Au trecut in zadar?
Posted by Alice Nastase Buciuta on Jan 29, 2012 in Confesiuni | 20 comments
“Vorbesc din perspectiva unei femei care s-a intalnit tarziu cu dragostea (cu iubirea impartasita, simpla, corecta, fireasca) si nu are puterea sa nu ii para rau pentru atata amar de ani care au trecut in zadar…” scria ieri Monica V. intr-un comentariu pe blog, iar cuvintele ei m-au obligat sa ma privesc in oglinda sufletului cu mai multa atentie. Cu mai multa luciditate.
Poate pentru ca m-am regasit intocmai in descrierea ei, mi-am amintit ca, la inceputurile iubirii mele de azi, eu insami am suferit enorm de neputinta de a intoarce timpul inapoi. M-au durut toti anii in care m-am risipit traind langa barbati care nu m-au iubit pe de-a-ntregul sau pe care nu i-am iubit decat in izbucnirile mele de orgoliu, de ambitie, de spaima de singuratate. Si m-au facut sa sufar amintirile si marturisirile venite din anii in care el, barbatul meu adorat, descoperit abia acum de mine in intreaga lui splendoare, a trait langa femei care l-au mintit sau l-au inselat, pentru ca nu-l iubeau indeajuns. Sau nu-l iubeau, pur si simplu. M-am revoltat gandindu-ma de cate ori am trecut unul pe langa altul si mi-am imaginat ce simpla, ce frumoasa, ce lina ar fi fost viata noastra daca ne-am fi intalnit la timp, inainte sa ne umplem sufletul cu cicatrici. Si m-am rastignit singura intre intrebari fara raspuns…
Pe masura ce iubirea mea s-a asezat mai lin, mai cuminte, mai firesc in matca eternitatii sale, am inceput sa inteleg ca fiecare experienta traita inainte a avut un rost. Ca fiecare greseala din trecut ne-a adus catre marea izbanda a inimilor noastre intregite de azi. Ca fiecare relatie esuata, mintita, tradata n-a facut altceva decat sa ne pregateasca pentru minunea de azi.
Au trecut in zadar anii nostri fara marea dragoste? Da! In clipele ametite de tandretea adanca de dupa imbratisarea trupurilor si a sufletelor, raspunsul se naste de la sine si ne doare cumplit. Cum am putut sa traim fara ceea ce ne intregeste si ne lumineaza? E ca si cum ne-am fi irosit viata in rataciri fara tinta…
Insa mai tarziu, cand gandul isi regaseste luciditatea, raspunsul se rastoarna iremediabil.
Nimic nu a fost fara rost. Daca nu am fi intalnit mai inainte oameni mincinosi, nu ne-am fi cautat, nu ne-am fi gasit, nu ne-am fi iubit noi, cei care nu ne vom minti niciodata. Daca nu am fi trait langa parteneri care ni s-au ridicat adesea din asternuturi pentru a porni catre amantlacuri ferecate sub o mie de explicatii fictive, indecent de bine ticluite, nu ne-am fi putut gasi linistea in iubirea noastra de azi in care stim sigur ca nu e loc de tradari si de impreunari nemarturisite, asa cum nu e loc de lasitate, de necredinta, de blazare. Daca nu am fi trait printre semeni manati inspre noi de interese, de nimicnicii, de curiozitati, de ambitii, nu ne-am fi invrednicit azi sa fim impreuna mereu, unul al celuilalt. Trup si suflet. Viata si moarte.
Anii nostri de mai inainte s-au risipit fara mila. Dar nu fara rost. Si tot cu inteles si lumina vor trece si cei care vor veni de acum inainte. Si pentru cei care si-au gasit dragostea, si pentru cei care mai au inca de ispasit inaintea miracolului.
Alice
Zadarnicie e doar suflet pustiu, spulberat deasupra lumii.
Zadarnicie e doar atunci cand, constati ca, ai vrut si undeva, cumva se pierde poate din prostii.
Zadarnicie e doar atunci cand, noi nu ne mai regasim pe noi.
Zadarnicie e atunci cand, privirea e goala si lipsita de sensurile ei profunde.
Zadarnicie e cand, te intorci in puncte de unde ai plecat.
Pentru restul lucrurilor, a fost in randuiala firii sa se intample, iar ce e important, in urma lor sa invatam ceva, sa nu mai repetam greseala.
Alice, ce frumos ai spus. Te citesc si invat de la tine. Si iti multumesc de fiecare data pentru ca ne povestesti, frumos, curat, senin, ceea ce te-a invatat pe tine viata… Te imbratisez.
Daca va intalneati cu mult timp in urma, inainte de a gusta amarul iubirilor incomplete, poate nu v-ati oferit unul altuia , complet, neconditionat, pentru eternitate. Dumnezeu sa va vegheze familia !
Chiar eram curioasa cand am dedus subiectul articolului, sa vad cum se incheie. Si ma bucur ca ai ajuns sa simti asta. Nimic nu e in zadar, chiar nici anii fara iubirea curata si adevarata nu sunt in zadar daca in final ajungi sa te bucuri de plenitudine.
Si eu chiar traiesc cu ideea, ca unele lucruri nu se inatmpla mai devreme pentru ca nu suntem pregatiti. Asa incat, multumeste fiecarui barbat care te-a dezamagit in trecut si care ti-a umplut sufletul de lacrimi, pentru ca te-ai eliberat din acele iubiri false si ai gasit ceea ce aveai nevoie. Si nu in ultimul rand, bucura-te si pretuieste ce ai acum. Sa va iubiti mult va doresc.
“Anii nostri de mai inainte s-au risipit fara mila. Dar nu fara rost. Si tot cu inteles si lumina vor trece si cei care vor veni de acum inainte. Si pentru cei care si-au gasit dragostea, si pentru cei care mai au inca de ispasit inaintea miracolului.”
Alice, eu inca mai am de ispasit…
Mi-e dor tare de tine!
nimic nu se intampla fara rost alice,egal cat vom intoarce noi pe toate fetele viata asta.am vazut un film recent si am retinut o replica despre durere=este trambita catre dumnezeu.tu scriiai si despre a traii constient,a simti fiecare clipa.asta nu se intampla decat mai tarziu,cand ai suferit,pierdut destul ca sa intelegi ca nu esti :buricul pamntului”sa ma exprim mai plastic.numai bine.
Alice
Nimic nu e in zadar. E drept.
Nimic nu e, lasat fara un rost pe acest pamant.
In schimb, in rosturi stiute si nestiute de lume, scrise sau rescrise tot de ea, de aceasta lume, atunci cand, ne asumam gesturi,izbucniri cand, cel de langa noi, gaseste o cale de a se suprapune peste toate, si dupa, cand furtuna trece, putem totusi sa discernem si sa intelegem mai bine, sa ne descoperim, sa ne reevaluam, abia atunci, nimic nu e in zadar.
Daca, nu invatam nimic, daca, nu avem curajul sa ne recunoastem temeri, frici, pasiuni, atunci, nu am invatat nimic de la viata.
Iubirea unica poate fi doar intre doua limite TOTUL SAU NIMIC.
Atunci cand, nu mai trezeste nimic in noi cand, nu mai putem sa spunem ceva, cand, nu vom mai avea cuvinte nici pentru banal, am trecut, in tabara lui NIMIC si noi, suntem atat de goi si pustii.
Prefer orice, in locul goliciunii, racelii emanate dintr un suflet fara viata, care nu mai traieste si nu poate fi resuscitat nici in 2700 de vieti daca, le am avea pe acest pamant sau oriunde ne ar fi date.
Alice
Totul ar fi in zadar si pustiu, fara suflet.
M-am risipit in asteptari absurde si in iubiri inchipuite ani si ani de zile… M-am umilit, am asteptat cu maini intinse la margini de drum, am sperat, am amortit, am sperat iar.Am privit in zare si spre soare pana nu am mai vazut chiar nimic, nici macar frumusetea vietii celor din jurul meu.Nu am stiut ce inseamna sa mi se daruiasca pana acum, doar am daruit.
Si,nu vreau sa fac teorie sau sa mint,chiar daca gandurile mele nu sunt in asentimentul celor de mai sus, dar imi pare rau de anii mei tineri, de anii in care nu am stralucit in ochii nimanui, de anii in care nu mi-a iubit nimeni nici sufletul,nici corpul …Timpul care a trecut m-a imbatranit; am mai imbatranit,buletinul nu minte, oglinda nu minte nici ea.Ar fi trebuit sa dansez si sa fac dragoste in noptile in care plangeam si viata trecea pe langa mine.
Acum sunt iubita si iubesc, si simt ca traiesc pe alta planeta, o alta viata.Desi profesional m-am tot pregatit in anii acestia multi care au trecut, am uitat sa ma pregatesc sa fiu fericita.
Ma ravasesti complet, Alice!! Ori de cate ori te simt…asa, ma prapadesc de plans…Imi dibui sensibilitatea adanca si suava in tine si ma rog lui Dumnezeu sa te binecuvinteze!
Spune-mi Alice cand trebuie sa renunti sa mai “stai cu mana intinsa la portile dragostei”?
Monica V.,ma recunosc atat de bine in regretele si implinirile tale dar acum sunt trista,si deocamdata nimeni nu poate umple golul pe care il am in suflet!Mi-a plecat mama iar acum e timpul ei sa o jelesc!O mai fi timp pentru iubire?Pentru cea adevarata cred ca da,va avea rabdare sa astepte si sa ma mangaie!
Alice, ma aflu intr-o perioada in care gandurile tale vin ca un pansament. Sper doar ca am curatat bine rana pe sub el. Multumesc pentru impartasire si pentru sinceritatea ei.
Ba da. Uneori neintamplarile sunt totusi in zadar. Pentru ca nu avem decat atat, acum, aici. Maine uneori inseamna niciodata in iubire.
Irina, in fata durerii din sufletul tau, ma aplec adanc si tac.Pentru ca nici dragostea, nici cuvintele, nu pot aduce inapoi oamenii dragi…Te imbratisez!
Cred ca nu as fi apreciat ceea ce traiesc acum daca nu aveam experienta relatiilor esuate. Din pacate anii irositi sunt pretul. Mereu ma dor anii pe care i-am risipit si ma gandesc ca viata mea ar fi fost alta daca as fi pornit cu dragostea mea gasita tarziu de la bun inceput.
Buna Alice!
…Si eu ma intreb adeseori, daca anii aceia in care doar am daruit, neprimind nimic la schimb, nu cumva sunt niste ani pierduti, irositi chiar fara rost. Ma consolez tot singura spunandu-mi ca,din toate cate ni se dau, invatam cate ceva, care ne este util si ne ajuta sa ne pregatim mai bine pentru o alta intalnire poate.Cu totii(cu toate) traim dezamagiri, frustrari, pentru ca visele noastre nu se suprapun adeseori cu acel ideal confuz pe care ni l-am creat despre barbatul mult asteptat. Avem fiecare un prototip care se modifica mereu cu fiecare descoperire si cunoastere tot mai profunda a lui.
Se spune ca nu exista decat fericire prezenta. Cea trecuta e amintire, iar cea viitoare n-a sosit inca.
Sa te bucuri de fericirea pe care sper ca o traiesti acum.
In cazul meu lucrurile au mers lin, neirosit. (Am respectat chestia crestina de a ajunge la relatia fizica dupa nunts).
Ne-am imprietenit la 22, la 23 de ani ne-am casatorit. De 15 ani sensul e ascendent.
Alice, am citit primele doua paragrafe si am fost gata sa iti raspund cu ce ai scris tu in al treilea…
Cum poti sa intelegi norocul de a zari la orizont jocul dealurilor, daca nu ai trait monotonia campiei nesfarsite? Cum poti sa te bucuri cu toate fibrele de rasfatul soarelui, daca n-ai plans de atatea ori de frig? Cum poti gusta implinirea sufleteasca adusa de o conversatie profunda, daca n-ai indurat tirania tacerilor fara speranta?
Cred fiecare rau imbogateste cu inca o nuanta binele care ii urmeaza.
atat de frumos scrii incat ma cutremur de cate ori citesc…si eu am suferit de neputinta de a intoarce timpul inapoi..tu cumva esti o reflexie din viitor a mea, sper eu, o copila care inca nu a indraznit sa traga concluziile…