Mi-am dat ieri întâlnire cu Rodica Ionescu, a treia doamnă frumoasă de la Calea Cunoașterii, la Mănăstirea Ghighiu, mănăstirea care adăpostește icoanele făcătoare de minuni ale Sfintei Fecioare. Așa s-au rânduit lucrurile, să trebuiască să ne întâlnim acolo, ca să-i dau cartea noastră, Cele mai curate minuni. Nu aveam mașină și, mai întâi, m-am gândit să renunț, dar apoi mi-am amintit că prea ușor renunțăm, câteodată. Și că eu sunt curajoasă, o deschizătoare de drum. Mi-am spus, a câta oară?, că eu știu și pot să merg până la capăt, în misiunea mea, în dragostea mea, în credința mea, chiar și când pare greu… Dar nici măcar n-a fost greu! M-am oprit la Sixt și mi-am luat o mașină, pentru două zile. O s-o las azi la aeroport, cu mulțumirea că m-a dus, repede, chiar acolo unde aveam cea mai mare nevoie să merg. La mama, la casa noastră de lângă Ultima Sondă. Și, înainte de asta, la întâlnirea cu Rodica și cu Sfânta Fecioară.
Mi-a pus Rodica un șal cu flori pe cap și-a venit lângă mine, în fața icoanei din biserica mare. Ne-am lipit amândouă palmele de geamul icoanei și ne-am rugat la Ea, Preafrumoasa, Luminoasa, Buna și Sfânta Lumilor… Doamne! Duduia geamul de sub palmele noastre de vibrație, îi simțeam mișcarea și-mi venea să plâng de credință și să râd de uimire, gândindu-mă cum ar fi să-l spargem și să ne certe vreo măicuță, dar pe fundalul râsului și-al plânsului cânta din cer imnul de slavă al dragostei, cânta cu viori, cu flaute, cu voci de soprană, și noi îi țineam isonul la două inimi și la patru mâini lipite de sticla cea mult sărutată a icoanei. Cântec de slavă la patru mâini, la patru palme frumoase, cu unghii lăcuite în culori de floare, cu inele subțiri, cu degete fine și puternice, care știu și ce e munca cea grea, și ce e mângâierea.
Am mers apoi amândouă în bisericuța tăinuită din spate, unde e cea mai frumoasă, cea mai tristă, cea mai puternică, cea mai vindecătoare dintre toate icoanele sfinte ale locului, și ne-am descălțat în fața intrării și am mers în genunchi până în fața Ei. Mă dureau rău genunchii de răceala și de duritatea pietrei, mă ardeau, dar înaintam abia așteptând să ajung lângă Ea, iar lacrimile îmi curgeau de iubire, nu de durere. I-am sărutat Maicii trena de lumină și haina de argint și i-am încredințat inima mea, așa cum i-am mai încredințat, mai demult, viața copiilor mei, să-i țină Ea în lumină și-n pază pe Ilona, pe Victor, pe Iza. Și a făcut treabă așa de bună, că nu știu cuvintele mele să se așeze într-un psalm îndeajuns de frumos cât să adune în el mulțumirea cuvenită, versul desăvârșit. Încă mai învăț să scriu poezie. Încă mai învăț să iubesc. Și nici acolo n-am scris nicio poezie, dar pe acatistul meu de dragoste pe care l-am lăsat Fecioarei și preoților care o slujesc, rimau numele viilor cu ale morților, se rânduiau strofele dragostei și îmi spuneau că totul este în ordinea divină în care trebuie să fie.Totul. Totul. Totul.
„Trăiește. Slăvește. Iubește!” – mi-a spus Sfânta Fecioară când am întrebat-o, plângând de iubire, ce să fac, ce să fac, ce să fac?
„Trăiește. Slăvește. Iubește!” – mi-a repetat vocea ei și apoi au sfințit porunca trandafirii de afară, care miroseau a viață, și a slavă, și a dragoste mare. I-am sărutat pe toți, i-am sărutat firesc, cum îmi sărut iubitul pe gură, i-am sărutat și m-am îmbătat.
Am plecat mai departe așa, cu alcoolemie zero, dar beată de dragoste și de credință, beată de frumusețe, de măreție. Noroc că m-a dus drept mașina mea necunoscută, dar așa de sigură de ea, mașina mea închiriată de la Sixt, fie-le și lor businessul, și mie curajul și alegerea lăudate, că nu m-aș fi întâlnit ieri cu atâtea înțelesuri dacă n-aș fi mers unde aveam de mers. Și nu i-aș fi spus La mulți ani! Maicii Sfinte, și nu m-aș fi închinat de-atunci întruna, cu recunoștință, cum mă închin eu mereu: În numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh și al Sfintei Fecioare. Și în numele dragostei curate. Amin!
I-am dus mamei apă sfințită de la Ghighiu. Am urcat cu mașina pe sub boltele de măceși și ne-am fotografiat amândouă lângă sonda din curtea noastră, care e trecută pe hartă așa: Ultima sondă. O să editez numele. Să rămână Ultima sondă, prima iubire. Fiindcă totul e despre iubire, pretutindeni, oriunde ne-ar duce drumurile.
