Nu îl las alteia

O prietenă de-a părinţilor mei ne-a mărturisit cândva, la o petrecere la care am vorbit şi am râs cu toţii, făcând comparaţii între generaţiile noastre, care este motivul căsniciei sale longevive în care a rezistat o viaţă întreagă, deşi ar fi avut, adesea, motive să renunţe. „De câte ori îşi găsea pe altcineva, simţeam că înnebunesc la gândul că o altă femeie l-ar putea lua pentru totdeauna. Dintr-o dată, în loc să mă îngrozesc de cât de ticălos este că mă înşală, începeam să îi văd toate calităţile şi să mă gândesc că o altă femeie va avea parte de ele. Mă preschimbam într-un copil căruia alt copil nu-i poate lua găletuşa, chiar dacă el nu mai are chef s-o umple cu nisip.”

Probabil că, dintr-o posesivitate pe care o avem în noi dintotdeauna – pentru că o observ cu uluire manifestându-se la copiii mei care, altfel, sunt atât de curaţi, de inocenţi, de buni și totuși atât de puțin dispuși să dea altora dintre jucăriile lor – uneori ţinem de o relaţie dincolo de limitele ei fireşti. Nu lăsăm bărbaţii să plece la altele, deşi am putea să recunoaştem că le-am face un deserviciu bietelor amante dacă i-am trimite de tot, cu bagaje şi hachiţe, la ele acasă, din groaza pe care o au şi copiii care nu acceptă să-şi dea jucăriile, deşi s-au plictisit de ele. Şi există şi bărbaţi care îşi consideră soţiile un bun al lor, un obiect din recuzită, o posesiune din seria mașină-breloc-ceas-nevastă și nu le-ar lăsa cu niciun chip să se elibereze, odată ce le-au luat sub numele și ocrotirea (sau asuprirea) lor patriarhală.

„Nu îl las alteia”, am spus, toate, măcar o dată în viaţă. „Nu o las altuia” trebuie să fi spus, cândva, şi bărbaţii prin viețile cărora am trecut.  Şi, cu siguranţă, de câte ori am spus asta, am greşit. Pentru că nimeni nu aparţine cuiva. Suntem liberi. Ne-am născut liberi şi putem muri liberi. Iar dacă vrem să ne fie respectată libertatea, trebuie s-o dăm și celor de lângă noi, chiar şi atunci când dorinţa lor de plecare sau evadare ne produce suferinţă. Noi putem alege să acceptăm sau nu să îi reîntâlnim vreodată…