub un fald de blazare. Ca suntem cu mult mai respectuosi si mai grijulii cu oamenii care nu inseamna nimic pentru noi. Cu mult mai atenti sa nu-i suparam pe niste indivizi pe care, oricum, nu i-am putea supara, fiindca nici nu le pasa de noi.

Ce simpla e dragostea!

Baietelul meu, Victor, mi-a explicat foarte clar ceva ce eu uitasem cu desavarsire: dragostea e simpla, simpla de tot. Si ti se arata de la bun inceput in toata splendoarea.

Mi-a povestit despre o fetita, fosta colega de-a lui – o sa-i spun Ingrid, dar nu acesta este numele ei -, care il place foarte mult. Insa el nu o place deloc, asa ca i-a spus fetitei: imi pare rau, eu zic sa iti vezi de scoala. In schimb, el e foarte amorezat – atat cat poate fi un baietel de nici 8 ani – de o alta fetita, sa-i zicem Dorina, care, insa, nu da semne ca l-ar placea. Dar il cam duce cu vorba si, uneori, e un pic afectuoasa, alteori ciufuta sau, si mai rau, indiferenta. Asa ca Victor si-a propus s-o intrebe, clar, ce are de gand. Fiindca, daca ea recunoaste ca nu-l place, crede ca e timpul sa isi vada de drumul lui.