Decât sărac, bolnav și fără pisică…

Nu știu dacă, per total, omenirea a ieșit mai bună din pandemie. Sinceră să fiu, întrucât statisticile sunt de cele mai multe ori nepoliticos de corecte, cred că nu. Dar eu, una, am învățat niște lecții care-mi vor folosi de-acum înainte pentru totdeauna. Lecții grele, lecții dure, lecții pe care nu le-aș fi vrut predate așa, dar pe care, tocmai de aceea, simt nevoia să le repet în minte. Ca să nu cumva să fi fost în zadar.

Am învățat să nu mai refuz cu atâta ușurință invitațiile făcute cu drag de prietenii pe care îi prețuiesc cu adevărat. Niciodată n-am timp să ies la o cafea, ba chiar strâmb din nas când cineva mă invită așa, hodoronc-tronc. Dacă sunt chemată la vreo petrecere mai fără motiv serios, spun din prima că nu mă duc, fiindcă adesea n-am cu ce să mă îmbrac, mai mereu n-am cu cine să las copiii și întotdeauna sunt prea obosită pentru orice activitate care amenință să depășească ora 10 seara… Dar acum, în pandemia asta care nu și-a ales victimele după niște criterii previzibile, am înțeles pe propriul meu suflet – ce înțeles nemilos! – că oricând, curând, poate veni ziua în care o cunoștință comună să mă cheme la înmormântarea celor cărora tocmai le refuzasem invitațiile. Iar eu o să spun Da și o să merg plângând până la capătul țării, dacă e nevoie, pentru ocazia de-a-mi exprima tardiv și zadarnic dragostea, prietenia, prețuirea, neuitarea, regretul. Ca să merg la înmormântările cumplite ale celor iubiți găsesc mereu o ultimă dâră de energie, cu cine să las copiii și cu ce să mă-mbrac… Nu, nu! E cumplit! Haideți să ne prețuim acum, cât trăim, și să ne întâlnim azi, cât încă prietenia noastră ne-aduce bucurie și nu sfâșiere!

Am învățat să îmi înving oboseala și comoditatea și să mă bucur de orice clipă în aer liber. Atâta am stat închisă în casă, încât și atunci când mi-ar fi mai comod să mă așez în fața televizorului, la un film bun, mi-am promis că o să ies măcar să stau pe iarbă, la soare, sau să fac o plimbare ușoară, până la colțul străzii. Fără mască, bucurându-mă că pot să inspir și să respir aerul primăverii noastre care nu se grăbește să facă loc verii, parcă vrând să ne dea răgazul să recuperăm toate lunile de primăvară pe care pandemia ni le-a furat fără rușine, doi ani la rând.

Am învățat să îmi fac bucurii de care, până nu demult, consideram că pot să mă lipsesc. Mă opresc și îmi cumpăr bujori sau cireșe, fiindcă știu că vremea lor trece atât de repede și îmi va fi un an întreg dor de parfumul lor rumen, de gustul lor curat  – și, categoric, n-o să mă îmbogățesc dacă economisesc 30 de lei pe care i-am dat pe un moft care mi-a luminat ziua.

Și am învățat să nu las să treacă zi în care să nu spun cuiva „te iubesc”, în care să nu fac cuiva o surpriză plăcută, o declarație de admirație sau de recunoștință, pentru că acum știu că nu contează nimic mai mult decât ziua de azi. Mâine e o iluzie. Așa că aleg viața, aleg soarele, aleg frumusețea, aleg bucuria, în fiecare clipă, cu o îndârjire care mă face să-mi amintesc că pentru toate cele bune trebuie să ne antrenăm cu seriozitate, fiindcă altfel nu putem performa. Sigur, alegerea mea nu are nimic surprinzător, ba chiar îmi amintește de gluma cu „decât sărac și  bolnav, mai bine bogat și sănătos”. E la fel cu toate celelalte, oricât de caraghioasă ar părea simplitatea alegerii. Decât vlăguit și plictisit, mai bine entuziast și viguros. Decât palid și bosumflat, mai bine vesel și bronzat. Decât răcit și izolat, mai bine zdravăn și testat… Și așa mai departe, într-un șir de alegeri atât de previzibile, încât ne fac să râdem azi și să nu lăsăm zâmbetul, în niciun caz, pe mâine.

Aleg și loialitatea în detrimentul alegerilor făcute alandala și, în clipele mele de soare și de bucurie petrecută în natură, am mereu cu mine produsele de protecție solară de la Farmec, companie ale cărei produse le iubesc și le prețuiesc, nu doar pentru că Farmec este cel mai mai mare producător român de cosmetice, ci și pentru că realizează cosmetice la cel mai înalt nivel european de calitate, după îndelugate și meticuloase cercetări științifice. În plus, gama Gerovital Sun a fost relansată, cu produse mult mai bune, mai eficiente, mai frumoase, o gamă perfectă pentru adulți, dar care include și produse în formule special concepute pentru copii, deci le poate folosi și Iza. Oreo, motanul nostru, nu se poate folosi de ele, însă ne stă amândurora alături, ori de câte ori ne bucurăm de soare. Așa că adaug la lista simpaticelor truisme și constatarea că decât spălăcit, obosit și fără patrupede în familie, mai bine bronzat, odihnit și cu un motan frumos alături – ceea ce vă doresc și dumneavoastră!

P.S. Dacă doriți, puteți afla mai multe amănunte folositoare despre gama Gerovital SUN în articolul dedicat de pe site-ul nostru.